2,091 matches
-
m-am uitat la Puiu și am văzut cum îi tremură colțul gurii de frică, am lăsat din mână smocul, gândindu-mă că totuși nu trebuia să iau parte la această bătălie și că precis n-o să pot să mă cațăr sus, pe mirador, după mingea de piele a Prodanilor. Totul a început când s-a constatat că noul șanț de canalizare trece prin mijlocul terenului nostru de fotbal, iar noi eram astfel nevoiți să jucăm mingea pe terenul celor de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a scos un strigăt, prăvălindu-se cu mâinile întinse lateral, înapoi în lan, și atunci m-am pus la loc, pe burtă, spunându-i lui Puiu că postul de observație nu e păzit și că probabil am putea să ne cățărăm sus ca să luăm mingea, și ar fi bine să și pornească imediat, la care el a zis că toată chestia asta cu războiul e o escrocherie pentru că e interzis să te urci pe postul de observație, pentru că el se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
palme, dar ce anume era înfipt în vârful lancei nu se vedea, și nici n-am vrut să mă uit ca lumea, am preferat să-mi întorc capul, pentru că-mi era teamă că n-o să mai am curaj să mă cațăr pe postul de observație, mă gândeam că-n vârful lancei o fi doar un porumbel sau un iepure braconat, și între timp am ajuns la postul de observație și am luat-o pe scară în sus. Scara nici măcar nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sau un iepure braconat, și între timp am ajuns la postul de observație și am luat-o pe scară în sus. Scara nici măcar nu era una adevărată, era doar o prăjină cu niște stinghii orizontale bătute-n cuie, cum mă cățăram, se clătina destul de tare, iar stinghiile trosneau, trebuia să mă țin cu putere fiindcă n-aveam poftă să cad, și atunci, în timp ce mă cățăram, m-am uitat în sus, și printre scândurile podelei de la postul de observație am văzut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
era una adevărată, era doar o prăjină cu niște stinghii orizontale bătute-n cuie, cum mă cățăram, se clătina destul de tare, iar stinghiile trosneau, trebuia să mă țin cu putere fiindcă n-aveam poftă să cad, și atunci, în timp ce mă cățăram, m-am uitat în sus, și printre scândurile podelei de la postul de observație am văzut că acolo sus e cineva, era Remus Frunză, ghemuit într-un colț, pe un morman de frânghii, am văzut că fumează, fața îi era roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că nu-l văzusem, la care și Remus a dat din cap, dar n-a zis nimic, a tras numai un fum din țigară, suflându-l pe nări, ei, și atunci am reușit să mă adun cumva și să mă cațăr până sus, cu picioarele ca de plumb, și atunci, brusc, Remus Frunză m-a apucat de încheietura mâinii și m-a tras înăuntru în postul de observație, între timp am auzit că Romulus mă întreabă care-i numele meu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
câini. Basoreliefurile mi le-am imaginat ca fiind mult mai spectaculoase, e drept că erau destul de mari, stăteau înșirate acolo sus, pe peretele de lut, la vreo patru metri de sol, nu prea-mi dădeam seama cum s-au putut cățăra atât de sus ăia de le-au făcut, erau și destul de tocite și nici ce anume reprezintă nu se vedea prea bine, parcă am recunoscut în ele niște case și animale și o mulțime de siluete umane, unele țineau arcuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
eram ca și acasă, mai trebuia doar să cobor poteca și s-o tai prin curtea din spatele blocului, dar când să zic că ajunsesem la liman, s-a auzit un fluierat. Uitându-mă în jur, l-am văzut pe Zolika, cățărat în Marele Copac, iar de printre tufe a apărut banda lui Lupu, erau toți în păr, m-au înconjurat în tăcere, a coborât și Zolika din copac, și atunci Lupu s-a postat înaintea mea, spunând că acum m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
vrea să-mi arate, dar mi-a zis numai să am răbdare, continuând să fluiere, între timp mie mi-a venit în minte ce auzisem de la băieți, că mănâncă pisici și câini, își injectează pălinca singur, cu seringa, nopțile se cațără pe balcoanele blocurilor, pândind locatarii prin geam, deși nu prea credeam toate astea, mă gândeam, totuși, că n-ar trebui să merg cu el, și-ar fi mai bine s-o șterg acasă, însă în același timp eram și destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
hainei o proteja, nu simți picioarele păroase ale micului crab care se tîra pieziș pe umărul ei; un al doilea se ivi, Înaintînd spre gîtul ei. Începu să fie cuprinsă de panică, simțind tot mai clar vietățile care i se cățărau de-a lungul gambelor și Începu să urle de spaimă: o jumătate de duzină de crabi Își continuau urcușul pe haina ei! Unul Îi ajunse pe gît. Marie tresări violent, căci Își dădu seama, alungîndu-l, că zeci de crabi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi ajungea pînă la Înălțimea pieptului și Începu să tremure dîndu-și seama că era vorba de o bucată de văl de mireasă stropit cu sînge care, ținut de o piatră rotundă și plată, era mișcat În voie de vînt. Se cățără iute pe dolmen, dar, În mișcarea pe care o făcu pentru a apuca piatra, vălul diafan Își luă zborul, dus de vînt spre mare. Cu trupul chircit de neliniște, Îl urmări o clipă din ochi, apoi apucă piatra rotundă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas Îndreptă lanterna spre interior și lumină pereții unui tunel căruia nu Îi vedeau capătul. Poate că era tot o galerie Înfundată? Dar ce aveau de pierdut? Apa le ajungea deja la bărbie. Lucas o ajută pe Marie să se cațăre În pasaj și se strecură la rîndul lui, părăsind grota de acum complet Înecată de mare. Tunelul urca În pantă lină. Se tîrÎră cam vreo douăzeci de metri, cu veșmintele agățîndu-se de asperitățile pietrei, cînd galeria se lărgi, Îngăduindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cum se afundă Încă și mai mult. - Acum, Lucas. Te rog. CÎrligul e oblic În dreapta, la douăzeci de centimetri de mîna ta... Prinde-l, Îl Încurajă ea, cu sufletul la gură. Atunci, Încercînd să uite de vietatea scîrboasă care se cățăra pe obrazul lui, pipăi, simți sub mînă metalul rece al cîrligului și, trăgîndu-l spre el, reuși să se agațe. În sfîrșit. Marie Începu să-l tragă, dar greutatea nisipului, conjugată cu aceea a lui Lucas, era mult prea mare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cît pe ce să se Înece. Dar nu spusese nimănui nimic despre ea. Îi spusese doar fratelui său. Cei șase copii Îi lăsaseră pe cei doi bărbați grav răniți să suporte asaltul valurilor fluxului, iar cînd grota se umpluse, se cățăraseră unul cîte unul În pasajul secret. - Nu ne-ar fi putut niciodată urma, În starea În care erau, Îngăimă PM, În lipsă de alte argumente. Nu eram decît niște puștani, era doar un joc stupid... Nu ne Închipuiam că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ține după noi! Ryan slăbi apăsarea. Nu-i venea să creadă. - Ai un minut ca să te explici. PM nu mai era În situația de a trage de timp. Vezica lui Îl trădase. - CÎnd marea a atins plafonul grotei, ne-am cățărat cu toții În galeria Îngustă. Unul cîte unul. Dacă eu am trecut ultimul, preciză el cu amar, e pentru că ceilalți nu mi-au dat de ales. CÎnd am ajuns În criptă, nu mai era nimeni. Am urcat treptele și tocmai ieșeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
spre obiectivul aparatului, Înainte de a se lansa Într-un salt cu brațele desfăcute la orizontală, de sus, din vîrful farului. Erwan. Frumos ca un zeu. MÎndria lui. Soarele lui. Imaginea următoare Îl arăta ieșind din spuma mării, vesel, fericit. Se cățăra cu Îndemînare pe stînci și alerga spre mama sa, care ținea În brațe un copil de trei ani. În clipa următoare, copilul bosumflat era pus jos, iar Gaïdick se Învîrtea În aer În brațele fiului ei mai mare, rîzÎnd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ia mai taci, mă Împiedici să mă concentrez. O mînă Înmănușată În neopren negru și lucitor se agăță de scara care ducea spre puntea din spate a vasului. Capul șiroind de apă al unui scufundător ieși la suprafață, omul se cățără pe tăcute la bord. În partea din față a vasului, PM, cu brațele Încrucișate, Îl Înfrunta pe tatăl lui, delectîndu-se să-l vadă, pentru prima oară În viață, cum Își pierde aroganța Într-o agitație necontrolată și, culmea deliciului, imploratoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gurița, căutînd parcă pieptul mamei ca să sugă. Răsunară Împușcături. Instinctiv, copilul apucă scutecele care se desfăcură, o păpușă căzu dintre ele, pe care Pierric o ridică și, strîngînd totul la piept, se tîrÎ spre stînci pe care Începu să se cațăre, În timp ce alte focuri de armă răsunau În golf. Chipul lui Pierric se Încreți, cu siguranță la fel ca acela al copilului care era el pe atunci, și Începu să se smiorcăie. - Hoața! Hoața, mi-a furat bebelușul... - Cine ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nisei, cu cartierul arăbesc de blocuri, cu reclame pentru Minitelul roz și cu 60% voturi pentru Frontul Național. După halta Peillon-Saint-Thècle, intră Într-un tunel; la ieșirea din tunel, În lumina orbitoare, Djerzinski zări În dreapta silueta halucinantă a satului Peillon, cățărat pe stânci. Străbăteau așa-numitul hinterland al Nisei; oameni din Chicago sau Denver veneau să-i admire frumusețile. Intrară apoi În defileul râului Roya. Djerzinski coborî În gara Fanton-Saorge; nu avea nici un bagaj; era sfârșitul lunii mai. Coborî În gara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cât de mult ai de ucis de aci Înainte! mi-o reteză Vindecătorul. Cel mai mult! Așa că ne-am dus sus de tot. Acolo, pe pisc. Mulți dintre voi vor putea să ajungă ușor la piscul pe care m-am cățărat atunci cu Moru. E piscul cel mai Înalt din munții mei și e străjuit de o piatră ce seamănă cu Tatăl din Cer. Of, of. Mirosea a apă și a pășune. Era rece. Era senin și vedeai departe, tare departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Runa. Hai s-o luăm din loc, că ăștia n-o să stea cu mâinile În sân ca să vă spuneți voi tot ce-ați făcut de când nu v-ați mai văzut! Se ridică și-o pornirăm, cu ea În frunte. Ne cățărarăm precum caprele pe un morman de stânci uriașe, prăvălite unele peste altele. Ajunserăm Într-o viroagă adâncă, străjuită de un fel de copaci subțiri și Înalți, după care dădurăm Într-o potecă de mistreți ce șerpuia prin pădure, urcând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
smulgând cât mai multe ierburi proaspete. Puțin mai sus, am dat peste o salcie pitică. I-am tăiat un mănunchi de crengi și ne-am Întors alături de Enkim. - Acum, hai să tragem bulumacul În apă, am spus, și m-am cățărat pe malul scund, pe cât puteam de grijuliu. Vrăjmașii tot ne pândeau, răspândiți prin ascunzișurile pădurii. Sigur aveau să ne simtă când aveam să tragem de bulumac, așa că ne-am mai uitat o dată spre Enkim, ca să știm și cu ochii Închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mică În culcușul lui Enkim și ne-am agățat de copacul prăvălit. Copacul prinse a pârâi și Începu să se clatine ca o măsea stricată, așa că dădurăm drumul la vale bulumacului și culcușului. Cu chiu cu vai, izbutirăm să ne cățărăm pe stâncă, târându-l pe Enkim după noi și, odată ajunși sus, Runa pufni Într-un râs hohotitor. Ne arătă rădăcinile copacului care ne salvase - abia dacă se mai țineau Într-un morman de pământ pe care, grăbiți, ne apucarăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
după cum Îmi lăsase Moru. Și tot așa. Și tot așa. Și iată că, Într-o bună zi, pământul dădu din nou semn că se termină. Marea cea mare se Întindea de acum și spre Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr În vârful unui munte care se ridica În fața noastră și, odată ajuns În vârful lui, am simțit că Încremenesc. M-am așezat și i-am așteptat pe Enkim și pe Runa să se apropie. Runa oftă, iar Enkim se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
el cu ochiul, privind țintă Între coapsele mele. Apoi, Îmi Întinse palma cu degetele rășchirate. I-am răspuns cu același gest. Se uită peste brațul de mare. Luă o piatră de jos și-o azvârli Într-o maimuță care se cățăra pe stânca de la intrarea În peșteră. Maimuța chelălăi precum un câine și se strâmbă la Vindecător, de ziceai că-i un copil pus pe șotii, iar oamenii din peșteră râseră. Am râs și eu. La fel și Enkim și Runa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]