1,416 matches
-
odihnească pieptul tău Pe pieptul meu, Pune-ți brațele tale Pe aripile mele întinse, Lipește-ți șoldurile tale De șoldurile mele. Lumea fremăta de mulțumire. Cântecul cel nou al acestui cerșetor cu glas aurit le plăcea tuturor. Văzând fețele oamenilor, Adapă își ridică glasul: - După un ceas îndoit De zbor încordat Vulturul spuse Către Etana " Te uită, prietene, Cum arată pământul, Privește marea Spre lanțul de munți!" "Pămîntul arată Ca un munte acuma, Și marea aduce Cu-o matcă de rîu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Pămîntul arată Ca un munte acuma, Și marea aduce Cu-o matcă de rîu." Auta își simți ochii umezi, și își șterse genele cu dosul palmei. Da, așa văzuse el pământul, zburând în sublima luntre care-l dusese dincolo de azur. Adapă cânta acum cu glas cald, tunător: - După două ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse Către Etana: "Privește, prietene, Cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Acum ca un crîng!" După trei ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse: Către Etana: " Te
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sărut pământul care mi-a fost și mamă și tată? A fost zgârcit cu mine, dar oamenii lui îmi sunt frați..." Își îndreptă umerii obosiți. Unde era Maat cu razele ei nevăzute care l-ar fi înzdrăvenit în câteva clipe! Adapă cînta: După un ceas îndoit De zbor încordat Vulturul zise: " Te uită, prietene, Să vezi cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Ca discul lunii Iar marea-ndepărtată E-o curte îngustă." După două îndoite ceasuri De zbor încordat Vulturul zise: "Privește
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-ndepărtată E-o curte îngustă." După două îndoite ceasuri De zbor încordat Vulturul zise: "Privește, prietene, Cum e acuma pămîntul" "Pămîntul arată acum - Ca o plăcintă micuță Iar depărtatele mări Cât coșulețul de pîine!" Auta se încruntă. De ce își strica Adapă cîntecul? Sau îi era prea foame, și acești ascultători altfel nu-și înțelegeau datoria? Se uită în jur: în adevăr, câteva femei pregăteau pâini, să le dea. Un tânăr scoase din tava lui două plăcinte și le puse pe o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
foame, și acești ascultători altfel nu-și înțelegeau datoria? Se uită în jur: în adevăr, câteva femei pregăteau pâini, să le dea. Un tânăr scoase din tava lui două plăcinte și le puse pe o frunză, lângă piciorul lui Auta. Adapă ridică mâinile în sus și umflîndu-și pieptul cîntă: - După trei îndoite ceasuri De zbor încordat Vulturul zise: "Privește, prietene, vezi Că pământul acuma nu se zărește? " Și eu am văzut Că pământul nu se zărește de loc Și pe marea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
După trei îndoite ceasuri De zbor încordat Vulturul zise: "Privește, prietene, vezi Că pământul acuma nu se zărește? " Și eu am văzut Că pământul nu se zărește de loc Și pe marea îndepărtată Nu s-a mai odihnit ochiul meu. Adapă și Auta mulțumiră mulțimii și își strânseră darurile în sacii de drumeție. Aveau pâine și carne. Cineva le dăduse un fagure, altcineva o ulcică de vin. Cântecul plăcuse, prin urmare mai putea fi cântat. Câteva luni aveau din ce să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de drumeție. Aveau pâine și carne. Cineva le dăduse un fagure, altcineva o ulcică de vin. Cântecul plăcuse, prin urmare mai putea fi cântat. Câteva luni aveau din ce să se hrănească. - Acolo, în steaua lui Anu, sunt poeți? întrebă Adapă mâncând pâine. Auta nu-i răspunse: plângea. Tovarășul său îi înțelese tristețea și nu-l mai tulbură. Zilele lor treceau încet și greu. Greu mai ales pentru Auta. Oasele lui erau acum bolnave și scăpărau în ele dureri. Și îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui, lumea în care s-a întors, nu era și încă nu putea nădăjdui să fie cum era cealaltă. Și într-o zi bătrânul Auta n-a mai putut ieși prin Babilon. L-a vegheat toată ziua singurul său prieten, Adapă. Iar seara târziu, când cerul înstelat se desfășură ca o mantie, cu ochii la stele și frământând în mâinile obosite țărâna pământului pe care zăcea, Auta muri. Omul care văzuse câteva lumi și întinderea înstelată dintre ele își dădu sfârșitul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și brutalitatea ei estetică, era, pentru un scriitor, calea cea mai scurtă către faimă și bunăstare - aceasta, desigur, dacă avea succes. Dar de ce să nu aibă? Era convins că Învățase la perfecție meșteșugul dramatic În urma anilor Întregi În care se adăpase la izvorul de la Française și Dumnezeu Îi era martor că stătuse de destule ori alături de publicul englez pentru a ști ce „va merge“ la el. Propunerea lui Compton, pe care aproape o respinsese fără să se gândească, Îi apărea acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
noapte, Imagini departe, imagini aproape./ Sclipire pierdută, licărire de foc, Sclipire văzută dansând în horă de foc, Sclipire de spiriduși prinși în poiana de foc, Poiană de noapte, mult prea departe./ Izvorul de basm, codrul de foc, Izvorul de lună adapă cerul de foc, Sclipire de foc pe spiridușul de noapte, Acestea sunt aproape, tot mai aproape./ Lirism abstract Lucru deșart Nimic nu e bun Totul e abstract Dar lirismul pe care din pori Îl elimină luna singură, Bucuria pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
înfiorat decât o singură dată în viață. "Patricia, îmi spunea, auzi tu, Paty, am făcut atât de multe mezalianțe biologice, încît, în fiecare dimineață, îmi vine să-mi decojesc fiecare milimetru de piele și să mă duc să mi-l adap la acid. Te-am întîlnit acum, când sânt și prea curvar și prea bătrîn". Dar nu era curvar... Și, deh, cumva și el ar fi fost bătrîn!... 230 DANIEL BĂNULESCU fie antrenat personal, în această tevatură turistică, Adevăratul Pontif a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cel mai dulce, Cel mai frumos, ce a fugit v-odată Din arfa unui bard? O, fecioară, Vin lângă mine, să mă uit în ochi-ți, Să uit de lume, ah! să pot uita Fierea cu care ei m-au adăpat În lume. Cine-ar fi știut Că-n fundul mării tu trăești, copilă, Ca un mărgăritar, topit din visul Mării întregi, Și nu te temi că aurul din plete-ți Se va topi în stele - și că păru-ți Amestecat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În strălucirea lor cea înfocată, Căci ea-i regina frumuseții - a lumii". Ea capu-și rezemă de ai mei umeri Și glasul ei îmi șopti în ureche: - "Voiu îndulci tot chinul, tot amarul Cu care-n lume ei te-au adăpat - Căci te iubesc, sărmanul meu copil". Și Odin își deschise ochii albaștri Și mari, râzând cu ei - iar zeii Lin șoșoteau între ei bătrânește Și surâzând își aduceau aminte De-a tinereții zile dulci a lor, ascunse În negura secolilor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
semnul întors. Ș-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri, Astupând cu dînsu-orașe, ca gigantice sicriuri Unei ginți, ce fără viață-ngreuia pământul stors. Uraganu-acum aleargă pîn-ce caii lui îi crapă? Și în Nil numai pustiul nisipișul și-l adapă, Așternîndu-l peste câmpii cei odată înfloriți; - Memphis, Theba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin pustiu străbat sălbatec mari familii beduine Sorind viața lor de basme prin câmpie nisipiți. Dar și-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea, flamingo
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
oprit până la „Șușmeaua Pușcașului”, ciușmea cu teuci din lemn, Îmbătrânite de timp, În care apa curată tremura sub boturile sforăitoare ale cailor Însetați, ferindu-se de contactul cu mătasea-broaștei, fixată din belșug pe pereții secularelot teuci. După ce caii s-au adăpat -așa cu zăbala nescoasă, Înhămați și cu ... călătorii fixați pe locurile lor - căruța a plecat mai departe printre dealurile mai verzi sau mai galbene, mărginite pe stânga de către impunătoarea pădure domnească, stăpânită altădată de către familia Mavrocordat, și devenită „bun al
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu picățele, strânsă sub bărbie. Negustorii din jur bătură din palme. Era Zavaidoc. Avea o voce plăcută și râdea. Începuse ușurel: Foaie verde tei rotat, Marna când m-a alăptat, Nu cu lapte, cu păsat, Cu vin vechi m-a adăpat... Nu mai mânca nimeni. Toți întorseseră capul spre cântăreț. Vocea lui acoperea grădina. Chelnerii se opriseră sub lămpi, ascultând și ei. Paraschiv ridică ochii. Didina avea pe buze o spumă subțire și albă de bere. Își lingea gura sălbatică cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
subtilizat lesa lui Sally din mână. A fost cuminte? întrebă stăpâna lui. Era dată cu ruj de un vinețiu închis și atât de proaspăt că lucea lipicios, chiar și în lumina slabă. Or și-l împrospătase de curând, or se adăpase din sângele unei fecioare proaspăt sacrificate în camera din spate. — Deloc, spusei răzbunându-mă, mă tot bate la cap și nu înțelege că „nu“ înseamnă nu. Inspiră rapid și smuci lesa lui Sally atât de tare încât aproape că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
contrarevoluții, - cele mai multe făcute de armată sau împotriva armatei. Regele Joîo VI e silit să se întoarcă în patrie în 1821, după o absență de 14 ani. În Brazilia, lasă regent pe fiul său mai mare, Don Pedro, tânăr ce se adăpase la izvoarele ideologiei revoluționare, care visa să aibă rolul unui Bolivar și să impună cu sila supușilor săi ideile liberale. Puțin timp după plecarea Regelui Don Joîo spre patrie, Regentul Don Pedro declară independența Braziliei și e aclamat Împărat (12
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
au făcut dintr-o singură națiune, două națiuni, care în decursul timpului s-au multiplicat într-un asemenea chip încît în prezent e greu de spus câte națiuni portugheze trăiesc înăuntrul Statului Portughez?" Fapt este că o seamă de oameni, adăpați la luminile secolului XVIII, la Revoluția Franceză, la masonerie, sau liberalismul lui Guizot, voiau cu tot dinadinsul să transforme Portugalia într-o republică europeană sau, în cel mai rău caz, într-o monarhie ultrademocratică. Sinceri sau nu, acești oameni credeau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
simt fericită când calc cu picioarele goale firele de iarbă aplecate sub greutatea ploii. Îmi place să merg și să alerg prin ploaie, să-i vorbesc și ea să mă asculte, să-i spun bucuriile și suferințele mele. Ea îmi adapă sufletul, mă spală și mă liniștește. Atunci când plâng prin ploaie, simt cum lacrimile mele se contopesc cu picăturile ei, cum îmi mângâie obrazul și îmi alină suferința. Ea mă cuprinde și mă ascultă. Mirosul de praf udat și de aer
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pentru ploaie care se făceau duminicile și sărbătorile în biserică. Bătrâni, tineri, copii, femei și bărbați împreună cu preotul stăteam în genunchi cerând îndurare de la Dumnezeu. Și acum mai țin minte unele fraze din acele rugăciuni: „Dă-ne nouă bunătatea Ta! Adapă pământul nostru cu apă curată spre aducerea de roadă și curățirea văzduhului... și precum i-ai scăpat pe ucenicii Tăi din primejdia furtunii și a înecului, scapă-ne și pre noi din această primejdie...”. Apoi ieșeam toți, cu preotul în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
tata își ridica ochii spre cer și zicea: - Doamne, iartă-ne pe noi toți și pe mine cel dintâi păcătos și ne binecuvântează din cer cu ploaie! Cerul își deschidea ușa și lăsa șuvoiul cel bun și rece să curgă. Adăpa pământul și pe noi toți: mari și mici, buni și răi, frumoși și urâți, moldoveni și ruși... Tata cânta: „Dăruiește, Mântuitorule, ploaie pământului istui însetat. Brazdele pământului adapă-le și înmulțește roadele lui. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
își deschidea ușa și lăsa șuvoiul cel bun și rece să curgă. Adăpa pământul și pe noi toți: mari și mici, buni și răi, frumoși și urâți, moldoveni și ruși... Tata cânta: „Dăruiește, Mântuitorule, ploaie pământului istui însetat. Brazdele pământului adapă-le și înmulțește roadele lui. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!” Așa repeta de mai multe ori. Avea ochii plini cu lacrimi de bucurie, iar sufletul lui se unea cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
încet se stinge focul și s-acopere cu spuză... El de mânică o trage... și unind buză pe buză 515Ei șoptesc... ș-ar spune multe și nu știu de und-să-nceapă Căci pe rând și-astupă gura, când și gura se adapă; El o simte-n a lui brațe tânără, rotundă, tare Și ea tremură ca varga de oțel de-a lui strânsoare. Își ascunde fața roșă de iubire și sfială, 520Ochii-n lacrimi îi ascunde-n părul moale de peteală... Și adorm
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
i-l desprinde și-l împinge lin la vale, 700Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale - Și bărbia ei ridică, s-uită-n ochii plini de apă Și pe sînu-i o desmeardă și din gură-i se adapă. Dar a doua zi voinicul mânios intră-n ogradă, Frații lui cum îl văzură la genunchi veneau să-i cadă 705- Iartă, frate, căci greșala, zău, de mult ne-apasă pieptul. - Ba nu, fraților, - li zise, să vedem ce e
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]