1,549 matches
-
gândesc la ea de îndată ce Madeleine înceta să mai vorbească despre piesă. —Așa, i-am spus lui Abigail, ce mai e nou în clasa doamnei Gleckler? Îmi întinse o mână ca să i-o inspectez. Fragilitatea ei încă mă înspăimânta. Avea un bandaj la cot. — Cred că nu vrei să auzi, spuse Madeleine. —Ascult, i-am zis. Ce s-a întâmplat? am întrebat-o pe Abigail. M-a împins Laurie. La final am plâns, spuse Madeleine. Toată sala plângea. — Și nu ai împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
piardă nici un cuvânt. — Era acolo un bărbat a cărui față era pe jumătate distrusă de schije. Probabil călcase pe o mină. Am văzut-o tresărind. Ar fi trebuit să mă opresc. —Cel puțin asta era povestea. Cine știe ce se găsea sub bandaje. Capul îi era înfășurat în ele. Mai rămăseseră doar două găuri pentru ochi. Ochii îi erau sănătoși. Mai puțin pleoapele. Nu avea pleoape. O lingură de ciocolată se împrăștie pe masă. Puse jos cratița. Mi-am spus că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Oare cum ar fi reacționat Cecilia Burtică dacă fotograful, din snobism, i-ar fi modificat savant portretul, punând unul din ochi în locul gurii și mutându-i nasul mai spre dreapta? A face din alb negru Deschidem o carte de versuri (Bandaje de lumină, Eminescu, București, 2001) aparținând unei necunoscute, Rodica Buzdugan, și citim întâi prefața semnată de un rafinat comentator de poezie, Octavian Soviany. Aprecierile sunt favorabile, chiar entuziaste. Când trecem însă la lectura versurilor... ...când trecem la lectura versurilor, constatăm
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
În piept, cap, și chiar jos În măruntaie și Împrejurul inimii, și În dosul ochilor - ceva ce ținea strâns, dureros, usturător. Femeia lustruia unghiile lui Gruner, iar el stătea drept, În capul oaselor În pijamaua Încheiată până sus; deasupra ei, bandajul Îi ascundea gâtul cu un șurub În el. Fața mare, rumenă era În principal nearătoasă, chelia lui, figura lui ștearsă, vârful mare al nasului; Gruner aparținea ramurii șterse a familiei. Era, cu toate astea, o față virilă și, când erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
boului Apis, descriși de Herodot, cu capete și trupuri rase. Și cu gura adormită, strâmbă Într-o parte ca și când Elya, căruia Îi plăcea să spună cum crescuse În Greenpoint printre golani, visa poate gangsteri și focuri de armă. Sub bărbie bandajul arăta ca un guler de uniformă militară. Sammler se gândi la el ca la un om care avea nevoie acută, disperată, de confirmare, de sprijin, de o atingere. Gruner era un om care atingea pe cei din jur. Obiceiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
suflare 1. Nu voi trăi În veci. Lasă-mă. De ce mă cercetezi În fiecare dimineață, când vei Înceta să mă privești, să iei seama la mine. Lasă-mă.2 Mergând pe drumul Îngust cu părintele Newell, culegând obiecte curioase, cartușe, bandaje, benzi desenate și scrisori arabe, trăgându-se deoparte ca să treacă camioane pline ochi de pâine, apăsând pe arcuri, ieșind În afară la spate. Dar Într-adevăr, subiectul principal nu putea fi schimbat, subiectul morților. Țepoși În hainele de lână verde-maro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să fie găsit, căci drumurile și casele conspirative ale Cuceritorilor erau un labirint pe care nimeni nu-l putea parcurge. Trecuseră iarăși zile și nopți. Nu se putea mișca, dar putea vorbi. Doctorul sosea din timp În timp, schimbându-i bandajele. Până când În locul doctorului sosi Ali beg. - Mă bucur să văd că ești În viață, căpitane... spuse comandandul spahiilor, așezându-se pe un scaun lângă patul lui. Medicul spune că e un adevărat miracol. Conform științei medicale, trebuia să fii demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se Întâmplase nimic. Sau, mai exact, nu se Întâmplase ceea ce anunțase Ali beg. În camera În care se afla Oană nu intrase decât medicul, care nu spuse nici de data aceasta nimic, consultând doar starea rănilor mai grave și schimbând bandajele. Căpitanul auzise, Însă, tropote de cai apropiindu-se de casă. Auzise și voci, dar nu putuse distinge despre ce era vorba. La scurt timp după plecarea mesagerilor (dacă mesageri fuseseră), grupul lui Ali beg pornise din nou la drum. Rănitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
alternative. E alegerea ta. Oană tăcu, privind focul. În jurul lui se aflau trei oameni. Toți, puternici, așteptând semnul lui Ogodai. Trei călăi. Profesioniști ai durerii. Tătarul Înțelese că așteptarea era inutilă. Făcu semnul de Începere. Unul din călăi Îi smulse bandajul de la umărul În care simțea durerea. Celălalt luă de capătul Învelit În cârpe un fier lung, Încovrigat la capăt, și Îl ținu În foc până se Înroși. Al treilea se postă În spatele lui. Ogodai rămase În față, privind calm. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lor. Războinicii păreau a aștepta un gest al conducătorului lor. Cu o mișcare Înceată, Amir atinse blana care acoperea pieptul căpitanului Oană și apoi, Încet, ridică un capăt al ei. Căpitanul respira greu și avea ochii Închiși. Căpetenia mongolă privi bandajele de sub blana de urs și observă urmele vineții ale torturii. Sânge Închegat, arsuri, degete strivite, oase rupte. Așeză cu grijă blana la loc și, câteva clipe, rămase nemișcat. Apoi, Încet, fără a se Întoarce cu fața spre tătarul legat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mai nimic, mai ales că înaintam numai cu greu. Caporalul zăcea întins. Obrazul lui mai adineaori rozaliu, fiindcă de cele mai multe ori era proaspăt bărbierit, începea să se înverzească ușor, lăsând să se întrevadă țepi de barbă. Picioarele legate, înfășurate-n bandaje. Astfel zăcea el pe unul din priciuri, era conștient și mă privea, fără să-și miște capul, numai cu coada ochiului. Încerca să alcătuiască cuvinte, devenea tot mai clar, m-a rugat cu glas încă tărăgănat să-i dau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ce stare era. Asta m-a înspăimântat, fiindcă era o noutate la el: pe chipul său se citea frica. Și pe urmă, după o pauză în care nu l-am auzit decât pe celălalt rănit gemând, pe sanitar înjurând din cauza bandajelor insuficiente și am fost uimit de propria mea stare lipsită de dureri, caporalul meu m-a rugat, ba nu, mi-a ordonat să-l desfac la pantaloni și la chiloți, să-l pipăi, să-l cercetez între picioare. Când i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
strigătele răniților nu ne însoțea. Glasuri și gemete, indiferent dacă trenul mergea sau staționa. Tăcere bruscă după ultimul geamăt. Vecinul din stânga se ruga în șoaptă. Unul care-și pierduse mințile și-a smuls în lumina palidă a lămpașului cu carbid bandajele de pe el, a sărit în sus, a căzut, ca să sară din nou, să cadă iar, să rămână în sfârșit întins. În dreapta mea nu mai era nici o mișcare. Noaptea nu voia să se sfârșească; pentru mine, ea a durat până în visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dom. În cetate am primit îngrijiri mai degrabă precare. Spitalul era supraaglomerat. Saltele pe toate coridoarele. Medici extenuați și surori irascibile. Nu erau, așa se spunea, de nici unele, mai cu seamă medicamente. Așa că n-au făcut decât să-mi schimbe bandajul la coapsa dreaptă și la umărul stâng, în care, acum se confirma ceea ce stătea scris sub semnătură pe hârtia ștampilată, era înfiptă o schijă de obuz de dimensiuni minime. În cazul meu, operația nu părea să fie urgentă, și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu-i decît un imn închinat trupului. Îl hulim doar așa, de fațadă. Însă nimic nu ne convinge că am putea supraviețui fără el și, pe de-asupra, să ne simțim fericiți.” Doctorul mă privește mulțumit așa cum arăt, acoperit de bandaje și plasturi și am senzația că nu a băgat în seamă sensul cuvintelor mele. Îi repet: „-Oricît de aproape ne-ar fi inima de cer, rugăciunea noastră rămîne carnea. Deși ne chinuie, ne lasă liniștea că putem supraviețui.” Îi zăresc
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu un entuziasm molipsitor. „În cazul acesta, noi ce mai avem de făcut decât să vă strângem mâna și să vă urăm Însănătoșire grabnică!? Așa-i?” „Așa-i”, răspundea Braic, cu o voce neașteptat de vioaie, răsucindu-se neliniștit Între bandaje... „E cumva cazul”, mai Întreba, Înălțându-se pe călcâie, profesorul Perjovski, „să avem nevoie de un transplant de piele? Simțiți pe undeva vreo lipsă?” Omul de paie Braic scutura din cap că nu. Nu era cazul. În ceea ce-l privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aia pe care o pipăie bețivul parcă ar fi Inky. Elizabeth Ethbridge Fulton Whelps. Soneria se aude din nou, și zdrențăroasa se apleacă, își suflecă un crac al pantalonului, fără tiv, cu poliesterul bej deșirat, și dă la iveală un bandaj elastic strâns în jurul gambei. Cu buzele încă în prohabul bețivului, scoate dintre straturile bandajului un mic obiect negru. Soneria se aude încă o dată. Din câte știa Evelyn, Inky era șefă la o revistă. Parcă la Vogue. Își petrecea jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Soneria se aude din nou, și zdrențăroasa se apleacă, își suflecă un crac al pantalonului, fără tiv, cu poliesterul bej deșirat, și dă la iveală un bandaj elastic strâns în jurul gambei. Cu buzele încă în prohabul bețivului, scoate dintre straturile bandajului un mic obiect negru. Soneria se aude încă o dată. Din câte știa Evelyn, Inky era șefă la o revistă. Parcă la Vogue. Își petrecea jumătate din an în Franța, hotărând cât de lungi să fie fustele în sezonul următor. Stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
buton și zice: Alo? Își îndepărtează gura de umflătura din pantalonii bețivului, și zice: Notezi? Zice: Verdele lămâiță este noul roz. Vocea zdrențăroasei, îi spune doamna Keyes soțului său, cunoaște vocea asta. Spune: — Inky? Zdrențăroasa își strecoară telefonul înapoi în bandajul din jurul piciorului. — Bețivul ăla împuțit, spune Packer, e președintele de la Global Airlines. Și-atunci zdrențăroasa își ridică privirea și zice: Muffy? Packer? În timp ce mâna bețivului scormonește încă adânc în pantalonii ei stretch, ea bate ușor cu mâna băncuța și spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
tăiate motanului, Cora Reynolds s-a făcut uriaș. — Dacă-ți tai scula, spune Directoarea Tăgadă, să nu cumva să i-o dai pisicii. Zice: N-am chef să mă gândesc la așa ceva de câte ori mă linge Cora pe față... Scormonind după bandaje, am găsit costumele. Căutam în culise pânze curate pe care să le tăiem fâșii, și am dat peste robe și vestoane de vodevil și operetă. Împăturite în hârtie, împreună cu bucăți de naftalină, așezate în cufere și în pungi de haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Tăgadă, zice: Dacă tu ai fost aia care mi-a luat roata de exerciții, o vreau înapoi. Cu mâinile ușor depărtate, zice: E din plastic roz și cam atâta de mare. Ți-o amintești, nu? Măturând părul de pisică de pe bandajele ei de mătase galbenă, Directoarea spune: — Și de copilul din burtă ce zici? Și, mângâindu-și burtica, Miss America spune: — Pețitorul ar trebui să-mi dea mie penisul lui să-l mănânc. Spune: Eu sunt aia care nu mănâncă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
avut acces liber la cabinetul sanitar. Puteau să se închidă înăuntru. Să desfacă patul pliant și să tragă un pui de somn în pauza de prânz. Sau dacă aveau o migrenă. Sau crampe. Aici găseau trusa de prim ajutor. Toate bandajele și aspirina. N-aveai nevoie de permisiunea cuiva. În cabinet e doar patul pliant, un corp de bucătărie cu o chiuvetă de metal pentru spălatul mâinilor, un întrerupător pe perete. Valiza albastră de plastic în care e livrată Betty Suflătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
alergam jignit și dezgustat de-a lungul coridorului, am plutit o noapte întreagă și pesemne că am mormăit prea tare pentru că, a doua zi, întâmpinându mă la chiuvetă, după ce mi-a reamintit cât este ea de curată și a remarcat bandajul care îmi acoperea pumnul drept, doamna Gerda a spus : „Ți-a fost hău azi-noapte ?“. „Nu. De ce ?“ „Fiindcă te-am auzit vohbind singuh, mi s-a păhut că aiuhezi.“ „Nu aiuram, doamnă Gerda, cred că vorbeam în somn.“ „Nu se poate
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și, dacă îți merge mintea cât de cât, ai să pricepi de ce mi-am amintit de doamna Ojog și de Buster al ei tocmai acum, după momentele sublime din noaptea de azi-noapte, așa că ieri mergeam pe stradă proaspăt bărbierit, fără bandaj la mână și cu ciorapi curați, iar o fată s-a ținut după mine vreun ceas, pe stradă. Eu nu mă țin niciodată după fete, pe stradă. N-am obiceiul ăsta. Dar îmi făcea plăcere, mă gândeam la unul, Turcu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
arăta ca un bou. Și un punct în plus câștigat ar fi fost dat de faptul că omul era străin. — Americani afurisiți! Vă plimbați prin Japonia de parc-ar fi a voastră! Nishino își scoase din buzunare mâinile înfășurate în bandaj alb și luă o poziție de karate. La revedere! strigă Gaston, cu un zâmbet ce părea lipit pe chipul lui. La revedere! Nishino se repezi la el dintr-o săritură și îl lovi în stomac și în genunchi cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]