11,109 matches
-
și-au ales pentru canapeaua Habitat și cât de bine se potrivea cu florile proaspete de pe măsuța din lemn de brad. Randolph Terrace era o stradă de case albe care fuseseră de mult împărțite în apartamente. Seara mașinile trebuiau parcate bară la bară. Am reușit să parchez chiar la numărul paisprezece, pe partea cealaltă a străzii. Din moment ce Față-de-Ou sau mai bine zis Walter Quincy, cum va trebui să mă obișnuiesc a-l numi - știa deja cum arată mașina mea, asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ales pentru canapeaua Habitat și cât de bine se potrivea cu florile proaspete de pe măsuța din lemn de brad. Randolph Terrace era o stradă de case albe care fuseseră de mult împărțite în apartamente. Seara mașinile trebuiau parcate bară la bară. Am reușit să parchez chiar la numărul paisprezece, pe partea cealaltă a străzii. Din moment ce Față-de-Ou sau mai bine zis Walter Quincy, cum va trebui să mă obișnuiesc a-l numi - știa deja cum arată mașina mea, asta nu m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în după-amiaza aceea, stând prin preajmă, așteptând să vadă când pleacă Shelley, ca să aibă cum să însceneze jaful. Sigur fusese acolo - dacă ar fi lăsat-o pe Harriet să facă asta de capul ei, ar fi dat-o ea în bară cumva. Și, când m-a văzut, a reacționat excelent, prefăcându-se că pe mine mă caută. Trebuia să-mi fi dat seama că nu e adevărat încă de pe atunci; nu spusese el că știe că azi era ziua mea liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fi fost un animal cu ochi arzători. Nu știu dacă singură aș fi reușit sau nu. Uneori mă gândesc că da. Am sfârșit undeva la marginea străzii, jumătate sub propria dubiță. Uneori îmi aduc aminte cât de aproape a fost bara de protecție a mașinii, cum am fost înghițită de lumina orbitoare a farurilor și nu cred că aș fi supraviețuit pe cont propriu. Nu mă așteptam să fiu lovită atât de curând. Aproape în același timp ceva s-a lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bariera dinților“, cum spunea Homer. Soțul meu s-a întristat și a glumit amar că va face același lucru cu mine cum făcuse Sucki cu „mireasa“ lui, dacă mai îndrăznesc să vorbesc așa despre familia sa. - Am dat-o în bară cu „nunta“, a recunoscut prietenul nostru. Dar mă simt bine, neobișnuit de bine și chiar am poftă acum să-mi iert soția, să retrag cererea de divorț și poate să mă culc cu ea! Noapte bună, dragi prieteni! Prietenul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
plăti taxa de școlarizare pe jumătate de an. Mi-am amintit de plic abia în tramvai când, din cauza vitezei, salcâmii și stâlpii de pe bulevard curgeau într-un șuvoi continuu, iar greutatea care-mi apăsa umerii îmi lipea strâns spinarea de bara de nichel. Nu mă neliniștea deloc gândul la taxă. O puteam duce și a doua zi, iar din casă banii n-aveau cum să dispară. De vreo doisprezece ani, locuiam doar cu mama și cu bătrâna mea dădacă Stepanida, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
totul a fost îngrozitor de simplu. Mai întâi, echipajul care sălta, dar parcă stătea în loc, pentru că vedeam deasupra mea doar un petic de cer înstelat în timp ce-i rupeam buzele, plin de o dulce cruzime. Apoi, poarta și, lateral, pe vârful unei bare, o cizmă aurie; poarta era din lemn masiv și avea ușițe care se deschideau în ea de parcă ar fi fost un ceas cu cuc. Apoi, coridorul, tencuiala căzută cu paneul dezgolit, ușa capitonată cu mușama și cu urme de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ranga groasă de alături și o potrivi la locul ei. Se apăsă cu putere de mai multe ori pe capătul acesteia încercând să disloce bucata de rocă. Nu reușea așa încât se lăsă păgubaș. Începu să lovească cu barosul în capătul barei metalice, atent ca aceasta să nu sară de la locul ei și să-l rănească. Așa era mult mai bine, crăpătura se mărea cu fiecare lovitură de baros. Din când în când mai împingea pârghia înăuntrul găurii făcute, după care relua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
drumul se întindea drept în fața lui pe o distanță de câteva zeci de metri. Văzu cum vehiculul care cobora încetinește pentru a se putea înscrie în viraj după care farurile acesteia îl scăldară în lumină. Recu noscuse Loganul secției cu bara de girofaruri de deasupra cupolei. Respiră ușurat și coborî, făcând semne cu mâna. Unde l-ai lăsat pe Godunov? îl luă Pop la rost, imediat ce ajunse lângă subordonatul său. E în siguranță, arătă cu capul spre mașina din care coborâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
anevoie, de cîte ori se elibera spațiul pentru o nouă Încărcătură a trupurilor vieții, jilave și Împăstate de urină, cu picioarele mînjite de fecale și de sînge menstrual. Cam vreo douăzeci de muncitori Îi căutau În gură, descleștînd-o cu o bară metalică. Alții Îi controlau În anus și În organele genitale, căutînd bani, diamante, aur. Dentiștii le smulgeau cu cleștele tot soiul de lucrări dentare, punți, coroane.“ În mijlocul lor stătea căpitanul Wirt. În buzunarul de sus al tunicii militare, În stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În unele zone uleiul se obținea și din sămânță de in. Teascul, oloinița, cum și se spunea, nu avea ceva spectaculos, era o presă (o placă de lemn solidă) împinsă de un ax care era filetat, care trecea printr-o bară de sprijin cu filet pe interior, realizându-se presarea și reglajul. Boabele erau uscate și prăjite și, prin presare, se obținea „oloi” gros, foarte hrănitor și spornică la gătit diferite mâncăruri. „Oloiul” completa, în anumite perioade ale anului, dieta oamenilor
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
colorată tăiată în fâșii, pe fundal se lipea imaginea „Mamei cu pruncul” și se agita un clopoțel menit să accentueze importanța momentului. Pe lângă „Stea”, se luase obiceiul de a se confecționa o stea mai mică, prinsă pe un suport din bare de lemn, care, acționate de o pârghie, își dădeau drumul, se lungeau, iar cei care umblau cu o astfel de instalație, numită „luceafăr” o îndreptau spre icoana așezată în colțul dinspre răsărit al casei. Mare meșter în mânuirea „luceafărului” era
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
care n-a trebuit decât marcat, restul era de la Dumnezeu: plat, făr nici cea mai mică denivelare și cu un gazon natural de cea mai bună calitate. Pe acel șesă și teren ateriza și avionul sanitar, așa că s-au făcut bare demontabile. Avantajul echipei era că toți erau localnici și, chiar dacă se reuneau numai vara, peste an jucau fotbal și făceau sport la asociațiile sportive din școli sau de la locurile de muncă. Antrenamentele erau conduse de Ilie Vraciu, anticipânăd poziția de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
În materie de cărți, dacă nu le poate citi. — Adevărul e că nu mi-a trecut prin minte. Pentru aproape unsprezece ani, nu minți prea rău. Ai grijă, sau vei sfîrși ca unchiul meu. Temîndu-mă să nu o dau În bară pentru a nu știu cîta oară, m-am mărginit să rămîn așezat, În tăcere, contemplînd-o prostit. — Haide, apropie-te, a zis ea. — Poftim? — Apropie-te fără teamă. N-am să te mănînc. M-am ridicat din scaun și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dințate care sugera o cutie muzicală la scară industrială. La o rotire a Încheieturii, mecanismul țăcăni ca măruntaiele unui automat și văzui pîrghiile și suporturile lor alunecînd Într-un balet mecanic uimitor, pînă cînd blocară poarta cu un păienjeniș de bare din oțel care se adînci Într-o stea de orificii din zidurile de piatră. — Nici la Banca Spaniei n-au așa ceva, am comentat impresionat. Pare ceva coborît din Jules Verne. — Kafka, nuanță Isaac, recuperînd opaițul și pornind-o către adîncurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și doi aici e. Am coborît și am ascultat huruitul tramvaiului albastru care se pierdea În ceață. Reședința familiei Aldaya era peste drum. O poartă mare din fier forjat acoperită de iederă și de frunze uscate o păzea. Profilată printre bare, se Întrezărea o portiță Închisă zdravăn. Deasupra zăbrelelor, În prelungirea unor șerpi de fier negru, stătea numărul 32. Am Încercat să iscodesc interiorul proprietății de acolo, Însă abia dacă se zăreau muchiile și arcele unui turn mare și Întunecat. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
late cât să Încapă trei persoane. De partea cealaltă, străduța se oprea Într-o zidărie fără mortar, dincolo de care se găseau podgoriile. Nori de muște zumzăiau peste excrementele cu care caii În trecere acoperiseră noroiul, Înainte să fie legați de bara de la poartă. - Ale cui sunt aceste pământuri? Întrebă poetul, arătând Înainte. - Ale familiei Cavalcanti... cred, răspunse bargello după o clipă de reflecție. Și hanul trebuie să le fi aparținut, cândva. Era una din morile lor, iar turnul era un depozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
suprafață, face frumos, dar iese ca opărită, nimeni nu râde în urmă. Toți patru gustă ciorba și ardeiul iute. Vorbește tot Căpșuna. — Ce face maică-ta?, îl întreabă ea pe Maestru, schimbă discuția, Loredana îi e recunoscătoare, o dăduse în bară cu Neli și ea avea nevoie de femeia aia, nu se descurca altfel. Parcă trezit și adus pe pământ, Maestrul se întristează deodată, ochii i se fac negri din albaștri, își amintește că Loredana o dăduse afară pe maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fundă albastră. În flashbackuri, nu are fundă. Ar trebui să se vadă că e femeie de afaceri, bogată. SOȚUL ANITA, fiica celor doi, 16 ani TÂNĂRUL ARHITECT Living minimalist mobilat, o scară interioară ce se sprijină, din construcție, pe o bară metalică. Interior extrem de modern. Emma e singură, are la ureche un hands free, vorbește cu cineva... EMMA - Sunt o femeie împlinită, draga mea (va rosti extem de subtil, dar cu o tristețe ascunsă, apoi, repede, își va schimba expresia feței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
acasă, tot cu vocea blondei, eram calmă, dulce și copilă, i-am și cântat de ziua lui: „Happy...” (melodia de la aniversarea președintelui Kennedy, Emma va imita vocea, tonul, ritmul actriței americane, filmul e făcut de fiica lor)... Și striptease, la bara aia, că e ușor (pe ecran, scena în care Emma face striptease, e într-un body albastru... sau momentul poate fi în direct, va depinde de actriță)... Am făcut tot ce-a fost posibil. Eram singură. Măritată și singură, sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Am văzut, cum se transformă Într-o maladie cronică. Dar cât timp o personalitate este activă, ea trece peste „lucrul imediat următoare”. Personajul, pe de altă parte, acumulează. Nu este niciodată gândit independent de ceea ce a realizat. E ca o bară de oțel pe care atârnă o mie de fleacuri - lucruri uneori strălucitoare, ca ale noastre, dar pe care le folosește cu o mentalitate rece. — Iar câteva dintre cele mai radioase lucruri pe care le posedam au căzut de pe bară tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o bară de oțel pe care atârnă o mie de fleacuri - lucruri uneori strălucitoare, ca ale noastre, dar pe care le folosește cu o mentalitate rece. — Iar câteva dintre cele mai radioase lucruri pe care le posedam au căzut de pe bară tocmai când aveam mai mare nevoie de ele, a continuat Amory, incitat, metafora. — Da, așa este. Când știi că prestigiul tău tezaurizat și talentele tale și așa mai departe sunt expuse vederii, nu trebuie să-ți mai faci griji În legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să fiu nimic, adică actor. Păi, puteam fi un fotbalist strașnic. Eram un foarte bun portar de fotbal, plonjam cu mare curaj, prindeam aproape tot, mă gândeam mai ales la Datcu și la modul în care scotea el mingile de sub bară, eram grozav, dar mama mi-a pus în vedere că important este „să pun burta pe carte”. Adevărul este că pe vremea aceea nici nu erau centre pentru copiii care erau talentați la fotbal, de exemplu, așa că pasiunea mea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ales că Wilde era, evident, o aiureală. Așa a început una din cele mai teribile experiențe de viață, de teatru, de ce vreți. Mai întâi textele. Versuri, o nebunie, text lung și chiar stufos. Creioane, tăieturi. Bun. ― Acuma, zice Gonța, tragem bare. ― Ce? ― Bare, adică unde punem accentul, unde respirăm, organizăm materialul. Asta dă ritm, dă veridicitate, transformă versul în ceva viu, spumos. Asta a fost chiar foarte interesant, chiar dacă ne impunea oarecum interpretarea sa: era și el actor, și încă unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Wilde era, evident, o aiureală. Așa a început una din cele mai teribile experiențe de viață, de teatru, de ce vreți. Mai întâi textele. Versuri, o nebunie, text lung și chiar stufos. Creioane, tăieturi. Bun. ― Acuma, zice Gonța, tragem bare. ― Ce? ― Bare, adică unde punem accentul, unde respirăm, organizăm materialul. Asta dă ritm, dă veridicitate, transformă versul în ceva viu, spumos. Asta a fost chiar foarte interesant, chiar dacă ne impunea oarecum interpretarea sa: era și el actor, și încă unul foarte bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]