5,138 matches
-
poemele mele ar rămâne mult știrbite, dacă s-ar tăia din ele ceea ce am adăugat eu acolo; dar încă o dată, nu trebuie împinse prea departe fără a le adapta cazurilor speciale, altfel devin loc comun, care cu siguranță va plictisi auditoriul, pentru că el face să lâncezească acțiunea, și oricât de fericit ar reuși să facă această etalare a moravurilor, trebuie să ne temem în continuare să nu fie unul dintre ornamentele ambițioase pe care Horațiu ne ordonă să le înlăturăm." Chiar dacă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste trei părți nu numai că sunt acțiuni care ajung la cea principală, dar pe lângă asta fiecare dintre ele poate să conțină mai multe cu aceeași subordonare. Nu trebuie să existe decât o singură acțiune completă, care să lase spiritul auditoriului în tihnă; dar ea nu poate deveni așa decât prin mai multe altele imperfecte, care îi servesc drept traseu, și țin auditoriul într-o plăcută așteptare. Asta trebuie făcut la sfârșitul fiecărui act pentru a face acțiunea continuă." Unitatea de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai multe cu aceeași subordonare. Nu trebuie să existe decât o singură acțiune completă, care să lase spiritul auditoriului în tihnă; dar ea nu poate deveni așa decât prin mai multe altele imperfecte, care îi servesc drept traseu, și țin auditoriul într-o plăcută așteptare. Asta trebuie făcut la sfârșitul fiecărui act pentru a face acțiunea continuă." Unitatea de acțiune constă în stabilirea unei legături de necesitate internă între acțiunile secundare și acțiunea principală. Clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceva necesar înțelegerii piesei, pentru că în mod obișnuit cuvintele ce se cântă fiind prost înțelese de auditori, din cauza confuziei aduse de diversitatea vocilor care le pronunță împreună, ar provoca o mare obscuritate în înțelegerea lucrării, dacă ar trebui să instruiască auditoriul asupra vreunui lucru important. Nu la fel se întâmplă cu mașinăriile, care nu sunt în această tragedie niște lucruri detașate, ele formează intriga și deznodământul, și sunt atât de necesare aici, că nu ar fi posibil să înlăturăm vreuna, fără
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestea pe cei pe care îi va face iubiți de spectatori, și să-i îndepărteze de ei pe aceia care vor trebui să-i urască, căci este o maximă de netăgăduit faptul că, pentru a reuși, trebuie să trezești interesul auditoriului față de actorii principali." Cât despre La Mesnardière, el își consacră integral cel de-al optulea capitol al Poeticii sale comportamentului, dezvoltând, mai pe larg decât Corneille, preceptele lui Horațiu. Celor patru criterii ale lui Horațiu, vârsta, sexul, condiția, apartenența geografică
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ci cel mult acela pe care l-ar fi avut compunând aceste versuri, și care ar fi destul de încetinit prin acest efort de memorie, pentru a face ca starea sa sufletească să nu mai răspundă la ceea ce ar pronunța ea. Auditoriul nu s-ar lăsa emoționat de acest lucru, și l-ar vedea prea premeditat pentru a-l crede veritabil." Aceste reticențe, formulate de unii teoreticieni ai clasicismului asupra necesității utilizării versului în teatru, se vor înmulți la sfârșitul secolului. Asupra
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stare de descumpănire atât de mare, încât nu-și dă seama că-și exprimă gândurile cu voce tare. "Nu vreau să spun că atunci când un actor vorbește singur, scrie Corneille în Discurs despre Poemul dramatic, el nu-și poate informa auditoriul asupra multor lucruri, dar asta trebuie făcut prin sentimentele unei patimi care îl agită, și nu printr-o simplă narațiune. Monologul Emiliei, care deschide teatrul în Cinna, face destul de bine cunoscut faptul că Augustus a ordonat moartea tatălui său, și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și rareori mi le-am permis, fără să las doi actori împreună, vorbind încet, în timp ce alții spun ceea ce aceia nu trebuie să asculte. Această duplicitate specială de acțiune nu rupe câtuși de puțin unitatea acțiunii principale, dar deranjează puțin atenția auditoriului, care nu știe spre care să și-o îndrepte și care se vede obligat să împartă în două ceea ce obișnuia să acorde uneia singure." Aparteul nu poate fi lung, căci prezența interlocutorului nu mai are atunci rațiune de a fi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a nu mă îndepărta niciodată nici de părerea, nici de obiceiurile lor, dacă nu sunt obligat să o fac dintr-un motiv clar și pertinent. Este de crezut după toate aparențele, că ei au stabilit această regulă în favoarea imaginației auditoriului, care gustă incomparabil mai multă plăcere (și experiența ne-o arată) la reprezentarea unui subiect dispus astfel, decât la a altuia care nu este la fel; cu atât mai mult cu cât fără niciun efort sau neatenție, el vede lucrurile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Este preferabil ca elipsele temporale situate între acte să fie aproximativ de aceeași durată. "Mai consider, scrie Chapelain în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, că despărțirile dintre acte, în care teatrul se golește de actori și în care auditoriul este întreținut cu muzică sau intermedii, trebuie să înlocuiască timpul pe care ni l-am putea imagina scurtat la cele douăzeci și patru de ore." Actul se desfășoară atunci în timpul real, pentru că cele două durate, cea a acțiunii fictive și cea a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
satisfacerea verosimilului, introduce mai întâi în joc imaginația spectatorului. Este preferabil deci, după părerea lui, să nu fie precizată durata acțiunii și să se mențină un flou propice iluziei. "Mai ales, aș vrea să las această durată la latitudinea imaginației auditoriului, scrie el în Discurs despre cele trei unități, și să nu determin niciodată timpul pe care ea îl presupune, dacă subiectul nu are nevoie de asta, mai ales când verosimilul este puțin forțat ca în Cidul, pentru că acest lucru nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe autor să situeze acțiunea în același oraș, fără a desemna un loc precis, pentru ca același decor să poată fi păstrat pe durata întregii piese și pentru ca spectatorul să nu fie sensibil la schimbare. Acest lucru ar ajuta la înșelarea auditoriului, care nevăzând nimic ce-ar putea face remarcată diversitatea locurilor, nu și-ar da seama de schimbare, puțini dintre ei fiind capabili de un spirit de observație usturător și critic, majoritatea pasionându-se de acțiunea pe care o văd reprezentată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
curioasă descriere a modului în care nefericitul prinț își scoate ochii, și spectacolul acestor ochi scoși care ocupă în întregime al cincilea act la acești neasemuiți originali, ar ofensa delicatețea doamnelor noastre, care formează cea mai de seamă parte a auditoriului nostru, și al căror dezgust atrage cu ușurință cenzura celor ce le însoțesc." Cât despre Racine, el se scuză, în Prefața la Tebaida, scrisă pentru ediția din 1676, la doisprezece ani după crearea piesei, că a arătat, la deznodământ, scene
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de sânge, cea care este dictată de relațiile de dragoste sau de prietenie. Aceasta este forma pe care o îmbracă la el dilema. "Opozițiile între sentimentele firești și iureșul pasiunii sau severitatea datoriei formează puternice acțiuni, care sunt primite de auditoriu cu plăcere, și el se simte îndemnat cu ușurință să-l deplângă pe un nefericit oprimat sau urmărit de o persoană care ar trebui să se intereseze de integritatea lui, și care uneori nu-i urmărește distrugerea decât cu neplăcere
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sufere decât mila pentru cel care suferă, și că astfel acest sentiment care nu este specific tragediei, numai în cazul în care este bine apărat, îl poate înăbuși pe acela pe care ea trebuie să-l producă și să lase auditoriul nemulțumit din cauza furiei pe care o ia cu sine și care se amestecă cu compasiunea, pe care i-ar plăcea s-o ia cu sine fără vreun alt sentiment. El nu vrea nici ca un om rău să treacă de la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu emfaza și gura larg deschisă ca la teatru. (...) Dar o experiență pe care ai repetat-o de o sută de ori, constă în aceea că la sfârșitul povestirii dumitale, în mijlocul tulburării și emoției pe care le-ai stârnit la auditoriul dumitale de salon, apare un nou personaj căruia trebuie să i se satisfacă curiozitatea. Nu mai poți, sufletul îți este epuizat, nu-ți mai rămâne nici sensibilitate, nici căldură, nici lacrimi. De ce actorul nu resimte aceeași prăbușire? Pentru că există o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este utilizată ca o piață concretă: "Cina cea de Taină" a lui Faust în refectoriul mânăstirii, în care Faust conversează cu spectatorii, care sunt invitații serbării baroce servite la niște mese imense, oferind episoade din viața sa. Eliminarea dihotomiei scenă/auditoriu nu este cea mai importantă acest lucru creează pur și simplu o arie de cercetări potrivită. Esențialul constă în a găsi relația spectator/actor potrivită fiecărui tip de spectacol și de a încarna decizia în aranjamente fizice." 3. Un teatru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caracteristici ale ironiei: A1 A2 A3: ironie pe seama unui al treilea care se găsește agresat (echivalează cu sarcasmul, conform retoricii antice); A1 A2 A4: ironie față de un al treilea care nu-și dă seama, ceea ce procură un surplus de plăcere auditoriului (ironia propriu-zisă); A1 = A3: autoironie; A1 = A2 = A3: solilocviu autoironic; A1 = A4: autoironie al cărei autor ingenuu nu este conștient (ironie situațională) A2 = A3: ironie al cărei auditoriu este mijloc pentru scop.138 În toate aceste cazuri, ironia uzează de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
treilea care nu-și dă seama, ceea ce procură un surplus de plăcere auditoriului (ironia propriu-zisă); A1 = A3: autoironie; A1 = A2 = A3: solilocviu autoironic; A1 = A4: autoironie al cărei autor ingenuu nu este conștient (ironie situațională) A2 = A3: ironie al cărei auditoriu este mijloc pentru scop.138 În toate aceste cazuri, ironia uzează de o multitudine de procedee, inventariate chiar din Antichitate: interogația și turnura imperativă, atribuirea către sine a ceea ce se reproșează adversarului, anateza (răsturnarea totală absolută a unui etalon curent
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care erau reținute prin "ciurul" propriei sale înțelegeri, astfel încât să nu mai ajungă la concluzia că el nu poate pricepe nimic dintr-o carte, ci că, evident, aceasta este foarte prost scrisă. Spre deosebire de Nenea Iancu din derutanta schiță Un artist, auditoriul acestui "savant" nu-și disimulează disprețul, însă ironiile străvezii la adresa incorigibilului rector, râmân evident, nesesizate de acesta. În piesa scrisă în 1943, intitulată Seringa, Tudor Arghezi ne introduce și în lumea semidocților din sfera medicală, guvernată de impostură, oportunism, lipsă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
neglijență și conferind oricărei intenții o finalitate malefică. Structural compatibil cu vocația de politicianist, spre deosebire de tatăl său, Decebal Necșulescu recurge, în comedia satirică Escu, la toate manevrele consacrate pentru a ajunge deputat: șantajul, discursul demagogic cuprinzând lozinci prefabricate adaptabile variatului auditoriu, falsificarea și cumpărarea voturilor etc. Ca un veritabil descendent al lui Cațavencu, Decebal deține arta oratorică de a seduce electoratul prin discursuri patriotarde și dovedește adaptabilitate într-un sistem instabil și imoral care nu-i descurajează comportamentul cameleonic. Politica rămâne
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
indicii suplimentare (literele aldine denotă frică etc.).529 Uneori bulele sunt simbolice, atunci când nu mai au funcție comunicativă între personaje, ci servesc la introducerea în conștiința personajului. La urma urmei ele constituie monologuri teatrale (existența lor presupune și existența unui auditoriu), ce nu pot fi transpuse în realitate, deoarece personajele "se explică" mai mult decât este necesar (Fresnault îi caracterizează pe eroii benzilor desenate ca "fatalmente vorbăreți"), realizând o redundanță care nu agasează, ci dimpotrivă, combate ambiguitatea, precum în cazul filmelor
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
că a și plouat cu găleata. Dar asta nu Înseamnă că nu le vom căuta. Vom cerceta la milimetru zona, pe o rază de 800 de metri de la locul unde a fost descoperit cadavrul. Un murmur se făcu auzit dinspre auditoriul inspectorului. Era o suprafață destul de mare de cercetat și oricum nu aveau nici o șansă să găsească ceva. Nu după trei luni. Și afară turna În continuare. Va fi o treabă lungă, umedă și nasoală. — Știu că veți avea bătăi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fețe copilărești și nas fără oase. Stăteau lîngă avioanele lor În lumina fierbinte a soarelui, gonindu-și nervoși muștele de la gură, cu chipurile Încordate, În timp ce șeful escadrilei Îi saluta. Chiar și atunci cînd Îl ovaționară pe Împărat, zbierînd răgușiți la auditoriul de muște, nici unul dintre tunarii de la antiaeriană nu-i remarcase, iar soldatul Kimura, traversînd peste straturile de roșii ca să-l cheme pe Jim de la gard, părea uimit de preocuparea lui. Jim deschise manualul de latină și Începu tema pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Pierrot, stăteau pe așa-zisa scenă din lăzi de ambalaj, Încercînd să memoreze cîntecul. Supărate din cauza raidului aerian, femeile Îl ignorau pe domnul Wentworth și erau atente la cer. În ciuda luminii fierbinți a soarelui, Își frecau brațele ca să se Încălzească. Auditoriul format din deținuți plictisiți se risipi și Jim decise să-i lase pe actori la ale lor. Echipa de actori din Lunghua Își recruta membrii dintre familiile engleze cele mai snoabe și era ceva absurd În vocile lor pițigăiate - la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]