1,361 matches
-
sinele-fântână. Arlechinii sunt umbre, spectacolul trecerii lor e de un tragism și grotesc reținut. În Poemul lunii, onirismul, una din constantele acestei poezii, are specificul unui tablou al lui De Chirico: spațiul geometric, simetric, nemișcarea, de unde și senzația că stranietatea, absurdul nu intervin în realitate, ci se instalează ca unică realitate. Alte poeme cu puternice latențe tragice, Portretul fratelui meu venind de pe front sau Ora funestă, își armonizează tensiunile, expresioniste, în ritmuri și sonorități de veritabile „balade somnambule”. Poezii (1987) pare
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
puterii care depersonalizează prin fascinație și descompune moral indivizii dependenți de ea până la a-i transforma în fantoșe, Miss... Tranziția (comedie a unei lumi ușuratice, fără sens și motivație), Jaguar Party („comedie stranie” a unor destine de fapt tragice în absurdul lor) și Valsul lebedelor. Cinci comedii inedite alcătuiesc culegerea Estul sălbatic (1997): Demolarea Sfântului Duh, „apocalipsă comică”, pune în scenă personaje ale sacralității creștine, prinse în jocul absurd al răsturnării demonice și al demolării valorilor sub comunism (biserici, cartiere, valori
GRIGORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]
-
a unui violator care, după ce iese din Închisoare, se gândește la soarta victimei ca la cea a femeii pe care o iubește. și cu atât mai puțin la un scriitor care plasează această istorie În condiția ei prezentă de ficțiune. Absurdul e, ca și sublimul, un efect, unul premeditat de cineva. Totul e, În cele din urmă, literatură, chiar și literatura Înseși - numai că ei Îi e foarte greu să recunoască. Dacă autorul Poveștii de iubire o face, nu Înseamnă că
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
s-ar fi potrivit și el În pielea cinicului bonom În care se recunosc mulți tineri scriitori francezi; romanul său ar fi fost inclasabil. Așa, cu referințe databile, impregnat de melancolie și vorbind destul de direct despre eroismul soldatului confruntat cu absurdul războlului, Les Champs d’honneur rămâne o carte excelent scrisă și plină de farmecului discret al detaliului - atribut tipic francez -, o cronică duioasă a unor vieți care au fost. Printre ruinele babelienelor construcții textualiste bântuite de spectre, abandonate, personajele anilor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
murise”, iar personalitatea umană se pierde în masa informă a statisticilor, singurele constante rămân războiul și lepra: „Vă întreb: unde e libertatea pentru care au ars orașele / și unde sunt bucuriile, pentru care / copiii noștri carbonizați au înmulțit hoiturile războiului?” Absurdul războiului populează gările cu coșciuge, iar înaltul clădirilor, departe de a mai constitui un îndemn la speranță, devine un simbol al atotputerniciei morții și neantului: „Atârnă peste ceasuri celestele clădiri / ca niște stârvuri negre de tuci îmbrobodit / pe jos cu
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
definește pe C. drept un poet al stării de criză (Lucian Raicu), ale cărui constante sufletești - dezolarea, plictiseala, singurătatea, neliniștea - se constituie în tot atâtea centre de coagulare a lirismului. Într-o lume lipsită de orice noimă, în care nici măcar „absurdul” nu mai poate descrie existența, iar viața este o „prelungire a morții”, intervine, copleșitor, sentimentul „târziului”: „Nimic nu-i absurd și nimic nu e logic / Seara mă-ntorc și m-așed în sicriu, / Sub toată oboseala de timp ontologic - / Și tare
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
calce pe urmele unor „sentințe consacrate”. Eseistica, de suflu scurt, comprimată adesea până la dimensiunile unui aforism, nu manifestă inhibiții față de ideile unor cugetători iluștri. Cu o obstinată ambiție a disocierii, luând în discuție noțiuni cum ar fi adevărul, libertatea, fericirea, absurdul, răul și binele, viața și moartea, C. se bizuie în aceste exerciții de reflexivitate pe bunul-simț (Proze pentru anul inimii, 1934, Zaruri, 1936, Casă pe nisip, 1937, culegerea postumă În căutarea Atlantidei, 1989). În chestiuni de artă, de teorie literară
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
al personajelor, percepute ca alterități ce evoluează sub semnul cuprinzător al carnavalescului, în interpretare bahtiniană. Calitățile analitice sunt confirmate într-un alt registru de următoarea carte, Fals tratat de disperare (1995; Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara), în care nihilismul și absurdul, asumate nu ca modalități literare, ci ca stări existențiale, vin din Kierkegaard și din Cioran și sunt luate în considerare cu mijloacele comentariului suculent al cărui obiect îl constituie opere în proză dintre cele mai importante, de la Ion Creangă la
CIOCARLIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286253_a_287582]
-
un „moralist”, dar nu unul convențional, plicticos, rebarbativ. A pledat, prin cărțile lui, pentru valori ca binele, dreptatea, autenticitatea și frumusețea existenței umane, dar nu a făcut-o la modul discursiv și explicit, ci implicit, înfățișând pregnant opusul lor: ticăloșia, absurdul, suferința îndurată pe nedrept, duplicitatea și disimularea, josnicia. De aceea, deseori, în scrierile lui anecdotica e cruntă, dar mesajul e luminos. Abjecția umană, în diferitele-i manifestări, este fără îndoială condamnată, dar nu înainte de a fi studiată în amănunțime, cu
GHERMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
-n cap, București, 1995; Moartea și rusoaica, Timișoara, 1997; Viscolul, Reșița, 1998. Repere bibliografice: Ion Arieșanu, Vă prezentăm un tânăr scriitor: Tudor Gherman, O, 1979, 38; Alexandru Condeescu, Parabole și povestiri, LCF, 1987, 22; Daniel Botgros, „Am vrut să relev absurdul românesc”(dialog cu Tudor Gherman), „Timpul” (Reșița), 1995, 23 iunie; Elena Beram, Un roman filmic, JL, 1995, 21-24; Dan Silviu Boerescu, „Piticii își puneau țărână-n cap”, LCF, 1995, 29; Cornelia Maria Savu, Proză cu parabole, „Curierul național”, 1995, 11
GHERMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
un proces. Finalul este declamator: deși își dorește cu ardoare pedeapsa capitală, eroul așteaptă să joace, după detenție, rolul de pustnic dramatic. G. are și un volum de proză scurtă, Cafeneaua subiectelor (1980), unde unele schițe epice sunt reușite prin absurdul situațiilor prezentate sau prin surprinderea (fără comentarii) a imponderabilelor psihologice. Câteva piese de teatru (La margine de Paradis, Viață particulară ș.a.) nu individualizează un dramaturg. SCRIERI: Un șir de zile, București, 1966; Nuduri, București, 1967; Țara lui π, București, 1969
GENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287210_a_288539]
-
și critica literară, G. se manifestă, cu suplețe, ca un adept al școlii realiste (Critica și școala realistă). Dacă respinge, mai mult din resentiment, critica lui T. Maiorescu, în schimb discută pe larg teoria macedonskiană a absurdului sublim. După G., absurdul nu are sublim și sublimul absurdului e un paradox ce nu se poate susține (Sublimul logicei prin imagini poetice în proză). Orice imagine este permisă, în proză sau în versuri, cu condiția să cuprindă o semnificație. Obiectul artei, în argumentația
GHICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
domnul Vacariu publicase deja sub forma unor romane experiențele sale concentraționare. Interviurile transcrise nu pot reda nici tonalitatea și nici intensitatea trăirilor afective a celor intervievați din timpul discuțiilor. Mărturisesc că, împreună cu cel intervievat, am râs de multe ori de absurdul unor experiențe după cum de multe ori nu ne-am putut stăpâni lacrimile, revolta, stupoarea și indignarea. Or, bagajul afectiv a fost constant o barieră în obținerea de informații și date obiective: revolta, indignarea, stupoarea, tristețea, mâhnirea, dorința de răzbunare și
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
publicate și informații dăunătoare societății, precum și față de neputința Bisericii de a cenzura anumite publicații de acel tip. Potrivit Papei: "unii credeau că informațiile negative erau compensate de cele pozitive care vorbeau în favoarea religiei, când, de fapt, sufletele erau profund rănite. Absurdul situației rezida tocmai în faptul că guvernele, care continuau să dețină controlul asupra publicațiilor, cenzurau informațiile inofensive, permițând apariția celor care provocau un mare rău societății". Conform istoricului Iribarren, Papa Grigore XVI era îngrijorat de problemele imediate de ordin moral
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
tablou al societății românești din perioada respectivă (nu trebuie uitat că inițial cartea se adresa publicului american) și al conducerii politice grupate în jurul lui Nicolae Ceaușescu. Teza centrală este aceea a unei lipse totale de înțelegere reciprocă - de aici și „absurdul” diplomației -, numai că Răceanu, respectiv Kirk au opinii diferite despre modul în care au gerat Statele Unite relațiile cu România: diplomatul român consideră că o intransigență mai mare ar fi înlăturat un punct de sprijin important al regimului Ceaușescu, acela al
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai pe urmă nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. Oare viața noastră, viața Universului este ca un joc de împrejurări, care se potate anticipa cât de cât pentru a evita stupidul, absurdul sau tragicomicul existenței pământene tridimensionale. La ora actuală nici un savant care se pretinde că este cu adevărat, nu mai poate nega prezența unei forțe supreme fie organizată sub forme divine, fie concepută altfel, științific. Dacă încă din antichitate, Euclid a
ASTRONOMIE. DICTIONAR ASTRONOMIE. OLIMPIADELE DE ASTRONOMIE by Tit Tihon () [Corola-publishinghouse/Science/336_a_865]
-
în raport cu presiunile la schimbare generate de criza internă. Socialismul nu este nici măcar interesat de descoperirea crizei și tratarea sa, deoarece se declară din start și odată pentru totdeauna ca fiind un sistem social perfect, lipsit de crize sau presiuni dezechlibrante. Absurdul situației decurge și din acest tip de interpretare a creatorilor săi teoreticieni și practicieni. Trebuie să ai o problemă dacă îți poți imagina că ai gândit și pus în practică lumea perfectă. Din aceste motive, aflat în fața crizei, socialismul pur
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
omului de știință pozitivist, inventarul de buduar și tot ceea ce universul artificial oferă în ansamblu și în amănunt se preschimbă, printr-o halucinantă construcție mimetică, în opusul desăvîrșit al originalelor: în iluzie pură, în gratuitate absolută, în joc dramatic cu absurdul și cu fatalitatea. Confuzia inițială, oscilațiile percepției și continua glisare între obiectul real și ficțiunea imaginii, sprijinite și întreținute de artist printr-o manualitate și printr-o capacitate de adaptare la spiritul formei și la somațiile materiei cu totul ieșite
Ambiguitatea obiectului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12589_a_13914]
-
care Alfonso mărturisește mucalit lipsa calităților spirituale la femeia pe care, cu toate acestea, o iubește). Nu e nici un strop de idealizare romantică în această poveste seacă, fragmentară și contradictorie. Finalul în care eroul se sinucide (histrionic!) ne apropie de absurdul prozei kakfiene (mediul funcționăresc rutinant e încă un element de comparație). Un ochi sardonic mutilează normalitatea și banalul în care trăiesc personajele - de aici își extrage romanul originalitatea. Nu din tehnică, ci tocmai din aerul bizar, care nu seamănă cu
De ce-l iubim pe Svevo? by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11352_a_12677]
-
românilor, clipa în care toate speranțele păreau să capete solide temeiuri. Cu sufletele pline de optimism și entuziasm compatrioții noștri s-au aruncat în valurile tranziției, convinși fiind că progeniturile lor vor avea parte de o viață luminoasă, străină de absurdul și privațiunile care dăduseră identitate ,anilor lumină". Idilismul romantic al evenimentelor, pe care mulți le-au trăit ca pe o veritabilă revoluție, a fost repede înlocuit cu o sălbatică luptă pentru putere, în spatele căreia s-a purtat o mult mai
Marea dezamăgire by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11359_a_12684]
-
unde obrăzarele sînt chipurile strămoșilor oameni, fraților fiare. Versurile cad amestecate. Cînd dure, baladești, greu de luat în serios tocmai fiindcă sînt înspăimîntător de serioase, cînd înmuiate, dînd-o cîteodată pe ironie, pe zăngănit de mecanisme. Trebuie să spun că prefer absurdul piețelor pustii, în care vînd și cumpără un Orb și un Străin, imaginilor ,mărețe": ,omul va justifica fulgerele: apropie ele oare pe/ om de Dumnezeu sau doar îl spulberă în/ frumusețea unui brad în flăcări?". De ele, George Vulturescu scapă
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
demențial de pură!" (Arsura). Drept emblemă a poetului se instituie disperarea: "Disperare -/ tu ancora mea siderală/ trăgînd după tine/ atîta pămînt/ atîta noroi? (Nuielușa). Această disperare constituie nucleul moral al antiutopiei. Nucleul intelectual al antiutopiei lui Dorin Tudoran îl alcătuiește absurdul. Reducînd la absurd tabloul existențial, autorul săvîrșește dubla operație de descriere a utopiei scelerate (postură ani contemplativă) și de subminare a ei, în temeiul unei saturații teratologice ce tinde a se autoanula. Excesul duce la explozie. Absurdul, arăta Breton, poate
Antiutopia lui Dorin Tudoran by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16626_a_17951]
-
Tudoran îl alcătuiește absurdul. Reducînd la absurd tabloul existențial, autorul săvîrșește dubla operație de descriere a utopiei scelerate (postură ani contemplativă) și de subminare a ei, în temeiul unei saturații teratologice ce tinde a se autoanula. Excesul duce la explozie. Absurdul, arăta Breton, poate oferi o ieșire ideală a spiritului în confruntarea sa cu orice dificultate. Punînd accentul pe zbaterea ființei între zăbrelele unei lumi ostile lui, poetul strecoară implicit idealul unei împăcări cu lumea, a unei transcendențe mundane am putea
Antiutopia lui Dorin Tudoran by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16626_a_17951]
-
meserie - la începutul piesei lui Bulgakov Ultimele zile. Ale lui Pușkin, mort aleatoriu și lipsit de sens, deși nu tocmai, pentru că un ceas rămîne, totuși ceas. În ficțiune, mai ales. Indiferent cine e cel care-l lovește, și de ce. Este absurdul unei morți - sau crime - anunțate, dar poate e și o paradoxală anticipare a eternității. Orice ficțiune se bazează pe un paradox sau, preferabil, pe mai multe. Anticiparea unei lumi în care timpul nu poate să fie nicicum altfel decît amintit
Ceasul, cărțile și utopia by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16636_a_17961]
-
ne ridicăm" (Talpă). Incongruentele figurii poetice le divulgă astfel pe cele ale fenomenalului social-moral, la fel de flagrante, în cheia unor aluzii deloc discrete. Întrupările poeziei disimulează (și nu prea) o severă instanță judecătorească. Instrumentul de căpetenie al acestei producții sublimat-indignate e absurdul. Andra Breton arată, în celebra-i Antologie a umorului negru, ca "spiritul, în confruntarea să cu orice fel de dificultate, poate să găsească o ieșire ideală în absurd". După cum Christian Morgenstern îi îndemna pe confrații săi astfel: Va rămîn încă
Poezia lui Dorin Tudoran by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17623_a_18948]