2,436 matches
-
umane. Verificarea scrisătc "Verificarea scrisă" Verificarea scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări de control sau teze. Elevii au șansa să-și prezinte achizițiile la care au parvenit fără intervenția profesorului, în absența unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrării, ușor de realizat, îngăduie o diminuare a subiectivității profesorului. Ca avantaje, mai consemnăm posibilitatea verificării unui număr relativ mare de elevi într-un interval de timp determinat, raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare, constituit din conținutul lucrării
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
apela la mai multe modalități practice. Recurgerea la examene externe este o primă strategie. La acestea sunt atrași profesori de la alte școli, care vor realiza corectarea. Apoi, o altă strategie benefică poate fi extinderea lucrărilor cu caracter secret, care asigură anonimatul celor apreciați. Mai invocăm efortul volitiv permanent venit din partea profesorului de a pune între paranteze antecedentele apreciative la adresa unui elev, de autoimpunere a unei valorizări cât mai obiective. În evaluarea conduitei se pot identifica două variante ale efectului „halo”. Cea
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
într-adevăr, unii pretind că Democrit s-ar fi dus la Atena să asiste la un happening cu Socrate - pentru un presocratic, măsurarea performanței... - în agora, fără însă a-și dezvălui identitatea, plecând înapoi așa cum venise, în cel mai deplin anonimat, în ciuda imensei sale reputații. Într-adevăr, lectura publică a Marelui sistem al lumii i-a adus o faimă considerabilă gânditorului materialist. Trebuie adăugate prezicerile de tot felul, datorate faimoasei sale retorici și evidentei sale abilități de a surprinde cauzalitățile cele
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de contextul local. Este probabil că acțiunile de facilitare și evaluarea, de exemplu, au particularități diferite legate de profilul comunității. Este probabil că variațiile de facilitare sau evaluare participativă merg împreună cu diferențierile dintre comunitățile mari și cele mici, marcate de anonimat versus intercunoaștere, bogate sau sărace în instituții cu bună funcționalitate, cu tradiție sau fără tradiție în dezvoltarea comunitară etc. Rezultă că practica dezvoltării comunitare nu este altceva decât acțiunea de dezvoltare comunitară considerată fie descriptiv, în succesiunea actelor care o
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
folosi informațiile astfel obținute în scopul menținerii unei ordini disciplinare, grație controlului permanent exercitat asupra corpului social. Este firesc, așadar, ca factorii de decizie să ocupe poziții ierarhic superioare, iar dacă astăzi ei sunt din ce în ce mai puțin cunoscuți, mai învăluiți în anonimat, în schimb, în teatru, rămân vizibili, își afirmă statutul și, în numele lui, instalează dispozitivele de supraveghere. O supraveghere instrumentalizată de mai-marii acestei lumi, prinți și regi, lideri politici sau prim-miniștri, atâția Hamlet și atâția Polonius! Ei sunt cei ce
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
fie aidoma „unei priviri fără chip... șdatoratăț miilor de ochi răspândiți pretutindeni, atențiilor mobile și veșnic treze” (Foucault, p. 216)! Această supraveghere omniprezentă este însoțită de o pierdere de vizibilitate a puterii, care acționează până la urmă în cel mai deplin anonimat. Greu, dacă nu imposibil de reperat, împăratul își bazează autoritatea pe delațiunea care îi vizează pe apropiații săi, urmăriți pas cu pas, fără ca ei să-și dea seama, fără să-i poată identifica pe informatorii suveranului, fără să poată localiza
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
cu un Dumnezeu vechi, fantasmă a tatălui real. Legămîntul este nou În măsura În care a fost stabilit Între omenire și un partener nou. Pentru ca ceva să fie nou, trebuie să fi fost necunoscut mai Înainte. Tatăl divin, ireal iese pe neașteptate din anonimatul său etern prin vestea cea bună anunțată de Cristos. Actul cel mai infam al tragediei cosmice nu este În viziunea lui Marcion creația lumii, ci creația omului, plăsmuit de Demiurg după chipul său, din materiale de proastă calitate - acea „carne
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să lucreze pe șantierele Canalului, nu numai fiindcă salariile erau motivante, ci uneori și pentru a-și pierde urma. De la delincvenți obișnuiți până la oameni cu origine devenită „nesănătoasă” În vârtejul luptei de clasă, salariații Canalului puteau găsi aici condițiile unui anonimat aproape perfect. Invers, regimul mai mult câștiga decât pierdea: șantierele Canalului deveniseră adevărate tribune de unde se propovăduia Biblia revoluționară, aici se vizionau filme sovietice, se produceau brigăzi de agitație vituperând dușmanul de clasă etc. Numai În primul an, chiar Înainte de
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
agresivității (este știut deja că, psihologic, poți ucide mai ușor prin apăsarea unui buton, fără să-ți vezi victima, decât atunci când se află în fața ta), bulimia informațională, minciuna (cele mai multe minciuni credibile se spun la telefon și pe internet), retragerea în anonimat. O selecție de definiții date culturii și elementel or care o compun ar depăși cu mult spațiul pe care îl putem aloca subiectului, de aceea reținem princ ipalele zone de atenție pentru descoperirea culturii: zona stărilor mentale, ce reflectă diferențele
Platforme integrate pentru afaceri ERP by Luminiţa HURBEAN, Doina FOTACHE, Vasile-Daniel PĂVĂLOAIA, Octavian DOSPINESCU () [Corola-publishinghouse/Science/195_a_219]
-
extrem, neacceptând modurile prin care fie se facilitează interacțiunea, fie se produce dezacordul. Adesea, se poate forma o părere despre celălalt fără potrivire cu realitatea fizică, iar acest lucru poate conduce la aspecte atât negative, cât și pozitive: de la posibilitatea anonimatului la libertatea de „proiectare” mintală a celuilalt în cyberspațiu. Un utilizator poate alege în mediul online o identitate pe care nu o are în viața reală sau îi poate atribui celuilalt o alteritate ideală, însă falsă. Această libertate se manifestă
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cugetul e o ineleganță” (637). Ce-i drept, o spune într-o scrisoare către Mircea Zaprațan, unul dintre acele genii anonime de care se lasă inspirat. Continuă: „În condițiile fericirii intră, în primul rând, marea și femeia. Apoi nihilismul”. Tentația anonimatului, ca fugă de istorie și ca instrument al fericirii, este la Cioran semnul tutelar al adevărului. Dacă la începuturi Cioran trăia din frenezia cu care voia să construiască în istorie (de nu cumva chiar istoria), acum el e adânc înrădăcinat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înșela istoria. Or, ar trebuie să se gloseze pe marginea suspiciunilor proprii asupra cauzelor prime ale scrisului, care Ă în logică tradițională Ă înseamnă lașitate, lipsă de curaj, neputință, dezertare. O știm prea bine: pe Cioran îl speria în tinerețe anonimatul și absența din istorie. Nu întâmplător, ajuns în Franța, notează: „La ce îmi servește aici c-am publicat cinci cărți în România?” (5 iulie 1946, 6). De asemenea, lui Mircea Eliade îi scria în 16 septembrie 1937: „Și apoi să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
atașarea” (9 decembrie 1935 Ă 550). Ce-i rămâne de făcut decât să slăvească eșecul și ratarea?! Vorbind despre Aram M. Frenkian de parcă s-ar referi la sine, Cioran regretă posibila Ă deși cândva atât de dorita Ă ieșire din anonimat: „Dacă ar fi trăit într-o țară «civilizată», azi ar fi un nume cunoscut în toată lumea. Pe de altă parte, să mori necunoscut nu e o soartă de disprețuit. În absolut, o nedreptate trăită atârnă mai greu decât un merit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aceasta, aparent neutră, nu-i decât consecința unei disperări dizolvate în consolare. Într-o scrisoare mai nouă, de după 1989, vorbește despre „noi, românii”. Se vede pe sine ca fiind emblematic pentru români, și ceea ce era trâmbițat altădată ca împlinire Ă anonimatul, ratarea Ă devine motiv de mândrie, dar și de abia ascunsă nostalgie, ba chiar de dezamăgire: „Sunt într-o situație foarte delicată. Nimic nu scapă rațiunii. Neputința mea de a lua o hotărâre explică de ce toată viața am meditat îndelung
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
În fine, de observat și altceva. Disperat de neputința românilor de a fi și de a face istorie, Cioran le neagă violent, în tinerețe, rațiunea de a fi. Timpul i-a vindecat această ură, dar dacă într-o vreme transformase anonimatul în orgoliu, acum tonul alb ascunde recunoașterea unui eșec. Unul în care el și românii, cu istoria, cu trecutul, cu ființa lor, sunt o singură entitate. Or, poate Ă cine știe? Ă furia se transformase pentru o vreme în indiferență
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care Ă spune el Ă n-ar avea pereche în toată literatura franceză, apoi exclamă: „Ce limbă avem! Nu cunosc alta mai poetică! Din păcate, e intraductibilă. Tradus, Eminescu devine aproape caraghios, oricum teribil de minor și învechit”. Iată fascinația anonimatului și a ratării, ilustrată de limba în care se regăsește, fără a mărturisi explicit că se și recunoaște. „Dacă ar fi fost englez, neamț sau măcar spaniol, ar fi fost una din marile figuri ale poeziei” (11 februarie 1975 Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
inutilitatea încercării pariziene oferă prilejul unei explorări. Căci, deși în centrul lumii, Cioran nu scapă de complexul destinului minor al poporului său pe care îl reiterează. E acesta un paradox din care Cioran își hrănește, la limita dintre orgoliu și anonimat, voluptățile cinice. Nota într-un loc: „De câte ori simt nevoia să fiu cineva, să visez la notorietate, de fiecare dată mă disprețuiesc; din fericire, mă îndepărtez tot mai mult de atari vanități” (13 iunie 1979 Ă 366). O afirmație care vorbește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu adevărat decât Parisul, Dresda și Sibiul. Parisul nu-l mai iubesc, dar nu mă pot lipsi de el” (25 februarie 1970 Ă 485). Pe de altă parte, dacă la Rășinari Cioran ar fi suferit enorm de servituțile morale ale anonimatului, la Paris el descoperă că anonimatul e chiar o grație; doar că ea a devenit inaccesibilă și nu-i mai este la îndemână. Că ar fi rămas aici același? Firește, aceeași neîmplinire, nedatorată conjuncturilor biografice, rămase străine. Dar, oricât de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Sibiul. Parisul nu-l mai iubesc, dar nu mă pot lipsi de el” (25 februarie 1970 Ă 485). Pe de altă parte, dacă la Rășinari Cioran ar fi suferit enorm de servituțile morale ale anonimatului, la Paris el descoperă că anonimatul e chiar o grație; doar că ea a devenit inaccesibilă și nu-i mai este la îndemână. Că ar fi rămas aici același? Firește, aceeași neîmplinire, nedatorată conjuncturilor biografice, rămase străine. Dar, oricât de rece în fața lui, traseul exterior contribuie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și totodată fals. E incredibil cât de vie a rămas în mine imaginea Sibiului” (18 martie 1975 Ă 264). Sunt locuri la care Cioran revine obsesiv și dureros în scrisorile sale. De fapt, Sibiul și toate celelalte întruchipează provincia, neantul, anonimatul, ratarea, absența, modul elementar (adică natural) de a fi. Hiperlucidul crede în existență nativă. În fine, „Am nostalgia provinciei, spune, or Sibiul e încarnarea perfectă a ei” (1 aprilie 1971 Ă 494). Privind niște fotografii de-acasă, recunoaște: „Nimic nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ele par, la rându-le, nu altceva decât o mască. Cioran, care disprețuia stilul și reducția existenței la limbaj, își proiectează ființa în fine ecuații stilistice. Și-apoi, cum se împacă această proiecție cu nostalgia barbariei, primitivismului, elementarității și a anonimatului? În plus, cum să explici o criză de o asemenea anvergură Ă care distruge și neagă totul Ă doar prin insomniile din tinerețe? Nu e prea puțin pentru ancorarea damnată în luciferic și demonism? Și peste toate, Cioran știe să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Nu la o operă aspir, ci la adevăr. Nu să produc, ci să caut. Preocupările mele nu sunt ale unui scriitor, să fie oare ale unui înțelept? Nici gând. Aș vrea să fiu un eliberator” (I, 346). Altundeva, preferă autenticitatea, anonimatului: „N-ar trebui să semnăm ce scrie. Când cauți adevărul, ce importanță are numele? În fond, nu contează decât poezia și gândirea anonimă, creațiile «epocilor sincere», cum au fost numite, de dinaintea literaturii” (I, 92). În fapt, el caută un adevăr
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fost alungat din adevăratul meu loc” (II, 25). Dar disprețul și rușinea de sine, consecință a neputinței de a fi în istorie și a căderii sale, e dublată de un orgoliu luciferic, damnat. Cât orgoliu, în fond, în asumarea căderii, anonimatului, absenței! Un orgoliu care nu poate elimina, însă, momentele de cruzime față de ceilalți și față de sine. Un hedonist pe dos, lui Cioran nu-i place decât „retragerea în umbră, cu orgoliul pe care-l implică” (II, 37). Așadar, Cioran e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ironia ca obicei al spiritului, ca dar, ca talent și ca automatism. Căci ea e antipodul însuși al extazului” (III, 292). Și printre păcatele neamului său Ă limită de neiertat și pentru sine Ă se află nu numai refugiul în anonimat din fața istoriei, ci și absența angajării mistice. O spune la un moment dat: „Argumentul zdrobitor împotriva țării mele este că n-a dat nici un mistic. Pe nimeni care să fi făcut o experiență mistică cu adevărat profundă. Să ne înțelegem
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înțelepciunii ca să-mi reprim furia, iar furia mea se răzbună de câte ori poate” (III, 67). În fine, care sunt motivele care-l fac pe Cioran să explodeze? Redus la ipostaza unui ins oarecare, Cioran se simte umilit. Deși e în căutarea anonimatului, a dispariției, nu suportă să se știe ignorat. Ar vrea să fie trecut cu vederea, dar abia după ce toți ar ști cine este. E o ipocrizie de care nu se poate elibera și care-l chinuie. Spune la un moment
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]