9,447 matches
-
șoptește ea, așezîndu-se. N-aș vrea să crezi că-l disprețuiesc pe Theo. Dimpotrivă! Prețuiesc foarte mult tot cea ce face el, tot ce... Are energie, capacitate... Dar, ca soție, ești rece cu el completează Mihai încet, pe un ton amar. Ochii mari ai femeii, mari și frumos conturați, ca ai unui tablou, se ridică speriați: El ți-a spus asta? Ce importanță are? Dacă a făcut-o la beție, înseamnă că-i porc; dacă insinuezi tu, ești și mai! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ea un gest spre hainele de pe fotoliu aș vrea să mă îmbrac. Mihai încearcă să o cuprindă în brațe: Chiar vrei să pleci? Te rog! îl respinge Cristina, înfruntîndu-i privirea surîzătoare cu ochii ei calmi, toropiți de umbra unui surîs amar. Nu încerca... E ca și cum am da contur vulgar unui gînd frumos. Mihai se retrage puțin iar Cristina se ridică în capul oaselor, goală, acoperită de cearșaf abia de la mijloc în jos: Îți face plăcere să privești cum mă îmbrac? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
eu cînd mă poți privi. Supus, Mihai acceptă. O simte cum pășește peste el și o aude îmbrăcîndu-și hainele. Osteneala nopții precedente, nedormită, vodca băută cu Maria "Dumnezeule!, m-am jurat că nu mai vreau complicații" -, cafeaua, cele două pastile amare iar acum, toată povestea asta, cu Cristina, se învîrt în capul lui, ca într-un dans halucinant, în care se simte antrenat cu totul, dîndu-i senzația că, odată ritmul spart, va rămîne gol nu tu gînduri, nu tu senzații, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și eu am citit textul, pe care, acum, pe scenă, îl găsesc mult îmbogățit. Finalul nu-mi place însă. În text, eroul piesei strunea chitara și murmura acele versuri : "Un elefant se legăna...", care erau de fapt o mare și amară ironie, vecină cu batjocura, la adresa soartei, a soartei, nu a destinului, deși aș înclina să-mi reamintesc și aici, la finele spectacolului vorbind, cugetarea lui Camus: Nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț". Eu aș zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vorbind, cugetarea lui Camus: Nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț". Eu aș zice, în alt registru vorbind, că, așa cum era în text, eroul încerca depășirea momentului cu un simț al umorului, nu negru, ci trist, amar adevărat dispreț. De aceea nu-mi place finalul: eroul improvizează, în manieră folk, pe versuri de Blaga, despre existență. Nu ăsta a fost personajul de-a lungul celor trei acte. Ce pot ghici eu, spectatoare, că se întîmplă în... actul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și pentru tînărul care venea la prăvălie în sat, să afle unde-i taică-tu, cel care a dat într-un copil pe vremea colectivizării ar vrea să-i mai spună Mihai, dar aerul inocent al fetei, învăluit în tristețea amară născută din vorbele despre bunic, îl împiedică s-o mai facă. Și apoi, gîndește el de ce să mai otrăvesc și sufletul ei cu durerile noastre, decît, poate, dacă aș fi sigur că învață ceva din ele, și-aș fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pun eu. Săteanu își scoate căciula, fularul și scurta din piele îmblănită, agățîndu-le în cuier. Lasă zahărul! face el un gest spre Mihai, care s-a intimidat și vrea să pună zahăr în ibric. Femeile trebuie să fie dulci; cafelele, amare precizează Săteanu. Băuturile tari, mîncărurile consistente adaugă rîzînd, așezîndu-se în locul lui Mihai. Ia să văd cum mi-ar sta ca inginer... Căutați-vă alt scaun, surîde Mihai, încurajat de vorbele lui Săteanu eu sînt fizician. A, da. Și ca fizician
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mic, mărunt, pradă patimilor limitate animalic. Fata aceea, Cristina, și ce dacă-i doar șefă de magazin?! m-a răscolit profund, rupîndu-se brutal din îmbrățișare în clipa de extaz, trimițîndu-mă conștientă, cu cinism, în ghearele zbuciumului de acum, lăsîndu-mi gustul amar al întrebării: de ce? Are o legătură cu unul însurat, cum mi-a spus nea Toader, iar madam Săteanu mi-a rîs în nas că n-aș fi în stare să arunc cinci mii de lei... probabil că a chiuretat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
materială grozavă ai? De unde-ai mai scos-o și pe asta? rîde Maria. Eu sper că nu ți-am spus așa ceva. Nu; tu ai urlat ca înjunghiată cînd ți-am spus niște vorbe frumoase. Da șoptește Maria pe un ton amar -, vorbe frumoase, Mihai; cînd vă răscolesc hormonii, știți al dracului să compuneți vorbe alese... Din astea mi-a mai spus și altul, unul care, după cîtva timp, cînd a aflat că tata..., mi-a întors spatele, apoi, cînd l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Creațiile acestui tandem de corifei configurează întreaga poezie chineză clasică: direcția Li Bai, de inspirație liberă, taoistă, de visare și exaltare romantică și direcția Du Fu, cea a ancorării în realitate, a eficienței confucianiste și a unui fel de umor amar, dar tonic. Du Fu este, de altfel, poetul cel mai reprezentativ al specificului național chinez. Peregrinările prin lumea largă, boala, sărăcia, eșecul în viața publică, amărăciunea, dar și optimismul și forța lăuntrică definesc nu doar destinul personal al poetului, acestea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
zbura! Fiind pasăre, de ce trebuia să vin oare de ziua ta la tine, rege al animalelor? Nu trecu multă vreme și pasărea Phoenix se întâlni cu Rinocerul. Cum aflară fiecare de nesocotirea pe care le-o adusese liliacul, oftară cu amar: Rău o să ajungă lumea asta, dacă a fost în stare să dea naștere unei asemenea arătări, care nu este nici pasăre, nici animal. Mare pacoste pe capul nostru asemenea pocitanii! Vulpea și tigrul În pădure, tigrul cel fioros este, după cum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
nici azi nu cred că greșeam prea mult - n-ar fi fost imposibil să rămânem o Cubă a sud-estului european, o insulă de comunism după comunism ca Iugoslavia lui Miloșevici. Sunt mulți cei care au murit cu acest gând, mai amar decât moartea: comunismul nu va pieri niciodată, va călca în picioare și oasele copiilor copiilor noștri. Pentru umbrele lor neîmpăcate trebuie vărsate câteva picături din șampania deschisă la Praga. România merita să intre în NATO. După părerea mea, merita încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Iadul, măcar îl vom înfrunta în rândul lumii. Principiul disperăriitc "Principiul disper\rii" Un om vine din lagăr, unde a fost zeci de ani prizonier. Îl aduci în casă și îl așezi la masă, prima lui masă omenească după atâta amar de vreme. Când ieși o clipă, omul înșfacă, fără să fi luat o îmbucătură, două chifle și o bucată de cașcaval și le îndeasă în buzunar. Ce faci când bagi de seamă asta, îl ameninți că-l dai pe mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
niște miliarde de dolari... Gândul că acest nemernic cu studii pe nume Treptow va fi pedepsit, dacă va fi, doar în urma verdelui de la americani și nu pentru că ar fi triumfat dreptatea în România mă oprește să mai glumesc, fie și amar. Aderarea României la NATO e un gest necesar. Primirea României în NATO este îndreptățită. Viitorul României nu poate fi legat decât de Occident. Aceasta trebuie privită însă ca o acțiune politico-diplomatică responsabilă, majoră, iar nu ca un eveniment mesianic, metafizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
va funcționa: cine e nebun să pună ce-a agonisit prin șpagă într-o declarație de avere la sfârșit de mandat? Cel mult, diverși adversari politici și concurenți ai unor demnitari vor face sesizări la comisie ca să-i facă viața amară dușmanului - nimeni nu va fi însă într-adevăr judecat și condamnat pentru îmbogățire fără just temei. Toată opintirea normalistă a aleșilor a fost spulberată de un cetățean care spunea că rândurile de burți și pliurile gușii sunt cea mai clară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
și căutau ochii mei prezbiți, comparația cu gogoșarul ducea vrând-nevrând cu gândul la murături, murăturile inspirau un subsol de bloc, întunericul de-acolo avea gustul unui sărut, iar sărutul acela, oricât de dulce fusese la vremea lui, căpătase un gust amar din pricina insistenței ochilor strabici. Dar înainte ca gloria ciocaților să fi apus, se petrecuseră fapte mai importante. EPISODUL 1: cu toate că nu ne mai spărseserăm ochelarii împreună de vreo lună jumate, Alexandra Ștefănescu m-a invitat pe la începutul lui decembrie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
îl strângea uneori într-o sticluță care avea la gură o pară țuguiată de cauciuc cu o găurică în vârf și am rămas cu impresia că bebelușii au niște gusturi dubioase de vreme ce se dau în vânt după un lichid așa amar; am descoperit ceva mai spurcat decât un baubau, care te făcea să plângi de-o mulțime de ori pe zi și pe noapte (nu pe mine, ci pe el) și care avea un nume asemănător cu rasa cățelușei Lassie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și pe tipul ăla, care se încălțase și îmbrăcase o uniformă militară, cu câte trei steluțe pe epoleți, am înghițit în sec. Și am descoperit uimit că gustul războiului nu era neapărat acru, ca lămâia sau ca zarzărele. Putea fi amar ca algocalminul. Stăteam toți trei în bucătărie (Matei, slavă Domnului, era la grădiniță, cred că dormea dus și nimeni, dar absolut nimeni n-avea curaj să-i tulbure somnul, nici măcar „sângeroșii gemeni Horia și Dragoș de la grupa mare“, conform capitolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
porcește - din punctul meu de vedere, o gură de Faulkner era la fel de bună ca una de Flaubert - deși, curînd, am Început să remarc anumite diferențe subtile Între ele. Mai Întîi, am observat că fiecare carte are o aromă specială - dulce, amară, acră, dulce-amăruie, rîncedă, sărată, picantă. Am constatat de asemenea că fiecare aromă - și, pe măsură ce trecea timpul și mi se ascuțeau simțurile, aroma fiecărei pagini, a fiecărei fraze și, În ultimă instanță, a fiecărui cuvînt - aducea cu ea o Întreagă gamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
din plin ceea ce cred că ei numesc bucurie. Am formulat expresia „o lume frumoasă” și am lăsat-o să plutească spre cerul albastru, fluturînd ca un afiș stradal. Sigur, aveam și un pic de invidie În suflet și un gust amar În gură, precum fierea - la urma urmei, nu era lumea mea -, Însă mi l-am Înghițit. Lumea pe lîngă care treceam se holba la noi, și mai ales la mine, iar eu le Întorceam privirea, fără măcar să clipesc din ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pagină dintr-o carte, o carte din mintea unui om. Am despăturit-o complet și am citit: „Dar silă mi-e de toți și silă mi-e de tot. Singur În singurătatea mea. Din cauza lor. Mă sting. O, ce final amar ! N-or să mă vadă niciodată. N-or să știe. Și nici n-o să le fie dor de mine. SÎnt bătrîn și-i trist să fii bătrîn, să fii bătrîn e trist și-obositor.” M-am uitat țintă la cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Digby Își amintea că-l văzuse odată huiduit de la galerie de foștii combatanți, Într-o sală de tribunal, pentru că dezvăluise tristul adevăr despre o campanie În vogă. Între timp, omul acesta izbutise să-și obișnuiască țara să-i Îndrăgească adevărurile amare. Digby Întoarse foaia ziarului și citi, sub o fotografie „Arthur Rowe, căutat de poliție pentru a fi interogat În legătură cu...“ Crimele nu-l prea interesau pe Digby. fotografia Înfățișa un bărbat slab și cam șleampăt, dar bine bărbierit. Toate fotografiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-ți amintești totuși că ai fost bănuit de omor. Mai bine zis, de uciderea unui om care, Însă, e viu. Ce părere ai despre toate astea, domnule Rowe? — Aștept să-mi puneți cătușe la mîini, răspunse Rowe, cu un zîmbet amar. — Prietenul nostru Graves așa ar face, și n-ar fi deloc de mirare, zise domnul Prentice. — Așa să fie oare viața? Întrebă Rowe. Domnul Prentice se aplecă peste masă și-l privi cu interes, ca și cum ar fi fost gata oricînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
asta!“. Rowe nu putea Înțelege suferința omenească pentru că uitase de propria lui suferință. — Cred că nu s-a Întîmplat nimic acolo, se pomeni el spunînd. Poliția locală... — Anglia e o țară foarte frumoasă, Îl Întrerupse domnul Prentice pe un ton amar. Biserici normande, morminte vechi, islazuri comunale, sate cu hanuri... Fiecare șef de post are o căsuță frumoasă, cu o grădiniță, care-i aduce anual cîte-un premiu pentru verzele cultivate... — Bine, dar poliția districtuală... — Șeful poliției e de obicei un fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bombă Începu să se rostogolească pe scară cu un zgomot infernal. Omulețul Își Încheie În grabă nasturii și se ghemui la pămînt, ca și cum ar fi vrut să sară. Hilfe se sprijinise de marginea unei chiuvete și asculta, cu un zîmbet amar și parcă nostalgic, ca și cum ar fi auzit glasul unui prieten ce pleca pentru totdeauna. Rowe stătea pe prima treaptă, În așteptare: bomba venea de-a dura spre ei. Omulețul se ghemui și mai mult În fața pisoarului. Șuierul păru să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]