5,695 matches
-
lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cîntările și sunetele muzicii. Numai că acum era iarăși liniște, iarăși beznă, iarăși Încremenire, contenise orice mișcare, dispăruse lumina și totuși el Își Închipuia lumina, Își Închipuia frisonul frigului și dorea cu Înfiorare să mai fie tulburat de lumina soarelui, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atît de reale, mai reale decît cerul de deasupra capului său, mai reale decît scîrțîitul oiștii carului și decît larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurînd rugăciuni și cîntări. 16. Oh, fiți binecuvîntați, voi cei care ieșiți În Întîmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvîntați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de cum Închise ochii să poată auzi mai bine răgetul leilor, chipul tînărului cu barba roșiatică se făcu nevăzut, iar deasupra sa se ivi iarăși denecuprinsul cerului. 17. Dintr-odată se lăsă o liniște deplină, care va spulbera sîcÎitoarele bocete și cîntări ale mulțimii; Încetase și scîrțîitul, smucitura roților prin hîrtoape: carul se oprise locului. Și ăsta era tot vis? Acea potolire care-i făcea atît de bine sufletului său după atîta vînzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scîrțîitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
anul 1933. Citise undeva că acea carte salvase pe frontul rusesc un tînăr subofițer: glonțul tras dintr-o pușcă cu lunetă se oprise Între paginile ei, tocmai În dreptul inimii. Cartea aceea Îi insufla siguranță. TIMBRE ROȘII CU CHIPUL LUI LENIN Cântarea cântărilor STIMATE DOMN, În cadrul unei conferințe pe care ați susținut-o În rue Michelet, ați pus următoarea Întrebare: „Ce s-a Întîmplat cu corespondența lui Mendel Osipovici?“ admițînd totodată că Operele complete publicate de Editura Cherkov House pot fi socotite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
1933. Citise undeva că acea carte salvase pe frontul rusesc un tînăr subofițer: glonțul tras dintr-o pușcă cu lunetă se oprise Între paginile ei, tocmai În dreptul inimii. Cartea aceea Îi insufla siguranță. TIMBRE ROȘII CU CHIPUL LUI LENIN Cântarea cântărilor STIMATE DOMN, În cadrul unei conferințe pe care ați susținut-o În rue Michelet, ați pus următoarea Întrebare: „Ce s-a Întîmplat cu corespondența lui Mendel Osipovici?“ admițînd totodată că Operele complete publicate de Editura Cherkov House pot fi socotite incomplete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
iar semnificația ei devine evidentă doar În contextul conviețuirii noastre). „În fiecare cuvînt al meu, În fiece punct, te afli și tu, precum polenul“, spunea el. „Tot ce am scris și chiar ce am tradus se află sub semnul tău.“ CÎntarea CÎntărilor a fost tradusă de el În 1928, deci În perioada În care Între noi nu mai existau sfîșieri (și este o inepție afirmația lui Ianikovski cum că acea traducere ar suna distonant). Anumite inadvertențe erau În mod deliberat strecurate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
semnificația ei devine evidentă doar În contextul conviețuirii noastre). „În fiecare cuvînt al meu, În fiece punct, te afli și tu, precum polenul“, spunea el. „Tot ce am scris și chiar ce am tradus se află sub semnul tău.“ CÎntarea CÎntărilor a fost tradusă de el În 1928, deci În perioada În care Între noi nu mai existau sfîșieri (și este o inepție afirmația lui Ianikovski cum că acea traducere ar suna distonant). Anumite inadvertențe erau În mod deliberat strecurate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
bisericii din satul stăpânăit. Pe de altă parte, potrivit unei păreri care s-a încetățenit, vorbim de un sat pe deplin întemeiat atunci când are biserică proprie, adică atunci când s-a realizat unitatea spirituală a comunității întregi, când toată suflarea ascult cântările dumnezeiești; își botează, căsătorescă copiii în biserică și în cimitirul bisericii își îngroapă morții. Nu avem nicio dovadă că acești doi proprietari ai moșiei Filipeni ar fi făcut mai întâi biserică în Fruntești, este o presupunere, dar dacă avem în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și Dumitru Abureanu, Mihai Pentelescu și „regizorul” Nănescu Iordache. Tot ce se realizase pe linia cultural-artistică la începutul deceniului al optulea al secolului XX (1971-1980) a fost folosit la marile serbări la centenarul colii (1877-1977), dar și în Festivalul Național „Cântarea României” lansat atunci de conducerea partidului comunist. Cu ocazia centenarului școlii a fost alcătuită o echipă de dansuri populare, formată din dansatori între două vârste, care făcuser parte din formațiile artistice din perioada interbelică. O fotografie descoperită de Vasile Huțu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
În depărtare, un soi de psalmodiere cu vorbe nedeslușite. Pentru o clipă, crezu că era o halucinație și se Întoarse. Văzu, de dincolo de colțul străzii, un curios șir de oameni care se apropiau cu pași Înceți. De la ei venea acea cântare. Grupul părea alcătuit din supraviețuitorii unui naufragiu. În fruntea tuturor pășea un bărbat Înalt, Înveșmântat Într-o sutană austeră și Întunecată, cu capul bărbos afundat În glugă. Înainta sprijinindu-se Într-un baston lung, terminat În partea de sus printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Priorat - Iată informațiile pe care le-ai cerut despre oaspeții de la han, zise secretarul, prezentându-i lui Dante o foaie. Nu a fost ușor: a trebuit să Îi Întreb pe toți șefii de gărzi de la porți. - Te aștepți la o cântare de laudă, messer Duccio? răbufni Dante, smulgându-i hârtia din mână. Era o listă de nume, cu câteva cuvinte În dreptul fiecăruia. - Nu pare să fie mare lucru, rodul muncii dumitale. - Florența e un pământ al libertății. Noi nu interogăm drumeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în fața unui câmp de orez și, mai ales, cu o încetineală în priviri, un soi de absență care-l cuprindea când se gândea la acele ținuturi, la tot ceea ce îmi spusese despre ele, la nopțile în care se auzeau doar cântările broaștelor, căldura năclăindu-ți trupul, marele fluviu noroios aducând copaci și hoituri de capre, nuferi albi și volbură de apă smulse de pe țărmuri. Câteodată, Gachentard imita dansurile femeilor, grațioasele mișcări ale mâinilor, cu degetele arcuite, rotirea ochilor și muzica fluierelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cum?, ca sarea-n bucate, adică normal, calm, necesar, adică trebuie să fii aici, lângă mine, să nu lipsești. Și tata pricepea lecția. — Cum iubim, tată, probăm iubirea celuilalt sau avem în el încredere absolută? — Nu, băiete, e ca-n Cântarea Cântărilor: Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; Dragostea nu este invidioasă; Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca sarea-n bucate, adică normal, calm, necesar, adică trebuie să fii aici, lângă mine, să nu lipsești. Și tata pricepea lecția. — Cum iubim, tată, probăm iubirea celuilalt sau avem în el încredere absolută? — Nu, băiete, e ca-n Cântarea Cântărilor: Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; Dragostea nu este invidioasă; Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mi-a dat prima dată din pom și eu am mâncat... * — A doua trădare a fost în adolescență, eram prin liceu, recitam cu mare succes nu știu ce poezie din Coșbuc, apoi o baladă populară, Toma Alimoș, câștigasem deja toate premiile la Cântarea României, fusesem la televizor, la emisiunea Dialog la distanță, eram cel mai cunoscut adolescent din țară, ți-am mai povestit asta, atunci când ți-am amintit de mama... La liceul unde învățam eram vedetă, vedeta școlii, luam notele ușor, unii profesori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
societate și, privindu-le atent, Își Închipuise că vede pe chipul lor o expresie care spunea: „O, dacă aș fi pus mâna pe tine!“ O, cât de Încrezut era! Dar seara aceea părea a fi una a stelelor și a cântărilor și sufletul strălucitor al Clarei continua să lumineze calea pe care călcau. De aur, de aur e văzduhul - le cânta el băltoacelor din cale -, de aur văzduhul, note de aur din mandoline de aur, acorduri de aur din viori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lui și a murit, cu iubiții ei cu tot... ...Mereu spiritul lui și nu ochii ei, mereu arta lui și nu părul ei. „Cine a Învățat un tertip rimat să fie Înțelept și să se oprească Înainte de sonetul de aici...“ Cântarea mea, oricât de-adevărată, să te cânte În luni de iunie o mie și nimeni să nu știe că ai fost, o după-amiază, Frum’sețea-ntruchipată. El a scris rândurile acestea Într-o zi când s-a gândit ce rece vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sufletele dezgolite sunt Întotdeauna sărace și el s-a Îndreptat curând spre casă, lăsând lumini noi să-i pătrundă În suflet o dată cu soarele. O POEZIE TRIMISĂ DE ELEANOR LUI AMORY DUPĂ CÂȚIVA ANI „Aici, copii ai pământului, peste a apei cântare duioasă, Ce-și susură muzica, purtând a luminii povară, Ziua-nflorește ca o fiic-a surâsului, prea radioasă... Aici putem șușoti neștiuți, ne-nfricoșați de noaptea de vară. Plimbări singuratice... Oare splendoarea sau ce ne-a legat Adânc În vreme, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
concerte. Aleargă ură și iubirea, de sus ne cheamă nemurirea, prin zile rele, sau mai bune, -De ce așa, cine ne spune? Plâng nedreptăți, trec milostenii, ducând cu ele izul vremii, trec întristările, suspinul, se usca omul, precum crinul... -Unde-i cântarea, cum a trecut? numai durerea o mai ascult, adun la piept doar amintirea, roua din ochi scalda privirea. Trec generații, generații, alții că noi, iar noi că alții, trec veri, sau primăveri și toamne, ne-apropiem de Tine Doamne! din
Trec anii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83368_a_84693]
-
musicien 1 va fi umplut și mai departe de un interminabil conținut. Pentru aceasta se vor găsi ebraice și slăbănoage Danaide. Lirismul cel nou se limpezește de apele, mai luminate, ale unei melodice arhitectonice: modul dorian (al lirei), echivalentul simplicității cântării bisericești. * Pentru "Sburătorul", această lecție de discriminare. Domnul E. Lovinescu n-are nevoie de lecții de poetică. Sincronismul și participarea lui îi umplu cu prisosință neantul zilelor. Atât numai că, în caligrafierea sincronică ori tardivă a ideilor, nu pune toată
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
apoi. În lungile mante, cu paloșul la coapsă și cu crucea pe piept și afară de scarlatul tocurilor, înveș-mîntați, împanglicați și împănoșați numai în aur și verde, verde și aur, așteptam ca surghiunul nostru pe pământ să ia sfârșit. O lină cântare de clopoței ne vestea că harul dumnezeiesc se pogorâse asupra-ne; răscumpărați prin trufie aveam să ne redobândim înaltele locuri. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuți coborâseră prapurile înstemate și una câte una se stinseseră cele șapte candele de la altar. Și plecam
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Nu-i plămadă mai mănoasă Din al vorbei spic pe pai, Vers de liră mai mieroasă În al slovei dor și vai, Nu-i văpaie mai focoasă Sub copitele de cai, Curgere mai mlădioasă În al dansului alai, Nu-i cântare mai aleasă Plânsă-n bocete de nai, Lacrimă mai cuvioasă Pe al doinei noastre plai Și nu-i jale mai sfioasă În nefericitul trai Al românului ce lasă Limbă, datini, colț de rai... Și-i ca zimții de la coasă Când
NU E LIMBĂ MAI FRUMOASĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364333_a_365662]
-
specialitate o scriitură atât de limpede, o radiografie atât de fină a poeziei populare, un veritabil act de cultură și originalitate. Vă invit să vă opriți asupra acestor pagini, așa cum am făcut-o eu, să vă bucurați de versuri și cântări, izvorâte din sufletul românului și surprinse de o mare artistă”. „Fiecare vers popular, fiecare imagine artistică e hrană pentru sufletul meu” reflectă mărturisitor interpreta Florica Bradu. „Am avut o relație specială cu publicul care m-a iubit și îi sunt
FLORICA BRADU. ÎN ALIPIRE AFECTIVĂ CU CERUL SUFLETULUI… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1759 din 25 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/364451_a_365780]
-
i-a dat formă și chip după asemănarea Lui, a suflat duh de viață peste mine și știu că ceea ce sunt, sunt prin El." " Orchestra cânta "Vino la Isus - Apa Vieții."? n momentul în care am auzit primele versuri din cântare, sunt atât de impresionată încât îmi amintesc, efectiv, clipele acelea, am izbucnit în plâns și simțeam că ceva se întâmplă cu întreaga mea viață." Reporter: - Angelica Romașcu a fost profesoară de fizică. Acum este avocat. Provine dintr-o familie de
VIETI TRANSFORMATE de IOAN CIOBOTA în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364506_a_365835]