7,971 matches
-
comunistă, dar în Uniunea Scriitorilor. Soluții? se apleacă reportera spre mine. Soluția Vasile Voiculescu. Ministerul Culturii organizat cu grija cu care organizezi Ministerul Apărării: cum înzestrezi armata, așa trebuie să înzestrezi cultural populația. Ce înseamnă a neglija cartea decît a aluneca în ne-civilizație? Întind și eu mîna spre teleobiectiv, ca Bebe-Sex: Închideți repede televizorul și citiți, oameni buni, citiți. Îți treci timpul este egal cu îți trece timpul. Finalul nu i-a plăcut directorului de programe. A năvălit în studio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
groapă. Am, lîngă pat, o fotografie în frac, după concert, mărită mult, pînă la mărime naturală. E un contur din carton. Ca al artiștilor din holul cinematografului "Victoria". Îi privesc figura dăruită. Da, avea o figură dăruită pentru scenă. Îmi alunec degetul pe cuta de pe frunte nu-i plăcea s-o ating -, pe buzele curbate estetic, mă apropii cu fruntea de fruntea de carton, mă uit în ochii alungiți pînă amețesc, ațipesc, adorm. Somn fără vise. După el: soarele e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pentru care țin acoperită partea stîngă a vitraliului. "Zău, Iordana?" se aude vocea mea de-a doua, cum ai spune mamă de-a doua, mamă vitregă. "Chiar ăsta-i motivul? Pe cine prostești? Nu cumva ți-e frică să nu aluneci cu gîndul la timpul dus, scurs, apus? Ce aripi întinse mai aveai și ce pas de domnișoară! Și cît o invidiezi pe nubila aia în devenire! Cu pîntec suav de Evă și cu șarpele-colan în jurul gîtului. Incercînd apa solzoasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
casă acolo și florile sădite lîngă prispă se sălbăticiseră. Am cules bobocii de narcise și, pînă să ajungem înapoi, mi-au înflorit în mînă. De la căldura mîinii mele. Au înflorit de plăcerea ta, Ana". Mi-a întors palma și a alunecat cu gura spre ea. A și suflat în linii, vrînd să le mute, să le încurce ițele. Cred că și pe mine ai putea să mă-nflorești așa, cu căldura mîinilor". "N-am organ pentru chestii primitiv-lacrimogene", i-am retezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Cel de sus c-ai venit. Dă-mi mîna să mi-o așez pe frunte. Ce caldă e, Mărie!" Întîi, trece cu pensonul, lin-cîtilin, printre șuvițele de păr, printre degete. Măria se simte ca scufundată-n apă, atinsă de pești. Alunecă între valuri de culori. Nu-i rău nici cînd valurile îi trec peste trup. Dar mișcările mîinilor lui sînt din ce în ce mai iuti. Genunchii Măriei tremură. Se ascunde sub frescă a devenit grea, parcă-i marmoră haide, ieși deasupra, Mărie, ba nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe umăr. Ezit în fața gardului înalt, de lemn, dar sun. Rusalin, mai exact cel care-i acum Rusalin, vine la poartă într-o tunică de postav, pusă peste un pulover alb. Merge țeapăn, de parcă duce o oală clocotită în mîini. Alunec pe gresia udă, mă dezechilibrez, aproape cad, dar nu mă ajută. Ia-o înainte, îi spun, supărată că mi-a constatat mersul nesigur, gleznele nesigure. "Ne-mu-ri-toa-re", silabisește vocea mea de-a doua. Mă simt oaspete nechemat. Senzația de frig din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
noapte neașteptată. La care nu m-am așteptat. Noapte întreagă, febrilă, furtunoasă, deplină. Tînjesc și acuma după mîngîierea de care am avut parte. Îngrijorat că mă pierde, că-și pierde poziția de soare personal, s-a descoperit, n-a mai alunecat printre cuvinte. Avea o pepită de aur în inimă. "Să faci dragoste cu mine și să te gîndești la mine, nu altundeva". Putea fi sigur că-mi era în ochi și-n minte. El era un lung prilej pentru durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
funerară am în brațe!" Asta auzeam în camera cu tavan jos, împodobită cu o lustră de care mă loveam mereu cu capul. Neputința lui de-a mă iubi. Eram înfricoșați amîndoi, cu mîinile umede, gata s-o luăm la goană. Aluneca peste trupul meu, pe deasupra mea, ca rîul fugind peste pietre, deși mi-aș fi spart carnea pentru el. "Ei, sexu-i altfel în filme, comenta Iordan, după eșecul îmbrățișării. Ai ce-ai dorit, Dințișor. Ești dragostea de pe urmă". Trebuia să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
simtă ocrotiți, importanți, ascultându-le poveștile, ele sunt singurul lucru care contează. Suntem aici ca să reînvățăm să le ascultăm, să discernem dintre ele pe cele autentice și originale. Ăsta este scopul nostru aici, să adunăm povești. Desigur, există pericolul să alunecăm în ele, să devenim personajele lor sau să cădem sub influența acestor creaturi. Pericolul este însă destul de mic, vigoarea lor a scăzut enorm și ea se subțiază tot mai mult trecând în poveste. Totuși, trebuie să ai grijă, nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
deja în alte părți sau pe cei ce nu mai puteau să iubească. Suferința exista deopotrivă și era hrana mea zilnică printre sălciile lamentoase de pe malul râului, unde veneau tinerii la scăldat. Eram fascinată de felul în care acești tineri alunecau atât de ușor de la o iubire în alta, după dorința mea, de fiecare dată mai pătimași. Chiar și iubirea cea mai pură reușeam s-o pervertesc, s-o terfelesc în îndoieli mistuitoare. Soarele își dănțuia umbrele pe piatra fierbinte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe un trunchi de copac, chiar pe malul râului. Îmi face semn discret cu mâna. Atras de frumusețea fetei, dar mai ales lovit de starea mea de toropeală, îmi aranjez timid cornul în poala ei înmiresmată și mă las să alunec ușor în lumea viselor. Desigur, cele mai năstrușnice vise pot prinde formă doar în poala fecioarelor neprihănite. Căci numai așa pot fi prinși licornii, în actul cel mai necugetat de-a adormi cornul în poala fecioarelor pentru a cădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe umărul Sinelui Mare. Brațul lui exterior, adică uni-brațul, o strânge de după umeri. Ea suspină și oftează.) Sinele Mare: Numai tu nu râzi de noi, Philomena, nu-i așa? Tu ai înțeles totul și totul e spre binele tău. (Ea alunecă ușor către centru și se lipește de Mască. Ambele brațe laterale, uni-braț, se strâng în jurul ei. Formează un cerc. Pulovărul în trei bucăți o înconjoară ca o armonică.) Scena 2 (Intră Dora cu noul ei drăguț.) Țiitorul: Deci pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ești capabil doar când ești foarte tânăr. Prin urmare, continui și azi să vin să schiez aici de unul singur, să încerc să înțeleg sensul acestei întâmplări; mesajul ghețarului. Schiam pe văile largi și generoase, prietenul meu, mereu în spate, aluneca exact pe urmele mele, ca într-un ritual. Îmi plăcea să-i ascult scrâșnetul schiurilor cum zgâriau zăpada în urma mea. Și doar schiurile lui făceau un zgomot aparte, pe care nu l-am mai auzit la nimeni, ca și cum ar scrijeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o "ea", care nu-i dădea pace și o interpela adesea, disturbând-o de la activitățile ei lumești. Uite, vezi? Și acum este cu mine sau, mai exact, îl simt cum își face loc între noi! îmi spune ea, în timp ce mâinile mele alunecau timid peste sânii ei mâțești, ostracizați sub peretele rugos și strâmt al uniformei. Îmi amintesc, de altfel, că senzația era îndeajuns de anemică și nedefinită, nu știu dacă din cauza El-urilor noastre, sau a stofei rigide și groase ce camufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nouă postură, din profil. Și-l desenează cu măiestrie, de data asta și mai grotesc, spre râsul tuturor. Apoi urmează o discuție serioasă despre curățenia și paza plajei, despre treierătorile de nisip, puse la dispoziție de primărie, apoi tema discuției alunecă melancolic către răsăriturile de soare pe dig, pe care mama nu le-a mai onorat din studenție. Atunci bruta, anesteziată de băutură și prezența atâtor femei, o invită pe mama la răsărit la modul cel mai serios și mai curtenitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
i-ar vorbi, cu ochiul lor albastru și lateral ce o priveau intens din toate unghiurile. Viteza cu care ea înainta pe unda de apă, propulsată de rechinii ce înotau lipiți de ea, era inimaginabilă pentru o ființă umană. Ea aluneca, parcă, pe suprafața apei, escortată de armata de rechini către mal, și ei o scrutau intens cu ochiul lor sfredelitor. Ca niște pumnale, dinții lor ascuțiți încrețeau apa în jurul ei, dar niciunul n-a schițat vreun gest de atac. Sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
smeadă-aurie. Tocmai se pornise un vânt călduț, ca o suflare magică și vaporoasă, și Santiago dădea indicații unui cadet ce anume pânze să ridice și cum să le orienteze. Și, parcă împins deodată de forțe cosmice, vasul a început să alunece cu viteză pe apa azurie. Motoarele au fost oprite, barca dansa pe valurile mici și dezordonate și-și țuguia din când în când pânzele cu fiecare șvung de vânt. După instalarea pânzelor, Santiago a luat loc lângă ea, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
venind? A existat el aievea, cu fața lui necunoscută fără chip, cu care am discutat atâta pe culoarele librăriei? A reușit el oare în cădere să atingă cartea? A rostit numele ei, ca pe-o mantră expiatoare, când pământul îi aluneca de sub picioare? Cine este el și de ce m-a însoțit tocmai el pe mine aici, ca să afle despre "Poveste 'ulei"? Și oamenii din jurul meu, cu chipuri de fum, păreau împietriți; nimeni nu schița nicio mișcare sau vreo intenție de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ei nu mai putea fi ignorat. Primele coșmaruri o vizualizau pe ea dedublată, și cele două ființe ale ei stăteau una în brațele celeilalte pe scaun, față în față cu fostul coleg de școală; ele vorbeau, gesticulau, râdeau, în timp ce umbrela aluneca tot mai adânc sub scaun. Și ființa îmbrățișată se ridică și o pornește pe culoarul autobuzului, în timp ce cea de dedesubt lovește în treacăt, cu călcâiul, cotorul umbrelei, după care dispare încet. Atenția ei se concentrează din nou asupra versiunii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
perfect, ca o eclipsă. Pare că se ridică lent deasupra lui, luminând dintr-o dată zarea, apoi coboară pentru ca să se înalțe iar deasupra norului, crepuscul lent și incert, presărat cu răsărituri și întoarceri; ziua nehotărâtă nu-și găsește somnul. Înainte să alunece complet sub linia orizontului, cu o ultimă sforțare, perdeaua de nori este dată la o parte și o lumină incandescentă inundă toată valea o clipă de orbire totală în care nu intuiesc decât forma trupului meu, undeva departe după coline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spațiu tabu, să-l folosim la maximum de capacitate, de câte ori se ivește ocazia! Se pune întrebarea dacă acest spațiu poate crește și poate fi extins nelimitat. Actul fericirii trebuie finalizat aici, în punctul lui de sublimare. Din acest punct el alunecă firesc și netraumatic către acea zonă a memoriei numită mai sus. A sublima fericirea revine la a ști, a-i evalua durata, a o potența. Arhivarea ei este esențială, este hrană ulterioară pentru suflet și minte, ea adaugă la sănătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
invenții din ce în ce mai selecte. Astfel balonul-cal, ținut de sfoară, vru să fie autonom. Fără să fie conștient de fragilitatea sa, începu să-și manifeste personalitatea de cal adevărat. Iisus se amuza în timp ce-L călărea pe nărăvaș, așa cum se bosumflă Dincolo, pentru că alunecă de pe carapacea buburuzei. Mioara, oriunde Mama, aici sau în altă parte, amândouă mature, amândouă copii. Iisus duplicat, dar același copil etern. Oglinzile înseși se reflectau una în cealaltă, jucându-se cu imaginile reflectate. Tulburarea spațiilor reieșea din mirarea lor. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
școală. * * * S trigătele de uimire ale morților ne-au întors privirile către oraș. Altul decât cel cunoscut, reinventat de mongolul Cargobot, cu ajutorul calculelor lui Ghiborț și înnobilat cu frumusețe arhitecturală de Bau. Ori somnul intrase oblic în noi, ori noi alunecasem pe gheața copilăriei încropită de zborul cărăbușilor Milionarului și de cântecul greierului, ori virușii nu fuseseră inventați, pentru că forma orașului era desprinsă parcă din filmele lui Tarkovsky, tremurând în aburii de alcool ridicați din hăurile stomacale ale Brăilei și topindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să-și atace partitura greierii în clipa în care plecam, ușor întristat, ușor îndoit de adevărul mitului prin moarte, când un foșnet mi-a întors privirile spre întunericul mișcător al Dunării. Din spatele unei epave, s-au ivit, parcă plutind, parcă alunecând, două fecioare, una cu trupul de grâu, cealaltă de miere, doua zâne galbene ca Luna plină, cu obrajii arzând ca Luna nouă. Iubitul fetei de miere apăru în fugă și, luându-și frumoasa în brațe, s-a depărtat în grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Alimentară se încălță. Parcă se născuse cu ele, așa de bine i se potriveau pe picioare. Au carâmbul înalt, sunt bune pentru Montmartre! îi zise nea Fane. Poți să urci și să cobori fără teamă. Au talpă de talpă, nu alunecă pe rouă sau pe gheață. Mioara o luă de mână pe Mioara Alimentară și îi spuse: Eu rămân aici. Tu mergi mai departe. Și se făcu la loc praf și pulbere. Cei din viitor, luați aminte! M3. Adâncime 175 cm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]