2,816 matches
-
și lucrurile cele mai obișnuite ascund sub masca banalului groaza, decăderea și moartea. Desigur, nici din acest roman nu lipsește aparatul livresc-filologic, și nici performanța bibliografică pe o temă dată, tot atâtea ingrediente ale parodiei subtextuale care dinamizează spectaculara partitură barocă. În aceeași măsură, filonul creștin atotprezent este un garant al altitudinii spirituale și stilistice de la care Pavič țese strălucitele veșminte filosofice, iconografice și teologice ale romanului: Dacă înțelegem că veșnicia coboară ca o binecuvântare de la Dumnezeu, ca un soi de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
darul clarviziunii pentru a se dedica idilei inițiatice și năzdrăvanei Despina. Convins că "atingerea e totuși posibilă", i se sustrage călugărindu-se și făgăduindu-se astfel castității, inspirate lui și întrevăzute în iconografia Maicii cu Pruncul. Acest Leandru al vremurilor baroce, devenit monahul Irinej, se face pribeag din pricina primejdiei otomane, scriindu-și astfel aventurile de picaro balcanic între vis și realitate, între evlavia ortodoxă și înălțarea unor lăcașe de credință și sfințenie creștină implantate în calea prăpădului semănat de păgâni. Leandru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
megaducelui Notaras, care înainte de a-și vedea cei doi fii uciși (o scenă ce amintește de patimile domnitorului român Constantin Brâncoveanu) are răgazul să se căiască pentru opțiunea sa pro-otomană și să se încredințeze Dumnezeului Judecății. Inspirat de faimosul motiv baroc al măreției și decadenței, dar și de biblicul vanitas vanitatum vanitas, romanul lui Waltari are o puternică încărcătură profetică, inclusiv prin patetismul de bună calitate al dicțiunii cu care reactualizează ravagiile istoriei printr-un episod al ei crucial. Cei o
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
constituie farmecul și viabilitatea prozei în general, și a romanului în special. În ceea ce privește portofoliul romanului european, încredințat unor protagoniști meniți să-i reprezinte atât pe autori cât și pe cititori, el se dovedește a fi atotcuprinzător și omnivor: de la eposul baroc onirofantastic (Milorad Pavič) la antinomia gotică angelodemonică (Michel Tournier); de la patologia dublei identități a individului, aparent aflat în afara oricăror bănuieli (Emmanuel Carrère) la ficțiunea extremă, generată de biotehnologii S.F. (Michel Faber cu a sa ucigașă de autostopiști), de la romanul antitotalitar
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
introdus În Grădina erosul și nu iubirea. Cătălina vrea și ea o oră de eros. Patima, umorile, transpirația, Îmbrățișările. După cădere s-a putut auzi pentru prima dată această propoziție fundamentală: există o singură artă creștină, care nu-i nici barocă, nici gotică, nici romantică, nici clasică, nici postmodernă, nici transmodernă și aceasta se numește arta de a purta crucea. Și asta pentru că În om a mai rămas mult vierme. Cătălina are ca toți creștinii și o tehnologie a așteptării unui
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
adică "Luna clară", ce se scaldă "ca nimfa-n cer" ( Va) ajung, nefericit, să experimenteze suferința în doze mari, urmând un traiect existențial ce nu poate avea decât un singur punct terminus, stingerea. Preludiile acesteia sunt așteptarea febrilă, chinuitoare, fantazarea barocă, somnul coșmaresc sau, cel mai adesea, obsesia absenței și a sterilității. Reverberațiile suferinței întunecă iremediabil atmosfera oricum asfixiată, marcată de simboluri ale neființei ("casa cu panglici și rame mucezite", policandre grele-n cristal, "raclele, sticlele,/ toată mecanica în mâini decrepite
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
înainte, inclusiv în sensul unei purificări formale. Abia atunci "liviu apetroaie mai scrie și azi câte ceva/ deși hârtia se ceartă cu el...". Așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Marea amiază, în care poetul renunță la retorica emfatică și la imagistica barocă, ostoindu-și, în schimb, marile neliniști existențiale într-o poezie curată, dar de certe profunzimi: "Astăzi a venit iar/ după-amiaza când îmbătrânesc/ (nu am apucat să vă spun/ uneori, după-amiaza, îmbătrânesc)// ...// copiii din parc îmi amintesc de mine/ umbrele acelea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și viselor este labirintul./ primele înghit urmele sub cripta semnificatului/ celelalte le atrag și le dizolvă în schelăria semnificantului". În freatica majorității zdrobitoare a poemelor lui Dan Bogdan Hanu palpită energii dintre cele mai diverse, prin a căror acumulare crește, barocă, această schelărie a semnificantului. Practic, fiecare secvență textuală pare a tematiza nuclee lirice grele: suferința și apocatastaza, ispitirea și mântuirea, tentativa sómei de a depăși stadiul semei, maturizarea și moartea, însingurarea și alienarea, necesitatea, dar și ineficiența visului, raportul Centru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poemului este ocupată de vocabule din aria semantică a întunericului, sau, în alt registru, a mâniei ("genunea de-ntuneric și de ceață", "hăul de-aștri", "sunt tunet legiuind!", "vâltoarea/ flăcării-n furie" etc.). Poezia scrisă de Nicolae Ionel se hrănește, baroc, dintr-o eternă meraviglia și se deschide cu toți porii spre "irișii-astralei vederi!". Referințe critice (selectiv): Ștefan Aug. Doinaș, Lectura poeziei (1980); Al. Paleologu, Alchimia existenței (1982); Gh. Grigurcu, Existența poeziei (1986); Aurel Pantea, în "Vatra", nr. 1, 1991; Lucia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Botta, el "alipind nuclee acuzat romantice (care vizează coborârea în sinele ființei, erosul thanatic și mariajul morbidului cu Witz-ul), sentimente tipice lirismului modern (cultivarea absurdului existențial, a metamorfozelor și a "țipătului" în cadre expresioniste, "serializarea" poeziei) și caracteristici de extracție barocă (meraviglia, conceptualism ș.a.m.d.)" (Dan C. Mihăilescu). Într-un mod paradoxal, chiar și originalitatea (totuși indiscutabilă!) a liricii lui Cezar Ivănescu este conferită tot de racordarea la tradiție, însă la cea orfică. Nu numai latura incantatorie a limbajului său
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
va naște "cel" denumit: în dimineața/ de fosfor alergând: cu zăbale de aur: în travesti/ (cal; ponei; hipopotam)/ să mă trezească...". Din avalanșa năucitoare de versuri asemănătoare acestor liminare Concluzii la regele Thanatos se încheagă, în orice caz, o mitologie barocă a textului conceput din cuvinte care, odată zămislite, "se preschimbă în/ adâncuri", adâncuri de care scribul este deopotrivă oripilat și fascinat. Captiv, de voie, într-un teritoriu monstruos, el trudește, fără să se sature, la mecanismul de producere a textului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este legat trupul unui mort, arțarii putrezi ș.a.). Li se adaugă personaje stranii, dotate cu simțuri noi ori cu simțurile cunoscute amplificate peste măsură: Magul, Moșneagul Silențio, Aspazio, bătrânul porcar Garibaldi, dar mai ales alchimistul Abstractor. Ritualurile complicate, de aparență barocă, dar de o esență gratuită inerentă, ale acestuia din urmă constituie nucleul poetic din Tripticul termenilor sau încercare asupra cuvintelor, probabil una dintre cele mai greu descifrabile secvențe lirice semnate de Mihai Ursachi. Pe de o parte, pentru că seria de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și lumina mântuitoare cade într-un somn greu, nu înainte de a se persifla în sonuri ludic-incantatorii: În fața ușii șase/ am tras la aghioase:/ " Aghios, Aghios, Aghios,/ tămâie, tămâie, tămâie,/ momâie, momâie,/ lălâie.. "". Tot astfel, abia la finalul unui discurs emfatic, baroc, totuși persuasiv, în care faconda sentimentaloidă (stârnită de "domnișoara sensibilă N.") se amestecă, halucinant, cu reflecția filosofică înaltă, "singuraticul domn R." își deconspiră, ca în treacăt, sursa reală a suferinței: "Doamne, iarăși vorbesc/ singur pe stradă, probabil că iarăși/ am
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îmbătătoare... În orice caz, da capo al fine, întregul ansamblu al creației lui Horia Zilieru, reorganizat elocvent în Astralia, pare unul paradoxal. Pe de o parte, ea este indubitabil rodul unei sensibilități anacronice, ce nu se sfiește să se înveșmânteze, baroc, în faldurile ceremonioase ale tradiției culturale. Inutil de insistat, din această perspectivă, pe faptul că Horia Zilieru a primit girul criticii de prim rang prin intermediul unor astfel de etichete identificatoare să amintesc doar caracterizarea emblematică pe care i-a făcut
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al mediului 78. Personajul are caracter (determinat social) și temperament (determinat fiziologic). Literatura modernă se caracterizează printr-o nouă reprezentare a omului. În tradiția materialismului Luminilor, omul este considerat ca un corp, el are o densitate materială. Dacă personajul romanelor baroce și clasice era un fel de abstracție, în românul realist și naturalist el devine corp, cuprins de frământare și pasiuni contrarii. Corpul feminin, în special, este atât de prezent în literatura perioadei studiate, încât ajunge, uneori, să înlăture orice altă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
negativ, când unul pozitiv. Caracterele analizate dovedesc o oarecare omogenitate și comuniune a acțiunilor, a conduitei și stilului femeii pariziene, care se regăsesc în toate scrierile artistice analizate. Ideea de originalitate, excentricitate, curiozitate și fantezie, absențe în cultura europeană de dupa baroc, revin în forță și se manifestă la acest personaj. În același timp, descoperim o analiză a structurilor ambiguității narative la fiecare din autorii analizați, după cum, în altă ordine de idei, fiecare din personajele autorilor examinați există în interiorul unui orizont etic
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Eugène Rougon, p.132]. De aici dragostea față de tot ce e francez: ""J'adore l'armée française", dit Clorinde ravie, se penchant pour mieux voir" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.132]. 87 Literatura îi atribuie, de regulă, provincialei sentimente baroce, rochii excentrice și un limbaj extravagant. Dacă un autor riscă să o aducă în scenă, ea este nefericită, inocentă și persecutata, necunoscută și neînțeleasa. De regulă, ea va avea cincizeci de ani, iar dacă autorul are condescendenta să o prezinte
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
XVII-lea [...] sunt istorice numai prin tematica lor pur exterioară, numai prin costumația lor". De altfel și astăzi continuă, pe alocuri, să fie numite istorice unele dintre romanele cavalerești sau dintre cele picarești, ori pastorale (mai ales germane), gotice ori baroce. Pentru autorii respectivelor scrieri (Madeleine de Scudéry, Philippe von Zesen, Gauthier de la Calprenéde, Thomas Leland, Horace Walpole, Ann Radcliffe etc.) istoria este un pretext al aventurii exotice, de senzație, lugubre, moralizatoare sau fantastice, lipsind cu desăvârșire interesul pentru redarea veridicului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sunt în mod radical incapabili de iubire. Sau, atunci cînd iubesc, e prea tîrziu. Stilul și tehnicile diferă considerabil (deși discursul științific e prezent în ambele romane, digresiune pitorescă la Orsenna, schelet narativ la Houellebecq) unul încă mai deapănă fasturi baroce și ondulează printre anfractuozitățile sufletului; celălalt se povestește cu distanță față de sine, de-pasionează o dezbatere ce taie cu bisturiul nefericirile unei generații care nu mai termină de plătit revoluțiile trăsnite ale părinților șaizecișioptiști. Greu ți-ai putea imagina ființe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
président Mao/Imensul trup al președintelui Mao (Seuil, 2011), text care a determinat Academia franceză să-i acorde, de curînd, substanțialul premiu bianual Paul Morand (în valoare de 45.000 euro). Pentru cei care nu-l cunosc pe acest scriitor baroc al zilelor noastre, reamintim că e profesor de franceză, critic literar și membru al juriului Médicis și că toate romanele sale beneficiază de aceeași scriitură dezlănțuită, creativă și adesea delirantă, de o poezie plină de fantezie, erotism și umor. Patrick
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
context, precum cel oferit de orașul Shenzhen, deznodămîntul poveștilor devine irelevant, căci orice suferință, iubire sau revoltă individuală se topește în proliferarea generalizată. Excesul e definitoriu, și pentru lumea din fundal, și pentru scriitură. Rămîn doar, ici și colo, perlele baroce ale cuvîntului. Shenzhen, un megapol de citate, cu parcurile sale oglinzi ale tuturor monumentelor, ale tuturor habitatelor, ale tuturor peisajelor lumii. O enciclopedie a copiei. O rază mare de soare făcea să sclipească acele vîrfuri himalayene, încingîndu-le cu o lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
canoane multiseculare. Or, cu Yann Moix, cuvintele o iau uneori razna, iar dacă nu răspund așteptărilor, sunt pur și simplu cuplate, răsucite, mutilate pînă ce ajung să exprime imaginea dorită. Verbe ca "boomeranguise", " zazôuble", "chachapoule", printre altele, structurează un imaginar baroc, dezlănțuit și megaloman, în care, punctînd închipuite halte necesare, autorul interpelează batjocoritor lectorul și, simultan, se întoarce autoironic asupra sa : "puteți să vă interesați la cititorii care vor fi ajuns pînă la această pagină despre incredibila epopee pe care Yann
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nostalgia unei referințe naturale a semnului, în pofida revoluțiilor care au spart această configurație, ca aceea a producției, unde semnele încetează să se mai refere la natură"456. Arta din această perioadă imită natura, Baudrillard enumerând creșterea importanței teatrului, a artei baroce, dar și proliferarea unui material nou, stucul, drept mărturii ale "metafizicii falsificării" și ale dorinței unificării societății burgheze într-un sistem propriu de semne, care să-i reflecte imaginea și puterea 457. Baudrillard sugerează în această manieră că un scop
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Tudor Vianu 79, neologisme și cuvinte din fondul principal lexical, proza lui Galaction rezistă satisfăcător probei timpului, putând fi recuperată din mai multe unghiuri fertile de lectură. Nu este exclus ca tocmai acest caracter excesiv al scriiturii, de sorginte eminamente barocă, să contribuie la acest fapt. După ce punctează utilizarea generoasă a adjectivului în opera scriitorului teleormănean, același Vianu conchide: "O violentă creștere a reliefurilor expresiei, un anumit baroc (subl. mea) al stilului, este trăsătura care completează fizionomia prozei lui Galaction" (1966
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
iz arhaic, scriitorul mânuiește totodată depășind, uneori, simțul măsurii neologismul, pe care-l împerechează neașteptat cu termenul neaoș" (1970: 331). În fine, Dim. Păcurariu vede în preotul cu vocație "un virtuoz al limbii", apt de a cultiva, în pură descendență barocă, "un stil excesiv cizelat și împodobit, cu elemente căutate pe de o parte în straturile mai vechi ale limbii, pe de altă parte în fondul neologistic" (1981: 171). Cine s-ar aștepta ca, în interiorul unei asemenea scriituri convolute, să descopere
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]