6,446 matches
-
ei: poezie, teatru și proză. I. NEGOIȚESCU SCRIERI: Farmazonul din Hârlău, Iași, 1841; Modista și cinovnicul, Iași, 1841; Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, Iași, 1844; Creditorii, Iași, 1845; Un rămășag, Iași, 1846; Piatra din casă, Iași, 1847; Nunta țărănească, Iași, 1850; Repertoriul dramatic a d-lui..., I, Iași, 1852; Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești) adunate și îndreptate, I-II, Iași, 1852-1853; Doine și lăcrimioare, Paris, 1853; ed. 2, Iași, 1863; Potpuri literar (în colaborare cu Matei Millo), Iași, 1854
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
N. Negruțiu-Fekete, Gr. H. Grandea, Miron Pompiliu, G. Baronzi, I. C. Drăgescu, M. Strajanu sunt autorii la ale căror scrieri se apelează cu predilecție. S. Fl. Marian și, mai rar, Paul N. Oltenescu publică literatură populară. Dorința de a ridica masele țărănești prin cultură, precum și preocuparea pentru dezvoltarea sentimentelor de solidaritate națională ale românilor din Transilvania au constituit principalele preocupări ale gazetei. R.Z.
AMICUL POPORULUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285324_a_286653]
-
și are de suportat consecințele. Textul romanului se transformă însă până la urmă într-o canava pe care se brodează tabloul tradițiilor satului românesc. Comentatorii francezi ai cărții au semnalat frumusețea scriiturii și au considerat romanul o „mină de cultură tradițională, țărănească literalmente pasionantă”, subliniind importanța paginilor despre etosul satului românesc tradițional. În replică la discursul oficial din România anilor ’80, care socotea dispărute vechile practici magico-religioase, A. constată în studiul Mourir à l’ombre des Carpathes, scris împreună cu Mihaela Bacou (1986
ANDREESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285352_a_286681]
-
t. IX, 1939); D. Caracostea, Simbolurile lui Eminescu (t. IX, 1939); M. Sadoveanu, Cincizeci de ani de la moartea lui Ion Creangă (t. IX, 1939), I. Petrovici, La centenarul lui Titu Maiorescu (t. IX, 1939), G. Oprescu, Probleme românești de artă țărănească (t. IX, 1939); Nichifor Crainic, „Anul 1840”. 100 de ani de când apărea în „Dacia Literară” poezia lui Grigore Alexandrescu (t. X, 1941); C. Tagliavini, O psaltire românească necunoscută din 1748 (t. XI, 1942); Iorgu Iordan, O disciplină lingvistică nouă: fonologia
ANALELE ACADEMIEI ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285331_a_286660]
-
359 Murray N. Rothbard, Puterea și bancherii, lecții din Austria, www.mises.ro, p. 97. 360 Spengler se situează pe altă poziție, considerând că: "Orașul domină istoria economiei prin înlocuirea valorilor rurale originale, imposibil de separat de viața și gândirea țărănească, cu conceptul de ban, independent de bunuri. (...) Schimburile din perioadele târzii se fac între două orașe și înseamnă bani. Orașul nu înseamnă numai spirit, ci și bani". Vezi Oswald Spengler, Declinul Occidentului, Editura Beladi, Craiova, 1996, vol. II, p. 117
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
concept, disting mai multe clase de obiceiuri, asociate ciclurilor vieții, ciclurilor anotimpurilor, evenimentelor deosebite din viața comunității etc. În schimb, antropologii evită acest termen, nu numai pentru că pare a fi un concept asociat exclusiv enclavelor arhaice din culturile occidentale (culturile țărănești), ci și pentru că el pare a conota o judecată de valoare etnocentrică: Cuvântul custom („cutumă”) derivă din latinescul suescere, cu sensul de „a fi familiarizat cu”, „a fi obișnuit cu” ceva. Echivalentul grecesc este ethos, care are aceeași rădăcină cu
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
femeiesc. După ce au făcut ele acest om, care se numește În cele mai multe părți Caloian sau Scaloian, iar pe alocurea Muma Ploii, Îl pun Într-un sicriu mic, făcut anume spre acest scop, sau pe o scândură, Îl Îmbracă În straie țărănești cu opinci și cu căciulă, Îl Înconjoară cu coji de ouă roșii păstrate de la Paști, precum și cu fel de fel de flori, printre care predomnește busuiocul și, apoi, astfel așezat și Împodobit, Îl duc și-l Îngroapă pe câmp prin
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
din sfânta Romă. Dar scamatoria lui frivolă stârnește mai mult râsete decât indignare. (M. Bahtin, 1974, p. 271) În continuare Goethe redă o scenă, care se petrece pe o ulicioară lăturalnică. Apare un grup de bărbați costumați; unii poartă straie țărănești, alții haine femeiești. Una dintre femei pare să aibă o sarcină Înaintată. Brusc, se iscă o gâlceavă Între bărbați. Ei scot cuțite (din teci de hârtie argintată). Femeile Încearcă să-i despartă pe bătăuși. De spaimă, femeia Însărcinată simte pe
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Cine va gusta din ele nu va mai simți nici foame, nici sete (I. Taloș, 2001, p. 157). Elementele creștine sunt dominante În aceste plăsmuiri populare: ideea instaurării domniei Răului pe pământ este Însă exprimată prin numeroase metafore de factură țărănească: oprirea ciclului procreației, inversarea normelor sociale, distrugerea naturii, Înlocuirea vegetației cu metalele etc. Dar pe lângă aceste imagini apar numeroase alte imagini provenite din alte universuri mitologice: Momentul sfârșitului lumii va fi declanșat de o picătură de sânge a Sfântului Ilie
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
românească. Asemenea „tablete” interpretative pot fi găsite În V. Bălteanu (Dicționar de divinație populară românească, 2001), I. Evseev (Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, 1997), I. Ghinoiu (Panteonul românesc: dicționar, 2001), V. Manoliu (Mic dicționar de astronomie și meteorologie țărănească, 1999), A. Olteanu (Metamorfozele sacrului: dicționar de mitologie populară, 1998) sau I. Taloș (Gândirea magico-religioasă la români: dicționar, 2001). Existența și descrierea unei mitologii depinde decisiv de felul În care a fost alcătuit catalogul de mărturii mitologice și de metode
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Manning, Frank, 1983, „Cosmos and Chaos: Celebration in the Modern World”, În Frank Mander (coord.), The Celebration of Society: Perspectives on Contemporary Cultural Performance, Bowlin Green University Popular Press, Bowlin Green Manoliu, Vlad, 1999, Mic dicționar de astronomie și meteorologie țărănească, Mentor, București Marian, Simion Florea, 1994, Sărbătorile la români, Editura Fundației Culturale Române, București Marian, Simion Florea, 1995, Trilogia vieții (vol. I - Nașterea la români, vol. II - Nunta la români, vol. III - Înmormântarea la români), Grai și Suflet, București Marian
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
universale. Opera este de-o bogăție fără seamăn de idei, probleme și semnificații. Am crezut că o asemenea opera nu poate fi tradusă fără a beneficia de virtuțile luminoase ale neologismului. [...] Un atare conținut nu poate fi transpus în grâi țărănesc sau pastoral, căci riscă să se întunece și să se banalizeze.1001 En d'autres mots, Blaga décide de préserver le style de l'œuvre source au niveau du registre de langue. Îl n'hésite donc pas à apprécier " leș
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
și în acest context, nu au fost distruse de barbari, ci au decăzut încetul cu încetul, dar viața urbană romană s-a păstrat în nordul Dunării, cel puțin până la venirea hunilor. Așezările sătești cu inventar specific, modest, indică persistența populației țărănești daco-romane. Criza economică și politică pe care a traversat-o Imperiul, în secolul al III-lea, a fost trecătoare, nu s-a dovedit decisivă pentru soarta lui, deoarece va cunoaște o nouă revigorare în secolele următoare. Împărații Dioclețian (284-305) și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în toate domeniile, ce prefigurau elemente specifice evului mediu. Cercetările efectuate în așezările și necropolele din teritoriile extra-carpatice, datate între mijlocul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea, au evidențiat că obștea sătească romanică era o comunitate țărănească, alcătuită dintr-un număr de 20-40 de gospodării, care varia ca întindere și populație de la o zonă geografică la alta. Fiecare comunitate avea un teritoriu bine delimitat care alcătuia vatra propriu-zisă a satului, în arealul căruia se aflau locuințele, anexele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
economică și cultural-religioasă între nordul și sudul Dunării, cât și în migrația creștinilor din Illyricum în Dacia, în secolele IV-VI, ceea ce a consolidat creștinismul local. Creștinismul autohton, cel anterior feudalismului adus de slavi după 602, este un creștinism popular, țărănesc, de jos. Cele aproape 20 de episcopate latine, înființate de la Constantin până la Justinian, își extindeau autoritatea de pe malul drept Dunării și în nord, în Dacia, legăturile fiind neîntrerupte între cele două maluri până la 602. Originea creștinismului de factură latină în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
invaziei slave și bulgare, Imperiul a păstrat doar litoralul maritim și gurile Dunării. Consecința abandonării a fost dezagregarea domeniilor funciare și consolidarea comunităților agrar-pastorale obștile teritoriale ca formă generală de organizare social-economică, ca și în alte regiuni românești.10 Obștea țărănească Cea mai veche formă de viață colectivă în istoria neamului românesc, fie că este vorba de agricultură, creșterea animalelor și meșteșuguri, este obștea. La începutul vieții românești a fost satul. Satul românesc are o vechime istorică apreciabilă, cu rădăcini în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
formă de viață colectivă în istoria neamului românesc, fie că este vorba de agricultură, creșterea animalelor și meșteșuguri, este obștea. La începutul vieții românești a fost satul. Satul românesc are o vechime istorică apreciabilă, cu rădăcini în preistorie (neolitic-Eliade). Obștea țărănească românească era bazată pe munca și stăpânirea în comun (devălmășie) a pământului de către locuitorii satului (din lat. fossatum), împărțiți pe familii, în care fiecare stăpânea câte un lot de arătură. Obștea țărănească, în istoria românilor, cu structura ei complexă de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
istorică apreciabilă, cu rădăcini în preistorie (neolitic-Eliade). Obștea țărănească românească era bazată pe munca și stăpânirea în comun (devălmășie) a pământului de către locuitorii satului (din lat. fossatum), împărțiți pe familii, în care fiecare stăpânea câte un lot de arătură. Obștea țărănească, în istoria românilor, cu structura ei complexă de organizare a muncii și stăpânire a pământului, poate fi considerată o creație originală a neamului nostru. Obștea țărănească poate fi definită, în primul rând, ca o comunitate de muncă, în sensul că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fossatum), împărțiți pe familii, în care fiecare stăpânea câte un lot de arătură. Obștea țărănească, în istoria românilor, cu structura ei complexă de organizare a muncii și stăpânire a pământului, poate fi considerată o creație originală a neamului nostru. Obștea țărănească poate fi definită, în primul rând, ca o comunitate de muncă, în sensul că era prestată o muncă dirijată de comunitate și forma un cerc închis, în privința drepturilor de folosință a pământului. Pentru definirea obștii, esențiale erau munca și organizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
folosință a pământului. Pentru definirea obștii, esențiale erau munca și organizarea ei, și nu stăpânirea pământului, din moment ce existau obști fără pământ, care se deplasau sub semnul roirii sau erau așezate pe pământul stăpânit de un cneaz sau boier. Între obștea țărănească și cea primară nu era, în istoria românilor, o deosebire esențială. Prin urmare, obștea (ginta) primară (de sânge), în care fiecare familie stăpânește un lot separat (I. Nestor), se destramă pe familii și devine obște sătească (teritorială). Însă, în realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe familii și devine obște sătească (teritorială). Însă, în realitate, obștea la români a rămas întotdeauna gentilică, adică membrii ei erau înrudiți (rude de sânge), întemeiată pe rudenie. Astfel, satele de moșneni și răzeși oameni liberi și, în general, comunitățile țărănești au, în istoria românească, un eponim, moșul, din care provine toată populația satului sau anumite cete din el (ceata de neam). Așadar, satul românesc, în vechime, forma o uniune de sânge (frăție), o mare familie. Aceste sate aveau ca nume
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cete din el (ceata de neam). Așadar, satul românesc, în vechime, forma o uniune de sânge (frăție), o mare familie. Aceste sate aveau ca nume pluralul numelui unui strămoș conducător (întemeietor), din care proveneau toate familiile din sat. Deci, obștile țărănești erau uniuni gentilice, numele lor era cel al ginții, nu al pământului (locului-sat). Pentru ca un străin să intre în obște era necesară (obligatorie) o ceremonie de înfrățire-frăția de sânge și de cruce.11 În ceea ce privește istoricul ei, obștea exista încă de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romană, termenul cătun a fost înlocuit cu sat, termen latin derivat din fossatum (loc întărit). Geograful grec Ptolemeu spune că Dacia este împărțită în numeroase triburi-această organizare de triburi este specifică asocierilor de sate libere și presupune existența obștilor țărănești. Stăpânirea romană în Dacia n-a însemnat predominarea sclavagismului, a muncii cu sclavi, dar nici a colonatului. De aceea, obștea țărănească a fost singura verigă de legătură între sclavagism și feudalism-aceasta explică originile feudalismului la români. Obștea s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este împărțită în numeroase triburi-această organizare de triburi este specifică asocierilor de sate libere și presupune existența obștilor țărănești. Stăpânirea romană în Dacia n-a însemnat predominarea sclavagismului, a muncii cu sclavi, dar nici a colonatului. De aceea, obștea țărănească a fost singura verigă de legătură între sclavagism și feudalism-aceasta explică originile feudalismului la români. Obștea s-a dezvoltat din perioada primară a istoriei, păstrând principalele caracteristici ale ei, iar feudalismul s-a dezvoltat (născut) direct din obștea primară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
feudalism-aceasta explică originile feudalismului la români. Obștea s-a dezvoltat din perioada primară a istoriei, păstrând principalele caracteristici ale ei, iar feudalismul s-a dezvoltat (născut) direct din obștea primară, ca urmare a diferențierii sociale din sânul acesteia. Obștea țărănească, cu o vechime din preistorie, s-a menținut în timpul stăpânirii romane (106-275), ca și în perioada migrațiunii popoarelor (secolele III-XIII), până la nașterea feudalismului românesc, în secolul al X-lea, și chiar după aceea. După retragerea stăpânirii romane din Dacia, populația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]