1,747 matches
-
viață. Ce vrem noi de fapt să condamnăm prin banalitate? Vrem poate să sugerăm că omul banal este acela care nu gândește destul? Că dacă ar mai adăuga „ceva“ gândirii lui obișnuite ar putea, eventual, să iasă din banalitate? Dar banalitatea are această latură comodă, că există în așa fel încât nu caută și nu simte nevoia să iasă din propria ei stare. De fapt, ceea ce pare să fie caracteristica banalității este satisfacția; ea nu se lasă provocată de nimic, caută
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
lui obișnuite ar putea, eventual, să iasă din banalitate? Dar banalitatea are această latură comodă, că există în așa fel încât nu caută și nu simte nevoia să iasă din propria ei stare. De fapt, ceea ce pare să fie caracteristica banalității este satisfacția; ea nu se lasă provocată de nimic, caută să se păstreze pe sine, iar satisfacția acestei neschimbări de atitudine produce inerție; iar inerția prelungită, egală cu sine, omogenă și de lungă durată, poate fi resimțită ca beatitudine, ca
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
fel de amețeală plăcută, aproape de narcoză: este vorba de o stabilitate interioară fără conflict, de forța imobilă a inerției care și-a câștigat cuib și s-a făcut cocon și se complace în această letargie. S-ar putea chiar ca banalitatea să fie, în forma ei imobilă de inerție invulnerabilă, capabilă să conțină elementele unei armonii cosmice; cu atât mai mult cu cât cosmosul, natura, în forma lor repetitivă, față de care omul se simte mic, iar cosmosul măreț, exercită asupra omului
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
forma lor repetitivă, față de care omul se simte mic, iar cosmosul măreț, exercită asupra omului impresia unei imobilități totale, de echilibru superior, cu care omul, ca realitate inferioară cosmosului, se lasă cuprins și îmbătat, confirmat în starea lui inertă de banalitate. Mai exact: pentru a păstra invulnerabilă senzația armonică de banalitate, fondul ei de netulburare, omul nu are nimic de făcut decât să se închidă pe sine, cu toate simțurile sale, într-o stare de completă imobilitate, de lipsă de dorință
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
cosmosul măreț, exercită asupra omului impresia unei imobilități totale, de echilibru superior, cu care omul, ca realitate inferioară cosmosului, se lasă cuprins și îmbătat, confirmat în starea lui inertă de banalitate. Mai exact: pentru a păstra invulnerabilă senzația armonică de banalitate, fondul ei de netulburare, omul nu are nimic de făcut decât să se închidă pe sine, cu toate simțurile sale, într-o stare de completă imobilitate, de lipsă de dorință, de anulare a oricărei provocări; adică să regăsească în el
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
netulburare, omul nu are nimic de făcut decât să se închidă pe sine, cu toate simțurile sale, într-o stare de completă imobilitate, de lipsă de dorință, de anulare a oricărei provocări; adică să regăsească în el, sub forma unei banalități perfect imobile și invulnerabile, egalitatea stării acesteia cu forța suverană prin care cosmosul se manifestă în el ca putere sublimă, ca imobilitate netulburată de mișcare, ca stare parmenidiană. Deci orice stare de echilibru prelungită, care se confirmă pe sine ca
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
forța suverană prin care cosmosul se manifestă în el ca putere sublimă, ca imobilitate netulburată de mișcare, ca stare parmenidiană. Deci orice stare de echilibru prelungită, care se confirmă pe sine ca netulburată de nici o intervenție exterioară, este reductibilă la banalitate. Iar această „reductibilitate“ nu este altceva decât sensul primar pe care banalitatea îl conține și prin care ea se menține ca atare, ca inerție invulnerabilă, este aspirația la stabilitate, primul act al oricărei forme de viață care a intrat în
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ca imobilitate netulburată de mișcare, ca stare parmenidiană. Deci orice stare de echilibru prelungită, care se confirmă pe sine ca netulburată de nici o intervenție exterioară, este reductibilă la banalitate. Iar această „reductibilitate“ nu este altceva decât sensul primar pe care banalitatea îl conține și prin care ea se menține ca atare, ca inerție invulnerabilă, este aspirația la stabilitate, primul act al oricărei forme de viață care a intrat în existență și caută să se păstreze așa, fără să simtă nevoia de
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
intrat în existență și caută să se păstreze așa, fără să simtă nevoia de a complica această situație elementară. Dar, cum mediul de viață există pentru orice viață, complicațiile și provocările vor apărea, tulburând constant esența inertă a stării de banalitate. Iar evoluția care va urma va fi și evoluția banalității. Semnul zilelor noastre, poate semnul cel mai alarmant, este creșterea fără precedent a necinstei, a acestei mentalități care acceptă necinstea ca pe o povară naturală, ca pe un dat necesar
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
să simtă nevoia de a complica această situație elementară. Dar, cum mediul de viață există pentru orice viață, complicațiile și provocările vor apărea, tulburând constant esența inertă a stării de banalitate. Iar evoluția care va urma va fi și evoluția banalității. Semnul zilelor noastre, poate semnul cel mai alarmant, este creșterea fără precedent a necinstei, a acestei mentalități care acceptă necinstea ca pe o povară naturală, ca pe un dat necesar al profilului uman. E drept că, dacă vorbim de cinste
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
sunt destul de competenți, managerii companiei DSC își tratează proprii angajați exclusiv în funcție de profitul final. Managementul de vârf se concentrează asupra cifrelor în primul rând și a angajaților și clienților în plan secundar. Deși DSC a emis uneori declarații pline de banalități cum ar fi faptul că asociații, furnizorii și clienții sunt considerați ca o „familie,” acțiunile pe care le întreprinde spun exact contrariul. Nu există nicio faptă care să evidențieze că această companie se preocupă de construirea de relații cu clienții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
oricît." Seara, la paharul de vin roșu, mă ceartă că nu țin jurnal. Cred că nu am făcut-o din două motive: din lene și apoi din teama de ridicol, din jena pe care aș resimți-o în fața maldărului de banalități adunate cu vremea. La amiază, când m-am dus să-l iau la masă, mi-a spus că în București trebuie să ne vedem mai mult, pentru că în orice prietenie bună lucrurile se desfac unele din altele și se amplifică
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
diluezi. Și cu visele face la fel. Zece ani cât a fost prieten cu Jung își tot povesteau vise. În schimb, nuvela cu Ivan e teribilă. Eliade a fost întotdeauna așa: une boîte à surprises. Îți spunea într-o zi banalități, pe urmă venea a doua zi și ne trântea cîte-o idee prin care ne recâștiga pe toți. Am să-i scriu despre Ivan. Ține mult la literatura lui și, într-un fel, cred că speră să se salveze pe calea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Gesamtausgabe cuprind prelegerile ținute de-a lungul unei vieți de profesorat, atunci dezamăgirea e mare. În volumul acesta, de pildă, Heidegger se întreabă pe zeci de pagini dacă logica este a lucrurilor sau a gândului, fără să se sfiască de banalitatea problemei și fără să se sfiască de a propune în final, în locul logicii, logos-ul lui Heraclit. Însă m-am întrebat, văzând unde te poate duce profesoratul, dacă vreunul din marii filozofi a rezistat deopotrivă ca profesor de filozofie. Și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
formulărilor (și a formulelor care apar pe această cale), evitând cu strictețe folosirea sinonimelor. Până și cuvintele care aparent nu au pregnanță categorială, care par să nu facă parte din cod și care induc în eroare tocmai prin aparenta lor banalitate ("a scoate la iveală", "a se arăta" etc.) revin insistent și implacabil, dovedindu-se până la urmă a fi "cuvinte fenomenologice" și noduri în țesătura de ansamblu. Cu excepția lui "și", "de aceea" și "totuși", totul, până și prepozițiile și adverbele, intră
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la o distanță respectuoasă, îmi înclin trunchiul către urechea dreaptă a principelui și întreb, cu un mic vibrato în voce: "Cînd ați scris paginile acestea?" Sânt foarte mândru de mine, adică de soluția pe care am găsit-o. Întrebând, evit banalitatea unei aprecieri ipocrite, ceva de genul "Minunat!" sau "Ce text extraordinar!", dar evit deopotrivă insuportabilul tăcerii când aerul, în stânga mea, vibrează sub pintenul așteptării. Așadar, întrebarea " Cînd ați scris paginile acestea?" mi se pare, ca soluție, deosebit de astuțioasă. Pot să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
existenței mele. Din cauza asta, nimic din ce am scris de atunci nu și-a propus vreo clipă să fie "original", ci doar pe cont propriu adevărat. Deja una dintre primele însemnări, cea din 6 mai 2001, debutează cu o enormă banalitate schopenhaueria-no-nietzscheano-cioraniană (cea privitoare la "sistemul de iluzii"), dar referința culturală este apres coup și toată "teoria" mea nu este decât prelucrarea formală a unei cumplite depresii, un țipăt modulat și trecut pe portativul unei expresii care mă reprezintă. Senzația, intens-eliberatoare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
anume notă de cruzime. Să ne imaginăm un cititor care ar face pe avocatul diavolului. Dacă n-ați fi excelat prin formulă, v-ar putea spune cititorul acela, fondul gândirii dumneavoastră s-ar reduce în cele din urmă la câteva banalități: că omul este rău, că moartea este un scandal, că viața este lipsită de sens, în vreme ce doar sinuciderea are unul etc. etc." Răspunsul lui Cioran este formidabil: Acestea, spune el, sânt banalități pe plan teoretic, dar nu și pe plan
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ar reduce în cele din urmă la câteva banalități: că omul este rău, că moartea este un scandal, că viața este lipsită de sens, în vreme ce doar sinuciderea are unul etc. etc." Răspunsul lui Cioran este formidabil: Acestea, spune el, sânt banalități pe plan teoretic, dar nu și pe plan existențial. Experiența morții, trăirea ei ca scandal nu e câtuși de puțin banală." Nu mă las, revin, insist: S-ar putea într-adevăr să vi se reproșeze că reluați teme vechi de când
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
când însăși esența unor persoane de rând constă tocmai în faptul că, întotdeauna și statornic, sunt oameni de rând sau, ceea ce e și mai bine, atunci când, în pofida eforturilor extraordinare ale acestor persoane de a ieși cu orice preț din făgașul banalității și rutinei, ele sfârșesc totuși prin faptul că, statornic și veșnic, rămân doar rutină, ei bine, atunci asemenea oameni capătă chiar un fel de tipicitate, întruchipează platitudinea care pentru nimic în lume nu vrea să rămână ceea ce este și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Patima amurgurilor o așază în centrul zvârcolirilor noastre - vietate anonimă transfigurată de gustul nostru de umbre. În durerile mari, în durerile monstruoase, a muri nu înseamnă nimic, este atât de natural, că nu te poți scoborî la nivelul unei atari banalități. Problema cea mare este atunci a trăi; a căuta secretul acestei chinuitoare imposibilități, a dezlega taina respirației și a speranțelor. Așa se explică de ce reformatorii - frământați până la obsesie de a da alte tipare vieții - au fost ființe ce au suferit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a depravat ființa, nimic nu se mai poate desfășura sub soare fără să te irite. În afară, poate, de un dialog al florilor despre moarte. Mândria drăcească de a dispune de amărăciune în fața nu importă cărui lucru, de a desfigura banalitatea în vârtejul paradoxului și de-a tulbura liniștea firii în patima contradicției... Nu mai rămâne nimic decât desfrâul minții peste o realitate desfrunzită, o optică sumbră străpungând calmul uitării și pătând orice prospețime. Și atunci, să te miri de ce lebedele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a pitulat în ochii Evei. Tot ce nu izvorăște din prospețimea mâhnirii e de mâna a doua. Cine știe dacă nu ne gândim la moarte ca să salvăm onoarea vieții! În secolul al XVIII-lea francez nu s-a spus nici o banalitate. Franța a considerat de altfel totdeauna prostia ca un viciu, lipsa de spirit ca o imoralitate. O țară în care nu poți crede în ceva decât nihilist... Saloanele au fost grădini de îndoieli. Și femeile, bolnave de deșteptăciune, suspinând în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al tresăririi, te cauți în ce n-ai fost și-n ce nu vei fi... În mod cinstit, un om nu poate vorbi decât despre el și despre Dumnezeu. În sânul vieții te afli, de câte ori spui - din tot sufletul - o banalitate... Prin ce taină ne trezim în anumite dimineți cu toate erorile Paradisului în ochi? Din ce zăcăminte ale memoriei se adapă lacrimi lăuntrice de fericire și ce lumini străvechi susțin extazul divin peste pustiul materiei? ... În astfel de dimineți, înțeleg
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nebuniei toți aceia care s-au avântat în infinit? Ce ne mai importă normalitatea sau nenormalitatea! Să viețuim în extazul infinitului, să iubim tot ce n-are margini, să distrugem formele și să clădim singurul cult fără forme: cultul infinitului. Banalitate Și transfigurare Este o prostie, din moment ce nu mă sting imediat și din moment ce nu pot câștiga naivitatea, să mai fac gesturi zilnice, obișnuite și comune. Trebuie depășită în toate modurile banalitatea și realizată transfigurarea, care nu este altceva decât o înfăptuire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]