1,822 matches
-
Aflat în tinda acestui sanctuar, părintele Teofil a deschis ușa cuvântului „spre a vesti taina lui Hristos” (Coloseni 4, 3) - „taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinților Săi” (Coloseni 1, 26). Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianostc "Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianos" Citește continuu și cu nesaț din cărțile învățătorilor despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Isaac Sirul Ereditatea misticii bizantinetc "Ereditatea misticii bizantine" Alături de Iosif Isihastul, Paisie Aghioritul sau părintele Porfirie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deschis ușa cuvântului „spre a vesti taina lui Hristos” (Coloseni 4, 3) - „taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinților Săi” (Coloseni 1, 26). Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianostc "Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianos" Citește continuu și cu nesaț din cărțile învățătorilor despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Isaac Sirul Ereditatea misticii bizantinetc "Ereditatea misticii bizantine" Alături de Iosif Isihastul, Paisie Aghioritul sau părintele Porfirie sau Teoclit Dionisiatul, arhimandritul Emilianos reprezintă o apariție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Note de lectură la arhimandritul Emilianos" Citește continuu și cu nesaț din cărțile învățătorilor despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Isaac Sirul Ereditatea misticii bizantinetc "Ereditatea misticii bizantine" Alături de Iosif Isihastul, Paisie Aghioritul sau părintele Porfirie sau Teoclit Dionisiatul, arhimandritul Emilianos reprezintă o apariție năprasnică pe scena monahismului atonit contemporan. Cunoscute cititorului român prin traducerile apărute la Editura Deisis în colecția „Mistica”, seria „Scrieri duhovnicești de la Simonos Petras”, cuvântările și catehezele arhimandritului Emilianos apar în trei volume distincte: Monahismul - pecetea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Paisie Aghioritul sau părintele Porfirie sau Teoclit Dionisiatul, arhimandritul Emilianos reprezintă o apariție năprasnică pe scena monahismului atonit contemporan. Cunoscute cititorului român prin traducerile apărute la Editura Deisis în colecția „Mistica”, seria „Scrieri duhovnicești de la Simonos Petras”, cuvântările și catehezele arhimandritului Emilianos apar în trei volume distincte: Monahismul - pecetea adevărată (1999), Viața în Duh (2001) și, în pregătire, o tâlcuire la Psalmi intitulată Să ne veselim de Domnul 1. Excelenta ediție românească a cărții despre „viața în Duh” confirmă impresiile pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apostolici și toată precizia descrierilor antropologice evagriene compun portretul livresc și spiritual al autorului. Mărturia părintelui Emilianos este exigentă și, de aceea, rară și prețioasă. Se ascunde în cuvintele autorului acea limpezime care umilește sterpăciunea erudiției teologice de duzină. Cuvântările arhimandritului - „totdeauna plăcute și drese cu sare” (Coloseni 4, 6) - nu sunt prelegeri academice, iar dacă posedă o atât de rară fluență, e pentru că respectă ritmul firesc al conversației între două inimi. Încercat duhovnic la mănăstiri de călugări și maici, Emilianos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lume, iar prin povețele sale „inimile sfinților s-au odihnit” (Filimon 1, 7). Acum, când oamenii „nu mai suferă învățătura sănătoasă, ci - dornici să-și desfete auzul - își grămădesc învățători după poftele lor”, lucrarea duhovnicească a unui părinte charismatic precum arhimandritul Emilianos împlinește lucrarea pedagogică în slujba celor care, „abătuți spre basme” (II Timotei 4, 3-4), sunt doar niște „îmbuibați de ei înșiși, nori fără apă, purtați de vânturi, pomi tomnatici, fără roade, de două ori uscați și dezrădăcinați” (Iuda 1
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
celor care, „abătuți spre basme” (II Timotei 4, 3-4), sunt doar niște „îmbuibați de ei înșiși, nori fără apă, purtați de vânturi, pomi tomnatici, fără roade, de două ori uscați și dezrădăcinați” (Iuda 1, 12). O calitate remarcabilă a cuvântărilor arhimandritului Emilianos o reprezintă aristocrația stilului și absența tonului polemic. De aici provine limpezimea interioară și agilitatea duhovnicească a vorbitorului. Din primele pagini ale volumului, cititorul este surprins de prospețimea pascală a unei extraordinare prezențe duhovnicești. Non multa, sed multum. Este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nostru. Cuvintele sale au virtuțile transparenței, iluminând tenebrele unei conștiințe depravate, refugiată în ipocrizie și autosuficiență. Lansată cu o sinceritate care nu sucombă nicidecum în cinism și cu o clarviziune care, născută în stare de rugăciune, rămâne strict terapeutică, rostirea arhimandritului Emilianos face „drepte căile Domnului” prin pustia inimilor noastre. Povețele sale sunt mai mult decât o morală. Morala, coruptă de dualitatea cunoașterii binelui și răului, ignoră plinătatea pomului Vieții. În veșnicia lui Dumnezeu „nu mai e nimic contrar” (Maxim Mărturisitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trupești” care se cer transfigurate (nu suprimate) printr-o asceză „în orice caz și orice chip”. Urmând învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru care lanțul plăcerilor sensibile înrădăcinate în iubirea de sine (philautia) trebuie rupt cu tăișul nevoinței liber asumate (philoponia), arhimandritul Emilianos lămurește sensul ascezei dintr-o perspectivă teandrică. Lucrarea curățitoare a harului divin completează activitatea umană și, prin urmare, exclude orice derivă pelagiană. Asceza nu este un manifest al voinței de putere, ci o necesitate practică, ce corelează dorințele cele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ecoul ancestral al pașilor lui Adam în grădina Cuvântului. Când apropierea a trecut barierele narcisismului, mintea se poate pregăti pentru torentul calm de lumină dumnezeiască. Urcând pe muntele Tabor, ucenicii lui Hristos nu mai pot ignora dumnezeirea Fiului. În cuvintele arhimandritului Emilianos, omul câștigă „o stare alcătuită de Iisus”. Absență sau retragere?tc "Absență sau retragere ?" În zilele noastre, dintre părinții duhovnicești, poate doar arhimandritul Sofronie din Essex (1896-1993) a mai vorbit cu atâta patos, limpezime, curaj și dragoste despre ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dumnezeiască. Urcând pe muntele Tabor, ucenicii lui Hristos nu mai pot ignora dumnezeirea Fiului. În cuvintele arhimandritului Emilianos, omul câștigă „o stare alcătuită de Iisus”. Absență sau retragere?tc "Absență sau retragere ?" În zilele noastre, dintre părinții duhovnicești, poate doar arhimandritul Sofronie din Essex (1896-1993) a mai vorbit cu atâta patos, limpezime, curaj și dragoste despre ființa dedublată a omului. Pentru progeniturile lui Adam, păcatul lucrează ca lege (Romani 7, 15-16), iar minciuna ca adevăr. O inedită „teologie a absenței” lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Indiferent de modul în care monahismul ortodox își va menține continuitatea sub raport istoric și de prețul pe care-l va plăti pentru o supraviețuire convențională, dar sigură, temeliile sale tradiționale continuă să provoace stupoare. Pentru ochiul profan, ne spune arhimandritul Emilianos, „temeliile nu se văd niciodată”. Se întâmplă ca, în cinismul negustoresc al conștiinței noastre diurne, dominată de un prost activism, ideea de monahism să ne apară ca o iresponsabilă sustragere de la obligațiile sociale ale fiecărui om față de semenii săi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ecleziastului sunt necesare și fericirile din predica de pe munte a lui Iisus. Dezgustul de lume și pregustarea unei bucurii veșnice îi face pe cei atenți la chemarea Domnului să părăsească văile secate ale deșertăciunii pentru o viață ascunsă și necunoscută. Arhimandritul Emilianos descrie treptele vieții monastice în cadența lor mistagogică. Parcursul ascendent al vieții fiecărui creștin cunoaște în monahism o pantă mult mai abruptă. Întreaga strădanie a monahului este de a recâștiga harul botezului și curăția desăvârșită a celor care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rolul de a cerne vocația autentică de situațiile improprii sau, mai grav, de atentatul la impostură. Monahismul nu este un târg de consolări sentimentale, tânguiri de pension sau eroisme prost plasate. Dimpotrivă, ceea ce caracterizează o adevărată obște monahală - ne sugerează arhimandritul Emilianos - este verva bucuriei, entuziasmul necondiționat și prospețimea scânteietoare a dăruirii desine. Nunta filocalicătc " Nunta filocalică" Ca orice cununie, monahismul e o alegere liberă, nu o impoziție conjuncturală. Fecunditatea vieții călugărești fiind pur spirituală, monahismul este deschis - în principiu - oricărei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
morale (care implică raportul de putere stăpân-sclav), ci manifestul iubirii Sale desăvârșite față de om. Când această iubire de oameni îi lipsește, monahul este secătuit de toate celelalte virtuți și, în primul rând, de smerenie. Ascultare, feciorie, sărăcietc "Ascultare, feciorie, sărăcie" Arhimandritul Emilioanos își împărtășește gândurile despre monahism într-un mod unic, spontan și scutit de rutina amvonului. El ne arată că fiecare gest al monahului trebuie să pornească din dragoste pentru a putea întâlni libertatea, și invers. În ascultare, monahul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ascultarea, fecioria și sărăcia sunt voturi care rămân deschise experienței laicilor, fiind tot atâtea moduri de a descoperi bucuria libertății depline în Dumnezeu. Este semnul distinctiv al adevăraților monahi faptul de a elogia, sincer și fără cazne, taina iubirii conjugale. Arhimandritul Emilianos reia în ultimele pagini ale acestui volum patetica pledoarie a Sfântului Ioan Gură de Aur în favoarea dimensiunii sacramentale a dragostei dintre bărbat și femeie. Autorul tălmăcește sensul mistagogic - nu doar etic - al căsătoriei. Creștinii trăiesc această taină ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
starețului Sofronietc "Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronie" There are three things I cannot take in: faith without dogma, non-ecclesiological Christianity and non-ascetic Christianity. These three - the church, dogma, and asceticism - constitute one single life for me. Arhimandritul Sofronie, Letter to David Balfour (21 august 1945) Tinerețea unui sfânttc "Tinerețea unui sfânt" „Niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este cunoscută din propriile sale relatări. O scurtă rememorare a principalelor etape ale formării și desăvârșirii acestei complexe personalități ne va introduce în opera sa teologică, la care ne invită prima lucare exegetică redactată de un ucenic al părintelui Sofronie, arhimandritul Zaharia Zaharou 1. Să ne reamintim mai întâi, foarte sumar, călătoria spirituală a părintelui Sofronie ocrotită de Pronia dumnezeiască pe durata unui secol întreg 2. Născut la Moscova către sfârșitul secolului al XIX-lea (22 septembrie 1896) într-o familie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
multe dintre ele redactate într-un limbaj având un pronunțat caracter filozofic, au atras atenția publicului educat și chiar a cercurilor academice din diferite ramuri ale științelor umaniste 3. „Scriitorul iscusit”tc "„Scriitorul iscusit”" La originea primei cărți semnate de arhimandritul Sofronie s-a aflat opacitatea cu care diverși membrii ai intelighenției ortodoxe din Paris (incluzând un teolog de talia lui Vladimir Lossky) au întâmpinat scrierile Sfântului Siluan. Considerându-le niște simple documente de pietate individuală, fără vreo relevanță dogmatică specială
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Precum marii teologi ai Bisericii - Grigorie de Nyssa ori Maxim Mărturisitorul -, părintele Sofronie n-a ezitat să folosească limbajul filozofic al propriei sale generații, îmbogățindu-l conceptual și semantic din perspectiva propriei sale înțelegeri a revelației. În acest fel, mărturisirea arhimandritului Sofronie a fost deplină. Hristosul care L-a vizitat și pe care L-a recunoscut nu este un simplu Iisus al pioșeniei private, ci totus Christus al dogmei de la Calcedon (451). Acest Hristos este „taina cea din veac ascunsă”, Înțelepciunea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în areopagul filozofilor și al cărturarilor. Astfel, el n-a plecat mai departe fără ucenici. Unul dintre aceștia este ieromonahul Zaharia Zaharou, duhovnic foarte căutat al mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul și autor al unei excepționale teze de doctorat despre teologia arhimandritului Sofronie, susținută cu succes la Universitatea din Tesalonic (sub îndrumarea profesorului G. Mantzaridis). Traducerea în românește a lucrării părintelui Zaharia ne oferă prilejul de a zăbovi asupra temelor centrale care alcătuiesc arhitectura viziunii teologice a arhimandritului Sofronie - recunoscut deja în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de doctorat despre teologia arhimandritului Sofronie, susținută cu succes la Universitatea din Tesalonic (sub îndrumarea profesorului G. Mantzaridis). Traducerea în românește a lucrării părintelui Zaharia ne oferă prilejul de a zăbovi asupra temelor centrale care alcătuiesc arhitectura viziunii teologice a arhimandritului Sofronie - recunoscut deja în numeroase medii bisericești ca un părinte sfânt, păstrător și înnoitor al predaniei apostolice. Studiul ieromonahului Zaharia Zaharou, intitulat Hristos, calea vieții noastre, este o reușită sinteză a întregii teologii dogmatice și ascetice pe care starețul Sofronie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și ascetice pe care starețul Sofronie (cum îl denumește autorul, în sensul duhovnicesc al grecescului geron) ne-a lăsat-o moștenire. Deși redactată ca teză doctorală, urmărind „să facă cunoscută cercurilor academice ale teologiei contemporane unicitatea antropologiei ortodoxe”1, cartea arhimandritului Zaharia nu adoptă standardele canonice ale cercetării contemporane, pentru care hermeneutica suspiciunii și atitudinea critic-dubitativă garantează succesul oricărei investigații. Teza părintelui Zaharia nu discută o posibilă antiteză. Scrierea sa e filtrată vizionar și redactată sintetic, în rostiri călite sub focul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sistematizează și traduce în mod creator învățătura starețului. Cartea părintelui Zaharia este o contribuție originală în măsura în care știe să rămână fidelă originalului. Pe de altă parte, autorul ne oferă câteva interpretări cu totul noi la teme care au marcat definitiv învățătura arhimandritului Sofronie și a cuviosului Siluan. De pildă, faimosul cuvânt „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” primește, sub pana părintelui Zaharia, o neașteptată profunzime; capitolul despre calea terapeutică a monahismului, ca și paginile despre transformarea rușinii la momentul spovedaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rușinii la momentul spovedaniei în armă duhovnicească (marcând astfel trecerea din planul psihologic în cel ontologic al cunoașterii lui Dumnezeu), reprezintă toate contribuții foarte prețioase și mult așteptate 1. Pocăința și revelația principiului ipostatictc "Pocăința și revelația principiului ipostatic" Teologia arhimandritului Sofronie este de orientare monastică. La temeiurile acestei vieți stau renunțarea la păcatul lumii și pregustarea din fericirile rostite de pe muntele cunoașterii lui Hristos. Pentru cel chemat la viața de pocăință, aceste fericiri tămăduitoare sunt tablele noii legi pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]