2,645 matches
-
un portal romanic încadrat de arcade; se plănuia îmbrăcarea fațadei de apus, poate și a celorlalte fațade, cu arcade, lucrare care, de asemenea, nu a fost executată. În interiorul lăcașului sunt așezate plăci comemorative cu numele ofițerilor și soldaților germani și austro-ungari care au căzut în toamna anului 1916 în luptele din jurul Sibiului. Plăcile funerare au fost strămutate din cimitirul de la Gușterița în anul 1940. Monumentul este cunoscut pentru acustica sa impresionantă, aici fiind organizate concerte (vezi și ICon Arts - mai jos
Cisnădioara, Sibiu () [Corola-website/Science/301703_a_303032]
-
lemn . Casa parohială din piatră, cu trei camere, a fost ridicată în anul 1891 . Biserica greco-catolică actuală, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, a fost zidită în 1908, în timpul păstoririi preotului George Vamoș, din fonduri provenite de la credincioși. Statul austro-ungar a contribuit cu 200 de coroane. Lucrările au fost executate de antreprenorul sas Adolf Schesch din Dumbrăveni, pentru suma de 6800 de coroane. Biserica are fundația din piatră și elevația din cărămidă și a fost acoperită cu țiglă, înlocuită recent
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
persoane ”entuziaste” să dărâme o parte pentru a folosii piatra la construcția C.P.U.-ului aflat în apropiere. Localitatea Petreni a avut până in 1990 și un cătun cu numele de Pădureni, astăzi abandonat. Cătunul a luat ființă în perioada austro-ungară când locuitori din Petreni s-au retras în zona de pădure pentru a fi scutiți de impozite.
Petreni, Hunedoara () [Corola-website/Science/300554_a_301883]
-
Fărcădin este un sat în comuna General Berthelot din județul Hunedoara, Transilvania, România. În timpul monarhiei austro-ungare avea numele Felsöfarkadin. Până în secolul al XX-lea au existat două sate, Fărcădinu de Jos (actualmente General Berthelot) și Fărcădinu de Sus. Primul a fost atestat documentar cu numele de "Zabadfalu" (echivalentul maghiar pentru Villa Libera-Ohaba), cănd jumătate de sat
Fărcădin, Hunedoara () [Corola-website/Science/300547_a_301876]
-
anii 1760-1762, aici locuiau 32 de familii, cu circa 150 de suflete, existând o parohie ortodoxă, o biserică și un preot. La recensământul din anul 1857, sunt consemnate: 79 de case, 96 de locuințe și 457 de localnici. După ocupația austro-ungară, avem următoarele date: un preot, 71 de proprietari de pământ, 18 zilieri. Recensământul populației din 1930 consemnează 671 de locuitori, la cel din 1992 fiind înregistrați 379 de locuitori. În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), au căzut, pentru credință, neam și țară, 22
Deleni (Ideciu de Jos), Mureș () [Corola-website/Science/300577_a_301906]
-
lui Ioan Micu Moldovan, au fost publicate de profesorul Traian Gherman între anii 1926-1927 în revistă "Comoara satelor". În perioada care a precedat formarea României Mari au fost înființate consilii și gărzi naționale, cu ajutorul cărora a fost înlăturata administrația locală austro-ungară. La 22 noiembrie 1918 la Maiorești a fost înființat Consiliul, preotul Nicolae Petruțiu - preotul satului fiind ales președinte, iar învățătorul Laurian Maier fiind ales comandantul gărzii. Doi din locuitorii Maioreștiului, George Panga și Ștefan Precup, au fost aleși membri supleanți
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
funcționat în anul 1875, nu și-ar fi dat copilul la o școală situată la 4,5 km distanță de Covrig Anastasia. Demn de menționat este că de la atestarea satului și până la terminarea primului război mondial, satul fiind sub stăpânire austro-ungară, au urmat și absolvit studii superioare abia trei tineri, și anume: Covrig Ionică, care a ajuns funcționar la poșta din Pécs, Vasile Sava și Gheorghe Sava, ajunși doctori. După sfârșitul primului război mondial și până în anul 1940 au mai frecventat
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
locuitori au participat în timpul primului război mondial ca ostași în armata română pentru eliberarea patriei de sub dominație austro- ungară. Semnificative sunt evenimentele din toamna anului 1918 când armata română a reintrat în război pentru eliberarea Transilvaniei, iar trupele germane și austro-ungare se îndreptau spre o înfrângere sigură. Divizia armatei de infanterie și Divizia de vânători treceau Carpații, înaintând pe linia de demarcație fixată pe culoarul Mureșului si a tihutei. Deplasările forțelor române peste munți în Transilvania s-a efectuat în condiții
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
ordin în cancelaria imperială de la Viena, prin care în 1823 ia ființă Satul Sărat, denumit mai târziu Poienile Sărate sau în limba maghiară Sósmező si in limba germana Salzfelden, respectiv Poiana Sărata de azi, aparținând județului Trei Scaune - Transilvania. Guvernul austro-ungar avea ca țintă de a așeza aici cetățeni de națiune maghiară și mutarea vămii de la Oituz în apropierea vămii românești. Propunerea pentru colonizare s-a făcut mai întâi populației maghiare din Brețcu și Lemnia, care n-a acceptat. În cele
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
acestui capitol de asemenea următoarele acte: - extras de carte funciară privind proprietatea locuitorilor satului Livadia, asupra muntelui Dealul Mare, situat în imediata vecinătate a localității Uricani, - Hotărârea judecătorească a Judescătoriei Hațeg din anul 2000, de reînfințare a Composesoratului. În timpul Imperiului Austro-Ungar, pe la sfârșitul secolului XIX satul Livadia aparținea din punct de vedere administrativ de primăria din satul Râu Bărbat, acolo fiind actele de stare civilă ale satului Livadia, până la 1 ianuarie 1908. Până în anul 1895 starea civilă era condusă de învățători
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
la începutul secolului XX de frații Unguraș care erau foarte înalți de statură. Aceștia îmbrăcați în cojoace albe, lungi până la călcâie, mergând pe străzile Budapestei stârneau curiozitatea trecătorilor și a fotografilor care-i întrebau asupra locului lor de proveniență, imperiul austro-ungar fiind foarte întins cuprindea numeroase etnii. Unguraș Lascu, socru lui Turcu Petru Ponoran, care era un țăran foarte hâtru, le explica interlocutorilor lui din Budapesta că ei sunt originari din Munții Carpați și că sunt cei mai mici de statură
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
și de la Bezeredi Mihai și Tamași Margit, iar din hotarul comunei Pui de la magnatul Naloți Geza, iar din Râubărbat, de la magnatul ungur Hențoan, căpitan în Budapesta. Alte evenimente: În timpul primului război mondial bărbații din Livadia au fost înregimentați în armata austro-ungară în deosebi la regimentele de infanterie din Orăștie, cel de artilerie din Sibiu și la cel din Caransebeș. Sătenii au luat parte cu unitățile lor pe frontul din Jugoslavia, Albania, Nordul Italiei și Galiției (Polonia -Ucraina) Ungaria, Austria. Mulți au
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
iar unii au fost duși prizonieri în Rusia. Turcu Petru Ponoran descrie într-un registru „tip jurnal" toată perioada războiului și relațiile cu sătenii cu care s-a întâlnit pe fronturi. În timpul primului război mondial au fost încorporați în armata austro-ungară toți bărbații din sat cu vârste cuprinse între 18-42 de ani ( excepție făcând cei inapți ). Bărbații încorporați au participat la evenimentele militare desfășurate de armata a-IV-a pe fronturile desfășurate pe teritorii din Albania, Italia și până în Polonia ( Galiția ). Populația rămasă
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
pe teritorii din Albania, Italia și până în Polonia ( Galiția ). Populația rămasă acasă a fost nevoită să se retragă până la Ohaba de Sub Piatră ( în perioada august-octombrie 1916 ) din cauza apropierii frontului armatei române, care în primele săptămâni a înaintat până în Valea Jiului. Armatele austro-ungare și germane au respins ofensiva trupelor române până la limita Munților Carpați, ceea ce a făcut ca retragerea populației să fie de foarte scurtă durată. În această situație satul Livadia nu a fost teatru de luptă. În timpul celui de al-II-lea război mondial
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
tineri morți pe front. După încheierea războiului viața satului s-a agravat prin instalarea urgiei comuniste. În primii patru ani ai primului război mondial, între anii 1914-1918, locuitorii din cele două sate Livadia au fost obligați să lupte în armata austro-ungară, pe toate fronturile din Italia până în Rusia, dar mai ales pe teritoriile fostei Jugoslavii și Albanii. Dar aceștia au mai luptat și după Marea Unire în cadrul armatei României Mari; au participat la campania din Ungaria, pentru înăbușirea revoluției ungurești bolșevice
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Bela Kuhn, trupele române ajungând până la Budapesta (între 8.04 1919 până în noiembrie 1921). Mulți săteni au ajuns în Budapesta ca luptători în Armata Română. Iată pe sătenii din Livadia căzuți pe câmpul de luptă (marea majoritate din rândurile armatei austro-ungare): Ianăș, Ianăș, Păluț, Iacob, Păluț, Iștfan, Iacob, Iancu, Ianăș, Păluț, Ianăș, Mihai, Lascu, Barboane, Andrei, Iacob, Ianăș, Lascu, Ianăș, Andrași, Ioja, Dumitru, în total 22 de tineri din Livadia de Coastă și 8 tineri din Livadia de Câmp: Minihart, Mihai
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
și tinerii din Livadia și-au adus tributul de sânge pe fronturile din timpul celor două războaie mondiale, sacrificiul acestora deși a fost diferit nu a fost în interesul poporului român: - în primul război mondial au luptat în rândurile armatei austro-ungare pentru interese străine, - în al II lea război mondial, în împrejurări vitrege istorice, armatele române au fost obligate să lupte peste granițele țării,de către statele mari dictatoriale ale acelor timpuri. Sunt numeroase nume de familie păstrate din secolele anterioare, care
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
editării lor afost dorința mea de a transmite generațiilor viitoare date privind istoria acestor meleaguri, care după știința mea sunt singurele existente. Tatăl meu Turcu Petru Ponoran a fost țăran, cu șase clase primare la școala maghiară (din timpul imperiului austro-ungar) și a trăit între anii 1895-1977. Porecla Ponoran se trăgea de la originea tatălui său din satul Ponor, o localitate situată la 2 km de Livadia. Tata a fost ceea ce se cheamă țăran înțelept, autodidact în ceea ce privește însușirea unor noțiuni și date
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Domeniul Hunedoarei la începutul secolului al XVI-lea, București 1973, P. XV, pag.131. i)Contribuții privind desfășurarea Revoluției din 1848 în Comitatul Hunedoara, 1948, pag. 228. perioada 1912-18, în care procesele verbale erau consemnate în limba maghiară, fiind stăpânirea austro-ungară, perioada 1922-30, dupa marea unire din 1918, când au fost consemnate în limba română. În lucrarea Arta populară din Valea Jiului se fac referiri la subiectul monografiei satului Livadia cuprinse în două lucrări, pe care nu le-am avut la dispoziție
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Dunării. Toți ceilalți în număr de 47 s-au întors acasă la căminele lor. În anul 1914 a început unul din cele mai groaznice războaie, Primul Război Mondial, cuprinzând aproape toate statele lumii. Conflictul a început între Serbia și Imperiul Austro-Ungar, sub pretextul asasinării prințului moștenitor al tronului Austro-Ungar, de către un student sârb. România, vrând să-și îndeplinească visul ei de secole, „Unirea tuturor românilor într-un mănunchi”, a intrat în luptă de partea aliaților luptându-se cu puterile centrale pentru
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
au întors acasă la căminele lor. În anul 1914 a început unul din cele mai groaznice războaie, Primul Război Mondial, cuprinzând aproape toate statele lumii. Conflictul a început între Serbia și Imperiul Austro-Ungar, sub pretextul asasinării prințului moștenitor al tronului Austro-Ungar, de către un student sârb. România, vrând să-și îndeplinească visul ei de secole, „Unirea tuturor românilor într-un mănunchi”, a intrat în luptă de partea aliaților luptându-se cu puterile centrale pentru recăpătarea Ardealului. La 15 August 1916, Regele Ferdinand
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
Balabanu, Valea Bălescului, Cocianu și Băltița. Tot la Cocianu a fost deschis și un punct de trecere a frontierei cu Austro-Ungaria, deschis traficului muncitorilor de la întreprinderea Göetz de la Nehoiu, muncitori cărora primăria le elibera permise de trecere cu acordul consulatului austro-ungar de la Ploiești. Aceeași întreprindere este cea pentru care s-a dat în folosință și o cale ferată îngustă forestieră de la Varlaam la Nehoiașu. Comuna este menționată atunci în dicționarul lui Basil Iorgulescu, cu o populație de 1650 de locuitori și
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
2004. Inițiativa a pornit de la un grup de intelectuali deveniți ulterior membrii fondatori și de onoare ai comunității românești din fosta Iugoslavie. Efectuând o retrospectivă istorică, se poate menționa faptul că din 1869, respectiv 1905, de când românii din fostul Imperiu Austro-Ungar au început să se reorganizeze, CRS este organizația cu cea mai lungă durată în timp și cu cele mai fructuoase realizări din spațiul de sud-vest al poporului român, în direcția păstrării identității naționale. Pe parcursul celor 15 ani de existență și
Comunitatea Românilor din Serbia () [Corola-website/Science/300841_a_302170]
-
seculară dintre Munții Călimani și Munții Bârgăului. În perioada ocupației române, existau „băi de aur” sub muntele Bistriciorul, fapt atestat de uneltele de tip român găsite în galeriile stăvechi. Bistrița-Bârgăului a făcut parte din cele 44 așezări grănicerești ale Imperiului Austro-ungar, din zona Năsăudului și Bistriței. Bărbații satelor au devenit grăniceri și făceau instrucție pentru serviciul de frontieră printr-o disciplină severă. Ei aveau pușcă acasă, ținută militară era alcătuită din hainele de acasa peste care purtau sumane din pănura neagră
Bistrița Bârgăului, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300865_a_302194]
-
limbă de predare română începând cu anul 1892, învățătorii fiind plătiți de către săteni până în anul 1920/1921 când s-a introdus învățământul de Stat. Cu tot acest proces timpuriu de învățământ în limba română, în perioada stăpânirii teritoriului de către regimul Austro-Ungar, un număr foarte redus de intelectuali s-au ridicat din Bălaia timp de un Secol (1900-2002). Să-i nominalizăm pe acei despre a căror existență am aflat: 1. Bondar Constantin, a urmat studii superioare Econom. Căzut pe front. 2. Baciu
Bălaia, Bihor () [Corola-website/Science/300843_a_302172]