18,529 matches
-
și-apoi se sting. Se pregătește totul: aleg să văd milioanele de feluri în care pământul poate înnebuni. Trec de copaci, scoarța abia și-a urnit din loc umbra - pe lemnul putregăit, liniștea se prăvălește ca cyborg restart. De unde se șterge definitiv o făptură, și-o altă făptură, vasele de sânge se-așază greu, pe-acolo un curent de aer rece răzbate printre crengi. Nici urmă de viață să mă bucur, doar câteva ierburi pregătite oricând să se înmulțească într-o
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
o gânganie. În depărtare, pe geam, pădurea foșnește și înghite toată lumina. Cum e lumea asta, Aksinya nu știe. Cum iese din baie. Sicriul din baie Antena tv se scurge în direcția răsăritului, odată cu refluxul apei din țevi. Aksinya se șterge potolit la fund, refugiindu-se apoi nervos, ca de fiecare dată, pe capacul de wc. Aruncă un pumn de țărână peste sicriul din baie și se uită ca și cum ar aștepta să învie ceva - o afinitate stranie pentru frații Zeiss, probabil
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
grijă întunericul; mirosul de rahat cald al Aksinyei seamănă cu cel al unei combinații de plante. Își adulmecă degetele și crestăturile pulsează odată cu sângele din gingii: putere. Stropii de transpirație încarcă din nou colacul de wc. Aksinya încearcă să-l șteargă, în timp ce colacul se mișcă nevricos pe vas - un fir de păr cade în apă, fără măcar ca mâna ei să-l fi atins. Sunetul apei în care rahatul a căzut, ca o broască moale, îl face să tremure - palmele ei
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
atâta materie întunecată în Andromeda, cât pentru a deveni cea mai masivă galaxie. Și-apoi, ea s-ar înghiți. Îmi amintesc imaginea acelei femei care smulgea penele de pe carnea unei găini. Un piept galben cu picățele roșii. Ea își tot ștergea buzele cu o batistă și picuri de apă săreau din mâinile ei. Cuțitul scheuna în carne mai tare decât un câine lovit de mașină. Era probabil cea mai nemiloasă moarte din natură. Încă țin pumnii strânși, vena mi se zbate
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
pe tata și îl rogi să se întoarcă la noi. Așteptăm, cu nerăbdare, bunule Moș Crăciun, vreun semn de la tine. Te iubim și te așteptăm ! Cu mult drag, Ana și Marinel Așa se încheia scrisoarea celor doi copii. Mama își șterse pe furiș o lacrimă. Se uita la ei și văzându-i triști îi luă să împodobească bradul. Spre seară se auziră bocănituri în ușă. Deschide tu, Ana ! Cred că au venit colindători. Copiii s-au grăbit la ușă. Au deschis
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
său prin viață, există o dorință naturală de a accentua cumva dâra, urma lăsată de el, prin această lume. Există credința, total conformă cu realitatea, că orice traseu prin viață, oricât de bine ar fi conturat, accentuat, în timp se șterge definitiv. Or, omul, prin natura sa, tânjește spre nemurire, spre sfidarea eternității. De fapt, este o caracteristică a tuturor ființelor lăsate de Dumnezeu pe pământ. Cum omul are un dar neprețuit, mintea, refuzul său în a crede că "morți sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1486_a_2784]
-
mi am explicat această schimbare. Așa cum nu mi-am explicat nici de ce dispăruse Ghidușa. Sau ce era cu podul de raze, dincolo de care Iasomia nu mai voia să meargă. Era ca și cum strălucirea solzului și a dinozaurilor pe care i văzusem șterseseră ceva esențial din peisaj. Ca și cum fusese ceva atât de intens, încât totul se schimbase, nerămânând destul pentru a păstra valoarea lucrurilor... ca și cum acești solzi erau ceva de moment... mi-am amintit că și eu găsisem un solz, și era motivul
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
grupă și-a epuizat ghicitorile de pe lista sa, are dreptul să întrebe ghicitori în plus socotindu-se un punct pentru echipa sa. Dacă o echipă a spus o ghicitoare pe care o are și cealaltă echipă, aceasta trebuie s-o șteargă de pe listă. 26.Trenul pleacă Jucătorii stau în cerc cu fața spre centru, în mijlocul căruia este un jucător. Fiecare trasează în jurul său un cerc. Jucătorul din centru strigă: „Trenul pleacă!”. Ceilalți jucători, în acest timp, sunt obligați să-și schimbe
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
ajuns. Într-un timp, dinainte stabilit, jucătorii vor scrie cât mai multe denumiri geografice care încep cu această literă. După scurgerea timpului ei se opresc și se confruntă în ceea ce privește denumirile scrise. Dacă o denumire figurează la toți jucătorii, ea este ștearsă. Fiecare numără cele care au rămas și capătă tot atâtea puncte. Se poate stabili și o tematică mai precisă a jocului. Astfel, se vor scrie numai ape curgătoare care încep cu litera aleasă sau numai orașe sau numai țări. 39
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
ne rătăcim, dispărem unul în celălalt, ne picurăm tăcerea în vacarmul cel mare. eu doar mai aud tânguirea, tu ești frânt, asurzit, înduri ceea ce pe mine nu mă mai doare. următoarea chemare încețoșată linie frântă, trupul acesta al meu se șterge, se estompează, mai ușor decât scama în aer plutește, abia mai vibrează. schimba-voi locul acesta cu nimbul violet al notei do celei mai de jos, cuvântu-mi apune. voi încolți neștiută, în tăcere, ca pălămida cărnoasă și dulce, nimicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
de a nu-și fi văzut împlinite sărmanele idealuri, cuprinși totuși de rânjetul care lasă în urmă lehamitea de viață... și așteptând o răzbunare „neîndoielnică“ a fericirii de care au fost privați. Nu îi răzbună nimeni și nimic. Moartea îți șterge cu buretele viața și te azvârle între morți în pielea goală, în singura postură care merită să fie aprofundată pe lumea asta. * În timp, te-ai obișnuit cu înfrângerea, cu nenorocul, cu zădărnicia. Doar trupul nu s-a ridicat împotriva
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Conta), sunt evocate și transformate după dorințele și preferințele posesorilor lor. Istorie Amintirile alcătuiesc istoria vieții fiecăruia dintre noi, trecutul nostru, de care nu ne putem despărți. Evocare Evocarea unor amintiri nu ne produce plăcere, dar nici nu le putem șterge cu buretele. Confuzie Visătorii confundă adesea fantezia cu realitatea. Pregătire Viața cumpănită și așezată la tinerețe pregătește un trai liniștit și sănătos la bătrânețe. Amintiri Amintirile din primii ani de viață stocate în memorie au o mare încărcătură emoțională și
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
a poetului. Să citim: "Aceasta-i biata-mi rugăciune,/ dă-i ascultare, Doamne-al meu,/ pleacă-ți auzu,- acum, când eu/ întâmpin cazne cu duiumul/ și, Dumnezeule, mi-e greu:/ ard oasele-mi ca un tăciune/ și zilele-mi se șterg ca fumul,/ iar inima,-n amărăciune,/ usucă-mi-se precum fânul;/ din pâine, uit să mai mănânc,/ mi-e geamătu-ntr-atât de-adânc/ că spintecă-mi în două sânul,/ iar carnea-mi doldora de rane/ mi se lipește de ciolane;/ aduc
Șerban al Arabiei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9418_a_10743]
-
singur, iar trezirea simțului civic, vorba lui Maiorescu, nu e-n chestie. E un risc, al subțierii publicului, pe care și l-au asumat și scriitorii de satire, cum și-l asumă semnatarii circularelor literare, cărora le fac suportabilă directețea ștergînd destinatarul. Că el există, totuși, doar că e mai greu de identificat fiind, cum s-ar spune, sans domicile fixe, dă de înțeles titlul lui Topârceanu, din 1930 (an adăugat, în creion chimic, pe foaia de titlu a ediției de la
Andrisant ubicuu by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9436_a_10761]
-
o sută de ani. Dacă artiștii occidentali nu sunt sătui de el și nu simt nevoia de ceva nou, îi privește. În țara asta suntem câțiva scriitori și critici care credem că trebuie isprăvit cu modernismul. Nu ni-l vom șterge pe Rimbaud din memorie, nici pe Kafka; conștiința noastră va purta urmele experienței modernismului: numai moderniștii și proletcultiștii cred că se poate face tabula rasa din trecut. Cunoaștem metodele lui Joyce și ale lui Faulkner, îl admirăm pe Proust și
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
pufăind liniștitor. În apropiere e o mlaștină, după o anumită distanță începe deșertul: adevărate embleme spațiale în imaginarul lui Octavian Paler, cu o funcție simbolică bine determinată. Conturul realității care îi hăituiește și îi îngrozește pe cei doi este destul de șters. Amenințarea rămâne surdă, undeva în fundal, retrasă, ca în teatrul modern, dincolo de spotul de lumină proiectat asupra "eroilor". Deși autorul nu evită cu totul acțiunea la prezent și priza directă asupra întâmplărilor, derularea unor episoade sub ochii cititorului (asistăm la
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
dezvoltat metastatic, dar fără informatizare, cu o sistematizare și specializare obsesivă în depozitarea și clasarea informației, dar fără informaticieni. Înainte de a deveni neant, individul, cetățeanul K, Buttle-Tuttle, trece printr-o serie de faze de dizolvare birocratică: "adormit", "neoperativ", "îndepărtat", "finalizat", "șters". Eufemismul administrativ constituie un acord serafic al igienei sociale, asemeni unor erori, indezirabillii sunt "șterși" din evidențele contabile, sau cum delicat este anunțată intrarea în camera de tortură: "Next customer was delivered". Inima Leviathanului o reprezintă chiar Ministerul Informației, unde
Un sezon în Brazil by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9503_a_10828]
-
apa prelinsă din jgheab uda și mânjea paginile. Marea asta era un cimitir enorm. Învățătoarea murise. Și primarul și poștașul. Cum nu existau morminte să povestească despre aceste morți, putea fi adevărat sau nu ce se zvonea despre ele. Ploaia ștergea toate amintirile. Nimeni nu se mai gândea să mănânce. Nici măcar Wilson. Mona, a zis Wilson din ușă. Mă cheamă Rat, am protestat. M-am întors spre el și i-am stropit fața cu apa care-mi mai rămăsese în căușul
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
gândeam la fel. Scriam aceleași chestii și totuși dușmanii noștri erau diferiți. Înțelegi ce vreau să spun. Eu nu zic nimic. Nu-i de înțeles. Nimeni nu poate să înțeleagă. Pe slăbănogul Lucas n-ai apucat să-l cunoști. A șters-o. Nici nu mai știu dacă trăiește sau a murit. Pe Slăbănog îl caută gherila să-i facă de petrecanie. Așa stă treaba. Firește că nu se explică. Războiul ăsta nu mai are altă explicație decât pofta de a ucide
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
pe care-l scriu o să aibă precis multe pagini și o să vorbească despre tipurile de bărbați și femei, cunoscute până în ziua de azi. A vorbit așa de tare încât am crezut că negresa Aida putea auzi ce vorbeam. Și-a șters trupul cu prosopul pe care-l avea mereu la îndemână și a venit să se așeze lângă mine. Eu eram acolo tot publicul lui și îi plăcea ca declarațiile făcute să aibă impact. A zis: Trăim pe un continent unde
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
inițiat o literatură. Ca ziarist scrisese despre traficanții de droguri din Medellín, despre puștanii din Bogotá, despre prostituatele din Cali, despre ucigașii năimiți din Sabaneta, dar nu așternuse nici un rând despre locul lui de baștină. Ca și cum ar fi vrut că șteargă Bahía Negra de pe harta șifonată a Columbiei. Ca și cum Bahía Negra n-ar fi existat. M-a anunțat iarăși că Aida ieșise pe verandă. Mi-am ridicat ochii spre ea. N-am putut s-o văd. Casa părea moartă. Nu știu
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
și mai pe urmă, în grădina Ateneului, lua naștere tradiția bătăilor cu flori. Pînă aici, sînt locuri. Urmează figuri. Marțiale: Averescu, Budișteanu poreclit Ciomag, Dragalina și, pe lîngă ei, un ubi sunt cu vedete bucureștene, rămase în poze care se șterg la soare, în geamul unei tipografii: "Nababule Cantacuzino, vesele Bobeica, impetuosule Filipescu, tribunule Fleva, papa Ventura, naționalistule Ureche, muncitorule Exarcu, cochetule Claymoor, încondeiați la rînd, cu metehnele voastre, exagerate de șarja artistului, unde sunteți?". Revistele literare au dus-o greu
Alintări by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9508_a_10833]
-
descoperire erotică, Norica); și modulația interioară a protagonistului, adâncit înlăuntru și analizându-se cu o crescândă disperare. Accentul psihologic și cel moral devin predominante. Miza romanului nu mai este evenimențială. Nota de spectaculos a episoadelor de până acum se va șterge cu totul, înecată fiind într-o senzație de năclăire, înnămolire fără scăpare. Scenele se lungesc și "băltesc", iar personajele nu se mai încaieră. Sunt, toți, prea osteniți și dezabuzați pentru a mai arunca mănușa. Radu Aldulescu face dintr-un roman
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]
-
melancolie luminoasă îi vrăjea pe beluci. Saadik venea întruna să ne umple paharele, arătându-ne de la cine venea tratația: moșnegi curăței care se înclinau, la masa lor, cu mâna pe inimă. Se pornise un pic de vânt; armeanca se așezase ștergându-și lacrimile cu o palmă îngălată. Saki Bar era tot numai suspine de plăcere, bărbi îngrijite, turbane noi și picioare răcorite. Dacă nu ar fi fost mirosul, aș fi putut să uit ziua aceea. Însă cu tot săpunul, dușul, cămașa
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
ajung în palatul lui Vodă, constată - și constatăm - cu stupoare că totul e aburos, transparent, inconsistent. Imaginea cumplitului despot și a acoliților săi se destramă, ei fiind numai umbre palide pe lângă orbitoarea Poezie și cel care o scrie. Teroarea se șterge, dispare cu totul atunci când ochiul Autorului se vede deasupra "lumii de papir". Să dăm înapoi filmul: "Stranie melanholie a palaturilor goale!/ Pă plafoane îngerașii dau la nimfe rotocoale./ Fâlfâie aripe-n ceruri vaste-adânci, ca în Tiepolo;/ Pă un pedestal e Dafne
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]