3,081 matches
-
adorație la partenerul ei. Sigur că privirea Îmi lunecă Înspre acesta, conștientă că probabil e genul de fotomodel, Înalt și arătos, dar Îngheț cînd văd că e Dan. Timpul s-a oprit În loc, iar eu stau În picioare, În mijlocul restaurantului aglomerat, și mă uit la bruneta care rîde și se Înclină Înainte ca să spună ceva. Nu mă pot mișca. Am Încremenit și privesc lung la ei. Fata simte asta și-și ridică Întrebătoare ochii spre a-i Întîlni pe ai mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
gândul că se eliberase de ea, de ei, de el Însuși, Antonio adormi, visând confuz că avea din nou douăzeci de ani, că era la mare și se jucau cu mingea, sau făcea o partidă de șah pe o plajă aglomerată, plină de fete drăguțe și neștiutoare, că Înota În apa limpede, se scufunda și, dintr-o dată, simțea că alge maronii se Încolăceau În jurul lui, panglici umede și filiforme a căror atingere Îl trezi. Și fu conștient imediat, fără cale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
este secretul literaturii. Biletul era acolo. Simți dintr-o dată un fior de recunoștință față de tatăl său, care, din banii de lichidare - În loc să-și cumpere o barcă sau să-și plătească zeci de croaziere pe nave mari ca niște palate și aglomerate ca niște metropole - Îi dăruise lui patruzeci de metri pătrați la Borgo Pio. El nu și-ar fi permis-o niciodată. Câștiga un milion șapte sute de mii de lire net pe lună și cheltuia tot. Bârne vechi de lemn străbăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Erau În piața Navona și se plimbau. Cu Valentina la braț, iar Kevin, Îmbufnat, la câțiva pași mai În spate. Îi ducea acolo Întotdeauna În seara de Bobotează. Dar anul acesta nu fuseseră. Nici anul trecut. Antonio Își amintea piața aglomerată, rondul acela de tarabe din jurul insulei ovale, Își amintea acadelele Învelite În plastic transparent atârnate de acoperișurile de tablă ale camioanelor cu dulciuri, Își amintea ciorapii roșii umflați de cărbuni dulci, Moș Crăciunii care se lăsau fotografiați lângă săniile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
hăinuța. Goli paharul de apă pe care i-l Întindea spaniola. Închise ochii și zgomotul orașului pătrunse În ea, devenind una cu respirația ei. — E mai bine? o Întrebă spaniola. — Da. Îmi pare rău, sufăr de claustrofobie, nu suport locurile aglomerate, mă sufoc imediat, Încercă să se justifice. Dar poate că era adevărat. De câtva timp, oriunde ar fi fost, la coafor sau la Palazzo Lancillotti, chiar și acasă, simțea că se sufocă. Poate că trebuia să meargă din nou la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îngenuncheată pe nisip, la stânga unei tipe blonde, În costum de baie, lângă care se Îngrămădește un copilaș sașiu. Toți trei zâmbesc bronzați și orbiți de lumina soarelui de amiază, cea mai proastă pentru fotografii, după cum știe orice diletant. Plajă puțin aglomerată, cu umbrele de forme și culori diferite, deci nu este vorba de o stațiune, plajă liberă, nisip cu cioburi, mare verde, cristalină - probabil Ionica. Fetiță vie cu degetul Îndreptat spre umărul moale și tatuat cu un A vizibil al blondei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Mircea, o scorpie, care i-a stricat Giuliei viața de liceu. A stat la mătușa ei toată perioada școlii, până în ultima clasă de liceu, într-un bloc din Crângași, unde e drept că avea o cameră, dar apartamentul era mereu aglomerat, căci prin el se perindau tot felul de mărfuri, aduse de băieții Alinei pentru buticul de pe urma căruia trăiau. Din 2002, Giulia a reușit să-și câștige independența. Ai ei au lăsat-o să stea în casa din Gelu Căpitanul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din grădină, trăncănind întruna ca să-mi abată atenția de la propria frică. Mă țineam de ea ca un copil care nu vrea să se piardă de mama lui, dar după un timp am găsit curajul de a mă uita la priveliștea aglomeratului port al Tebei. Până la strânsul recoltei mai era mult și cei mai mulți agricultori nu aveau altceva de făcut decât să aștepte vremea culesului, așa că prăvăliile erau pline cu țărani care nu aveau de târguit decât propriul lor timp. Meryt a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Poți să mergi mai încet. Pornește pe stradă și eu mă iau după el, încercând să pășesc la fel de relaxată ca el. Dar nu sunt obișnuită cu un ritm atât de lejer. Sunt obișnuită să merg cu pași mari pe trotuare aglomerate, croindu-mi loc cu cotul și împingând. — Ești din satul ăsta ? îl întreb, încercând să merg mai agale. — Îhâm. O cotește spre stânga, pe o uliță pietruită. M-am întors când s-a îmbolnăvit tata. După care a murit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ticsită de oameni. Mă simt ca un gladiator aruncat în arenă. Jan stă la ușă cu brațele încrucișate. N-am nici o scăpare. Va trebui s-o fac. Apuc tava mai bine, las capul în jos - și avansez încet în camera aglomerată. Nu pot să merg firesc. Parcă am picioarele de lemn. Mi s-a zburlit tot părul de la ceafă ; îmi simt sângele pulsându-mi în urechi. Îmi croiesc drum printre costumele scumpe, fără să îndrăznesc să ridic privirea ; fără să îndrăznesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
că ne faci numai necazuri! Unul dintre doctori a spus că spatele mi‑era atât de inflamat Încât semăna cu un foc de pădure văzut de sus. Am fost Înfășurat În bandaje. Aveam senzația că mă găsesc Într‑un tramvai aglomerat și că sunt Îmbrâncit din spate și mă Înăbuș. Mă rugam să fiu lăsat să cobor. Dar nimeni nu era dispus să‑mi facă voia. În zilele acelea eram tratat cu substanțe puternice anticoagulante și căzătura s‑a dovedit foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fâșiile de lumină palidă. Toate bune? ne întrebă cu prietenie în timp ce eu mă avântam afară din mașină. Să vă ajut? Sally dispăru invocând o scuză subțire, în timp ce eu și Bez înfundarăm gențile prin intrarea îngustă, de-a lungul unor coridoare aglomerate, și în jos, pe scările acoperite cu linoleum, până la subsol. Când trecusem pe acolo cu o zi înainte, avusesem o confruntare macho, tipică, de la distanță, ca să vadă dacă am habar în ce mă băgasem: ne pusesem mâinile în sân, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
teatru câteva zile mai târziu. Prin ochelarii de sudură abia dacă puteam distinge că cineva coborâse pe scări - lentilele verzi îmi aduceau tot timpul aminte de ochelarii ucigașului nocturn din Tăcerea mieilor. Totuși, identificarea oamenilor într-un subsol mare și aglomerat era peste puterile lor și, în plus, mă concentram prea mult pe ce făceam ca să mijesc ochii. — Credeam că bateți ouă pe aici, spuse Hugo, când îmi ridicai masca. — Cam așa sună, nu? Am lăsat aparatul de sudură MIG deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am mai văzut una mai jegoasă de atât... Dumnezeule, în ce hal arată locul ăsta! E bun pentru poza cu „Așa arăta locul înainte“ din Builder’s Weekly 1. —E destul de curat, zisei eu, fără chef. Doar că e cam aglomerat. —Și încă cum. Se uită în sus, la mobile. —Hmmmm, interesant. Hawkins se ridicase de pe scaun și-l măsura pe Hugo din cap până-n picioare, cu brațele încrucișate și cu picioarele depărtate, ca și cum Hugo ar fi fost adus să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cum trebuie, adăugă ea cu regret. Dar trebuie urmate procedurile standard. — Absolut, zisei eu. Bun, atunci te las. Sunt sigură că ai de lucru până peste cap. Îmi zâmbi și-și aranjă ochelarii mai bine pe nas. — Da, sunt cam aglomerată, recunoscu ea. Și vin la prima avanpremieră mâine seară, deci mă grăbesc un pic. Am schițat un semn de „la revedere“ și am luat-o în jos pe scări. Nu era nimeni jos, cu excepția ajutorului electricianului șef, care se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
José Correcaminos? Probabil că pentru fiecare medicament, albii aduceau o boală. Iar boli nu erau doar tuberculoza și pojarul...; boală era și monstruoasa mașinărie a existenței omenești în plin secol al XX-lea. Boală erau și proletariatul, marile fabrici, orașele aglomerate, fumul, poluarea și milioanele de tone de gunoaie. Și tot boală era și lipsa libertății. O lipsă atât de totală și de absolută, încât milioane de oameni se nășteau, creșteau și mureau fără să știe ce înseamnă să fie liberi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cretină nenorocită fusese! * * * Și Hugo se gândea tot la serviciu. Neil tot bătea darabana că-l voia înapoi la Dunn și Dustard. Concediul de paternitate al lui Hugo se apropia de sfârșit și agenția avea nevoie de el. Erau foarte aglomerați; se părea că, în mod neașteptat, în perioada de dinaintea Crăciunului aveau parte de o goană după case. În sufletul lui, Hugo era ușurat că perioada de stat acasă era aproape încheiată. Cu toate că nu ar fi recunoscut în fața nimănui, Hugo nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a unui bebeluș. —Pentru ce? Pentru ziua de Crăciun? Când, în sfârșit, Hugo a tras frâna de mână în față la Fitzherbert Place, era neobișnuit de ușurat să-și vadă casa. Ședința de cumpărături din după-amiaza aia fusese lungă, plictisitoare, aglomerată și, alternativ, când sufocantă, când înfrigurată, în funcție de insistențele Amandei de a intra sau de a ieși din toate magazinele existente în oraș. În acest răstimp, Hugo se decisese că urăște Crăciunul, că urăște Bath-ul și, cel mai tare, că urăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
l-a anunțat Neil într-o zi. Un cuplu care vrea să cumpere o casă în Bath. Și unde-i deșteptăciunea? l-a întrebat Hugo absent. Se chinuia să-și dea seama cum avea să reușească să îngrămădească în programul aglomerat din dimineața următoare o vizită la o librărie. Hugo spera că manualele de creștere a copilului aveau să-i lumineze acest univers întunecat. Neil a pus pe biroul lui o bucată de hârtie. — Ne-au trimis câteva, ăăă, condiții. Refuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lucruri în parte ca să nu se gândească la Alice în timp ce conducea. Când își amintise de gura lui în jurul sfârcului ei, lovise bordura de două ori. Și se temea să-și aducă aminte de chiloțeii ei cu broderie englezească în traficul aglomerat al navetiștilor. Măcar pentru binele mașinii lui, dacă nu și pentru altceva, intervenția câinelui fusese un dar ceresc. Nu știu de ce ești așa de mulțumit, a sărit Neil când Hugo a ajuns la Dunn și Dustard fluierând. Hugo s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
perspectivă mult mai puțin îmbucurătoare o reprezentau zidul și podul care se întrezăreau în fața lui Hugo. Ajunsese în capătul câmpului și intra acum în oraș. Din partea cealaltă a zidului se auzea zgomotul mașinilor. Până când o să traverseze el drumul care părea aglomerat, ursulețul avea să dispară. Fără să ezite în fața inevitabilului, Hugo a alergat până în capătul malului, apoi a sărit în apă. A urlat din cauza durerii și a apei reci. Șocul aproape că i-a oprit inima în loc, iar apa era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
impermeabilul pe un braț și se îndreptă către ieșire, fără să salute pe nimeni... * Coborî treptele, fără să se grăbească, mormăind ceva neinteligibil atunci când un coleg îl întrebă dacă au apărut ceva noutăți în urma evenimentelor din acea zi ciudat de aglomerată. Așa se exprimase, iar Detectivul recunoscu în sinea sa că avea dreptate. Un Detectiv îngândurat, decis să rezolve cât mai repede enigmele care se încolăceau precum un boa constrictor în jurul unul Scriitor ratat. Un Detectiv plictisit după o zi întreagă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și se descurca destul de bine și la mașina de scris. Au plecat la oraș a doua zi, dis de dimineață, la o clinică specială unde se făceau aceste teste stând la coadă cam o oră și jumătate fiindcă era foarte aglomerat, veneau femei din mai multe localități pentru diverse teste. În sfârșit i-a venit rândul și Frusinei. - Puteți să ne dați rezultatele pe loc, vă rog? întrebă George. - Din păcate, nu se poate, trebuie la rândul nostru să le trimitem
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Mall și Pyke Market. O cladire din 1900, still, cu marmură și dale de gresie, coloane aurite și tavane pictate... Asta în lobby, mai sus sunt birouri nu atât elegante, cât funcționale. Ferestrele de la birou dau spre o intersecție foarte aglomerată. De acolo am urmărit demonstrațiile anti- Globalizare. Cei mai simpatici au fost “broscuțele verzi”, ecologiștii. Nu prea știu ce vroiau... Mai nou, computerul e ocupat mai tot timpul. Nu că Țușca ar lucra la el, dar stă la birou. Nu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
amuzat de exprimarea ei ce se dorea a fi cât mai convingătoare. - Nu glumesc! Fii atent! La al doilea bloc, după ultima scară, virezi stânga și intrăm în spatele lui. Este o parcare acolo. - Perfect! Mulțumesc pentru grijă! În stradă, așa aglomerată cum observ că este, cu mulți copii la joacă, este Marian Malciu posibil să o găsesc zgâriată, lovită... Mai știi? Dar în parcare nu sunt copii care se joacă? - Nu! Acolo nu au voie chiar deloc. Sunt câțiva posesori de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]