1,532 matches
-
canapele duhnind a haine murdare când te așezi și iese aerul din ele. Acolo, sub cupola înaltă, răsunând de ecouri, pictată în culori de pietre prețioase care nu vor vedea niciodată lumina zilei, nu vor păli niciodată, sub candelabrele de alamă atârnând, cu becurile lor roșii, albastre ori portocalii luminând prin cuștile ornamentate din bronz, acolo stătea domnul Whittier înfulecând cu pumnul hrana dehidomnișoaratată, crocantă, dintr-o pungă de plastic Mylar. Zicea: — Să dăm în vileag marea surpriză ca să terminăm odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
altceva, Cora Reynolds își are familia cu ea. 10 Mama Natură pune pe ea un soi de jachetă neagră. E o uniformă militară sau un costum de patinaj artistic, din stofă de lână neagră, cu două rânduri de nasturi de alamă în față. Parcă-i o majoretă neagră de catifea, cu nasul ei despicat, ținut laolaltă de cojile de un roșu închis. Își vâră mâinile prin mânecile lungi, apoi îi spune Sfântului Fără-Mațe — Mă închei? Flutură ce-a mai rămas din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mâncare putrezită. Domnul Whittier nu e cea mai mare problemă în momentul ăsta. După calendarul de pe ceasul Sorei Justițiare și după rădăcinile șatene din părul lui Miss America, suntem aici de vreo două săptămâni. Închizându-o la ultimul nasture de alamă, Sfântul Fără-Mațe se apleacă s-o sărute pe Mama Natură, întrebând-o: — Mă iubești? — Ce să fac, trebuie, spune ea, dacă vrem să meargă idila. Cu Lordul Zdreanță scânteindu-i pe deget, Mama Natură își șterge buzele cu dosul palmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
momentană, pentru fiecare curent mai rece sau zgomot ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e a un actor copil în mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe de vie scăldate în aur stins. Picurând „frunze” de sticlă și cristal. Clinchetul lor fremătător în timp ce pătrunzi între ele. Mirosul de praf ars al fiecărei piersici „coapte”, încă strălucind alb incandescent. Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vrea asta. Pe măsură ce piersicile coapte lăsate pe copac putrezesc și se sting, îți construiești din nou scara de mobile. Te cațări iar acolo sus. Îți vâri capul în coroana de frunze de sticlă și cristal, în bolta de crengi din alamă stinsă. Prin praf, printre excrementele șoarecilor și pânzele de păianjen. Și înlocuiești piersicile întunecate cu alte câteva coapte încă, care ard albe, incandescente. Piersica moartă din mâna Pețitorului nu ne oglindește așa cum suntem. Mai degrabă așa cum eram odinioară. Sticla întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
al doilea și al treilea -, ca să zic așa, se zăreau armatele, intendența, jandarmii; se auzeau salve de tun și lătratul surd al câinilor. Tot aici apare și o sinteză cronologică a Primului Război Mondial, uruitul roților de tren din preajma orășelului, muzica de alămuri, gâlgâitura apei de la gura bidonului, geamuri făcute țăndări, fluturarea baticurilor... Fiecărui amănunt Îi era rezervat câte un paragraf, iar fiecare moment era evocat cu un anume lirism, transpus În metafore, cronologia nu era strictă, unele momente coexistând Într‑o simbioză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a medaliei, voi coborî cu hăitașii pînă-n visele tale și le voi curăța de alge, de geometria bunei vestiri, te voi hrăni cu toate notele și comentariile la cărțile sfinte să capeți puteri, să apuci cazmaua cea nouă făcută din alama trîmbițelor și să spargi odată burta peștelui, și de acolo să mă naști odată pentru totdeauna. Balast: O năimită din acelea pe care carnavalul le scoate la mezat o aia hîrșită În toate secretele, unsă cu toate alifiile, o fată
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
promiți? Îmi răspundea Întotdeauna cu un zîmbet. Spre norocul tatei, aspirațiile mele literare s-au risipit În curînd și au rămas surghiunite pe terenul oratoriei. La acest lucru a contribuit descoperirea jucăriilor mecanice și a tot soiul de mașinării de alamă ce puteau fi găsite În piața Los Encantes la prețuri mai potrivite cu economia noastră familială. Devoțiunea infantilă e o amantă infidelă și capricioasă, și În curînd n-am mai avut ochi decît pentru jocurile mecanice și pentru vapoarele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
trebuia să se plîngă. În multe nopți, neputînd să adorm, Îmi aminteam de acea intimitate, de acea mică lume pe care o Împărțisem amîndoi În anii ce după moartea mamei, anii cu stiloul lui Victor Hugo și cu locomotivele din alamă. Mi-i aminteam ca pe niște ani de pace și de tristețe, ca pe o lume care se destrăma, care se evaporase treptat Începînd cu zorii acelei dimineți cînd tata mă dusese să vizitez Cimitirul Cărților Uitate. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am făcut, Îmi explică el, mîndru. Eu eram incapabil să Înțeleg ce erau sau ce pretindeau să fie, Însă am tăcut și am clătinat din cap cu admirație. Mi se părea că solitarul acela mătăhălos Își construise propriii prieteni din alamă și că eu eram primul căruia i-i prezentase. Era secretul lui. Eu i-am spus despre mama și despre cît de dor Îmi era de ea. CÎnd glasul mi se stinse, Tomás mă Îmbrățișă În tăcere. Aveam zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe mobilele din lemn, scrijelite pe pardoseală, vopsite cu roșu pe oglinzi. Urmele de pași care ajungeau pînă În pragul ușii trasau o dîră prin praf În jurul unui pat gol, pînă la somieră, din care mai rămăsese un schelet din alamă și lemn mîncat de cari. La un capăt al dormitorului, sub fereastra luminatorului, se afla un birouaș de tip consolă, Închis și surmontat de un trio de crucifixe din metal. L-am deschis cu grijă. Nu era praf În Îmbinările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spre holul clădirii, și m-am dus la dulapul meu. Mi-am pus șorțul pe care obișnuiam să-l folosesc În prăvălie pentru a-mi proteja Îmbrăcămintea de praful de pe cutii și de pe rafturi. În fundul dulapului păstram o cutie de alamă care Încă mai mirosea a biscuiți de Camprodón. În ea țineam tot soiul de ciurucuri, de care Însă eram incapabil să mă despart: ceasuri și stilouri stricate În mod iremediabil, monede vechi, bibelouri, bile, cartușe de gloanțe pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
la horă în Goldana. El, cel dintâi, făcând îndemn fanfarei și purtând veston stacojiu, ca zorii primăverii vieții noi, ieșise la joc, bătând din pinteni, sub stejarul de la Primărie, în cizmele lui ofițerești, lustruite de sărbătoare. În duduit armonios de alămuri, Păun cel blând și de treabă, cum îl numeau oamenii din Goldana, păși, de nevoie, în vestonul lui, nemaivăzut, roșu, ca drapelul clasei proletare, spre mama Kaliei, țiganca cu glezne subțiri, târșiind mereu târlici de căpătat și sugând dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
era de groasă, Nicanor considera: E din ce în ce mai strâmt, aici! Și pleca, de îndată, la un vecin, care fabrica rachiu bălos din sfeclă de zahăr, într-un alambic, improvizat clandestin, cu un cazan făcut de căldărarii nomazi și o țevăraie de alamă, ce slujise de galerii pentru perdele, în casa lui Țailic Trau, fostul proprietar al factoriei de olane roșii. Într-un rând, acolo îl găsi pe cumnatu-său, Iuga, cel cu mustățile roibe. Iuga gusta, strâmbându-se, din rachiul bălos, până când, rău-mirositorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vorniceii, încălărați și ei, alergau în trap săltat, pe de laturi... Trei faetoane cu zestre, clădită de un stat de om, pe care o sprijineau niște bujori de druște, domnișoarele de onoare, cu ochi negri, înaintau în fața unei fanfare de alămuri, care luceau ca luna și cântau de fierbea sângele în tine... Numai la cinematograf poți să vezi ceva mai frumos! conchise ea, în admirația mesenilor și mai ales a bărbaților, care, în câteva clipe, despuiaseră interiorul unui rând de clondire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Peste tot, rânjește o solemnă urâțenie, amintirile năpârlesc în fiecare zi și numai casa domnișoarei Cristina și încă vreo cinci imobile modeste insule, din afara realității de azi unde, în amurg, se aprinde câte o lumină coclită, în lămpi vechi de alamă, cu țilindru de sticlă, mai așteaptă, cu resemnare, să sucombe în acest univers ruginiu. Odihnească-se în pace strada cuminte, ușile din lemn de stejar masiv, curat și sfânt, clematitele strânse în tufe, cu flori albe și violete, din micuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de joc, folosindu-se abil de această mincinoasă primejdie, cu rol de supapă pentru tensiuni minisociale. Uite-l, ăla e bun de portar! îl remarcă Labă cel oacheș pe Mircea, care privi cu dezamăgire la pantofii săi cu catarame de alamă galbenă și izbuti să declame împăciuitor: Numai zece minute băieți, fiin'că am o treabă! Cu o căznită diplomație, față de ambele echipe, apără spărtura din peretele cu tapet de mătase de asalturile bidonului de vopsea, apoi, după un supraelastic sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
justificările Pelerinului, ridică brusc și autoritar toiagul cu măciulie de aur, al colegei ei de la Academie. Toți ca unul, instrumentiștii, care învățaseră, fără partitură, ultimul imn dedicat Tovarășului, un imn ce fusese compus de Svetlana însăși, porniră să sufle în alămurile lor sclipitoare. Era o măiastră și marțială pastișă, având doar o singură notă muzicală modificată, pe care Svetlana o alterase din precauție (nici o iotă în plus!), o compoziție după un marș interzis la Yalta, cât și la Potsdam, al așa-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
încorsetarea aceleiași platoșe de oțel scandinav, observând că în vârf de minaret, înalt și svelt, strălucește lugubru Semiluna de aur. Falduri de marmură albă șed nemișcați ca și altădată, iar leii înaripați străjuiesc depărtările. Era misiunea Svetlanei să întâmpine cu alămurile fanfarei pe oaspeții de la Sans-Souci, care năvăleau, acolo, în hoarde, pentru a-i împiedica pe acești naivi și zbanghii, puși pururea pe chefuri, să constate tristețea serbărilor din imensul domeniu lăbărțat în necuprinsul Bărăganului și în resturile Codrilor Vlăsiei. Așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
1653—1716). Frecvența-etalon a diapazonului a variat simțitor de atunci până astăzi, cu tendința generală frânată din când în când de a crește, datorită dorinței constructorilor de a da mai multă strălucire sonorității instrumentelor muzicale și în special celor de alamă. Un scop asemănător îl urmăresc chiar astăzi unii dirijori de cor „a cappella", când dau cântăreților un ton mai înalt decât cel scris în partitură. Variația frecvenței a putut fi constatată examinând diapazoanele din muzee și acordarea orgilor, adică măsurând
Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
n-o spargi. Bărbatul a intrat și el în mașină. Ușurel! Dă-mi-o! Bărbatul vorbea de parcă ar fi fost ceva casabil, dar obiectul înfășurat în pânză neagră atârna greu în mâna lui Gaston. Părea să fie un obiect din alamă sau fier. — Șezi! spuse o voce care venea direct de deasupra capului său. Abia atunci observă că mai era un bărbat, întins pe scaunul din față. — Endō, unde naiba l-ai găsit și pe ăsta? Bărbatul de pe scaunul din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fazani de volieră și claponi; sunt scrise invitații și desenate sute de afișe, se împletesc ghirlande din flori târzii de munte. Se croiesc și se pictează măști. Garnizoana își completează stocul de artificii și repară șeile cailor; trompeții își lustruiesc alămurile, iar fanfara Gărzilor Reunite, impresionantă, repetă valsuri și marșuri triumfale, trunchiurile arborilor sunt văruite. Se perfectează angajamente cu circari ambulanți și se suplimentează proviziile de șampanie și de lichioruri. De coniac alb. Actorul se pregătește și el. Va prezenta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ăleia, domnule? mă întrebă Korsch. Alea care explică mintea criminalului? — Criminalul ăsta n-are nevoie să fie explicat prea mult, zise Deubel. E un țăcănit afurisit. Poate, am zis eu. Dar nu o să-l prindem cu bâte și boxuri de alamă. Puteți să uitați de toate metodele voastre obișnuite, lovitura la țigară și chestii de-astea. M-am uitat fix la Deubel: — Un criminal ca ăsta este greu de prins deoarece, în cea mai mare parte a timpului cel puțin, arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
caz e un dinte spart pe rechizitoriu. Așa s-a trezit Josef Kahn băgat în haine de spital. M-am servit din cutia cu țigări americane de pe biroul lui Nebe și mi-am aprins una cu o brichetă imensă din alamă, un cadou de la Göring. Primul-ministru le dădea întotdeauna brichete oamenilor care îi făcuseră vreun mic serviciu. Le folosea așa cum o dădacă folosește dulciurile. Că veni vorba... a fost eliberat? am întrebat. Fața subțire a lui Nebe luă o expresie îndurerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
făcându-mă să îmi întorc automat capul spre aerul mai bun de peste umărul meu. Da, într-adevăr, murmură el, a fost o vară călduroasă. Era un cufăr mare făcut din piele albastră de bună calitate, cu încuietori și ornamente din alamă, de genul celor pe care le vezi încărcate pe vasele alea de croazieră de lux care navighează între Hamburg și New York. Pentru solitarul ocupant al cufărului, o fată dezbrăcată în vârstă de vreo 16 ani, exista un singur fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]