1,351 matches
-
a lui Blavatsky. El o descrie pe Bailey ca pe un teoretician post-teosofic, raportând că Bailey a primit instrucțiuni de la „foștii elevi personali ai lui Blavatsky”, notând că a treia ei carte („Un tratat asupra Focului Cosmic”) nu doar reproduce apocriful lui Blavatsky "Strofele lui Dzyan", dar îi este și dedicată lui Blavatsky. Jon Klimo, în „Investigații asupra primirii unor informații din surse paranormale”, scrie: "Ca și în materialul teosofic al lui Blavatsky și al unor materiale contemporane de nișă mai
Alice Bailey () [Corola-website/Science/316179_a_317508]
-
Testament ca având autoritate și inspirație divină. Canonul de atunci nu includea Apocalipsa lui Ioan, ea fiind adăugată abia în 419, la un ulterior Conciliu de la Cartagina. Cele trei concilii amintite au recunoscut drept canonice cărțile deuterocanonice din Vechiul Testament, numite apocrife de către protestanți. Toate celelalte scrieri, utilizate în biserici până atunci, considerate apocrife, au fost eliminate. În mod oficial canonul Noului Testament a fost hotărât pentru Biserica Catolică la Conciliul Tridentin, la mijlocul secolului al XVI-lea. Până atunci niciun conciliu ecumenic
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
Apocalipsa lui Ioan, ea fiind adăugată abia în 419, la un ulterior Conciliu de la Cartagina. Cele trei concilii amintite au recunoscut drept canonice cărțile deuterocanonice din Vechiul Testament, numite apocrife de către protestanți. Toate celelalte scrieri, utilizate în biserici până atunci, considerate apocrife, au fost eliminate. În mod oficial canonul Noului Testament a fost hotărât pentru Biserica Catolică la Conciliul Tridentin, la mijlocul secolului al XVI-lea. Până atunci niciun conciliu ecumenic nu se pronunțase în această privință. Sinodul de la Ierusalim (1672) a stabilit
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
este corect redat de tradiție), iar Apocalipsa este omonimă (adică scrisă de cineva care avea același nume cu autorul atribuit ei în mod tradițional). Restul sunt fie falsuri, fie false atribuiri, fie cărți a căror autenticitate nu este certă. Cărțile apocrife ale Vechiului Testament provin de la unii iudei care au compus astfel de cărți, pe care le atribuiau unor personaje din Sfânta Scriptură (regi sau profeți) pentru a le da autoritate. Printre aceste apocrife sunt: Pentru Noul Testament apar în sec. al
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
a căror autenticitate nu este certă. Cărțile apocrife ale Vechiului Testament provin de la unii iudei care au compus astfel de cărți, pe care le atribuiau unor personaje din Sfânta Scriptură (regi sau profeți) pentru a le da autoritate. Printre aceste apocrife sunt: Pentru Noul Testament apar în sec. al II-lea „Evangheliile apocrife“. Cărțile apocrife, deși interesante prin conținutul lor, sunt totuși interzise de Biserică, unele dintre ele cuprinzând chiar idei eretice sau lucruri ascunse, obscure. Până în secolul al IV-lea nu
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
provin de la unii iudei care au compus astfel de cărți, pe care le atribuiau unor personaje din Sfânta Scriptură (regi sau profeți) pentru a le da autoritate. Printre aceste apocrife sunt: Pentru Noul Testament apar în sec. al II-lea „Evangheliile apocrife“. Cărțile apocrife, deși interesante prin conținutul lor, sunt totuși interzise de Biserică, unele dintre ele cuprinzând chiar idei eretice sau lucruri ascunse, obscure. Până în secolul al IV-lea nu a existat o graniță sigură, unanim acceptată, între scrierile canonice și
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
unii iudei care au compus astfel de cărți, pe care le atribuiau unor personaje din Sfânta Scriptură (regi sau profeți) pentru a le da autoritate. Printre aceste apocrife sunt: Pentru Noul Testament apar în sec. al II-lea „Evangheliile apocrife“. Cărțile apocrife, deși interesante prin conținutul lor, sunt totuși interzise de Biserică, unele dintre ele cuprinzând chiar idei eretice sau lucruri ascunse, obscure. Până în secolul al IV-lea nu a existat o graniță sigură, unanim acceptată, între scrierile canonice și cele asa-
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
interesante prin conținutul lor, sunt totuși interzise de Biserică, unele dintre ele cuprinzând chiar idei eretice sau lucruri ascunse, obscure. Până în secolul al IV-lea nu a existat o graniță sigură, unanim acceptată, între scrierile canonice și cele asa-zise "apocrife". Ca urmare, foarte multe evenimente, personaje sau episoade, precum viața părinților după trup ai lui Iisus, nașterea și copilăria Lui, coborârea în iad, adormirea Maicii Domnului etc., au fost integrate în Tradiția ortodoxă. Este cunoscută existența unei serii de Evanghelii
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
evenimente, personaje sau episoade, precum viața părinților după trup ai lui Iisus, nașterea și copilăria Lui, coborârea în iad, adormirea Maicii Domnului etc., au fost integrate în Tradiția ortodoxă. Este cunoscută existența unei serii de Evanghelii, Fapte, Epistole și Apocalipse apocrife ale Noului Testament, care au circulat în comunitățile creștine timpurii și s-au transmis de-a lungul timpului până în zilele noastre. Evangheliile apocrife păstrate sunt numeroase, în jur de 30, cu texte fluctuante. Ele sunt atribuite, în general, apostolilor lui
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
au fost integrate în Tradiția ortodoxă. Este cunoscută existența unei serii de Evanghelii, Fapte, Epistole și Apocalipse apocrife ale Noului Testament, care au circulat în comunitățile creștine timpurii și s-au transmis de-a lungul timpului până în zilele noastre. Evangheliile apocrife păstrate sunt numeroase, în jur de 30, cu texte fluctuante. Ele sunt atribuite, în general, apostolilor lui Christos sau altor apropiați ai Săi. De fapt, scrierile sunt opera unor medii mai mult sau mai puțin eretice, de multe ori gnostice
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
jur de 30, cu texte fluctuante. Ele sunt atribuite, în general, apostolilor lui Christos sau altor apropiați ai Săi. De fapt, scrierile sunt opera unor medii mai mult sau mai puțin eretice, de multe ori gnostice. Cele mai cunoscute Evanghelii apocrife sunt: În general autorii apocaliptici au încercat să adune și să ordoneze informațiile care circulau în tradiția orală creștina și au dezvoltat aspecte pe care Evangheliile canonice nu le pomeneau deloc sau doar le sugerau. Iată o serie de Apocalipse
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
sunt: În general autorii apocaliptici au încercat să adune și să ordoneze informațiile care circulau în tradiția orală creștina și au dezvoltat aspecte pe care Evangheliile canonice nu le pomeneau deloc sau doar le sugerau. Iată o serie de Apocalipse apocrife, cărți alternative la Cartea Apocalipsei (numită și "Revelația" și scrisă de Ioan de Patmos numit și Ioan Teologul), care au fost păstrate până în prezent:
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
Ariel (ebraică: אריאל, Ari'el, Arael sau Ariael) este un arhanghel găsit în primul rând în iudaism, în mistica creștină sau în Apocrife (de exemplu în Cartea lui Enoh). În general este reprezentat ca o autoritate asupra Pământului și elementele sale. Ariel, de asemenea, a fost numit și îngerul vindecării, al mâniei și al creației. Numele ebraic "Ariel" înseamnă literal "altar" sau "Leul
Arhanghelul Ariel () [Corola-website/Science/321030_a_322359]
-
și devenise atât de popular încât înlocuise varianta Cărții lui Daniel din Septuaginta în toate manuscrisele ei, cu excepția a două manuscrise ale Septuagintei Trei narațiuni în plus au fost păstrate în versiunile din Septuaginta și din Theodotion, ele fiind considerate apocrife biblice de către creștinii protestanți și de către evrei și cărți deuterocanonice de către creștinii catolici și ortodocși. Aceste adăugiri la Cartea lui Daniel sunt Rugăciunea lui Azaria și Cântarea celor trei tineri, istoriile Suzanei și bătrânilor și a balaurului (a lui Bel
Daniel (carte) () [Corola-website/Science/321231_a_322560]
-
-lea sau al IX-lea. Manuscrisul se află la Muzeul Egiptean din Cairo. Versiunea etiopiană a fost descoperită în anul 1910. "Terminus post quem" - momentul după care Apocalipsa lui Petru a fost scrisă - este dezvăluit prin utilizarea sa în cartea apocrifă 4 Ezdra, care a fost scrisă aproximativ în anul 100, și este utilizat în capitolul 3 al Apocalipsei. Apocalipsa lui Petru era scrisă din punct de vedere intelectual simplu, cu accente elenistice grecești și face parte din același gen ca
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
Christliche Schriftsteller", în seria "Vatican Studi i Testi". În plus, cataloagele de manuscrise etiopiene continuă să fie adunate de către William MacComber și alții, astfel că numărul de manuscrise etiopiene pentru acestă lucrare continua să crească. "Apocalipsa lui Petru", în "Apocalipse apocrife ale Noului Testament", Traducerea textelor și îngrijire ediție: Gheorghe Fedorovici, Monica Medeleanu, Editura Herald, Colecția Manuscris, București, 2007, ISBN: 978-973-7970-62-6, pp. 165-179.
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
a moștenit de la iudaism credința în originea divină directă a Pentateuhului, însușire pe care multe denominații creștine o extind asupra întregii Biblii. Uniele denominații, inclusiv Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă folosesc modelul evreiesc de a considera anumite cărți ca fiind apocrife (deși acestea nu sunt cărțile pe care Biblia ebraică le numește Scrieri și nici toate bisericile nu au aceeași listă de cărți considerate apocrife). Încă din secolul al XVIII-lea, oamenii de știință au studiat inconsecvențele biblice în și dintre
Coerența internă a Bibliei () [Corola-website/Science/320583_a_321912]
-
inclusiv Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă folosesc modelul evreiesc de a considera anumite cărți ca fiind apocrife (deși acestea nu sunt cărțile pe care Biblia ebraică le numește Scrieri și nici toate bisericile nu au aceeași listă de cărți considerate apocrife). Încă din secolul al XVIII-lea, oamenii de știință au studiat inconsecvențele biblice în și dintre texte și canoane ca un mijloc prin care anumite adevăruri cu privire la textele biblice și societățile care l-au creat, pot fi studiate. Terenul a
Coerența internă a Bibliei () [Corola-website/Science/320583_a_321912]
-
este o scriere apocrifă, care nu aparține Vechiului Testament, dar considerată canonică de către catolici și ortodocși și aceasta prin Sinodul de la Cartagina din 397, lucru reconfirmat prin Conciliul Tridentin din 1546. Tot apocrifă este considerată de către Biserica Anglicană și de cea protestantă. Cu toate
Cartea lui Tobit () [Corola-website/Science/321002_a_322331]
-
este o scriere apocrifă, care nu aparține Vechiului Testament, dar considerată canonică de către catolici și ortodocși și aceasta prin Sinodul de la Cartagina din 397, lucru reconfirmat prin Conciliul Tridentin din 1546. Tot apocrifă este considerată de către Biserica Anglicană și de cea protestantă. Cu toate acestea, "" figurează în cadrul Septuagintei. În linii mari, "Cartea lui Tobit" relatează victoria purității sufletești, autostăpânirii și cumpătării asupra avariției și lăcomiei considerate demonice. Perioada istorică s-a situat undeva
Cartea lui Tobit () [Corola-website/Science/321002_a_322331]
-
va fi răsturnată.” Sunt mai rare cazurile în care elefanți au fost utilizați pentru execuția persoanelor civile. Dar un astfel de exemplu este menționat de către Josephus și de cartea deuterocanonică „3 Macabei” în legătură cu evreii egipteni, cu toate că relatarea probabil că este apocrifă. 3 Macabei descrie o încercare din partea lui Ptolomeu IV Philopator (a domnit între 221- 204 î.H.) de a-i face sclavi și de a-i însemna cu simbolul lui Dionis pe evreii egipteni. Când evreii s-au opus, se
Execuție cu ajutorul unui elefant () [Corola-website/Science/315426_a_316755]
-
ebraica nu menționează nici Gehinnom , nici „a doua moarte” În această privință, versiunea aceasta se aseamănă celei folosite de Evanghelia lui Marcu, unde termenul Gheena este adăugat citatului din Isaia descriind cadavrele în care nici un vierme nu piere, În scrierile apocrife, în Manuscrisele de la Marea Moartă, Pseudopepigrafa și la Filon din Alexandria nu există nici o referință directă la Gheena.În cartea deuterocanonică a Iuditei (16:17), există totuși o aluzie la Gheena ("și va da pradă trupul lor focului și viermilor
Gheenă () [Corola-website/Science/317308_a_318637]
-
iudaism. Revolta a fost în cele din urmă învinsă de Hadrian însuși. Deși nu se știe precis, se apreciază că în timpul acestei răscoale, o adunare rabinică a decis care cărți pot fi considerate parte a canonului Bibliei ebraice, cărțile denumite apocrife fiind excluse. Înainte de răscoala din 132-136, se apreciază că aproximativ 2/3 din populația Galileii și 1/3 din regiunea coastei erau evrei. Totuși, persecuțiile și crizele economice care au afectat și Imperiul Roman în secolul III au dus la
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
este una din Evangheliile Gnostice, un text apocrif al Noului Testament, datat în jurul secolului al III-lea de către cercetătorii moderni, dar declarat pierdut până când un țăran egiptean l-a redescoperit accidental, îngropat într-o peșteră de lângă Nag Hammadi, în 1945. Evanghelia lui Filip conține o cosmogonie influențată de
Evanghelia după Filip () [Corola-website/Science/323544_a_324873]
-
evanghelii drept amanta lui Isus. Ian Wilson neagă acestei evanghelii caracterul de izvor istoric referitor la Isus cel istoric: "«...nu are nicio pretenție specială la o datare timpurie și poate fi o fantezie de genul celor foarte obișnuită în literatura apocrifă creștină a secolului al III-lea și al IV-lea»". Josh McDowell & Bill Wilson - "El a umblat printre noi" (denumire originală "He walked among us"), Societatea Misionară Română, Editura Here's life, Oradea, 1994, pag. 106-7
Evanghelia după Filip () [Corola-website/Science/323544_a_324873]