2,726 matches
-
cu clementină fac țac‑țac pe caldarâmul fierbinte. Aproape am ajuns la poarta studioului, când îl aud strigând, atât de tare încât mai multe persoane se întorc să se uite la noi. — Becky! Așteaptă! Mă opresc, mă întorc încet pe călcâie și îl văd ridicat în mașină, formând un număr de telefon la mobil. — Ce faci? strig, suspicioasă. Îl sun pe tipul ăla îngrozitor cu care trebuie să mă întâlnesc, zice Luke. Să‑l contramandez. Să anulez întâlnirea. Îmi încrucișez brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
foarte important? — Rebecca? vine o voce de pe scări - și mă întorc și îl văd pe Luke uitându‑se spre mine. S‑a întâmplat ceva? O, Doamne. Nu! zic repede. Sigur că nu! Ce să se întâmple? Mă răsucesc repede pe călcâie și, înainte ca Charlotte sau recepționerul să zică ceva, mă grăbesc pe scări. — Sigur nu s‑a întâmplat nimic? zice când ajung lângă el și îmi zâmbește. Sigur! zic, cu o voce ușor mai stridentă decât vocea mea obișnuită. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
că da. Păi, hai c‑am plecat atunci, mă așteaptă Ed. Ne vedem mâine. Dispar pe coridor și, de data asta, slavă Domnului, intră în lift. În clipa în care sunt sigură că au plecat, mă așez mai bine pe călcâie, nedumerită. Ce se întâmplă? De ce vorbeau despre dat în judecată? Pe cine? Și de ce a fost Banca Londrei aici? Are de gând să îl dea în judecată pe Luke? Rămân o vreme nemișcată, încercând să pun totul cap la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
toți? — Păi, i‑am sunat pe toți cei din agenda mea, zice Suze. Și din agenda lui Tarquin. Și a lui Fenny... — Aaa, zic, râzând. Așa se explică. — Bună, Becky! zice o voce veselă din spatele meu și mă răsucesc pe călcâie, dând peste Milla, prietena Fenellei, cu două fete pe care parcă le știu de undeva. Am să licitez pentru puloverul tău grena! Și Tory pentru rochia aia cu blană, iar Annabel a văzut vreo șase mii de lucruri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
uite la niște mese, așa că rămân o vreme singură, uitându‑mă la mulțimea din ce în ce mai numeroasă. Fenella intră, o salut, dar e instantaneu înghițită de un grup de prieteni gălăgioși. — Bună, Becky, zice o voce șovăitoare din spatele meu. Mă răsucesc pe călcâie șocată și mă trezesc uitându‑mă la Tom Webster. — Tom! strig. Ce faci aici? De unde știi de chestia asta? El ia o înghițitură din pahar și îmi aruncă un zâmbet. — Suze a sunat‑o pe mama ta, și ea mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ia de jos „vâsla” și lovește cu grație în apa imaginară. Se apleacă și se ridică, unduindu-se, apoi își îndreaptă genunchii pentru a zugrăvi clătinarea într-o barcă. Bătăile tobelor îi acompaniază mișcarea. Merge când pe vârfuri, când pe călcâie, din partea stângă a scenei în partea dreaptă, demonstrându-și talentul de a „călca apa”. Face un liang-xiang - rămâne într-o poză - și apoi deschide gura ca să cînte celebra arie. Chipul lui Mao pare solemn, dar pe dinăuntru vântul minții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Lacul Pei. Îmi aduce aminte de o poezie de Tsen Tsan, un poet din dinastia Tang. Zece mii de piersici care înfloresc peste noapte. Fata nu poate înțelege farmecul poemului, dar simte din versuri emoția lui Mao. Femeile se lasă pe călcâie, își mănâncă micul dejun. Lan Ping se uită fix în castron. E cu gândul la Mao. Le privește pe femei cum mășeluiesc și fac instrucție până la ora de curs. Femeile vin și se așază în șiruri în fața ei. Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
adie pe față mă face să simt primăvara. Zâmbind în vânt, mă gândesc în sinea mea: Sunt o fată-bandit! Călăresc până când nările calului se lărgesc de la gâfâit și pătura s-a umezit de la transpirația lui. Și apoi îmi mai înfig călcâiele în el pentru un ultim galop. Doamna Mao Jiang Ching e mulțumită, dar plictisită în același timp. Începe să se sature de rolul ei de casnică. Își dă seama că nu poate fi satisfăcută de o casă plină cu copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
schimbă. Acum e Sala din Aripa de Est. Intră discipolul Yao. Apar două gărzi și îi blochează calea. El privește în jur și cade în genunchi. Apoi vine Wang Hong-wen. Când Wang vede gărzile apropiindu-se, el se răsucește pe călcâie ca să fugă, dar nu reușește să ajungă până la poartă. Se zbate, se împotrivește, dar până la urmă este legat fedeleș. O gardă pășește spre camera de filmat. Pe chipul lui e exaltare. Își întinde brațul și oprește camera. * Nimeni nu răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
care deraiaseră, se Împotmoliseră, se Înzăpeziseră, luaseră foc, și să adauge pensiei, nu prea Îndepărtate, procentul cuvenit din rodul unor Încordate ceasuri de muncă pline de realizări, răspunderi, succese. Așa că, ieșite dintr-un stres și intrate În altul, Își scoseseră călcâiele umflate din pantofi și-și desfăcuseră pe furiș fermoarele, copcile, cordoanele deasupra stomacurilor umflate, arse de hiperaciditatea Îngrijită decenii la rând În cantine de instituție și ședințe de analiza muncii, Își potriviseră rochiile de ocazie ce scoteau aburi de colonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Vă rog, faceți loc! Victor semănând panică În jur, toți disperați că ar putea veni Între timp alții care să ne chidnapeze musafirul sau că Însuși Traian, neobișnuit să-și pierdă vremea fără nici un folos intelectual, se va Întoarce pe călcâie și va lua oricare alt avion În oricare altă direcție din lume, dispărând Într-un nor de fum cu spray-urile cafeaua chewing-gumurile și casetele video pe care se presupune că le deține. La așa ceva doar eu m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pe covor. Femeile și fetele, împiedicate de propriile lor fuste, ajunseră și ele tot acolo, țipând cu mare plăcere. Bărboșii boieri divaniți, incomodați de greutatea anilor, a caftanelor și a calpacelor tivite cu blănițe de jder, doar se răsuceau pe călcâie la dreapta sau la stânga, urmărind fuga micuțului rebel care reușea să scape mereu. O potaie atât de simandicoasă și de îndârjită, înverșunată să-i termine pe toți cu lătratul ei. era cu adevărat comică, ba chiar cuceritoare. După ce ascultă atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
catifea albastră, așezată în fața celor cinci instrumentiști. Pe fotoliul din dreapta stătea guvernatorul orașului București, Hristofor Comneno, pe care generalul îl salută zgomotos. Doamna și domnul conte Ledoulx ocupau fotoliile din stânga sofalei albastre. Înainte de a se așeza, generalul Kutuzov își pocni călcâiele și se înclină galant spre Toinette. În general, Marelui Komandir îi plăceau femeile. Le aprecia până și pe cele mai puțin înzestrate. Știa, din experiență, că există întotdeauna compensații, unele chiar deloc neglijabile. Auzise despre întâmplarea hazlie dinainte de Crăciun, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
doar gogoși, dar m-am distrat bine. Care-i acolo?! țipă ea spre ușa chicinetei care îi servea drept cabină. Purtând prețiosul coș cu gardenii albe în brațe, Ivan, ordonanța lui Kutuzov, păși emoționat pragul, își scoase chipiul, își pocni călcâiele și răcni ca la raport, turuind pe limba lui: ― Generalul Mihail Ilarionovici Kutuzov vă oferă aceste flori rare și vă urează mult succes... și... omagiu... pentru... pentru... Ordonanța uitase ce fusese învățat să mai spună. Holbă ochii, se înroși tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lor. ― Voi trece numele cu mâna mea. ― Așa vom face, Înălțimea Voastră! Întocmai așa! turui nacealnicul, făcând o veritabilă temenea. ― Oceni harașo! Își strânse mantaua pe el și se răsti fără menajamente: Dar scrieți odată pricazul, puturoșilor! Se răsuci pe călcâie, militărește, și porni repede înapoi, spre apartament, lăsând toate ușile date de perete în urma lui. Peste o oră, nacealnicul intră sfios la general. Îl găsi așa cum îl știa dintotdeauna. În uniformă impecabil călcată, bărbierit, pudrat, parfumat, cu părul grizonat proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
asta, că tusea nu-l mai deranja. Dispăruse... de supărare, de indignare, de revoltă?! Deschise ușa și tună peste balustrada palierului. Ivan se buluci în sus, pe scară, încheindu-și, din mers, nasturii pantalonilor. Înțepeni dinaintea generalului și-și pocni călcâiele. ― Prezent, să trăiți! ― Lasă asta, ștrengarule! Du-te la cancelarie! Spune-i nacealnicului că am nevoie de un pisar și de un curier special. Dă o fugă până la croitor și spune-i să poftească imediat la mine. Cheamă și bărbierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ai rămas. Eu sunt o femeie cu un veritabil sânge nobiliar. Nu pot s-o fac așa, pe maidan, în dosul brutăriei, ca tine. Consulul uitase, bineînțeles, ușa deschisă. Pe culoar, Julien consideră că auzise cam tot. Se răsuci pe călcâie. Venise timpul să se ocupe și de acel animăluț de budoar. Putea să jure că Hermelinul încă nu își revenise. Într-adevăr, îl găsi în picioare, gata de fugă. Nu apucase să se încalțe, dar îmbrăcase o cămașă cu jabou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
zmulgi, din ce crește mai aprig... Am pligit eu, așa, mai pi la-nceputuri, dă, ca omu, adica după Reformă - da te pui cu buruianu’? ’L zmulg din fața ochilor, păn-să fac pasu, crește la loc, În urmă, mă bate pisti călcâie! Asta mi-i Crucea, domțători’! Da lasă, las’... Vine el, treieratu’: mașâna face taman ca la Scriptură: Alege-se-va grâul de ne-ghinăăăăă..., cântă Ion, cântă și râde, la umbră, pe prispă..., zice tata, cu ciudă și râzând și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cum se topesc, pe după cap, prin tufe. Și mi-am zis... Zis și făcut. Mă iau după ei, târâș, prin ierburi, ca la război, soldații. Dau de ei, nu prea departe. Mă apropii - i-aș fi putut atinge lui Gligor călcâiele. Și văd, aud. Mama are dreptate: Duda e stricată rău - dar Încă nu era, când i-a zis: Stricato! și a bătut-o, ca să nu mă strice, cu mine nu era, s-a stricat de când a stricat-o alde Gligor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cum să i le dau, eu ei, când sunt ale ei; pe picioarele ei - uite-le! Faine, cum zice domnișoara Tuza. Știam eu de ce. Stă pe scaun, le Întinde spre mine. Picioarele ei cu cizmele ei roșii. Le iau pe sub călcâie, mă uit la ele, clatin din cap, dau să le despart - Bălana și le ia Înapoi, se ridică de pe scaun, Își apasă dosurile palmelor pe obraji: - Da ci tu faci? Nu se face, ești mititel, tu... - Știu eu mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu spune ce le-a spus tâlharilor de Măneni de-o mie de ori, nu contează. Bine le face, tal’arilor de Măneni - i-or fi făcut ceva fetișoarei. Un copil. Iese pe calidor și mama. Și Mătușa Domnica la călcâiele ei. Bătrâna tresare, Închide ușa, Îi șoptește mamei: - Ș’ dacă fuge pin dos? Îi tare mare, nimeni n-o poate opri dacă... - Nu fuge, zice mama, dintr-o dată foarte Înaltă, deși nu-i mai Înaltă decât bătrâna moșului. Fii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acord, de acord, ei sunt de zece ori mai mulți decât noi - dar omu-i om - unic... - S-o credem noi!, dă tata din mână, cu lehamite. Ei altceva cred - după Învățătura tătărască: un om - nimic! Îl strivești uite-așa, cu călcâiul, ca pe-un muc de țigară - altul la rând! Alții! Davai, Davai! Vperiod, uraaa! - Sșșșt, că ne-aud oamenii, face mama. - Ce, Grabenko-i om? O fi fost, când l-a făcut mă-sa... - Și tu, acuma... Vorbește mai cu perdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Creangă? Sigur În Creangă: acela, chiar de n-a scris, ar fi putut să scrie. La urma urmei, nu contează unde - poate niciunde, dar tare-i frumoasă... - ...au sărit pe cai și-au luat-o la sănătoasa, de le sfârâiau călcâiele. - Copitele, corectez eu, din mers și din vârful creionului. - Cum? A, da, copitele..., oftează mama și se lasă pe pernă, istovită, cu ochii Închiși. Continuăm altă dată, la altă vizită: - Dar nu s-au lăsat, neamurile, zic. S-au Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
în picioare și să-l bată cu bățul. — Ce să fac? își întrebă fratele, care stătea sus deasupra ei, plescăind din limbă la vederea lacrimilor sale și examinându-și în același timp venele verzi de pe braț și pielea bătătorită de pe călcâie. Înnebunesc, spuse Pinky, mă simt ca un foc de artificii apris cu un chibrit. Dacă artificiile au fost aprinse, spuse Sampath, înseamnă că vor exploda, indiferent că-ți place sau nu. Asta doar dacă nu cumva știi cum să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
său. Cum își pusese flori în spatele urechilor, cum le sorbise nectarul. Desfăcuse păstăile cu dinții și deschisese mugurii ca să le descopere umbreluțele roz. Cu cât petrecuse mai mult timp cu astfel de activități, cu atât fusese mai absorbit. Își gâdilase călcâiele cu marginea tăioasă ca o lamă a ierburilor sălbatice, își frecase picioarele de o bucată de scoarță ca să fie cuprins de același extaz insuportabil pe care îl simte o pisică frecându-se de un trunchi de copac. Storsese cleiul lipicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]