2,949 matches
-
blond. O păpușă de Nurenberg c& și Lenora . - Mai e parcă o soră? întrebă încet Mini. - Da! Aimee, fata masei. E la Dresda, și doi gemeni, la internat. De altfel, cam târziu sosiți, după buruiana asta, explică Lina. - O mică buruiană otrăvită! Toate discuțiile astea, care ar fi pasionat pe Mini la lumina zilei, se topeau acum. 27 . .. La același dejun era și prințul. . . Un om de talie mijlocie, slab, palid, cu ochii mari, verzi, spălăciți și o barbă mică blondă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Rim momificat parcă și care prin ochelari părea a nu vedea decât ce vrea, și anume gleznele femeilor; Lina cu boala ei de veri și verișoare și ea însăși, Mini, care pentru a-și complecta ierbariul se vârâse în așa buruieni! Se simți micșorată. Cercul de izolare, care o aureola obicinuit, părea înlunecat . Mini credea că în jurul fiecăruia, undele simțirei răspîndiie nu se risipesc, ci se condensează într-un nimb. Trăim, astfel, înconjurați ca de o pavăză de emanațiunea noastră spirituală
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
înguste, cu case, s-au răsucit în jurul unei moschei din cărămizi de noroi. Treptat, traficul de pe râu se diminuează și călătoria devine monotonă, o cotitură a râului semănând prea mult cu următoarea, copacii verzi dezvoltându-se constant pe fiecare mal. Buruienile încurcă elicea vasului. Nelly se împotmolește într-un mal și echipajul trebuie s-o ridice cu stâlpi lungi, de lemn. O săptămână sau două, Jonathan a zăcut în hamac, ascultând zgomotul neregulat al motorului și încercând să-și lămurească ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lăsat eu descurajată. — Atunci, hai! Japonia? Dincolo de templele înconju rate de grădini magice, sunt oameni de o poli tețe desăvâr șită, care nu fac nici un gest nelalocul lui, com por ta mentul e ca un strat de flori plivit de buruieni, acolo totul are rostul lui, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Vezi apoi câte un templu budist pe lângă care nu poți trece fără să te prosternezi în fața făpturii zeiești care îți surâde, parcă spunându-ți: „Nu te necăji, totul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
din străbuna-i glie în sat, mai toată ulița-i pustie Și nici copii la joacă nu mai sânt. Căsuțele prin vremi s-au coșcovit Stând să alunece spre mal de apă Căci timpu-n trup și-n maluri sapă Și buruienile-n ferești, au năpădit... în curtea casei mele părintești, Doar nucul pus de tata mai rodește. Cireșul s-a uscat și creanga-i mărginește, Grădina din vecini, cu meri domnești. Prin geamul colbuit de anotimpuri, Zăresc năframa mamei și-un
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și văi acoperite de ferigi și ierburi dese. Coboară pe o câmpie vastă, însorită, cu apă din belșug, unde legumele, orezul și țânțarii prosperă. Continuă să curgă mai departe, până când întâlnește Marea Chinei de Est la Shanghai. Wuhu înseamnă „lacul buruienilor care cresc luxuriant“. Casa noastră, reședința guvernatorului, avea un acoperiș din plăci gri de ceramică, cu chipurile zeilor stând la cele patru colțuri ale streșinilor înclinate. În fiecare dimineață mă duceam la lac să mă spăl pe față și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mea se reflecta în apă la fel de clar ca într-o oglindă. Beam apă din fluviu și tot în el făceam baie. Mă jucam cu frații mei și cu vecinii pe spinările lucioase ale bivolilor. Săream ca peștii și ca broaștele. Buruienile stufoase, înalte, erau ascunzișul nostru preferat. Gustările noastre constau din plante de apă dulce numite chiao-pai. După-amiaza, când căldura devenea insuportabilă, îi organizam pe copii să mă ajute să răcorim casa. Sora și fratele meu umpleau gălețile, iar eu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Iar faptul că ai refuzat să îți arăți toată măiestria la vânătoare a fost dintr-un motiv virtuos, precum bunătatea“. Descrisă de cuvintele lui Fann Sora cea Mare, acea scenă de vânătoare, desfășurată toamna, părea cu adevărat măreață. Tufișurile și buruienile erau înalte până la brâu. Au fost aprinse torțe pentru a scoate din ascunzișuri sălbăticiunile. Iepuri, leoparzi, lupi și căprioare fugeau să-și scape viața. Șaptezeci de mii de oameni călare au alcătuit un cerc. Terenul de vânătoare se zgudui. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de stuf în jos se povârnește, Colo, lângă pârâu, verde iarba crește. Cine oare cu glas molcom și dulce-n depărtări grăiește? Un om cărunt și soața-i în casa ce-i adăpostește. La est de pârâu, fiul cel mare buruieni plivește; Cel mijlociu, la păsările pe care le hrănește o cușcă meșterește. Îmi place-al lor mezin fiu, care nimic având a face, Întins lângă pârâu, la semințe de lotus stă și desface. Cine o fi trăit aici înaintea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
făcut din gheață“. Mă dojenesc pentru a-mi fi creat propria vreme rea. Simte lumina soarelui! strigă înțelepciunea-mi tinerească. De ce să-ți trădezi curajul, Orhideea? De când a murit tatăl tău, nu ai găsit nici o potecă fără să calci pe buruieni! Aud o voce de bărbat. Vine din partea dreaptă a holului de legătură. Nu poate fi decât a Majestății Sale, împăratul Hsien Feng. Mă cuprinde un sentiment puternic de teamă. Vocea îi sună neplăcut, ca și cum Majestatea Sa s-ar certa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se prăbușește fără suflare pe tron. Pare atât de fragil, încât o adiere de vânt l-ar putea face să cadă. Roba îi este încheiată în neorânduială. Nu s-a bărbierit, și pe față pare că i-au crescut niște buruieni. Kuei Liang este chemat să vină în față. Înfățișarea lui mă neliniștește. Expresia lui obișnuită, calmă și binevoitoare, e înlocuită acum cu o stare de agitație exagerată. Pare să fi îmbătrânit mult. Spatele îi este încovoiat și nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
aș fi și eu acolo. După părerea prințului Kung, Su Shun este acela ale cărui ambiții sunt nelalocul lor. Doctorul Sun Pao-tien recomandă liniște totală pentru sănătatea Majestății Sale, așa că ne mutăm înapoi la Yuan Ming Yuan. Se face iarnă. Buruieni lungi, ofilite zac, cafenii și galbene, ca niște valuri nemișcate. Vântul continuă să fie aspru. Gârlele și pâraiele care șerpuiesc prin grădini sunt acum înghețate și seamănă cu niște funii murdare. Împăratul Hsien Feng spune că îi amintesc de măruntaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
generalului, situația este ireversibilă - China e pierdută. Inamicul e pe cale de a-l aresta și de a-l detrona pe Fiul Cerului. — Pieptul meu, Orhideea. Majestatea Sa se chinuie să rămână pe locul său. Mă simt de parcă înăuntru ar crește buruieni și lujeri. Aud cum bate vântul printre ele atunci când respir. Masez ușor pieptul lui Hsien Feng. Acesta este un „da“ pentru vânătoare? întreabă Seng-ko-lin-chin. Dacă nu mă crezi, poți să-mi atingi burta cu mâna, îmi zice Majestatea Sa, ignorându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
a întîmplat mie i se poate întîmpla oricui. Nu mă simt stingherit să spun, cu oarecare emfază, că floarea al cărei nume îl port a fost un simbol: puritatea ei nu rezistă asprimilor din jur și piere, lăsînd în loc o buruiană plină de miez. Mai pot să te asigur că schimbarea asta și-o dorește oricine: peste speranțe, omul nu vrea decît să simtă fiorul trăirii. Schimbarea în sine a fost o înfrîngere; curios însă, prin ea mi-am regăsit mulțumirea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vrea să se izbească cu umerii de toți pereții. Pe mine mă cheamă ca pe bunicul meu, dar eu iscălesc cu„th” și multe vocale. Nu mai sînt un oarecare Toader Știr, ci un Theodor Stiria. Reprezint latinitatea nației, nu buruiana de pe băligar. Cu capul mare și țepos, amicul îmi păru profet. Știam în ce chip a ajuns cărturar. Îi murise, de copil, mama iar tacă-său începu să-l ia cu el la oi. Ședeau în tîrlă, doi bărbați nespălați
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dobitoacele mari se Încăpățânau să stea nemișcate În grajduri ori În țarcuri; porcii se Îngropaseră În nămol și scoteau din glod numai râturile și ochii mici, cu privire ascuțită și Îngrijorată; gângăniile nu mai fojgăiau și nu mai țârâiau prin buruieni - se ascunseseră cu toatele În țărână ori În scoarță de copac; vântul Încetase să bată și văzduhul Încremenise; izvoarele lunecau la vale În tăcere, rostogolirile apei erau moi, fără bolboroseli ori clipocituri; până și Dunărea, povestea unul care avusese vitejia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
opt, Încolo e ziuă. Urlau de foame și de sete scroafa cu purceii, găinile, curcile, rațele și gâștele. Le-am dat apă și mâncare, pe urmă m-am apucat să rânesc la porci. Balega, amestecată cu ciocălăi și resturi de buruieni, o aruncam peste gard, În curtea păsărilor. Motivul era foarte simplu: porcii nu mistuiau cum trebuie porumbul, așa că rahatul lor era plin cu spărturi de boabe de-a dreptul savuroase pentru păsăret. Asta era punerea În aplicare a teoriei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pândă, pe poteca din spatele școlii, spre cimitir, pe unde știa că lăudărosul Își scurta drumul spre casă. Ăla n-a Întârziat prea mult, mergea clătinându-se din pricina beției și n-avea nici o grijă. Enin cel tânăr l-a trântit Între buruieni, i-a proptit cuțitul În burtă și o mână pe gură. «Și ia zi, Întâi ai Împins ușurel, nu?» - și i-a strecurat puțin cuțitul În carne, mai sus de buric. «Pe urmă mai tare - de ce tremuri, mă?» - ălalalt zbiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mințit», apucase să strige lăudărosul Înainte să primească toată lama. «Știu», a răspuns Enin cel tânăr În timp ce scotea oțelul plin de borhot și sânge, «da’ nu trebuia să minți În gura mare...» A plecat și l-a lăsat horcăind În buruienile de la marginea potecii. Pe drum, Însă, după ce s-a răcorit nițel, l-a prins mila de amărâtul care se chinuia În dureri cumplite. De junghietură În burtă se moare greu și dureros. Drept care s-a Întors, i-a tăiat beregata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tu, băi Lică; eu n-ajung”. „N-ai, bă, nimica. Te-a păcălit ăsta.” Dar Blondul nu crezu. Se năpusti iar pe mal, Își lepădă țoalele și se tăvăli prin nămol, apoi se bătu peste șale cu un mănuchi de buruieni. Ăi din apă râdeau de el: „Pune-ți, mă, dracu’, nădragii pe tine, că ți se vede baritai scula și ne speriem! Vai de mine: are cel puțin doi milimetri jumate! Și nu ne mai arăta curu-ăla alb, că, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Digului și se uitau tăcuți la mișcările fără noimă ale celor din jurul Gropanului. În partea cealaltă a ochiului de apă, cuminte și tăcută, dar atentă și ea la cele ce se petreceau, mama lui Lică abia dacă se vedea din buruienile Înalte. Băieții o zăriră, dar nu avură Îndrăzneala să-și spună ceva. Spre seară vânzoleala se potoli. Pe Lică, Înfășurat În foaia lui de cort, Îl urcară Într-o mașină. Băieții Își luară plasa și bicicletele și coborâră fața dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Pe măsură ce Tușa Își Întețea truda, toate se dezghiocară din locurile lor, Învârtite ca aluatul din căpistere. Pământul se văluri, Își Încrâncenă scoarța, repezi copacii cu vârfurile În jos și, În rădăcinile din care curgea țărâna, aruncă spice de grâu și buruieni la un loc. Apa Dunării se ridică și ea peste Coastă, Își Învolbură și Își răsuci valurile cenușii: pe ulițele satului se zbăteau moruni și crapi. Păsările zburau zănatec, ca niște săgeți strâmbe, sub cerul În care urcase și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bate joc de noi!” - adicătelea mamutul numai se prefăcea că e rănit, ca să-și râdă de prostia lor. Strângeau În mâini arcurile cu săgeți, care se inventaseră deja În vremurile acelea, strângeau și din dinți, strângeau și din stomace. Mâncau buruieni, semințe, rădăcini, gândaci, râme, tot ce puteau găsi În goana lor după muntele umblător de carne. În cele din urmă, monstrul cu dinți enormi și Încovoiați se prăbuși. Vreo doi Înfometați, mai puțini la minte, se apropiară, cu gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
afară. Se ridică numaidecât, fără să-i pese că Îi atârna un braț, coastele Îi ardeau și din frunte i se scurgea sânge pe obraji. Mașina părăsi drumul, trecu printr-un gard de uluci putrede, străbătu o curte plină de buruieni, dărâmă o casă de paiantă și un coteț și se repezi spre lanul de porumb timpuriu de la poalele coastei. Se propti cu roțile din față Într-un șanț, se dădu peste cap, se rostogoli de câteva ori și se aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de porumb timpuriu de la poalele coastei. Se propti cu roțile din față Într-un șanț, se dădu peste cap, se rostogoli de câteva ori și se aprinse, cu o bubuitură de obuz. Soldatul Cătănuță ședea, cu ochii spre Baltă, În buruienile din curtea unui poet și pictor, și se uita cum ardea porumbul - mândria Directorului de IAS. Poetul ieșise În chiloți din casa dărâmată și urla. Chiar În acea noapte veniră mașinile de la garnizoană. Cătănuță fu Încătușat, cu toate că avea un braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]