1,790 matches
-
de participanți la pelerinaje. O echipă de la televiziune face eforturi disperate pentru a se apropia neobservată de un bărbat care tocmai a trecut pe sub baldachin și s-a închinat la moaște. Are căciulă de blană de oaie pe cap (cușmă), bocanci grei în picioare, desagă bicoloră alb-negru de lână aruncată pe umăr - pe scurt, se înscrie perfect în stereotipul „pelerin de la țară”, pelerin „tradițional”. Reușesc până la urmă să prindă câteva cadre cu acesta, ba mai mult, ca din senin apare și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
revedere”, discuția noastră s-a încheiat, trebuie să reintre în pielea sa de jandarm vigilent. În zilele următoare m-am mai întâlnit de câteva ori cu el în diferite „puncte fierbinți” ale pelerinajului. Zâmbea lung, se uita apoi lung la bocancii mei (aproape) mili tari, proaspăt cremuiți, spunând : „Nu ai plecat ? Încă mai ești aici ? Puterea Sfintei !”. Apoi ridica mâna dreaptă discret, pentru a-și arăta încheietura, așa cum fac agenții FBI din filmele americane în misiune secretă, parcă ar vorbi în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
două racle, o dublă încărcătură sacrală ce-și va găsi locul sub baldachinul împodobit fastuos cu flori proaspete. Ajung iarăși în zona raclei. Răsuflu din greu, cureaua aparatului foto mă strânge de gât, bretelele de la rucsacul North Face la fel, bocancii grei, militari, mi se par a cântări 10 kilograme fiecare, fire subțiri de apă mi se preling pe frunte din capușonul hanoracului meu bleumarin impermeabil, achiziționat în Canada, care m-a slujit credincios până acum. Mai port sub haine un
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
a lui Tim Burton, Mars Attack. Vestă matlasată, lungă. Poșetă încăpătoare. Un sac de voiaj de mărime medie sau un rucsac mic-mijlociu, de 35 de litri. Fusta este lungă, neagră sau de altă culoare sobră. Este încălțată cu cizme, uneori bocanci, oricum o încălțăminte călduroasă, contra frigului și a umezelii. Se mai întâmplă să aibă și o mică sacoșă de plastic, pentru alimente consumate rapid. Un procent redus poartă un fel de veste lungi și negre din lână, coborând mult peste
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
14 octombrie, cea mai grea noapte. O femeie îmi spune hotărâtă, direct, ca și cum ne-am fi cunoscut de când lumea : „Pune ceva, băiatule, pe tine, nu mai sta așa pe pământ, că-i rece și te trage la șale. Uite ce bocanci groși mi-am pus eu în picioare. Nu avem de gând să stăm toată noaptea aici, mergem la rând, intrăm după și în biserică, altfel cade bruma pe noi dacă mai stăm pe loc”. Le spun că bunicii mei sunt
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
vin și țuică, pentru strămoși. Noaptea de 13 spre 14 octombrie 2010. Ora 20.00. După o scurtă pauză de refacere, îmbrăcat bine, cu bateriile aparatului foto schimbate, acumulatorul video încărcat, rezerve de apă, un sendviș, haine groase în rucsac, bocanci în picioare, mănuși fără degete pentru a putea lua notițe în carnetul de teren, sunt gata la rândul meu să înfrunt noaptea în care sărbătoarea atinge apogeul. În fața Mitropoliei, mașinile superechipate cu antene parabolice ale televiziunilor încearcă să intre în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
dă-ne și noua drumul la gard să ajungem la Sfânta Paraschevaaa, Căpitanule. Laas-oo și pe baba să pună o floare pe Sfânta, Căpitanule”. „Căpitanul” nu este altcineva decât un sergent-major de jandarmi, cu cască de comunicație la ureche și bocanci negri, lustruiți la sânge, care o ignoră total și stă cu spatele către grupul lor. Urc iarăși cu atenție la balconul Catedralei Mitropolitane, de acolo, de sus, am o privire generală asupra întregii curți. Ciupercile luminoase ale corturilor vânzătorilor de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de pelerin. Unul dintre cei doi agenți are capul ras, o cască în ureche, discretă, ca agenții CIA, și nu uită să-mi spună că a lucrat în securitate și în Germania. Apoi mă privește lung, enervat, se uită la bocancii mei plini de pământ, la hainele umede de ploaie, sunt convins că a simțit și accentul meu de brăilean care reapare la lumină când sunt nervos sau obosit, și-mi spune : „Bă, tu trebuie să fii unul dintre ăia care
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mai întâlnit și la alte pelerinaje. De fapt, îmi este extrem de greu să le caracterizez pe cele două femei de circa 45 de ani, pot doar să le descriu : sunt îmbrăcate în negru din cap până în picioare, basma pe cap, bocanci de piele, o ținută „pelerin-corectă”, cu greu le-ai fi putut distinge de ceilalți participanți dacă nu ar fi purtat atârnată de gât o cruce de lemn sculptat, cam de 30 de centimetri lungime, iar în mână, o lumânare aprinsă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
încât conținutul său să acopere marile pelerinaje din perioada de toamnă : Iași, București, Prislop. Cum este îmbrăcat Cornel ? Ca un perfect globe trekker, un turist aventurier în căutare de senzații tari la pelerinaj : geacă impermeabilă din Gore-Tex, pelerină de ploaie, bocanci pe măsură, chiar și o lampă frontală cu leduri, profesională, marca Petzl. Cum se explică acest ultim accesoriu ? Cornel își vinde neobosit foile volante și noaptea, mai ales noaptea, atunci când la marile pelerinaje timpul trece greu, iar oamenii simt nevoia
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
fie acum mult mai dificilă, în primul rând datorită umezelii din aer. Prima oprire pe care o fac este în interiorul cortului mare, albastru, pe care scrie „cazare pelerini”. Doresc mai degrabă să-mi ajustez echipamentul și îmbrăcă mintea, unul dintre bocancii impermeabili pe care-i port în picioare îmi ridică probleme și am nevoie de un loc liniștit. La fel ca și în ceilalți ani de pelerinaj, peisajul din interiorul cortului albastru este unul dezolant : pe băncile înalte și tari din
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
să părăsesc cortul. Sunt bine protejat împotriva ploii de afară, fata mă cântărește cu un ochi expert, cred că și eu eram foarte conștient de faptul că eram echipat ca un „pelerin cu experiență” (pelerină de ploaie, fular, șapcă, umbrelă, bocanci, protecție pentru rucsac, mănuși fără degete etc.), mândru ca un păun de ținuta mea de „explorator urban”. Fata spune, ironic, în loc de mesaj de rămas- bun, „auzi, domnule, dacă-ți mai rămâne ceva de îmbrăcăminte pe acolo, să-mi dai mie
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
oricum „vânați” de toate echipele TV în căutare de insolit care treceau prin zonă, așa că și ei adoptaseră o poziție defensivă, staționau întorși cu spatele spre gardurile de protecție și spre stradă. Pelerinii urbani, echipați modern cu îmbrăcăminte impermeabilă, pelerine, bocanci, rucsac, sunt puțini la număr. Două personaje aparte, care se luptă să supraviețuiască ploii care cade acum din ce în ce mai puternic. Primul este un adolescent cu piciorul imobilizat în atele mobile, ajutat doar de o cârjă ușoară, din aluminiu. Schimbă succesiv brațul
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de Sus. „Întrerupe” este un fel de a spune, filtrul pare a fi unul foarte permeabil, sunt lăsați să treacă cei mai „îndrăzneți”, cei cu tupeu sau cu mașini foarte luxoase. După ce parchez la rândul meu, mă echipez pentru pelerinaj (bocanci, umbrelă, haine groase, un sac de iută pentru orice condiții meteo, am descoperit târziu cât poate fi de util) și încep să urc încet către mănăstire, aproape în șir indian cu pelerinii care continuă să coboare din „mașini mici” și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
țăran „folcloric”, desprins din „Cântarea României”. Ziua următoare mi-a arătat că, pe măsură ce drumul se apropia de mănăstire, creștea și numărul cerșetorilor „profesioniști”. Mai mult, atunci când m-am oprit din întâmplare pe un parapet de piatră pentru a scoate din bocanc o pietricică supărătoare, am putut asista la o scenă interesantă : un microbuz VW, atât de vechi încât părea legat cu sârmă să nu se dezmembreze, înmatriculat în Bulgaria (BU-180...), se oprea de-a lungul traseului, iar cerșetorii din mașină realizau
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
timp s-au Împuținat, au murit mai mult de jumătate și, țin minte ca astăzi, a fost o discuție Între mama și tata. Noi de-acum nu mai aveam ce mânca, eram umflați de foame. Tata avea În picioare niște bocanci și așa a stat: cu bocancii ăia a făcut boală - nu scoteai bocancii sau ghetele acolo, că Înghețai imediat, nu era nici o Încălzire. Mama zice: „Măi, hai să-ți scot bocancii să mă duc să-i schimb, să mai aduc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai mult de jumătate și, țin minte ca astăzi, a fost o discuție Între mama și tata. Noi de-acum nu mai aveam ce mânca, eram umflați de foame. Tata avea În picioare niște bocanci și așa a stat: cu bocancii ăia a făcut boală - nu scoteai bocancii sau ghetele acolo, că Înghețai imediat, nu era nici o Încălzire. Mama zice: „Măi, hai să-ți scot bocancii să mă duc să-i schimb, să mai aduc ceva, poate, poate mai rezistăm puțin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ca astăzi, a fost o discuție Între mama și tata. Noi de-acum nu mai aveam ce mânca, eram umflați de foame. Tata avea În picioare niște bocanci și așa a stat: cu bocancii ăia a făcut boală - nu scoteai bocancii sau ghetele acolo, că Înghețai imediat, nu era nici o Încălzire. Mama zice: „Măi, hai să-ți scot bocancii să mă duc să-i schimb, să mai aduc ceva, poate, poate mai rezistăm puțin”. Tata a Început să zică: „Măi, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
eram umflați de foame. Tata avea În picioare niște bocanci și așa a stat: cu bocancii ăia a făcut boală - nu scoteai bocancii sau ghetele acolo, că Înghețai imediat, nu era nici o Încălzire. Mama zice: „Măi, hai să-ți scot bocancii să mă duc să-i schimb, să mai aduc ceva, poate, poate mai rezistăm puțin”. Tata a Început să zică: „Măi, să știi că dacă Îmi iei bocancii din picioare nu voi putea să fac absolut nimic, fiindcă nu pot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
imediat, nu era nici o Încălzire. Mama zice: „Măi, hai să-ți scot bocancii să mă duc să-i schimb, să mai aduc ceva, poate, poate mai rezistăm puțin”. Tata a Început să zică: „Măi, să știi că dacă Îmi iei bocancii din picioare nu voi putea să fac absolut nimic, fiindcă nu pot să ies pe zăpadă cu picioarele goale, să mă duc În sat, să caut ceva de mâncat, să ne salvăm”. Țin minte aceste discuții. Mama zicea: „Hai să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să mă duc În sat, să caut ceva de mâncat, să ne salvăm”. Țin minte aceste discuții. Mama zicea: „Hai să fim, totuși, cinstiți, domnule - ce, tu crezi c-o să trăim sau că tu o să trăiești? O să supraviețuim și cu bocancii tăi vreo 3 zile. Asta-i tot. Unde-ai să te duci? Că dacă ieși de aici te omoară”. În fine, țin minte că a Început un fel de ceartă. Eu, personal, țineam cu tata. Să nu-i ia - uite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
-ai să te duci? Că dacă ieși de aici te omoară”. În fine, țin minte că a Început un fel de ceartă. Eu, personal, țineam cu tata. Să nu-i ia - uite, rezistăm, nu mâncăm, dar să nu-i ia bocancii lui tata. Și nu i-a luat. Au mai trecut vreo 3-4 zile, mai mâncam macuc din ăla, tata și-a revenit și a spus că poate murim aici, n-avem ce face. „Dar eu Încerc să mă duc În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Iar acolo plângeam că vreau să mănânc cea mai mare bucată de mămăligă - asta țin minte și acum. Sunt niște chestii-șoc pe care le ții minte. Am stat aproape trei ani. Cu ce am avut pe noi, o pereche de bocanci, cu ăia am făcut trei ani de Transnistria. Tot acest timp de deportare ați stat acolo, la Moghilev? Aproape trei ani. Toți la Moghilev. Între timp tata a mai muncit ceva pe la căi ferate, nu știu ce, mama cu comerțul, și ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mă jucam cu fetițele gazdei; aveau o grădină mare de pomi fructiferi, ne mai duceam acolo și mai mâncam un măr, mai săpam În grădină vara... Știu că umblam numai desculță, nici nu aveam cu ce să umblu. Iarna aveam bocancii aceia care au ajuns În al treilea an de iarnă de mers cu săniuța, că nu mai aveau tocuri - ajunsese la piele, că mai puneam frâna. Deci copii fiind, era mai simplu, ne mai jucam, eram drăguțele, curățele și se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aceea, a jandarmilor care dădeau În oamenii Înțepeniți și care nu se mai mișcau, și ochii rudelor care trebuiau să-i părăsească pe botul de deal pe cei morți! Iar la plecare, vreau să vă spun, ochii aceia disperați, acei bocanci care dădeau În cei rămași pe jos, și tot botul de deal, cum să vă spun, Împestrițat de cadavrele celor Înțepeniți! A fost o scenă care, din păcate, sunt nopți când am coșmaruri și mă trezesc cu o sudoare rece
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]