3,722 matches
-
și mai departe această indiferență a unor lucruri? Sigur că da. Ea poate deveni pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne amintim ce spune Heidegger în § 32 despre ființarea simpluprezentă: aceasta poate deodată să ia cu asalt ființa omului și să o distrugă. Din lipsită de sens, ea devine nemijlocit absurdă.<ref id="122">Ibidem, p. 208.</ref> Este vorba aici toc mai despre natură și acele fenomene teribile ce pot avea loc. În cazul lor, se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deopotrivă cu o derivă neașteptată și gravă (cum se întâmplă când ajunge amenințătoare). Cea din urmă abatere ar fi evidentă, pentru Heidegger, în cazul naturii, care nu înseamnă doar viață elementară și peisaj, ci deopotrivă putere capabilă să ia cu asalt lumea omului (§ 15). Aș crede că exact aceste abateri ale ființării simpluprezente, pe fondul indiferenței ei ontologice, au condus, în paginile lui Heidegger, la considerarea ei ca lipsită de sens și în cele din urmă absurdă. Dar să revenim puțin
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fi stăpânit ca atare. Însă în același loc ni se spune că a descoperi natura ca simplăprezență înseamnă a lăsa ascunse alte moduri ale ei. Rămân ascunse, cum s-a văzut, „natura ca «tot ce mișcă», ceea ce ne ia cu asalt și ne captivează ca peisaj“. Astfel, natura ne captivează ca peisaj atunci când o privim, să spunem, cu o anume dispoziție estetică, lăsându ne atrași pur și simplu de întinderea sa nesfârșită și lumina care se pierde în depărtare. O privim
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
anumite dispoziții. Cât privește natura ca lume a „tot ce mișcă“, ea poate să apară astfel privirii susținute de o atitudine animistă, nu mai puțin celei care vede peste tot viață și energie. Dar natura drept „ceea ce ne ia cu asalt“, cărei priviri ar corespunde ea? Corelând acest pasaj cu ceea ce spune Heidegger în § 32, ești nevoit să recunoști un alt gen de modulație în simplaprezență a naturii. Aceasta nu se mai lasă văzută doar ca viață elementară și peisaj captivant
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
chiar mai departe, afirmând că doar acolo unde sunt posibile cele cu sens devin posibile și cele lipsite de sens, în ultimă instanță cele absurde. Am putea privi această chestiune și altfel. Oare omul nu ia uneori el însuși cu asalt propria sa ființă și ființa oricărui alt lucru? Nu devine el însuși profund indiferent și generator de indiferență, în toate accepțiunile cuvântului? Sensul impus în manieră silnică, violentă, ce desfigurează tot ce întâlnește în sfera sa, nu este un sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
l mitui pe portar“). Însă nu i se îngăduie să treacă dincolo, fiindu-i amânată în multe feluri și la nesfârșit această încercare. E adevărat, omul de la țară nu se gândește să se lupte cu paznicul, nici să ia cu asalt porțile legii, din motive numai de el știute („acum, când privește mai bine la paznicul îmbrăcat cu șubă, la nasul lui mare și ascuțit, la barba lui tătărască răsfirată și neagră, se hotărăște, totuși, mai bine să aștepte până i
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceea ce este lipsit de sens (das Unsinnige) poate să fie absurd (widersinnig).“ Este ceea ce ar putea fi recunoscut în cazul unui dezastru natural. „Ceea ce este simplu prezent (das Vorhandensein), în măsura în care Daseinul îl întâlnește, poate, ca să spunem așa, să ia cu asalt ființa Daseinului, de pildă evenimente naturale care pot irumpe distru gându ne.“ Astfel de evenimente sau întâmplări nu sunt doar lipsite de sens, ci potrivnice sensului, absurde. APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 121 Cum am putea înțelege aceste distincții care se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și mai departe această indiferență a unor lucruri? Sigur că da. Ea poate deveni pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne amintim ce spune Heidegger în § 32 despre ființarea simpluprezentă: aceasta poate deodată să ia cu asalt ființa omului și să o distrugă. Din lipsită de sens, ea devine nemijlocit absurdă.<ref id="122">Ibidem, p. 208.</ref> Este vorba aici toc mai despre natură și acele fenomene teribile ce pot avea loc. În cazul lor, se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deopotrivă cu o derivă neașteptată și gravă (cum se întâmplă când ajunge amenințătoare). Cea din urmă abatere ar fi evidentă, pentru Heidegger, în cazul naturii, care nu înseamnă doar viață elementară și peisaj, ci deopotrivă putere capabilă să ia cu asalt lumea omului (§ 15). Aș crede că exact aceste abateri ale ființării simpluprezente, pe fondul indiferenței ei ontologice, au condus, în paginile lui Heidegger, la considerarea ei ca lipsită de sens și în cele din urmă absurdă. Dar să revenim puțin
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
poate fi stăpânit ca atare. Însă în același loc ni se spune că a descoperi natura ca simplăprezență înseamnă a lăsa ascunse alte moduri ale ei. Rămân ascunse, cum sa văzut, „natura ca «tot ce mișcă», ceea ce ne ia cu asalt și ne captivează ca peisaj“. Astfel, natura ne captivează ca peisaj atunci când o privim, să spunem, cu o anume dispoziție estetică, lăsându ne atrași pur și simplu de întinderea sa nesfârșită și lumina care se pierde în depărtare. O privim
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
anumite dispoziții. Cât privește natura ca lume a „tot ce mișcă“, ea poate să apară astfel privirii susținute de o atitudine animistă, nu mai puțin celei care vede peste tot viață și energie. Dar natura drept „ceea ce ne ia cu asalt“, cărei priviri ar corespunde ea? Corelând acest pasaj cu ceea ce spune Heidegger în § 32, ești nevoit să recunoști un alt gen de modulație în simplaprezență a naturii. Aceasta nu se mai lasă văzută doar ca viață elementară și peisaj captivant
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
chiar mai departe, afirmând că doar acolo unde sunt posibile cele cu sens devin posibile și cele lipsite de sens, în ultimă instanță cele absurde. Am putea privi această chestiune și altfel. Oare omul nu ia uneori el însuși cu asalt propria sa ființă și ființa oricărui alt lucru? Nu devine el însuși profund indiferent și generator de indiferență, în toate accepțiunile cuvântului? Sensul impus în manieră silnică, violentă, ce desfigurează tot ce întâlnește în sfera sa, nu este un sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
a l mitui pe portar“). Însă nu i se îngăduie să treacă dincolo, fiindui amânată în multe feluri și la nesfârșit această încercare. E adevărat, omul de la țară nu se gândește să se lupte cu paznicul, nici să ia cu asalt porțile legii, din motive numai de el știute („acum, când privește mai bine la paznicul îmbrăcat cu șubă, la nasul lui mare și ascuțit, la barba lui tătărască răsfirată și neagră, se hotărăște, totuși, mai bine să aștepte până i
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o Legiune Albastră, pentru apărarea monarhiei. Zadarnic se zbate Nordul, neodihnitul centru al insurecției portugheze, manifestîndu-și cu orice prilej devotamentul față de tânărul Suveran. Partidele monarhice se macină între ele, și rotativa funcționează într-o indiferență totală. Republicanii se pregătesc pentru asaltul final. Popularul tribun, José Antonio de Almeida, își pierduse la "centru" prestigiul său fabulos, pentru că regicidul nu adusese cu sine instaurarea republicii. Pentru scurt timp, Brito Camacha, spiritul necruțător al revoluției, pare a lua conducerea mișcării. Dar în cele din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
clipă; o sclipire de cruzime apăru în ochii lui Gualfard, care frământa nervos mânerul securii, nerăbdător să pună capăt acelei înfruntări ce-i părea mai ușoară decât își închipuise. Când, însă, după o altă scurtă pauză, porni din nou la asalt, Sebastianus reacționă în sfârșit: devie din nou lovitura, dar cu o mișcare către exterior, cu scopul de a-și dezechilibra adversarul, și execută rapid o izbitură năprasnică de sus în jos, pe care celălalt o pară, la rândul său, aplicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai gândea de acum la ei. își îndreptase din nou atenția către ceea ce în scurtă vreme urma să se transforme într-un câmp de luptă. Burgunzii așteptau. înțelept, Chilperic, se ferise să atace primul, iar acum se pregătea să înfrunte asaltul dușmanului. își dăduse jos de pe cai cea mai mare parte din oameni și îi așezase pe mai multe rânduri în albia râului, în vreme ce cavaleria se răspândise pe maluri și pe drum. Amestecați printre infanteriști, dintre care mulți stăteau cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
combatanți ca să-i dea ajutor burgundului, însă avea de lucru cu barbarii care îl atacau. Cât despre Maliban, îi stătea alături și cu sabia îl ajuta să-și deschidă drum prin ambuscadă. Cei din neamul Hiung-nu făceau cu greu față asaltului furibund al dușmanilor lor și se găsiră curând țintuiți cu spatele de îngrăditură, în care caii alergau acum și se izbeau cu violență, sub o ploaie de săgeți și de sulițe, tăciuni arzând și proiectile felurite. — Așa! Așa! Omorâți-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nouă eschivă și să se ghemuiască iute în spinarea calului, apărându-se astfel de lovitura în diagonală pe care ea i-o pregătise. Femeia trecu pe lângă el și, oprindu-și iarăși armăsarul asudat și spumegând, se pregăti pentru un nou asalt. Pe chipul său se citeau semne vizibile de nervozitate. Plimbându-și, fără grabă, în stânga și în dreapta calul, Balamber ținea privirea ațintită asupra ei, contemplând-o cu admirație. Nu se mai îngrijea de bătălie, al cărui tumult îi părea acum îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
măsură era forța incredibilă pe care ea știuse să o extragă din ura sa pentru a se opune și a lupta, cu curajul și abilitatea unui bărbat, pentru poporul său și pentru răzbunare. O revedea, splendidă și furibundă, la ultimul asalt, după aluzia plină de ranchiună pe care o făcuse la violul căruia îi căzuse victimă. Ciudat că, în tot acest timp, ori de câte ori se gândea la prima lor întâlnire, nu-i veniseră în minte toate posibilele urmări ale afrontului pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iată-l pe Eudoxiu și pe prietenii lui cum îl urmează în invazie, ba chiar merg înaintea lui, îl ajută la trecerea râurilor, îi deschid drumul în diferite feluri, iată-i și cercetași, cantinieri, informatori și iată-i chiar la asaltul cetăților, nu-i așa, Divicone? Bagaudul plecă pentru moment privirea, apoi, cu un efort evident, începu din nou să vorbească: — Da. Eudoxiu îi cunoștea cam pe toți capii bagauzi ale provinciilor invadate sau oricum știa cum să intre în contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, cum poți să-ți dai seama după loviturile care se aud, chiar și noaptea. Au construit berbeci uriași și izbesc cu ei încontinuu. Noi, de partea asta, firește, întărim zidurile. în câteva locuri au încercat chiar să ia cu asalt, pe scări, bastioanele, dar le-am ținut piept. Din fericire, avem multe baliste, iar ei nu sunt în stare să construiască turnuri, altminteri, cred că ne-ar fi biruit deja. — Și rezervele de hrană? Rutilius scutură din cap dezamăgit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
punți de bârne, cele mai multe rupte de pietre sau arse de torțele aruncate de apărători. Chiar și numeroasele adăposturi mobile, făcute din scânduri ori răchită, vizibil abandonate pe câmpul de luptă, și ruinele, pe jumătate carbonizate, a două turnuri rudimentare de asalt stăteau ca mărturie încrâncenării cu care se dăduseră luptele în acel loc. De la corturile câtă frunză și iarbă, de la hoardele în marș sau aflate în așteptare în câmp, se înălța ecoul acela ca un foșnet răsunător, în felurite forme, continuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și să lovească, putea doar cu greu să-i vadă pe Toraman și pe alți câțiva războinici hiung-nu ce luptau cu îndârjire alături de el, însă nu reușea să-și facă o idee despre cum reușea mingan-ul său să țină piept asaltului năvalnic al dușmanului. Recunoscu într-un târziu, la lumina fulgerului, stindardul lui Mandzuk, însă acelea mai mici ale centuriilor nu le putea distinge prin desișul de sulițe ce se înălțau și coborau ca niște valuri împrejur. Mulți cai fură doborâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privind drept în fața sa, sugeră simplu: — Poate ar putea fi folosiți în sprijinul infanteriei. Sebastianus îi veni în ajutor. — Desigur. Ar putea să contribuie numeric. Sunt mai multe mii și, îngroșând rândurile infanteriei, ar putea constitui o forță decisivă de asalt, dacă soarta luptei rămâne indecisă. Observându-l gânditor, Etius încuviință: — Da. cred că așa o să-i folosesc. întorcându-se spre Metronius, adăugă: — O să primești ordine detaliate mâine dimineață. Apoi, aruncând din nou pumnalul pe masă, îi salută pe amândoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dispozitivului, urmărind, înainte de toate, să creeze un aliniament cât mai larg și astfel - foarte important - să le îngreuneze hunilor încercuirea. Realinierea unităților încă nu se încheiase când se auiră primele strigăte de alarmă, iar Datianus anunță că dușmanul pornise la asalt. Sebastianus se duse de îndată, împreună cu el, pe un mic pinten ce constituia punctul ce mai înalt a colinei. Hunii înaintau, dar de această dată cu mai mare precauție, precedați de zeci de arcași pedeștri, care începură curând să trimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]