67,494 matches
-
intelectual, destul de greu de definit. Așa cum spune, în stilu-i inimitabil, Alexandru Dobrescu, "maiorescianismul ni se înfățișează, în ultimă analiză, ca o prezență generală și difuză, precum aerul pe care îl respirăm. E al tuturor și al nimănui anume. Și ne amintim de el atunci cînd ne lipsește. E ansamblul Ť locurilor comune ť în prezența cărora spiritul funcționează normal. În linii generale, gîndim, vorbim și scriem maiorescian. În detalii, sîntem noi înșine". (p. 370) Există, categoric, o moștenire a lui Maiorescu
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
condiției omenești. De aceea, atât Dostoievski, cât și Unamuno au dreptate considerând romanul spaniol drept cea mai tristă carte ce s-a scris vreodată. Dar, spunem noi, și cea mai îndrăzneață, de o modernitate năucitoare, de n-ar fi să amintim decât de secvența tiparniței din Barcelona, vizitată de Don Quijote, unde tocmai se tipărea... A doua parte a ingeniosului hidalg don Quijote de la Mancha (e adevărat, falsul Quijote al lui Avellaneda). Jocul acesta baroc, de oglinzi puse față în față, te
Don Quijote - 400 - Suișul muntelui by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/11831_a_13156]
-
Constantin Țoiu Cunoscutul cântec popular, auzindu-l întâmplător și incomplet la Radio muzical, într-o zi de sfârșit de februarie, câteva zile m-am chinuit să mi-l amintesc în întregime, cum îl știam din anii de școală de demult, fără să reușesc. Am recurs la memoria câtorva amici, vechi, nimic; numai frânturi. În cele din urmă, fiind un fidel ascultător al postului de radio Cultural și Muzical, am
Pe cărare sub un brad... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11841_a_13166]
-
exacte, l-or fi bănuit pe severul poet de pusee autoreferențiale duse pînă la cel mai înalt narcisism. Au trecut de la acel moment ani buni, din cînd în cînd afirmația poetului, construită cu o precizie de axiomă, a mai fost amintită, dar cum nu s-a găsit încă nimeni care să o ia foarte în serios și să-i cerceteze esența, ea a rămas pe mai departe o formulă pregnantă și nimic mai mult. Iată însă că abia acum, cînd spiritul
Instantanee by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12859_a_14184]
-
eventuale soluții alternative. Elevii "epocii de aur" nu problematizau realitatea politică, socială, economică, culturală a țării la vremea respectivă. S-au născut în comunism și ăși duceau viața în comunism fără a întrevedea posibilitatea unei schimbări. Așa cum cu onestitate ăși amintește scriitorul, de voie, de nevoie, adolescenții acelui timp s-au adaptat la realitatea dată. Ei sufereau în momentul în care alții erau primiți în organizația de pionieri sau în UTC înaintea lor, se bucurau când se anunțau oribilele, în amintire
Natural born writer by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12871_a_14196]
-
vreme încoace, aproape nimeni nu mai vorbește despre Europa Centrală. O dată cu deschiderea porților spre Europa Occidentală, acest concept pare să fi intrat într-o oarecare desuetudine. Cumva spre ușurarea naționaliștilor comuniști români și-a urmașilor acestora. Puțină lume își mai amintește, probabil, de șiroaiele de venin scurse, la sfârșitul anilor '80, din pana unui Achim Mihu și-a altor corifei de aceeași teapă la adresa ideii de "Europă Centrală". în numele luptei contra unui așa-zis revizionism maghiar, se dădea frâu liber resentimentelor
Prea târziu pentru Europa Centrală ? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12886_a_14211]
-
Clubului dramaturgiei românești contemporane (Ioan Cristescu). Rubrica Sala de așteptare, semnată de Gh. Schwartz, are în vedere acum soarta ingrată a Artistului bun în posteritate, Simpozionul de la Gyula, la 10 ani de la moartea poetului Simonyi Imre. Lucru care mi-a amintit ce spunea undeva Cristi Popescu, referindu-se la poeți și poezie, poezia este mai importantă decât poetul. Cum să nu fie așa, când doar cărțile rămân, autorii dispar alunecând dincolo.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12866_a_14191]
-
valori foarte clară, fără a fi dogmatică. Aurel Vasilescu era foarte preocupat și de istoria artei, îi admira profund pe marii pictori din trecut, dar avea, dintre artiștii moderni, de pildă mult entuziasm pentru Brâncuși. Când vorbea despre istoria artei, amintea de lucrări fundamentale ale domeniului precum Propyläen-Kunstgeschichte sau monumentala istorie a artei a lui André Michel, care se aflau în bogata sa bibliotecă. Această deferență și pasiune față de marile opere ale trecutului a funcționat ca un stimul și nu ca
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
interpretări simbolice sau, poate, chiar cu teze deiste. Așa cum este prezentată în această antologie, ortodoxia lui Eminescu este cam alunecoasă și inconsistentă. Cea mai edificatoare poziție a poetului este clar ilustrată în articolul "Dup-o tăcere îndelungată...", prilej pentru a aminti că rolul conservatorilor, a statului în mod special, este de a apăra credința de influența elementelor alogene perturbatoare. Așadar, totul este o chestiune de accent care, în acest caz, cade pe "noi conservatorii", pe stat. |n concluzie, alături de folclor, de
Chestiunea bisericească by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12889_a_14214]
-
dl Cosmâncă privind viitorul României și tipul de român visat de pesedei. Zilele trecute, la invitația unor prieteni bucureșteni, un domn și o doamnă, am luat prânzul la un restaurant șic de pe Căderea Bastiliei. O zonă plină de farmec, ce amintește, în ciuda aglomerației infernale, a prafului și a zgomotului de sfârșit de lume, vechiul, idilicul București. Am găsit cu greu un loc de parcare, încercând să nu blocăm nici o ieșire și chiar să lăsăm și altora posibilitatea de a-și gara
Bastilia cade în fiecare zi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12899_a_14224]
-
căutarea comunismului pierdut (Paralela 45, 2002), volumul compozit eseistico-memorialistic, a surprins nu atât prin ineditul formulei, dar, mai ales, prin rezultatul unui demers așteptat, practic, de toată lumea. Tinerii, a căror adolescență coincisese cu ultimii ani ai Epocii de aur, își aminteau, în scris, despre comunism, abordând eseistic teme, motive, cutume, personalități, literatură ș.a. lume dispărută este continuarea ultimei secvențe din volumul anterior, și anume cea care recupera liber, memorialistic, non-ficțional dar în viziuni personale atmosfera acelei perioade. Cartea se prezintă, încă
Cutia neagră a comunismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12887_a_14212]
-
aproape de Dumnezeu. De broasca fabulistului ce să mai grăim! Pentru ea, soarele răsare și apune la extremitățile bălții în care orăcăie dînsa de dimineața pînă seara, cam cît visează Emil Brumaru la șoldurile astrologiței Tamara". Nu putem a nu ne aminti de Creangă. Cu atît mai vîrtos cu cît genialoidul humuleșan a fost interpretat de G. Călinescu prin prisma unei erudiții orale, în provocatoare simetrie cu cea a unor Rabelais, Sterne, Anatole France, bizuită pe un tezaur de experiențe morale decantate
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
tare mult se mai rușina de taina aceea, ca de o vizită necuvincioasă. Era ca o mică foame strecurată sub inimă, ca o durere, de fapt ca o durere surdă, care se trezea ca o foame în suflet. Nu-și amintea de cînd îl secătuia dorul acela de schimbare precum o forță vlăguită. Zăcea ținînd adunate buricele degetelor mijlociu și policar și cum adormea mîna cădea din pat și el își răsfira degetele. Atunci tresărea de parcă pierduse ceva. De fapt, își
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
George Șipoș Fără să fi avut nimic împotriva fostului președinte american Bill Clinton, nu îmi amintesc nici să fi avut o părere prea bună despre el. În 2000, când am ajuns în Statele Unite, știam și eu cam tot atât despre el cât oricare alt român: că mințise în fața unei comisii de investigare a Congresului american despre
Discursul politic și ideologia by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/12900_a_14225]
-
fost capabil George W. să renunțe la el: când a anunțat tragedia de la World Trade Center) și care îi face pe mulți să se îndoiască de seriozitatea actualului președinte, e și acum prezent. Când vorbește în public, George W. îmi amintește cumva de Bruce Willis, care nici în multiplele Die Hard, nici în super-dramaticul Armageddon nu a fost în stare să scape de rânjetul șugubăț atârnat în colțul gurii, reminiscență probabil a începuturilor lui artistice ca actor de comedie. E adevărat
Discursul politic și ideologia by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/12900_a_14225]
-
publicului educat să și vadă figura încruntată și pumnul ridicat către cer al dictatorului german. Lenin sau Stalin constituie la fel de relevante exemple. Câte din milioanele de metri de bandă magnetică cu vizitele de lucru ale lui Ceaușescu ni le mai amintim astăzi? Eu unul am o imagine generică în minte, fără însă nici un fel de detalii. Îmi amintesc însă vocea tărăgănată, mâna ridicată către cer, în atent-studiata atitudine a lui Lenin, ridicarea tonului la final de frază în așteptarea aplauzelor. Discursul
Discursul politic și ideologia by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/12900_a_14225]
-
Stalin constituie la fel de relevante exemple. Câte din milioanele de metri de bandă magnetică cu vizitele de lucru ale lui Ceaușescu ni le mai amintim astăzi? Eu unul am o imagine generică în minte, fără însă nici un fel de detalii. Îmi amintesc însă vocea tărăgănată, mâna ridicată către cer, în atent-studiata atitudine a lui Lenin, ridicarea tonului la final de frază în așteptarea aplauzelor. Discursul politic filmat. Scopul meu aici nu a fost să intru în detaliile tehnice ale felului în care
Discursul politic și ideologia by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/12900_a_14225]
-
aș putea (singur și repede) să contabilizez toate edițiile critice întrerupte, dar pot să spun cu toată certitudinea că sunt atât de multe încât constituie argumentul unui simptom cultural alarmant, ce ar trebui să ne preocupe în mai mare măsură. Amintesc câteva, numai din sfera marilor scriitori: Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Al. Macedonski, Mihail Sadoveanu, E. Lovinescu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade. Minus situația mai specială a lui Mircea Eliade (a cărui serie de
Ediții critice întrerupte by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12909_a_14234]
-
bună ediție a teatrului camilpetrescian, iar în 2003, tot acolo, o nouă ediție a Notelor zilnice. Dar publicistica, dar filosofia, dar corespondența lui Camil Petrescu în seama cui rămân pentru a fi integrate într-o ediție critică? Pun punct exemplelor amintind că din ediția critică de Opere Cezar Petrescu, îngrijită, adnotată și comentată de Mihai Dascal, a apărut un singur volum, în 1985. Care ar fi soluția sau soluțiile? Starea edițiilor critice e atât de gravă, de alarmantă, încât remediul nu
Ediții critice întrerupte by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12909_a_14234]
-
semnificativ, dacă nu și mai mult, e cel al palmierului. Palmier care se desenează în fundal încă din primul act pentru a nu dispare niciodată, veritabilă inscrustație simbolică. Dincolo de Veneția și fasturile ei, de Cipru și de gloria militară, palmierul amintește originea africană a lui Otello. Ea e de neșters, imuabilă, definitiv înrădăcinată. Otello o poartă cu sine, în sine; palmierul e o cristalizare a memoriei profunde, a ființei. Și Șerban - putem citi aici o mărturisire de viață! - ni-l arată
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
plasată sub ochii lui a rămas nedeschisă căci muzica e în el, îl traversează și o comunică asemeni unui amant exaltat care iubește fiecare notă, care îndrăgește fiecare indicație, care se confundă cu această agitată masă sonoră. El mi-a amintit acel personaj unic care în spectacolele de marionete Bunraku povestește singur întreaga istorie identificîndu-se cu fiecare personaj, trăind fiecare eveniment: gidayu. Aici Conlon, asemeni lui, murmură cuvintele Desdemonei, acompaniază celebra arie a violoncelului din ultimul act, se folosește de baghetă
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
a violoncelului din ultimul act, se folosește de baghetă pentru a controla orchestra, dar renunță la ea cînd vrea să „modeleze” vocea cîntăreților. El singur e un om „orchestră” prin care muzica circulă, răsună, se împlinește. În fiecare clipă mi-aminteam seducția de neutiat a „gidayu”-lui bunraku care urmărește și povestește destinele marionetelor mute; ca acolo vocile și sunetele păreau să nască sub impulsia lui Conlon, posedat al muzicii. Cînd marele Verdi, gloria Italiei, pentru prima oară a ascultat Wagner
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
într-o posibilă renaștere. Apoi două capodopere, de astă dată nu bazate pe livrete minore, ci pe opera lui Shakespeare însuși, se vor naște: Falstaff și Otello. Bel canto-ul e sacrificat pe altarul noii religii wagneriene. Și Conlon va aminti această nouă devoțiune cînd după extraordinarul Ave Maria salutat de aplauze își va ridica mînuța discretă pentru a impune tăcere unei săli de 3000 de locuri și a permite violoncelului să anunțe tema morții și lui Otello să se îndrepte
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
văzut un grup de vreo 30-40 de bărbați bine organizați. Grup despre care Nicolaescu afirmă - fără nici un fel de probe - că a venit de la gară. Jurnalul național ne pune însă pe gînduri: "Cu bustul gol în toiul iernii". Cine își amintește de ziua de 21 decembrie ‘89 știe că a fost neobișnuit de caldă, ca și ziua de 22. Mărturia acestui Dragoșa fost trimisă în scris la redacție. Cîtă încredere poate fi acordată, totuși, unei scrisori care, după opinia Cronicarului nu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12920_a_14245]
-
opus, cojit indecent de vopsea. Undeva în colț, un mop dizgrațios care, dacă ar fi insuflețit, ar avea cu siguranță tendințe suicidare. Și acum - țineți-vă respirația! - aruncăm o privire în toaleta propriu-zisă! Nimic altceva decât closetul. Dar vă mai amintiți closetul din Trainspotting!? Cu siguranță, așa ceva nu se uită ușor! Uh, bine că am ieșit înainte să ne vărsăm mațele! Roșul acela era prea natural. Și acum personajele. Pe două dintre paturi stau două femei. O doamnă rubicondă, cam la
Ce mai contează titlul! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12959_a_14284]