1,671 matches
-
de pitpalac să-l ciugulească și să-l înghită pe nemestecate în gușa lui îmbrăcată în puf bogat, moale și dulce. Smărăndița mamii Ilinchii era tânără ca o dimineață de primăvară caldă, blândă, senină, mănoasă și încropită, când ciocârlia se avântă și-și dă drumul, nebună, săltătoare, zglobie, pe aripele vântului ușuratic și zburdalnic, spre a arunca, către cerul albastru și limpede ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Când luna măreață și plină, fără cea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
drepturi, în detrimentul deriziunii. Avem în vedere soluția propusă, pe care o putem interpreta astfel: vina fatală, transferată de fapt asupra "mamei" originare, responsabilă de propulsarea omului în existența absurdă, este asumată de protagonist pentru restabilirea echilibrului de dinaintea nașterii. Iona se avântă de aceea în moarte, se redă neantului, crezând că "drumul spre lumină" i-l asigură sinuciderea și nu acceptarea vieții ca sisifică luptă de spintecare de noi orizonturi care mărginesc la nesfârșit condiția umană. Însă nu se poate ignora sugestia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
odată, ca un trăsnet, răsună semnalul de atac. În aceeași clipă, au izbucnit tunurile din spate, din stânga și din dreapta... Tunurile băteau de se zguduia pământul... Am făcut cruce și ne-am închinat Sf. Ioan să ne ocrotească. când ne-am avântat, în atac, de sus de pe redută, turcii ne-au întâmpinat cu o ploaie de gloanțe. Uzi până la piele, pe pământul alunecos, cu opincile încărcate de glod, și prin întuneric, cu greu ne târam spre înălțimile de acolo și, ca să răzbim
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
adâncurile pădurii se auzea chemarea aceea, tot mai clar și mai precis ca niciodată, ca un urlet prelung, pe care o recunoscu înlăuntrul lui, în fibra genetică, pe care o mai auzise cândva, demult... nu știa când... poate dintotdeauna! Se avânta în pădure, fără zgomot... încetinind pasul, atent la fiecare mișcare. Dar, deodată... o altă chemare, o chemare de om, tot irezistibilă, pe care o auzea numai el, îl silea să părăsească codrul în goana cea mai mare, și să se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
întunericul și văzduhul cu nările fremătânde, în vreme ce coama i se zbârlea valuri-valuri. Dinspre pădure se auzea chemarea, mai clar și mai precis ca niciodată, un urlet prelung, pe care o recunoscu înlăuntrul lui, pe care o mai auzise cândva... Se avântă în pădure fără zgomot. În inima codrului înainta tiptil ca o pisică, ca o umbră trecătoare care apărea și dispărea printre alte umbre. Reușea să se târască precum șarpele, în stare să surprindă iepurele în somn... și să înhațe din
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
În inima codrului înainta tiptil ca o pisică, ca o umbră trecătoare care apărea și dispărea printre alte umbre. Reușea să se târască precum șarpele, în stare să surprindă iepurele în somn... și să înhațe din zbor veverița care se avântă în copaci, la adapost, să se ascundă. Principala trăsătură a pădurii, care este o altă lume... este teama... teama, de la cele mai mici vietăți până la lup-stăpânul... Somnul lor neliniștit cu tresăriri, trezindu-se mereu, cercetează atent și înfricoșat bezna. Se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o răbdare încapățanată, neobosită, stăruitoare ca viața însăși, datorită căreia păianjenul așteaptă ore întregi nemișcat în mreaja lui, șarpele zace încolăcit, iar jderul stă la pândă în ascunzișul lui; această răbdare caracterizează ființele care-și vânează singure hrana. ...Suru se avânta în pădure, fără zgomot... încetini pasul, atent la fiecare mișcare. Într-o poiană, un lup înalt, șezând pe coadă, cu botul țintea cerul... Așezat pe labele dinapoi, ridică botul și începu să urle. Era un urlet lugubru... la început mai
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
începu să fie chinuit de amintiri; pe de o parte îi era dor de mângâierile calde ale Anucăi și de hârjonelile cu Pârvu, iar pe de alta întâlnirea cu frații lui sălbatici. La început mai ezitant apoi, în salturi, se avântă din nou în inima codrului. Cutreiera codrii pentru hrană, umblând cu pasul lui cel lung și ușor care parcă nu obosea niciodată. Din ce în ce, tot mai mult, se trezea ferocitatea latentă ce zăcea în el. Setea lui de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
prea târziu, și ca fulgerul se cațără într-un fag rămuros. Când râsul sare după el, motanul trece în coroana vecină a unui gorun. Hăituiala continuă, când pe pământ, când prin coroana copacului. Din nou, motanul, mult mai sprinten, se avântă pe un copac învecinat.. dar, creanga se rupe și se prăbușește cu zgomot adânc. În acelaș timp, râsul a aterizat lângă el și trece la atac. Motanul, un exemplar foarte voinic, își primește adversarul cu lovituri de labe ascuțite între
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
acolo ar fi așteptat să apară ceva. O scurtă strălucire și un ciot de coadă, alb, și căpriorul în câteva salturi se făcu nevăzut în fundul râpei. Apoi, peste puțin îl zări mai departe, tocmai sus, gonind pe povârniș, cu salturi avântate peste marăcinișuri și trunchiuri căzute. Anton ridică pușca, dar o lăsă jos... Renunță jenat. Căpriorul, spre satisfacția lui, dispăruse. Cu arma pe umăr, coborî pe o potecă neumblată de om și se postă la ieșirea dintr-o râpă mică. Deodată
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nu eram Înarmat, iar el era. Mai mult de atât, el era profesionist. M-am Împiedicat și am căzut, ca apoi să mă ridic din nou În picioare chiar când am aterizat pe palier, Întinzându-mă să apuc balustrada și avântându-mă În jos Încă un etaj, ignorând durerea din coate și antebrațe, cu care Îmi amortizasem căderea. În capătul ultimului rând de scări, am văzut o lumină strecurându-se pe sub o ușă și am sărit. Era mai jos decât Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
drum. I-am aruncat lui Six prima parâmă și, după ce an dezlegat-o și pe a doua, am urcat repede În barcă alături de el. Apoi el a rotit volanul Într-o parte, a lovit maneta de accelerație și ne-am avântat Înainte. Era o barcă puternică și la fel de rapidă ca una pe care până și poliția navală ar fi putut-o avea. Am gonit În sus pe Havel către Spandau, cu Six ținând de volan, negru de supărare, fără să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de a socoti "labirint" tot ce imaginația umple de pericole? Dacă-i așa, îmi place să cred că zeii mayașilor au suflat și peste mine un abur, cum au făcut cu primii oameni, ca să pot scuza teama de a mă avânta puțin în junglă. Mă mulțumesc cu ceea ce pot să văd aici; cerul strălucitor și ruinele arzând cenușiu în amiază. Moleșit de lumina amiezii, mă întind în iarbă. Bine că mi-a trecut migrena. Închid ochii și mă las în voia
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
simt cum mi se modifică proporțiile trupului, patru, sunt oare mai aproape de moarte ca oricând?! și m-aș lăsa cu ușurință luat de valul acesta ce vine din când în când spre mine cu o adiere rece, dau să mă avânt într-acolo, dar vocea-pendulă mă readuce mereu la ascultare, cinci, aș sălta din nou spre valul înalt și nu înțeleg de ce nu sunt lăsat acolo, deschid acum ochii și am în fața mea o coală de hârtie, iar în mâna dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
bucată de zid, am măsurat până și raza de soare ce intra la amiază pe ușa deschisă din biserică, îi însemnasem creșterea și descreșterea cu creta și-n funcție de punctele stabilite de Theo pe linia din creta albă ce se avânta spre mijlocul bisericii, după o știință care mie îmi era necunoscută, a dispus pe pereții goi ordinea viitoare a scenelor pictate, iar sub punctul extrem dincolo de care soarele nu mai avea putere să intre a socotit că va picta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de ce? Și-o albină, bâzâindu-mi foarte aproape de ceafă, destramă brutal amintirea încărcată de neliniști tenebroase a acelei nopți de, știu că nu trebuie să dau cu mâna după ea astfel albina va percepe mișcarea mâinii mele și se va avânta cu acul amenințător spre mine, o las prudent să se îndepărteze de bună voie, acelui de ce din noaptea aceea nu i-am găsit nici astăzi răspunsul, soarele încă puternic de afară, fluturii albi, mirosul de iarbă, bâzâitul fermecat de culori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe ea. Dimineața se stricase și, ștergând bărbuța de Moș Crăciun lăsată de înghețată pe fața lui Molly, Clodagh nu putea să nu simtă că viața avusese ceva mai mult să îi ofere înainte, un fel de strălucire aurie. Se avântase mereu înainte, să întâmpine viitorul, încrezătoare că ce are acesta de oferit va fi bun. Și adevărul este că nu o dezamăgise niciodată. Așteptările ei de la viață nu fuseseră niciodată exagerat de ambițioase și primise mereu ceea ce își dorea. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
eu. Nu refuză să se scoale din pat? Și nu dorește să moară, nu? Nu, spuse el, dând din cap. Deloc. Nimic de genul ăsta. Deși mama ei nu începuse așa. Totul fusese progresiv, nu? Împotriva voinței sale, Ashling se avântă în trecut și deveni din nou de nouă ani, vârsta la care și-a dat seama prima dată că ceva nu era în regulă. Se aflau în vacanță la Kerry și tatăl său comentase ceva despre un apus de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
decurionul - și se înfioră amintindu-și -, ai nevoie de tot atâtea săptămâni câte îți trebuie ca să ajungi la gura lui, săptămâni încă și mai grele. Fluviul se năștea în munții înalți și veșnic înzăpeziți ai Rhetiei: — Piscuri unde nu se avântă nici măcar urșii, vezi doar vulturii pe cer, și capre negre pe stânci, și auzi țipetele marmotelor care-și sapă vizuini în pământul înghețat. Băiețelul întrebă: — Ce vrei să spui cu asta, că un fluviu se naște? Cu mulți ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
l-a transformat în Sperlonga. Din pietrele din spelunca țâșneau câteva izvoare cu apă rece. În locul acela, cu neputință de zărit de pe uscat, se putea ajunge pe un singur drum, bine păzit, tăiat în stâncă. „Nici un om nu se poate avânta în coborârea aceea dacă nu vrea să moară pe loc“, spuneau marinarii. Neîncrederea nevrotică a lui Tiberius s-a potolit când acesta a descoperit că nu avea în spate un loc deschis, ci un perete de stâncă. De aceea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ura față de dușmani - indestructibilă, capacitatea de a ucide - naturală și fără remușcări. Era complet lipsit de milă; terorizarea dușmanilor îi provoca o satisfacție ce mergea până la lascivitate, și nici un mijloc, oricât de atroce, nu i se părea excesiv. Acum se avântase psihic într-un șir de masacre de neoprit; fiind un om singur, se izolase și fizic pe stâncile din Capri. Să stai alături de el era foarte riscant. Îl privi pe tânărul Gajus; acesta vru să-l salute, însă ura îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să dansăm un vals de Strauss. „Hai să dansăm, că nu e Mircea să mă vadă!“ Nici nu se putea mai bine: e singurul dans pe care Îl reușesc perfect. Pot să-mi imaginez că ea ar fi Margareta. Ne avântăm ambetați de muzică. Deși scundă, e apetisantă În rochia de catifea neagră decoltată copios, are dezgoliți umerii rotunzi și tot spatele; În față, corsetul strâns Îi umflă sânii, ridicându-i perpendicular pe piept: două mere mici, albe, gata să plesnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ore de patinaj și nu sunt obosită. Îl vreau pe Dinu! Îl vreau și Îl voi avea, pentru că așa-mi dictează voința mea, acea forță care te face să evadezi din mediul atât de murdar al fricii și să te avânți spre culmile gloriei și ale fericirii umane. 27 noiembrie 1959 (vineri) Iată neprevăzutul ce lovituri poate da! Odată, demult, visam fără speranță la Radu. Azi, printr-o lovitură a sorții, am mers În dublu cu el. Când mâna lui, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă abată de la linia pe care am pornit cu tot elanul. De ce să complic iubirea cu zadarnice Încercări de apropiere morală, când În esență ea este ceva pur fizic, material. Și totuși, cât de mult aș vrea să te văd avântat În Îndeplinirea unui vis, cât de mult aș vrea să te văd suferind după Înfrângeri și bucurându-te după victorii, negând principiul „lasă-mă să te las“, al cărui rob ești acum... Petre drag, oare tu vei Înțelege vreodată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de refractar cunoașterii vieții Înconjurătoare? De ce problemele de literatură te fac să strâmbi din nas, de ce nu te interesează decât muzica ușoară și petrecerile? Petre drag, Înțelege că viața adevărată nu e numai În petreceri, ci În luptă, În luptă avântată pentru Îndeplinirea unor idealuri, unor visuri. Petre drag, de ce nu ești tu așa cum te vreau eu, de ce nu vrei să răzbați prin viață mândru, cu fruntea sus, de ce Îți pleci capul În fața tuturor obstacolelor și Încerci să te strecori neobservat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]