18,277 matches
-
pământ. Amintirea mâinii lui Lope se va șterge doar odată cu mine, când voi dispărea; ca și accentul andaluz al lui Diego de Silva, sunetul pintenilor de aur ai lui don Francisco atunci când șchiopăta, sau privirea acvatică, verde-albăstruie și senină, a căpitanului Alatriste. Dar ecoul vieții lor ieșite din comun va continua să răsune atâta vreme cât va dăinui locul acesta imprecis, amestec de neamuri, limbi, istorii, sânge și visuri trădate: scenariul acesta minunat și tragic pe care Îl numim Spania. N-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
voință: ca prizonierul unui filtru hipnotic. Și numai o clipă, precum un fulger de luciditate În bezna Înstrăinării mele, pe când coboram de la San Felipe spre Strada Mare, am simțit că mă urmăreau, de la mii de leghe distanță, ochii preocupați ai căpitanului Alatriste. Teatrul „El Corral del Príncipe“ Am căzut În capcană. Sau, ca să fiu mai precis, cinci minute de conversație le-au fost de ajuns ca să Întindă cursa. Chiar și acum, după atâta timp, vreau să cred că Angélica de Alquézar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nemișcat lângă catâri, nederanjându-mă cu nimic - lucru care ar fi trebuit să-mi dea de gândit -, Angélica de Alquézar Îmi mulțumi din nou că o apărasem de pușlamalele alea de pe strada Toledo, mă Întrebă cum o mai duceam cu căpitanul acela Batiste, sau Triste, pe cale Îl slujeam, și se interesă de viața și proiectele mele. Am făcut pe nebunul puțin, trebuie s-o recunosc. Ochii aceia foarte albaștri, larg deschiși, care parcă te ascultau cu luare-aminte, m-au făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ora reprezentației, lumea se Îndrepta Într-acolo În grupuri Însuflețite, zgomotoase, iar către miezul zilei se produseseră deja primele Înghesuieli cu Îmbrânceli pe strada strâmtă unde era intrarea teatrului, aflată pe atunci față În față cu mânăstirea Santa Ana. Când căpitanul și cu mine am ajuns acolo nu mai eram singuri: ni se alăturaseră În drum Juan Vicuña și Licențiatul Calzas, mari admiratori ai lui Lope, și chiar pe străduța Del Princípe, don Francisco de Quevedo. Astfel am ajuns cu toții Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Rioseco, rivali la grațiile unei actrițe, se Înjunghiaseră odată În toiul unei comedii, sub pretextul unor locuri la catul de sus. Licențiatul Luis Quiñones de Benavente, un toledan timid și cumsecade care a fost un cunoscut de-al nostru, al căpitanului Alatriste și al meu, a descris Într-una din compozițiile lui În metru popular ambianța aceea densă În care ploua cu Împunsături de spadă: La corral-ul de comèdii se Înghesuie turbați, ținând poarta sub asedii ca să intre făr’un sfanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
noi un cuarto la prima poartă, trei la a doua - obol pentru spitale - și douăzeci de maravediși pentru locuri pe bănci. Desigur că locurile noastre erau ocupate, deși dăduserăm bani pe ele; dar, nedorind să facă tărăboi În prezența mea, căpitanul, don Francisco și ceilalți s-au hotărât să stea mai În spate, alături de muschetari. Eu priveam totul cu ochii mari, vă dați seama, fascinat de lumea adunată, de vânzătorii de limonadă și cofeturi, de zvonul conversațiilor, de foiala rochiilor ample
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
publicul Începu să-l aplaude cu Însuflețire când apăru sus, la etaj. L-am văzut și pe contele de Guadalmedina Însoțit de câțiva prieteni și de câteva doamne, iar Álvaro de la Marca răspunse cu un zâmbet politicos salutului pe care căpitanul Alatriste i-l adresă de jos atingându-și borul pălăriei. Câțiva prieteni Îi oferiră un loc lângă ei pe o bancă lui don Francisco de Quevedo, care se scuză față de noi și plecă să se așeze acolo. Juan Vicuña și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
acelea, primele pe care le-am auzit vreodată rostite de pe scena unui corral de comedii; cu atât mai mult cu cât actrița care o Întruchipa pe doña Laura, prea-frumoasa María de Castro, avea să ocupe un anumit loc În viața căpitanului Alatriste și Într-a mea. Însă În ziua aceea, la Corral del Príncipe, María de Castro nu era pentru mine decât frumoasa Laura care sosește cu mătușa ei Urbana În portul Sevillei, unde galerele se pregătesc de plecare și unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a dispărut din preajmă, fascinat cum eram de cuvintele ce ieșeau din gura actorilor. Bineînțeles, după nici câteva minute mă aflam În plin Arenal al Sevillei, Îndrăgostit nebunește de Laura, și nu-mi doream decât să dau dovadă de vitejia căpitanilor Fajardo și Castellanos, Înfruntându-i pe toți alguazilii și poterașii Înainte de a mă Îmbarca În Armada regelui, zicând, ca don Lope: A trebuit să scot spada cavalerește. N-am scos-o pentru un fitecine, ci pentru un hidalg, căci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-l ofensa urât pe cel ce-a cutezat să te-njosească, nu-i treabă de hidalgi, ci doar prostească, din care tot tu ieși cel umilit. În momentul acela, unul din spectatorii aflați În picioare lângă noi se Întoarse spre căpitan făcându-i șșșt ca să păstreze tăcerea, deși el nu scosese un cuvințel măcar. M-am Întors mirat și am observat că Diego Alatriste se uita cu atenție la cel care Îl șâșâise, un individ cu moacă de bandit, cu capa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
uita cu atenție la cel care Îl șâșâise, un individ cu moacă de bandit, cu capa Împăturită În patru pe un umăr și cu mâna pe garda spadei. Reprezentația continuă, eu mă lăsai din nou furat de scenă, și deși căpitanul rămânea tăcut și nemișcat, tipul cu capa Împăturită Îl șâșâi iar, apoi Îl țâstui, privindu-l dușmănos și mormăind ceva despre prost-crescuții care nu respectă teatrul, nici nu-i lasă pe ceilalți să asculte. Am simțit atunci cum mâna căpitanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
căpitanul rămânea tăcut și nemișcat, tipul cu capa Împăturită Îl șâșâi iar, apoi Îl țâstui, privindu-l dușmănos și mormăind ceva despre prost-crescuții care nu respectă teatrul, nici nu-i lasă pe ceilalți să asculte. Am simțit atunci cum mâna căpitanului, pe care și-o sprijinise din nou pe umărul meu, mă dădea Încet la o parte, și am observat-o degajând mânerul pumnalului celui lung, Înfipt la cingătoare În spatele coastei stângi. Chiar atunci se termina primul act; răsunară aplauze, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și vecinul nostru se priviră țintă pe tăcute, fără ca lucrurile să ia deocamdată o Întorsătură urâtă. Stând câte doi de o parte și de alta, ceva mai Încolo, ceilalți patru indivizi nu ne pierdeau din ochi. În timpul dansului din pauză, căpitanul Îi căută cu privirea pe Vicuña și pe Licențiatul Calzas, apoi mă expedie Într-acolo sub pretextul că voi vedea mai bine actul al doilea din locul unde stăteau ei. Chiar atunci răsunară aplauzele puternice ale publicului și toți ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o sumedenie de suspine, fluturări de evantaie și ocheade devastatoare În locul rezervat femeilor. Începu actul al doilea, pe care l-am urmărit ca pe primul, sorbind cele mai mici cuvințele și gesturi ale actorilor; și În timpul acestuia, atunci când pe scenă căpitanul Fajardo se deda la ingenioase jocuri de cuvinte: Îi zice „vară primară“. Nu m-am lămurit nici dacă e vară, nici de-i primară; că s-a văzut și la corzile de chitară: chiar dacă-i „primă“, tot sună dogit, bătăușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
chitară: chiar dacă-i „primă“, tot sună dogit, bătăușul cu capa Împăturită În patru Îl șâșâi din nou pe Diego Alatriste, și de data asta i se alăturară doi din ceilalți spadasini care profitaseră de antract pentru a veni mai aproape. Căpitanul Însuși se folosise cândva de același tertip, așa că pentru el afacerea era limpede ca apa; cu atât mai mult cu cât ceilalți doi scandalagii se apropiau și ei croindu-și drum prin mulțime. Privi În jur căpitanul, ca să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
veni mai aproape. Căpitanul Însuși se folosise cândva de același tertip, așa că pentru el afacerea era limpede ca apa; cu atât mai mult cu cât ceilalți doi scandalagii se apropiau și ei croindu-și drum prin mulțime. Privi În jur căpitanul, ca să-și dea seama În ce situație se afla. Un amănunt semnificativ: nici alcadele Curții, nici alguazilii care de obicei vegheau asupra ordinii la reprezentații nu erau de găsit. Cât despre vreun alt ajutor, Licențiatul Calzas nu era nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
acesta Într-adevăr perturba reprezentația. Ce avea să urmeze era la fel de clar ca doi și cu doi fac patru. Mai bine zis, În cazul acela concret, trei și cu doi fac cinci. Iar cinci erau prea mulți, chiar și pentru căpitan. Încercă să se strecoare spre poarta cea mai apropiată. Dacă tot trebuia să lupte, măcar s-o facă În spațiul larg al străzii decât acolo Înăuntru, Încurcat În mișcări de toată lumea, și unde cât ai clipi te pomeneai străpuns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și Justiția in daravera aceea. Numai că ceilalți Îi barau deja drumul, iar afacerea amenința să ia o Întorsătură foarte urâtă. Chiar atunci se sfârși actul al doilea, În ropote de aplauze, pe când provocatorii Își Întețeau atacurile deocamdată verbale Împotriva căpitanului. Mulțimea Începea să-i sprijine fățiș: răsunară vorbe grele la adresa lui, spiritele se Încinseră. În sfârșit, prin vacarmul de vociferări, cineva rosti cuvântul nemernic. Atunci Diego Alatriste suspină foarte adânc În sineși. Nu mai exista cale de Întoarcere. Așa că, resemnat, duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
am mai spus, ca spectacolul din corrale să se mute de pe scenă În patio-ul din fața ei; așa că toți se pregăteau să se bucure din nou de o acțiune neprevăzută și gratuită: foarte repede se formase un cerc În jurul combatanților. Căpitanul, știind că nu va rezista mult În fața celor cinci bărbați Înarmați și profesioniști, hotărî să nu folosească subtilități de scrimă pentru a-și menaja sănătatea, ci să atenteze numaidecât la cea a dușmanilor. Fandă puternic În direcția celui cu capa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o voce tunătoare, se năpustea peste bănci spre bârna despărțiturii din spate și abătea cu o lovitură năpraznică a spadei sale goale oțelul inamic. — Cinci la doi Încă mai merge! exclamă poetul, cu lama spadei În sus, salutându-l pe căpitan cu o voioasă Înclinare a capului. Nu ne rămâne decât să ne batem! Și se bătea, Într-adevăr, ca diavolul care era, cu toledana În mână, fără ca șchiopătatul lui să-l Împiedice câtuși de puțin, gândindu-se fără doar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Saldaña, Însoțit de un sergent și de doi soldați din garda regală, Îl conduse Înaintea sa pe Diego Alatriste prin niște coridoare secrete, retrăgându-se apoi. Bărbatul de la masă continua să adnoteze scrisorile și informațiile, imperturbabil, ca și când era singur; Încât căpitanul avu tot timpul să-l studieze bine. Era solid, chiar trupeș, cu cap mare și ten rubicond, cu un păr negru și des care Îi acoperea urechile, cu o bărbuță neagră și scurtă și cu mustăți falnice și lungi, răsucite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
doi mascați din cursul primei nopți de lângă vechea poartă Santa Bárbara. Cel pe care individul cu cap rotund Îl numise Excelență, când mascatul plecase poruncind ca afacerea cu englezii să se lase cu cât mai puțin sânge. Deie Sfântul, gândi căpitanul, ca execuția pe care i-o rezervau să nu fie prin strangulare cu sinistrul cerc numit garotă. E adevărat că nici țopăitul la capătul unei coarde sau funii nu era făcut să-i stârnească entuziasmul; dar măcar nu-l expediau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ultimul lui sonet. Din cei cinci spadasini, doi scăpară În vălmășagul intervenției, pe unul Îl purtară pe sus fiind rănit destul de grav, iar doi fură arestați odată cu Alatriste și aruncați Într-o celulă de lângă a lui. Plecând cu Saldaña dimineața, căpitanul trecuse prin fața acelei celule. Goală. Contele de Olivares continua să se concentreze asupra scrisorilor și informațiilor, pe când căpitanul privea fereastra cu o nădejde sumbră. Treaba aia l-ar scuti de călău și ar scurta mult formalitățile anchetei, deși o cădere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fiind rănit destul de grav, iar doi fură arestați odată cu Alatriste și aruncați Într-o celulă de lângă a lui. Plecând cu Saldaña dimineața, căpitanul trecuse prin fața acelei celule. Goală. Contele de Olivares continua să se concentreze asupra scrisorilor și informațiilor, pe când căpitanul privea fereastra cu o nădejde sumbră. Treaba aia l-ar scuti de călău și ar scurta mult formalitățile anchetei, deși o cădere liberă de la treizeci de picioare În plin patio nu era suficientă: se expunea să rămână În viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nu i-ar fi stricat nici o oblojeală mai curată peste tăietura de pe frunte. Sau ceva apă, ca să-și spele crusta de sânge de pe față. — Dumneata m-ai mai văzut vreodată, Înainte? Întrebarea lui Olivares Îl surprinse cu totul nepregătit pe căpitan. Un al șaselea simț, semănând cu fâșâitul metalic al unui tăiș de spadă petrecut peste o piatră de ascuțit, Îi sugeră cea mai mare prudență. — Nu. Niciodată. — Niciodată? — Întocmai, Excelență. — Nici măcar pe stradă, la vreo ceremonie? — Păi... căpitanul Își mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]