1,350 matches
-
să vedem în raportul dintre absurd și comic unul de natură simbiotică, de revelare a unuia prin celălalt. Deși există și situații în care se ignoră reciproc, atunci când comicul, de pildă, se bazează pe alte surse ale rizibilului sau când absurdul ia forma oniricului sau a coșmarescului, eficacitatea amândurora este vizibil sporită în acele ipostaze literare marcate de conlucrare între cele două categorii. Creatori de talia lui Caragiale și Eugen Ionescu au intuit și exploatat, așa cum vom vedea în paginile următoare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în acele ipostaze literare marcate de conlucrare între cele două categorii. Creatori de talia lui Caragiale și Eugen Ionescu au intuit și exploatat, așa cum vom vedea în paginile următoare, chiar acest adaos de expresivitate oferit de comicul absurdului. 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale 14 Problema care se pune este dacă se pot descoperi în edificiul creației caragialiene ipostaze ale absurdului care să justifice încadrarea sa în galeria scriitorilor absurdului sau în cea a precursorilor acestora. În acest scop
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
etalon pentru această suprastructură este, în ciuda propriilor proteste, cea mai mare parte a operei lui Eugen Ionescu, apreciem că se impune reliefarea acelor elemente care conectează viziunea sa artistică la cea a lui Caragiale. Este mare tentația de a asocia absurdul cu numele lui Caragiale, mai ales că, la o primă vedere, lucrări precum Căldură mare, Cazul domnului Pawlowsky, Cum se înțeleg țăranii, Flăcău redau, întocmai ca celebra antipiesă ionesciană Cântăreața cheală, un comic al absurdului derivat din surprinderea procesului de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui I. Constantinescu cu titlul Caragiale și începuturile teatrului european modern (1974), redăm concluziile acestuia, față de care obiectăm în privința tendinței de absolutizare a importanței absurdului în universul estetic al lui Caragiale. Astfel, autorul studiului susține că marele dramaturg: "a văzut absurdul lumii sale și chiar a profetizat câteva din elementele devenirii sale viitoare: omul alienat, "omul fără calități", "păpușa automată", etc. Mai mult, el și-a caracterizat propria viziune, folosind chiar termenii "monstruos" , "apocaliptic", "absurd""19. Considerăm totuși că extragerea unor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
opera caragialiană din perspectiva modernității ei. În opinia lui I. Constantinescu, "noneroul" farsei tragice, "omul fără calități" a cărui fizionomie morală se configurează în filosofia lui Heidegger, este prefigurat în personajul caragialian. Așa cum observam la începutul capitolului, Caragiale a văzut absurdul lumii sale și, prin anumite aspecte care țin de construcția aparte a personajelor, a profetizat câteva elemente ale devenirii lor ulterioare. Astfel, ca și autorii de farse absurde, dramaturgul român reușește să creioneze sugestiv individul care, după cum a demonstrat G.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exemplu chiar surorilor noastre de gintă latină însă!33 În acest caz, bunăvoința ascultătorilor nu suplinește dificultatea decodării mesajului inexistent în această înșiruire de cuvinte a căror relevanță n-ar reieși decît raportată la o ședință de spiritism. Demagogia și absurdul unor afirmații corecte din punct de vedere gramatical precum: "Industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire", ,noi aclamăm munca, travaliul care nu se face de loc în țara noastră", " Numai noi să n-avem faliții noștri?"34
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din Ucigaș fără simbrie: Vom face pași îndărăt și vom fi în avangarda istoriei!", " Ca să schimbi totul nu trebuie să schimbi nimic" etc. Fantezia verbală asociată dereglării psihice și biologice a personajului duce la construcții lingvistice a căror dezaxare reflectă absurdul propagat de personaje ca Dandanache sau Leonida: "Ba încă i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. Ce-a zis Papaiezuit, aminteri nu prost! -când a văzut că n-o scoate la capăt cu el? ... Mă nene
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care se configurează, după reprezentarea secvenței finale, într-o formă circulară, fără fisură. În sfârșit, rotirea amețitoare și sterilă în acest carusel fără oprire este determinată decisiv de confuzia paronimică SapiențiiPacienții. În concluzie, deși motivații concrete canicula și prostia neutralizează absurdul comportamental și verbal, totuși, prin acest tip de reconsiderare a funcțiilor limbajului căruia i se neagă rolul de principal instrument al comunicării, prin "calmul imperturbabil" cu care este performată, prin senzația universului închis în care se mișcă ciclic automate programate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dată chiar de această intenționată plasare a anormalității rizibile într-un context în care nu doar că nu este sesizată ca atare, ci chiar tinde să se extindă nestingherit. Caragiale însuși, așa cum am văzut, era intrigat să observe familiarizarea cu absurdul și reacționează față de încetățenirea acestuia printr-o abilă demascare uzând de armele comicului, cele mai eficiente și, de altfel, la îndemână. Dintre motivele comice valorificate magistral în piesele sale (perechea comică, păcălitorul pacălit, pierderea identității), cel al "lumii pe dos
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Scurta demonstrație de virtuozitate anticomunicațională din această schiță este sugestivă pentru propagarea până la absurd a scandalurilor mediatice care transformă prin repetiții și insistențe orice banalitate în senzațional și pune în umbră adevăratele probleme. Rolul exagerării de a scoate în evidență absurdul, care altfel ar fi fost trecut cu vederea, este aici cumulat cu funcția satirică a procedeului comic bazat pe repetiție și acumulare. Agitația fară sens și suveranitatea verbozității sterile sunt surprinse astfel prin intermediul glumei absurde, care la Caragiale nu este
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de veșmântul comicului pentru a revela tragicul. O zonă intermediară în care melanjul dintre comic și tragic ia forma absurdului, este cea a nuvelelor de tipul Două loturi și Ion. În ipostaza sa serioasă, nedisimulată prin comic, putem spune că absurdul se întrevede la Caragiale îndeosebi în drama Năpasta. Considerăm că raportarea la estetica absurdului se dovedește fructuoasă în analiza acestei piese care a stârnit nedumerire și a dat cele mai multe prilejuri de reproșuri critice, nu doar din partea detractorilor operei caragialiene, ci
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare între "faptă și răsplată" pune în evidență nu raționalul, firescul, justiția inexorabilă, ci absurdul: săvârșirea unui act de dreptate printr-o nedreptate, înșelarea sistemului prin manevra Ancăi de deturnare a adevărului, ca singură soluție posibilă de remediere a erorii justiției printr-o altă eroare deliberată. Departe de a produce satisfacție, actul răzbunător dezgustă. Eroina
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lumii răsturnate", încadrabil regimului nocturn al imaginarului, o posibilă explicație a devenirii comice a absurdului. Opera lui Caragiale, complexă și caleidoscopică, se dovedește așadar generoasă și în resurse de modernitate pe direcția impusă de absurd în lumea postbelică. 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană Identificabil, așa cum am văzut, în proza și în dramaturgia caragialiană, la nivelul personajului, al situațiilor și mai cu seamă al limbajului, absurdul ca termen caracterizează adecvat scrierile lui Urmuz și ale lui Eugen Ionescu. Acceptând drept
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în resurse de modernitate pe direcția impusă de absurd în lumea postbelică. 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană Identificabil, așa cum am văzut, în proza și în dramaturgia caragialiană, la nivelul personajului, al situațiilor și mai cu seamă al limbajului, absurdul ca termen caracterizează adecvat scrierile lui Urmuz și ale lui Eugen Ionescu. Acceptând drept axiomatică cea din urmă afirmație, vom încerca să argumentăm faptul că absurdul se regăsește și într-o bună parte a dramaturgiei lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în dramaturgia caragialiană, la nivelul personajului, al situațiilor și mai cu seamă al limbajului, absurdul ca termen caracterizează adecvat scrierile lui Urmuz și ale lui Eugen Ionescu. Acceptând drept axiomatică cea din urmă afirmație, vom încerca să argumentăm faptul că absurdul se regăsește și într-o bună parte a dramaturgiei lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și Marin Sorescu unde poartă încă, într-o măsură mai mare sau mai mică, amprenta viziunii caragialiene. Nu putem concepe o panoramă a literaturii române cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a invaziei inconștientului (Victimele datoriei) și, mai ales, a morții (Ucigaș fără simbrie, Regele moare, Setea și foamea, Jocul de-a măcelul) neutralizate prin parodiere, caricaturizare și cufundare în grotesc, deci prin procedeele deriziunii. În eseistica, publicistica și memorialistica ionesciană, absurdul revine cu obstinație, iar aprecierile confesive sau polemice oglindesc aceeași frământare hrănită de nevoia de ofensivă, conștient sisifică, împotriva absurdulului inexorabil, care-i stârnește "când o pornire de a lua în zeflemea tot ce există, sentimentul comicului, când un sentiment
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Arghezi de neguțător, client și achiziția inutilă. Impresia de absurd este dată, exact ca în scrierea lui Caragiale, de neîndeplinirea condițiilor care ar asigura succesul comunicării și al demersului practic al celor implicați. Neînțelegerile și confuziile a căror corijare dezamorsează absurdul, alternează cu remarci care îl întrețin, ca în sceneta ionesciană amintită. Observăm, de pildă, în următorul fragment, interesanta elongație a dialogului de la cel care amintește de flecăreala benignă din schița lui Caragiale, la cel care anticipă surprinzător absurdul comic ionescian
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
corijare dezamorsează absurdul, alternează cu remarci care îl întrețin, ca în sceneta ionesciană amintită. Observăm, de pildă, în următorul fragment, interesanta elongație a dialogului de la cel care amintește de flecăreala benignă din schița lui Caragiale, la cel care anticipă surprinzător absurdul comic ionescian: CLIENTUL: Când ți-am spus adineaori că port numărul treizeci și opt, mă gândeam la galoși. Scoate galoșul și-l pune pe tejghea.) Vezi și dumneata: nu e treizeci și opt? OPTICIANUL (iritat): Când v-am întrebat ce
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mut, încercată de "prezențele absente" din Scaunele. Iată de ce piesa Neguțătorul de ochelari, apărută în volum abia în 1968, dar scrisă deja în 1928, apare drept "verigă lipsă" nu între Urmuz și Eugen Ionescu, așa cum nota Nicolae Manolescu 72, întrucât absurdul urmuzian nu explorează niciodată ludicul verbal din discursul personajelor, ci, mai degrabă, între Caragiale și autorul Cântăreței chele. Puțin surprinzătoare la Tudor Arghezi, un artist prolific, proteic și mai ales, cu mare aderență la experiențele avangardei literare 73, aceste scenete
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de un umor absurd vesel, cu tentă satirică sublimată, anunță o anumită predispoziție spre înregistrarea sau construirea de cazuri și situații la limita normalității, care vor reține atenția și în paginile sale de proză. De cele mai multe ori în romanele argheziene absurdul este revelat caragialește, în lipsa oricărui comentariu care să marcheze stupefacția sau revolta: agresarea micului Vintilă de către profesorul de matematici doar pentru că se dovedește un elev eminent (Ochii Maicii Domnului), numirea unui doctor în filologie drept intendent al unui cimitir (Cimitirul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca semnalări timpurii de stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a nebuniei în lumea de fantoșe create, le va transfera în zona angoaselor, pentru a sublinia absurdul condiției umane. Rețeaua intertextuală poate fi astfel activată pe ramificații noi cuprinse între opera lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre dramaturgii de după război [...] printre
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cuprinse între opera lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre dramaturgii de după război [...] printre cei mai originali"78, lasă impresia că se joacă de-a absurdul. În majoritatea pieselor sale, situațiile și personajele sunt absurde pentru că se opun programatic normalului, însă nu au profunzimea și semnificațiile specifice Noului Teatru, în primul rând din cauza puternicei individualizări spațio-temporale. Fără interes pentru dimensiunea metafizică a problematicii absurdului, proza, comedia
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
soție frivolă care să-l "înșele discret"79, căsnicii în care plictiseala e ridicată la rang de ideal, directori încântați de paragina intreprinderii etc. (Mobilă și durere), ospătari care se mândresc pentru că refuză orice mușteriu (Banchetul). Intenționat sau nu, însă, absurdul unor replici de tipul "Planul l-am depășit, dar nu l-am îndeplinit"80, "Trecut? N-am trecut. Dacă aveam trecut, n-aveam prezent"81 (Mobilă și durere) se transformă într-un instrument de demascare a regimului politic, întrucât nu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
chiar și dramele cu subiect istoric Răceala și A treia țeapă. Încadrabil în valul post-absurd al teatrului contemporan, Marin Sorescu se poate alătura unor dramaturgi de prestigiu din țările din estul Europei, precum Slawomir Mrožek și Vaclav Havel, pentru care absurdul este clar conotat politic. Scrisă în 1964 ca primă tentativă de exprimare prin intermediul teatrului, Există nervi dezvăluie, din acest punct de vedere, un univers al terorii pentru care formula absurdului este cea mai adecvată. Întrucât "eroii trăiesc o zodie a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
conotat politic. Scrisă în 1964 ca primă tentativă de exprimare prin intermediul teatrului, Există nervi dezvăluie, din acest punct de vedere, un univers al terorii pentru care formula absurdului este cea mai adecvată. Întrucât "eroii trăiesc o zodie a suspiciunii"86, absurdul nu mai surprinde, se poate instala brutal și nu suscită proteste, însă nu din prostie sau din nepăsare, ca la eroii caragialieni, ci din cauza spaimei întreținute sistematic. Astfel, pătrunderea inopinată a Profesorului care susține că apartamentul este, de fapt, un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]