2,365 matches
-
de ce nu are voie să-l vadă pe prietenul ei. Sheba, întinzând coarda onestității poate prea mult, i-a spus că nici ea nu mai are voie să-l vadă pe prietenul ei. — O, a zis Ben, și asta te întristează? Da, a zis Sheba, asta o întrista. Și apoi a urmat o pauză lungă, adâncă. Apoi Ben a zis: — Îți place de prietenul tău mai mult decât de tata? Sheba a ezitat o clipă, dar până la urmă, spre ușurarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
pe prietenul ei. Sheba, întinzând coarda onestității poate prea mult, i-a spus că nici ea nu mai are voie să-l vadă pe prietenul ei. — O, a zis Ben, și asta te întristează? Da, a zis Sheba, asta o întrista. Și apoi a urmat o pauză lungă, adâncă. Apoi Ben a zis: — Îți place de prietenul tău mai mult decât de tata? Sheba a ezitat o clipă, dar până la urmă, spre ușurarea mea, a zis că nu. După ce Ben s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
care mai era până la poarta școlii. Ceața de dimineață dispăruse în stilul englezesc tipic și-i făcuse loc unei după-amiezi strălucitoare, înghețate. Pe porțiunile de stradă neumbrite se putea chiar simți soarele încălzindu-ți părul. — Sper că nu te-ai întristat pentru că ai vorbit despre Ben și toate astea, am zis eu. Nu, deloc. Știi, eu mă simt cumva jenată de subiectul ăsta din cauza, știi tu, lucrurile pe care ți le-am spus atunci în cancelarie... Sheba s-a oprit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
să-i vadă expresia, și-a întors ochii de la poster, dar, chiar în timp ce făcea asta, a văzut legenda scrisă la picioarele actriței, cu litere întortocheate albastre: Foxy Lady. Se întrebase mereu de unde scosese Connolly expresia asta ciudată, învechită. S-a întristat pentru o clipă, imaginându-și-l în camăruța lui, copiind cu foiță acele litere. Apoi și-a spus că devine prea serioasă și s-a hotărât să se amuze. — Pot? a zis ea, arătând spre pat. S-a dus lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mergem ? Jina s-a așezat pe marginea patului - lucru pe care Danny i-l permitea rareori. Și eu l-am visat o perioadă. Și visele alea mă făceau să mă simt mai bine. Dar asta ... asta se poate să ne întristeze pe amândoi. Puștiul a dat din cap cu hotărâre, aparent neluând în seamă lacrimile care i se iviseră în colțurile ochilor. Nu, n-o să ne întristeze. O să vezi. Jina s-a uitat prin camera în care Danny făcea ordine îndesându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mă făceau să mă simt mai bine. Dar asta ... asta se poate să ne întristeze pe amândoi. Puștiul a dat din cap cu hotărâre, aparent neluând în seamă lacrimile care i se iviseră în colțurile ochilor. Nu, n-o să ne întristeze. O să vezi. Jina s-a uitat prin camera în care Danny făcea ordine îndesându-și lucrurile sub pat sau în dulap - la cărțile cu benzi desenate, la păpușile întruchipând eroi de acțiune, la echipamentele de spion care acopereau fiecare centimetru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
bun, iar pentru mine aceste argumente sunt suficiente. Mai am câțiva prieteni la care țin și câteva peisaje pe care le visez noaptea. Care va să zică confruntarea cu ei a fost de fapt confruntarea cu noi înșine, iar lucru ăsta ne-a întristat, pentru că am făcut descoperiri dureroase: că nu ne iubim, că ne chinuim singuri, că nu vrem să ne bucurăm atunci când putem, că ne schimonosim viața, că visăm mereu să fim ca ei, în loc să vrem să fim ca noi!! În ’90
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să primesc fonduri ca să mă dedic cercetării asupra sexului îngerilor”. „Divinul” Jacques i-a răspuns ușor ironic, ușor simpatetic: „Tare mă tem că în Franța nu ați găsi pe nimeni să vă finanțeze un astfel de proiect”. Andrei s-a întristat. Râvnea la o lume tihnită, cu prieteni, cărți și aripi de îngeri textualizate. Inserție, 2004. În toamna aceasta, A.P. a publicat un editorial despre farmecul pierdut al acestei lumi angelless. A încheiat într-un mod dezarmant: „Mă simt un ghișeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
domnul Pavel intră, are umerii aduși, până acum nu mi-am dat seama pentru că își controla ținuta, acum e un moment de neatenție, a îmbătrânit. Sunt opt ani de când locuiesc aici, îl văd aproape zi de zi, vorbim, râdem, ne întristăm, îl am în față mereu, din cauza asta nu mi-am dat seama că au trecut anii. Doamna Pavel la fel... Numai că ea, mânată de nemărturisite îngrijorări, întârzie cel puțin de două ori pe zi în fața oglinzii ovale, apoi în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
noii societăți”, spuse. „Și eu judec în numele ei”, vorbii. „Exact! răspunse. Depinde cum o faci. Dar tu nu poți fi decât asemeni mie, iar eu sunt fără greșeală. Stau, fără să știi, în clipele acelea alături de tine și uneori sunt întristat. Și tu la fel. Nu rostesc însă nici un cuvânt ca să nu te deranjez. Suntem învinși amândoi, dar sunt cu tine”. „N-am știut niciodată!”. „Nici n-ai fi putut să știi! Acum da, pentru că-ți vorbesc și mă vezi”. „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îl întrerupse fata; mi l-a arătat madama... —Parc-aș vrea să mă duc așa prin lume, și să le văd toate... grăi Niță zâmbind. Fata nu răspunse; rămase gânditoare. După-amiaza de toamnă era foarte blândă și o liniște nesfârșită întrista întinderile. Toate zgomotele conteniseră. În pârloagele apropiate luceau fire lungi de funigei; un vânt abia simțit purta și prin văzduh firele acestea rătăcitoare de matasă argintie. Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
descui eu, nu ea -, am auzit pe cineva înăuntru și aproape că m-am încovoiat de ușurare: era încă acolo. O, slavă Domnului. Doar spre a descoperi, însă, că acel cineva era Jacqui. Grijulie, venise ca nu cumva să mă întristeze întoarcerea într-un apartament pustiu, dar dezamăgirea mea a fost așa de profundă că a trebuit să verific fiecare cameră, pentru orice eventualitate. Nu că aveam prea multe camere de verificat. Era un living din care o parte fusese convertită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a rănit cu o săgeată? Cine a mai auzit ca ursul să dea înapoi când un șoarece îi fură prada? Nu suntem noi mai curajoși decât lupii și mai puternici decât urșii, nu suntem noi stăpânii acestor păduri? V-a întristat înfrângerea de la Bedriacum... Nu uitați că soldații noștri călare au reușit să spargă liniile lui Caecina. Nu uitați că ați fost înfrânți doar pentru că Otho era nehotărât, iar generalii săi erau dezorientați - de aceea nu ați primit ordinele care puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
meu de zăpadă. Însă, când am ajuns în locul unde am făcut omul de zăpadă, am văzut că el nu mai era acolo, dar în locul lui a răsărit un ghiocel foarte frumos și foarte strălucitor. Când l-am văzut, m-am întristat pentru că omul meu de zăpadă a dispărut peste noapte. M-am așezat plângând lângă acel ghiocel, dar am auzit o voce care mă întreba: De ce plângi, fetițo? Plâng pentru că omul meu de zăpadă s-a transformat într-un ghiocel! am
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
I-am ajutat să confecționeze frunzele ruginii, bruma cea argintie și stropii de ploaie. Când toate lucrușoarele au fost gata, am mers la portal, dar am realizat că nu am nicio modalitate de a ajunge înapoi acasă, ceea ce m-a întristat profund. Dar la un moment dat, Regina, văzându-mi tristețea, mi-a spus că poate face o vrajă cu care să mă pot întoarce acasă. După ce ne-am luat rămas bun, Regina m-a trimis în lumea mea, unde toamna
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
compunându-se în cea mai potrivită rugăminte. Tatăl a făcut grăbit corecțiile necesare - nu fără blândețe, nu, în nici un caz. Mâna palidă a copilului era ridicată și, cu vârful degetelor, părea să domolească mâna mai oacheșă, mai ocupată... M-au întristat ochii aceia atât de prematur îmbătrâniți, legați de obiectul pal și supus. * — Tu ai plâns, am spus. — Ei, puțin. Mai deloc. — Ba da, mincinosule. Te-am văzut. — Poate. Să știi că mi s-a uscat lacrima aia mică. Dar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veșnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc, Și-amanții profund mă-ntristează - Îmi vine să râd fără sens, Și-i frig, și burează. Seară tristă Barbar, cânta femeia-aceea, Târziu, în cafeneaua goală, Barbar cânta, dar plin de jale, - Și-n jur era așa răscoală... Și-n zgomot monstru de țimbale Barbar, cânta
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
se mai mărită. Eu trec, îmbătrînit, ca și ele, Și-asemenea inima mea plânge - Din treacăt, tuturor, în perdele, Le pun cîte-o roză de sânge. Fanfară Ce tristă operă cânta Fanfara militară Târziu, în noapte, la grădină... Și tot orașul întrista, Fanfara militară. Plângeam, și rătăceam pe stradă În noaptea vastă și senină; Și-atît de goală era strada - De-amanți grădina era plină. Orașul luminat electric Dădea fiori de nebunie - Era o noapte de septembrie, Atât de rece și pustie! Și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Plângeam, și rătăceam pe stradă În noaptea vastă și senină; Și-atît de goală era strada - De-amanți grădina era plină. Orașul luminat electric Dădea fiori de nebunie - Era o noapte de septembrie, Atât de rece și pustie! Și tot orașul întrista Fanfara militară... Târziu, în noapte, la grădină, Ce tristă operă cânta Fanfara militară. Gol Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
a rostit Grimus. Litera arabă K. Ar fi vorbit despre asta o veșnicie, dar Deggle l-a întrerupt brusc, amintindu-i de Trandafir. — A, da! a spus el. Trandafirul. Trandafirul are Puterea. — Ești ocultist? am întrebat întristat. întotdeauna m-a întristat ocultismul. E atât de sumbru. — Nu neapărat, a ciripit el. Deschis la minte. Așa sunt. Dacă Trandafirul are Puterea, trebuie să aflăm ce fel de putere. — Deschide coșciugul, mi-a zis. Nu-mi place să mi se dea ordine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de a gândi, de a reacționa, dar nu ți le mai poți aminti. Cel puțin așa cred, cu intuiție de prozator și din discuțiile cu unii cunoscuți care au trăit o astfel de pătimire. Decât că, acum, recitind acele vechi întristate rânduri despre fostul meu șef, nu-mi mai amintesc de ce le-am păstrat, nu mai țin minte cum am hotărât să renunț la ele (probabil făcând ordine în multele mele hârtii și, hapsân, păstrându-le ca bune de scris pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întorc spre mine. Ecoul rugilor mele să-l las să-mi învolbure sufletul, să răscolească amorțirea mea, să învârtejească acest univers meschin al gândurilor mele, alegându-se doar ceea ce-i cu adevărat curat, bun, temeinic. Astfel mă bucur și mă întristez rugându-mă. Mi-e teamă și, în același timp, mă simt plin de curaj, de parcă aș porni mereu la o grozavă luptă. Mă simt împăcat, dar și biruit de mari neliniști. Lupt cu mine și nu știu, de fapt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mlaștina și să fii fericit că ea tot înaintează, sporește. Citeam, în anii tineri, cu un fel de fierbințeală a sufletului ceea ce publicau prietenii, cunoscuții, apropiații mei. Credeam orbește în ei. Majoritatea erau talentați și cărțile lor nu m-au întristat prin nereușite. Credeam în ei - în majoritatea - cu un instinct țărănesc. Mă apropiam și-i păstram lângă mine doar pe cei în care simțeam și acea limpezime de cer căreia îi spunem, în lipsă de altceva, talent. Am știut, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
1 exemplar pentru biblioteca Parlamentului. Totuși, cartea este folosită din patru în patru ani, când începe bâlciul. O folosesc feluriți gazetari când vor să-și facă planul la articolele din campania electorală. Adeseori, fără să o citeze. Nu asta mă întristează. Observ cu mâhnire că se cultivă în continuare un clișeu comunist: alegerile interbelice au fost un circ. Comuniștii aveau tot interesul să propage astfel de clișee, să vorbească de caragialismul electoral interbelic. Ca să-și justifice tâlhăriile lor. Dar acum? Speram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am dat să mormăi ceva, dar popa mi-a luat-o înainte. — O duci greu, se vede de la o poștă. Poți să-mi spui ce leafă ai? Puteam, de ce nu. Mai ales că luasem banii chiar în ziua aceea. Mă întristasem, ca de obicei, văzând că toată munca mea pe o lună întreagă era prețăluită cu puțin peste banii dați unui băietan venit de trei-patru ani direct din facultate la Arhiva Cinematografiei. Nu avea acel flăcău nici măcar vârsta anilor mei trudiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]