1,340 matches
-
să mănânce la românism"437. Observăm în rândurile de mai sus că "acel care detecta stofa fabulatorie în relatările altora alunecă el însuși pe panta ce conduce de la istorie la istorisire"438. Nici legendele nu sunt neglijate în susținerea demersului argumentativ: "În tradițiile lumei creștine, care crede în venirea lui Antihrist, ezistă legenda că acest dușman al adevărului și al sufletelor se va naște lângă gurile Dunării. Dacă ținem seamă de împrejurarea că există într-adevăr în cazuri escepționale o clar-vedere
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de la afirmațiile lui M. Bahtin 441, potrivit căruia dialogismul și interacțiunea verbală constituie realități fundamentale ale limbajului, subliniem dimensiunea intertextuală a limbajului politic eminescian, ca modalitate de confirmare/ respingere a manifestărilor discursive anterioare și ca mijloc de consolidare a demersului argumentativ. Problematica dialogismului discursiv este abordată și de Michel Foucault, care afirmă că societățile dispun de "povestiri majore" ce sunt repetate și supuse variației și care trebuie delimitate de rostirile efemere care "se zic" și dispar odată cu actul enunțării lor442. Foucault
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
face trimiteri frecvente la alte texte, dimensiunea intertextuală a publicisticii eminesciene devine o trăsătură distinctă a scrisului său. Jurnalistul recurge constant în susținerea afirmațiilor la tehnica citatului ilustrativ: autoritatea unor personalități românești și străine în domeniile abordate conferă greutate demersului argumentativ. În acest sens, nume precum Platon, Aristotel, Dante, Ștefan cel Mare, Matei Basarab, Kant, Shakespeare, Goethe, Leibniz, Descartes, Machiavelli ș.a. sunt invocate frecvent în articole, prin afirmații de natură filosofică, politică, administrativă, economică ș.a. Inserarea citatelor nu este aleatorie, ci
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un popor. Fiecine vorbește și scrie limba sa pentru sine, nu pentru străini"446. De asemenea, jurnalistul inserează în corpul articolelor numeroase citate din presa străină, în special din cea germană și franceză, pe care le înglobează în textura demersului argumentativ: "Times susține, pe baza unor informații a căror autenticitate o închizășuiește, cum că marele vizir au publicat un manifest prin care acordă amnestie insurgenților îndată ce ei s-ar declara gata de a propune supunerea lor și a încheia un armistiț
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
mii de evrei (în începutul secolului câteva mii), zeci de mii de alți supuși străini (în începutul sec. câteva sute)"455. Invocarea datelor statistice, ori de câte ori se ivește ocazia, susține excursul publicistic și relevă travaliul documentării din spatele articolelor. Convertind, atunci când demersul argumentativ o cere, elocvența trecutului în date statistice, gazetarul însuși subliniază importanța datelor pozitive în consolidarea valorii probante a discursului "pentru că publicul român, ca orice public din lume, trăiește în prezent și puțini, prea puțini se interesează, de trecutul țării lor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a articolelor, "publicul îi poate astfel "prinde" rețeta, devenind familiar cu mersul demonstrației"459, iar transparența tehnicii discursive augmentează gradul de accesibilitate al textelor. e) Adresarea directă. Majoritatea articolelor eminesciene au caracter adresat, jurnalistul urmărind, în puncte cheie ale demersului argumentativ, să capteze atenția cititorului. Printre mijloacele retorice de suscitare și menținere a interesului cititorului se remarcă, în primul rând, interogația retorică: "Crezi oare, cititorule, că acea sarcină de un sfert de miliard de datorie directă, încărcată alaltăieri în spatele a sute
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cumcă un om de condiția socială și de cultura d-lui general Manu ar putea întrebuința în Parlament un cuvânt care să nu fie strict parlamentar?"461. Expunerea adresată și procedeele complementare, de atragere și implicare a cititorului în demersul argumentativ, sunt specifice configurației retorice a articolelor de opinie, în special a editorialelor. Grație expunerii adresate, cititorul nu mai este o entitate abstractă, virtuală, devenind prin ipostaziere o parte integrantă a manifestării discursive, în cadrul căreia i se atribuie roluri variate: confident
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de peste șapte ani, o intensă activitate gazetărească, semnând în publicații precum Familia, Federațiunea, Curierul de Iași, Timpul, România liberă și Fântâna Blanduziei un număr impresionant de articole, care se disting în epocă prin amploarea problematicii abordate și prin superioritatea construcției argumentative. Individualizându-se prin detenta tematică, prin erudiție și acribie, prin implicarea jurnalistului în relatarea evenimentelor, prin comentarii ample și deschideri enciclopedice, prin exprimarea fermă a opiniilor și atitudinilor politice, prin diversificarea și rafinarea mijloacelor de expresie, publicistica eminesciană contribuie decisiv
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Iași. Andriescu, Alexandru, (1979), Limba presei românești în secolul al XIX-lea, Editura Junimea, Iași. Andriescu, Alexandru, (1990), "Publicistica eminesciană operă de asanare morală", în Cronica, nr. 13, pp. 1-8. Arhip, Odette, (2003), Teoria argumentării. Retorica modernă. Structuri și strategii argumentative în discursul juridic, politic și literar, Editura Sedcom Libris, Iași. Antip Const., (1964), Contribuții la istoria presei române, Uniunea ziariștilor din Republica Populară Română, București. Arsith, Mirela, (2005), Semiotica discursului politic, Editura "Ștefan Lupașcu", Iași. Arvinte, Vasile, (2008), Normele limbii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a limbii române contemporane, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, pp. 214-215. 102 Apud Simina Mastacan, Discursul implicit al dreptului, Editura Junimea, Iași, 2004, p. 55. 103 Ibidem, p. 56. 104 Odette Arhip, Teoria argumentării. Retorica modernă. Structuri și strategii argumentative în discursul juridic, politic și literar, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003, p. 17. 105 Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iași, 1979, p. 12. 106 Ibidem, p. 17. 107 Delia Marga, Repere în analiza discursului politic, Editura Fundației pentru
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Amintiri, Editura Viitorul Românesc, Deva, 1998, p. 138. 302 Al. Oprea, În căutarea lui Eminescu gazetarul, Editura Minerva, București, 1983, p. 108. 303 Mihai Eminescu, Opere IX, p. 292. 304 O descriere a manierei în care Eminescu își construia discursul argumentativ întâlnim în articolul "Argumentarea în publicistica eminesciană", publicat de Marina Vazaca, în România literară, nr. 17, 1993. 305 Mihai Eminescu, Opere XII, pp. 181-182. 306 Dan Mănucă, "Publicistica politică eminesciană", în Convorbiri literare, nr. 8, 2000, p. 28. 307 Mihai
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
eroarea mimetică, "eroarea teatrală" constă în eliminarea etapelor critice și în rapida dogmatizare a unei idei sau teorii (exemplul oferit de Călinescu în legătură cu postmodernismul este tratarea din perspectivă (neo)marxistă a acestuia), conducând la un scenariu reductiv, care îngustează posibilitățile argumentative și discursive. Încercând să limiteze utilizarea schemelor teatral-ideologice care privilegiază ideea de totalitate, criticul român sugerează că "o tratare moderat-teatrală și totodată sceptică a postmodernismului, tratare care ar trebui să fie sensibilă la pluralitate și bogăție, precum și suspicioasă față de rigiditățile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discurs mixt, interdisciplinar, ce nu mai respectă granițele clare, trasate anterior. Habermas, de altfel, va critica nivelarea distincției de gen dintre filosofie și literatură într-un textualism care ajunge să expedieze logica în domeniul retoricii. Aceasta din urmă estompează rațiunea argumentativă și criteriile pe care logica le punea până atunci la dispoziție. Filosoful german lecturează în procedeul deconstrucției o anumită formă de "fanatism" ce impune o căutare a imitației și secundarității în toate produsele culturale. Interesul răsturnării opozițiilor clasice văzute drept
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
afirmații surprinzătoare, provoacă prin adoptarea paradoxurilor, a stilului cvasi-poetic și a supralicitărilor, a destabilizării cadrelor de lectură și de interpretare obișnuite ale receptorilor. Baudrillard sugerează prin stilul său apocaliptic (Linda Hutcheon) că discursul nu este un loc comun, clarificator sau argumentativ, ci este un spațiu în care se inovează, se produce vertijul sensurilor clasate și implozia semnificațiilor cunoscute. Tocmai de aceea mărimea publicului său este impresionantă, dar și nenumăratele critici sunt virulente, ele axându-se, de cele mai multe ori, pe aspectul retorico-literar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursul de tip publicitar, se observă că acesta este "un amestec subtil de deliberativ și epidictic"363, în sensul în care epidicticul este legat de limbaj, de consolidarea adeziunii la un set de valori, în timp ce deliberativul este legat de partea argumentativă a textului publicitar. Elogierea produselor prin procedeul amplificării (în epidictic) se combină astfel cu sfatul și îndemnul de a le cumpăra, pe baza procedeului sugerării/demostrării a ceea ce este util sau bun pentru cumpărător (în deliberativ). Dar transformarea publicității însăși
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
existenței realității și nu al dispariției sale. În acest sens, el afirmă sentențios: "iluzia nu mai este posibilă deoarece realul nu mai este posibil"442, indicând în mod clar indestructibila relație care există între cele două concepte în cadrul schemelor sale argumentative. Viteza modernității, determinată de dezvoltarea tehnologiei, a mass-mediei, precum și de o serie de schimbări de ordin economic, politic, sexual a realizat o presiune cu ajutorul căreia subiectul a fost "expulzat" din istorie. "Pentru ca un lucru să aibă sens îi trebuie o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai importantă caracteristică a lor este că ele preced și deplasează originalul, referentul, realul, și, mai mult decât atât, nici un fel de apel nu mai poate fi făcut către referenți externi sau realitatea obiectivă (précession des simulacres). Într-o modalitate argumentativă diferită de aceea a lui Deleuze, și având o perspectivă literară asupra fenomenului, Peter Barry face două observații interesante. Prima se referă la dificultatea postulării unei baze pentru o teorie literară dacă se acceptă ca fapt ceea ce Baudrillard numește pierdere
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pasivității acestuia, precum și considerarea lor doar ca una dintre multiplele surse de informare cu care subiectul intră în contact etc. Incitantă este, în schimb, încercarea de demonstare a inadecvării filosofice a conceptului de hiperrealitate, care se bazează pe o schemă argumentativă care trece de la susținerea ideii că noțiunea de hiperrealitate este de factură carteziană și, în consecință, suferă de punctele sale slabe, până la integrarea acesteia într-o teorie dialectică a postmodernismului. Pentru King, teoria hiperrealității este înscrisă în cartezianism din cel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de studiu elocvența, arta de a vorbi bine, dar și eficient, această ultimă trăsătură permițându-i să se poată descrie și ca studiu al tehnicilor de influențare, persuasiune sau chiar manipulare a auditoriului. Însuși Aristotel, în Retorica, accentuând importanța elementului argumentativ în arta oratoriei, susține că, alături de dialectică, retorica este o facultate de a procura argumente și o definește ca arta de a convinge: "Fie, deci, retorica o facultate de a cerceta, pentru fiecare caz în parte, ceea ce poate fi capabil
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a face cu o retorică în care filonul etic al indivizilor este predominant; dacă importanța este acordată pathosului, se obține retorica-manipulare, iar dacă se accentuează logosul se va obține un tip de retorică în care va prima viziunea logică și argumentativă. Asumând ideea conform căreia manipularea, seducția, informarea sunt posibilități înscrise în însăși natura discursivității, precum și că vor exista permanent două tipuri de uzaj retoric, unul critic, lucid în raport cu discursul și procedeele sale (retorica albă) și unul care va urmări manipularea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
etc. Dacă o serie de teoreticieni au cercetat în special efectele argumentării, ca persuadarea sau influențarea (Philippe Breton descrie registrele comunicării, între care convingerea se poate realiza fie prin argumentare, fie prin manipulare), alții au încercat să susțină ideea dimensiunii argumentative a oricărui tip de discurs 537. Din ultima categorie, Ruth Amossy 538 consideră că există grade diferite de argumentativitate în orice tip de text, fie el polemic, informativ sau descriptiv și chiar textele care par a nu proba nimic conțin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discurs 537. Din ultima categorie, Ruth Amossy 538 consideră că există grade diferite de argumentativitate în orice tip de text, fie el polemic, informativ sau descriptiv și chiar textele care par a nu proba nimic conțin, de fapt, o componentă argumentativă. Acest lucru se întâmplă, susține autoarea, pentru că orice text este supus unei duble constrângeri care ține, pe de o parte, de regulile specifice genului căruia îi aparține respectivul text, iar, pe de altă parte, de regulile care definesc acea intenționalitate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și Lucie Olbrechts-Tyteca vor arăta că "aceleași tehnici de argumentare se regăsesc la toate nivelurile, la cel al discuției din jurul mesei familiale, ca și la acela al unei dezbateri dintr-un mediu foarte specializat"539, astfel încât oratorul, cunoscând aceste tehnici argumentative, va trebui să le adapteze în funcție de auditoriu. De altfel, contribuția adusă în marginea retoricii contemporane de către Chaϊm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca în La Nouvelle Rhétorique. Traité de l'argumentation vine să contureze mecanismele de ordinul raționalității prin intermediul cărora se poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în urma căreia sunt revalorizate efemerul, contingentul, persuasivul, gândirea slabă etc. Inversarea raportului logică retorică în postmodernism a condus la eliberarea forței retorice a textelor, care a dat o altă tonalitate dominantă discursivității postmoderne. Asumând discutarea retoricii în contemporaneitate pe nivelurile argumentativ, metafizic, poetic și textualist, direcțiile de cercetare din postmodernism converg către susținerea ideii conform căreia postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a celei textualiste. Un alt punct al analizei s-a concentrat pe discutarea conceptelor de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Marc, Argumentarea publicitară. Retorica elogiului și a persuasiunii, trad. de Mircea Avădanei, Editura Institutul European, Iași, 2005. ALEXANDRESCU, Sorin, Privind înapoi, modernitatea, trad. de Mirela Adăscăliței, Șerban Anghelescu, Mara Chirițescu și Ramona Jugureanu, Editura Univers, București, 1999. AMOSSY, Ruth, "The Argumentative Dimension of Discourse", în Frans H. van Eemeren, J. Anthony Blair, Charles A. Willard, A. Francisca Snoeck Henkermans (eds.), Proceedings of the Fifth Conference of the International Society for the Study of Argumentation, Sic Sat, International Center for the Study
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]