KorAP: Find »[drukola/base=cămilă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...61 >

1,520 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

fac la cel mai mic semn de pericol este să-și mute așezarea și să-și trimită familia într-un loc îndepărtat, la mii de kilometri distanță. Nu - negă convins. Pentru targuí-ul ăsta, acum casa lui e acolo unde e cămila lui, de pe coasta Atlanticului până la Marea Roșie. Și ăsta-i avantajul lui față de noi: n-are nevoie de nimic și de nimeni. Ce facem atunci? Privi soarele ce colora cerul în roșu și era pe punctul de a dispărea complet. Clătină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
un „Fiu al Vântului“ zdrențăros, care reușise să-l înșele și râsese de el sub litham-ul lui jegos, în vreme ce îi turna gogoșile alea absurde despre „Marea Caravană“ și comorile ei. — L-am ajutat până și să-și lege încărcătura pe cămilă, să-și fixeze bine burdufurile de apă și să pregătească totul pentru o călătorie foarte lungă, când el, de fapt, plănuise să se ascundă după primele dune și să se întoarcă în aceeași zi. Mai aruncă o privire spre pustiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
care le mâncă încet în timp ce pornea la drum, mereu spre apus, cufundându-se în umbrele ce puseseră deja stăpânire pe pământ, știind că acea noapte de marș fără grabă va interpune între el și urmăritorii săi o distanță de nedepășit. Cămila băuse pe săturate cu o zi înainte, n-o obligase să meargă mult, nici să facă mari eforturi, era grasă și puternică, cu cocoașa plină și lucioasă, semn că avea rezerve destule pentru mai bine de o săptămână, dacă înaintau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fiindcă pe malurile mlăștinoase și noroioase ale acelor ape erau miliarde de țânțari, formând adevărați nori care, la lăsarea serii și în zori, acopereau soarele și făceau viața imposibilă oricărui om sau animal ce s-ar fi apropiat. Gacel văzuse cămile înnebunite de durere când țânțarii li se vârau grămadă în ochi și în gură, care o rupeau la fugă bezmetice, aruncându-și încărcătura sau călărețul la pământ și dispărând din fața ochilor, ca să nu se mai întoarcă niciodată. Pe malul unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că se putea crăpa în orice moment, azvârlind călătorul într-o masă ce amintea de untul pe jumătate topit, care-l înghițea în câteva minute, mai primejdioasă decât trădătorul fesh-fesh, solul nisipos, fără bază, în care, dintr-o dată, omul și cămila dispăreau de parcă n-ar fi existat niciodată. Gacel se temea de fesh-fesh, fiindcă era imprevizibil, nu-și anunța niciodată prezența, dar cel puțin îi era recunoscător pentru iuțeala cu care sfârșea cu victima sa, în timp ce nisipurile mișcătoare de la malul lacurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-ului, angajat în periculoasa aventură de a vâna un om care, fără îndoială, cunoștea deșertul mult mai bine decât l-ar fi putut el cunoaște vreodată și avea să se joace cu el ca pisica cu șoarecele, ca iepurele cu cămila care aleargă după el ca să-l prindă. Dar, într-un fel sau altul, asta era: o vânătoare, și asta îl făcea să se simtă din nou în formă, activ, din nou tânăr, poate, ca pe vremea când îi pândea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
al regiunii și prieten intim cu președintele republicii, poate o să reușești să faci ceva. — Nu cred că atunci o să mai fie cineva pe care să-l protejez, răspunse și începu să mestece încet carnea tare ca o talpă a unei cămile bătrâne pe care ordonase oamenilor săi s-o sacrifice înainte de a muri fără ajutorul cuiva. De-a lungul unei singure generații independente o să distrugem tot ce-a izbutit să supraviețuiască timp de veacuri. Ce va spune Istoria despre noi? Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de orz, își instală cortul și adormi pe loc. Patru ore mai târziu, în momentul când soarele își începea timid coborâșul, deschise ochii de parcă brusc un deșteptător ar fi sunat lângă el. După câteva minute, în picioare, în echilibru pe cămilă, scrută deșertul pe care îl lăsase în urmă. Nu zări nici o trâmbă de praf înălțându-se în aer, dar știa că pietrișul greu din erg nu se ridică atunci când vehiculele sunt obligate să înainteze foarte încet din cauza nenumăratelor stânci. Așteptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să se transforme în plumb topit, dându-și seama că în groapa formată de salină, fără o adiere de vânt și încinsă de soare, temperatura era mai mare cu cinci grade, iar aerul îi ardea plămânii. Observă că targuí-ul obligase cămila să îngenuncheze și îl aștepta în picioare, lângă ea, cu pușca pregătită, și la mijlocul drumului regretă ce făcuse, pentru că sudoarea i se prelingea pe tot corpul, trecându-i prin uniformă, iar picioarele păreau pe punctul de a refuza să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
asimilează niciodată este mentalitatea unuia dintre acei șireți „Fii ai Vântului“, aparent simpli ca mod de viață, dar extrem de complicați în realitate. Luă binoclul de pe scaun și-l îndreptă spre bărbatul ce devenea un punct tot mai mic, urmat de cămila lui. De ce se adâncea din nou în acel cuptor îngrozitor nu putea ști, dar presimțea, aproape simțea, că acel fapt ascundea un vicleșug. Dacă un targuí cu apă puțină se deplasează și-și deplasează cămila, trebuie să existe un motiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
tot mai mic, urmat de cămila lui. De ce se adâncea din nou în acel cuptor îngrozitor nu putea ști, dar presimțea, aproape simțea, că acel fapt ascundea un vicleșug. Dacă un targuí cu apă puțină se deplasează și-și deplasează cămila, trebuie să existe un motiv foarte serios. Auzi un zumzăit la ureche și tresări. — Haidem, strigă. Țânțarii! Săriră în mașini și, de cum demarară, începură săse pălmuiască peste mâini și peste față, îndepărtându-se cu toată viteza permisă de terenul accidentat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
impresia că e un tip foarte deștept - făcu o pauză. Poate că cel mai bine ar fi să intrăm să-l căutam... — Probabil că asta vrea, răspunse. Dar amintește-ți că e vestit pentru măiestria lui de trăgător. Are o cămilă și o pușcă, așa că acolo jos am fi la discreția lui. Să așteptăm! Și așteptară toată noaptea, cu armele pregătite și atenți la cea mai mică mișcare suspectă, recunoscători luminii lunii. Nu s-a întâmplat nimic, iar când soarele s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ca să urce pe întuneric și să ajungă unde ne aflăm noi - calculă în gând. Trebuie să fim atenți pe la miezul nopții. Dacă o să aștepte mai mult, n-o să mai aibă timp să se îndepărteze, chiar dacă reușește să treacă de noi. — Cămila o s-o ia razna, le aminti Saud din partea de sud. Aici e un nor de țânțari. E un ochi de apă și, dacă se apropie, o să se scufunde fără scăpare. Locotenentul Razman avea convingerea că targuí-ul ar fi preferat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
rituală și strânse sângele ce țâșnea clocotind într-una din gerbe. Când se umplu, îl bău încet, călduț încă și aproape palpitând, iar în scurt timp se simți refăcut. Așteptă câteva minute, își trase sufletul și pipăi cu grijă stomacul cămilei care, fiind legată, nu se mișcase când îi sosise sfârșitul, limitându-se să încline capul. Când simți în mod sigur locul ales, șterse jungherul încovoiat de pătura roasă de sub șa și-l înfipse cu forță, adânc, răsucindu-l de câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
potolise și simțea că stomacul său era pe punctul de a plesni. își stăpâni aceesele de vomă, străduindu-se să se gândească la altceva și să uite mirosul și gustul apei ce stătuse mai bine de cinci zile în pântecele cămilei, și avu nevoie de toată voința lui de targuí hotărât să supraviețuiască pentru a reuși. în cele din urmă, adormi. — A murit, îngăimă locotenentul Razman. Trebuie să fi murit. De patru zile nu se mișcă și ai zice că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că nimeni nu-l putea vedea, începu să se miște: întâi o mână, apoi cealaltă, iar la sfârșit picioarele și capul, ca să se târască afară din adăpostul lui și să se ridice în picioare, trebuind să se sprijine de cadavrul cămilei, care, după cum observă, începuse să emane o duhoare acră și pătrunzătoare. își căută gerba și apelă încă o dată la toată voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai degrabă albuș de ou amestecat cu fiere. Apoi își scoase pumnalul încovoiat, desprinse șaua și tăie cu forță pielea de pe cocoașa cămilei, extrăgând grăsimea albicioasă, un seu rece care în curând avea să se strice, dar pe care îl mestecă, conștient că era singurul aliment ce-i putea reda forțele. Chiar și după moarte, fidelul său animal îi făcea un ultim serviciu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ajunse vocea impacientată a sergentului Malik: — A plecat, domnule locotenent... Se simțea că e furios. De aici, totul pare neschimbat, dar sunt sigur că a scăpat. — Unde? răspunse prost dispus. Unde se poate duce un om fără apă și fără cămilă? Sau aia nu e o cămilă? — Ba da. Este, încuviință celălalt. Și ceea ce se vede alături pare un om, dar poate fi și o momâie. Făcu o pauză. — Cu respect, cer permisiunea de a mă duce să-l caut. De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
A plecat, domnule locotenent... Se simțea că e furios. De aici, totul pare neschimbat, dar sunt sigur că a scăpat. — Unde? răspunse prost dispus. Unde se poate duce un om fără apă și fără cămilă? Sau aia nu e o cămilă? — Ba da. Este, încuviință celălalt. Și ceea ce se vede alături pare un om, dar poate fi și o momâie. Făcu o pauză. — Cu respect, cer permisiunea de a mă duce să-l caut. De acord, acceptă fără chef. în noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că morții nu obișnuiesc să se miște, nici unul nu avea nici cea mai mică îndoială în sensul acesta. „Fiul Vântului“ avusese curajul de a se lăsa ars de soare și, cu timpul, sarea o să-i acopere trupul, mumificându-l alături de cămila lui, așa că, poate într-o zi, peste sute de ani, cineva avea să-l descopere neputrezit și să se întrebe ce straniu motiv îl determinase să se ducă să moară într-un loc atât de îndepărtat. Locotenentul Razman zâmbi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Ai grijă de tine! — Vreo noutate la bază? — Azi-noapte a fătat... O fetiță. — Bine. Pe mâine! închise și rămase câteva clipe cu receptorul în mână, privind gânditor pustiul ce începea să se acopere cu o pâclă cenușie. Se născuse o cămilă, iar el urmărea un targuí fugar. Era, fără nici o îndoială, o săptămână cu o activitate excepțională la Postul Militar din Tidiken, unde treceau luni de zile fără să se întâmple absolut nimic. Se întrebă, încă o dată, dacă asta își imaginase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
căci evitau postul și orice contact cu militarii, după neplăcutele experiențe de la Adoras. Era trist să recunoască asta, dar militarii nu știuseră niciodată să-i atragă pe băștinași, care nu vedeau în ei decât niște străini nerușinați ce le rechiziționau cămilele, le luau puțurile și le deranjau femeile. Noaptea se lăsase grea peste întinderea pietroasă, prima hienă râdea în depărtare și stelele sfioase clipeau pe un cer ce avea să se umple în curând de ele, un spectacol minunat pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
nu se complice și mai mult. Să moară la douăzeci și opt de ani pentru cineva ale cărui idei nu le împărtășea era o prostie imensă și își dădea seama de asta. Fix la miezul nopții, cei patru oameni se întâlniră în jurul cămilei moarte; pentru nici unul nu era o surpriză că prada își luase zborul, și sergentul major Malik-el-Haideri profită de ocazie ca să sloboadă cele mai murdare înjurături din vocabularul lui cazon, blestemându-l pe targuí și blestemându-l, în trecere, mai insistent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
atâtea zile fără apă. Un veteran care cercetase cadavrul mehari-ului cu ajutorul lanternei arătă rana din pântece. — Apă are, zise. O apă scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supraviețui cu ea. Și a băut și sângele cămilei. Făcu o pauză și adăugă convins: — N-o să-l găsim niciodată... Sergentul major Malik-el-Haideri nu răspunse, aruncă o ultimă privire spre cămila moartă, se întoarse și o luă înapoi spre vehicul. După starea de descompunere, calculă că animalul era mort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supraviețui cu ea. Și a băut și sângele cămilei. Făcu o pauză și adăugă convins: — N-o să-l găsim niciodată... Sergentul major Malik-el-Haideri nu răspunse, aruncă o ultimă privire spre cămila moartă, se întoarse și o luă înapoi spre vehicul. După starea de descompunere, calculă că animalul era mort de peste patruzeci și opt de ore, ceea ce însemna că targuí-ul îl sacrificase cu două nopți înainte. Dacă pornise imediat la drum, lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]