1,464 matches
-
critice, Iacobescu a însemnat o rază rară și multicoloră, vibrînd departe de mănunchiul greoi de o barbară și împrumutată strălucire al talentelor mediocre. Versurile de visător ale lui Iacobescu au stat pentru prima oară alături de sonoritatea fastuoasă și ciudată a cadențelor lui Minulescu. Era pe vremea cînd ieșea Insula (...) purificatoare și insecticidă” (Facla, an IV, nr. 14, 18 octombrie 1913). Aceeași poziție, cu o notă de sarcasm în plus, într-un articol despre volumul De vorbă cu mine însumi al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grotești peregrinări prin universul prostituatelor, agrementate cu episoade narcomane, își abandonează eroul într-un „sfîrșit de roman” bombastic. Gustul futurist - șarjat și mecanicist prin excelență - pentru compromiterea sentimentalismului, paseismului, individualismului romantic îi răspunde un „danț buf, cu reverențe și mecanice cadențe”, prin care grotescul schemei „ascunse” este scos la lumină. Comicul, ludicul au rolul de a compromite speciile canonice. O proză a lui Romulus Dianu, „De inimă albastră“, e subintitulată „Romanță 1897”. Jacques G. Costin scrie un funambulesc „Imn benzinei“, improvizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din plin acest fenomen de dislocare a limbajului. Ei transgresează cu nepăsare barierele etnice prin acea magie a jocului ce construiește un limbaj universal, spontan, adesea inventat. El se impune cu ușurință prin noutate, este ușor asimilat din cauza rimelor, a cadențelor ritmate și a magiei incantației. Cu timpul, am cunoscut marea ca "El Mar": agresivă, năprasnică, dezlănțuită și nestăpânită sau clară, introspectivă și carteziană cu cele două dimensiuni infinite ale ei. Dar în visele mele, ea a rămas așa cum am receptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că pentru tine Revoluția n-a însemnat decît o experiență care a avut loc pe spinarea altora, de care ai profitat doar că să-ți satisfaci orgoliul personal. Se puse în sfîrșit în mișcare urmărindu-și cu atenție propriii pași, cadența enervantă dată de zgomotul placheurilor metalice de pe călcîiele cizmelor sale militărești, pe care le mai purta doar pentru că încă nu i se ivise ocazia să și le schimbe cu altceva. N-o să ieșim prea curînd din bezna asta, se gîndi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
tăcută, Înecată Într-un căscat prelung. Un mic vârtej negru și sărat se iscă sub pleoape și luă cu sine pletora de argumente pe care Petru Își sprijinea subtila distincție și proiectul propriei sale opere. În golul rămas, răsuna orgolioasă cadența neînduplecată a excepționalului său suflu epic. Adormi cu lumina aprinsă. 30. Steaua Polară, Carul Mare, Carul Mic străluceau la locul lor. Oare cum o fi sus!? Aici pe pământ crăpau pietrele de frig. Spre minus douăzeci. Noroc că mantaua lui avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe femeia iubită unul În grija altuia, și, dacă piesa și-ar fi țesut magia așa cum trebuia până atunci, ar fi fost Într-adevăr un astfel de moment, dar magia se risipise cu mult Înainte. Repetițiile insistente de dicție și cadență din dialog, destinate să dea scenei un ton mișcător, elegiac, nu făcură decât să ofere noi provocări părților nemulțumite ale asistenței. O expresie mai ales, „ultimul din neamul Domville“, fusese rostită de câteva ori pe parcursul piesei și frecvent În ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
diminuează permanent. Mi-am dat seama că materia-sursă a acestui corp de cunoștințe trebuie să fie însăși materia primă a filozofiei. într-un cuvânt, domnule, am realizat armonia supremă: combinația celor mai profunde gânduri ale rasei, testate în timp, și cadențele care le dau acestor gânduri coerență și, lucru și mai important, popularitate. Le redau oamenilor intelectul. Nu prea... începu Vultur-în-Zbor. — Dar nu-ți dai seama, dragul meu? Cadența, structura, stilul: toate există pentru ca noi să le folosim - în poveștile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
supremă: combinația celor mai profunde gânduri ale rasei, testate în timp, și cadențele care le dau acestor gânduri coerență și, lucru și mai important, popularitate. Le redau oamenilor intelectul. Nu prea... începu Vultur-în-Zbor. — Dar nu-ți dai seama, dragul meu? Cadența, structura, stilul: toate există pentru ca noi să le folosim - în poveștile de demult ale gospodinelor bătrâne, în născocirile fantastice și mai ales... îîși flutură teatral mâna dreaptă și ridică spre ceruri un manuscris de pe biroul său) ...în clișee! O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că reușeam să o mențin Într-un plan aproape vertical. Părul ei emana un parfum plăcut! Ne mișcam mai mult caricatural, bălăngănindu-ne În toate părțile ca bătuți de un vânt puternic. Șontâc-șontâc, reușirăm să găsim pentru un timp o cadență comună. În dreptul unei clădiri, cineva de deasupra fluieră scurt și strigă obscenități. Am Început să grăbesc pasul, sleit de puteri și pe jumătate Înfricoșat. Într-un târziu, cu o durere surdă În picior, am ajuns În dreptul blocului, trezind toți câinii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
risipiți și s-avînt. În lună stau stâncile rare - Iar junele-iubit E-un brad putrezit Pe trunchiu de granit, pe ruine Bătrâne. {EminescuOpIV 103} ODIN și POETUL Ei cer să cânt... durerea mea adâncă S-o lustruesc în rime și-n cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu poezia mea cea dulce Damele să suspine, ce frumoase Pot fi pentru ori cine. Pentru mine Nu. Și juni nătângi cu țigarete-n gură, Frisați, cu sticla
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
copaci ies zâne mândre, de-mpărat frumoase fete, Ținând donițe pe umeri, gingașe, nalt-mlădiete, Albe trec prin umbra verde, la cerboaice se înclin-, Ce sub dulcile lor mâne își oferă răbdătoare Ugerele lor împlute, și în doniți sunătoare Laptele-n cadență curge, codru-mplînd c-un murmur lin. Luntrea cea de lebezi trasă mai departe, mai departe, Fuge pe-albele oglinde ale apei ce se-mparte Sub a luntrei plisc de cedru în lungi brasde de argint - Și din ce în ce mai mândre, mai înnalte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Da! ticălos e omul născut în alte vremi... Sincer, îți vine soartea s-o sudui, s-o blestemi: Blăstămurile însăși poet te-arată iarăși, Al veacului de mijloc blestemul e tovarăș. Între-un poet nemernic, ce vorbele înnoadă Ca în cadență rară să sune trist din coadă Și-ntre-ofițerul țanțoș cu spada subsuoară Alegere nu este, alegerea-i ușoară. Pocnind în a lui haine, el place la neveste, Fecioara-nfiorată își zice: acesta este... Acesta da... Simțire tu ai și este dreaptă. Nebuni
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iubesc, Că de drag ce-mi ești copile, Eu din ochi te prăpădesc. (Ondina și-a lăsat visătoare capul pe spate, pe umărul lui Delfin, care o sărută). {EminescuOpIV 310} REGELE SOMN A mării unde-albastre alunecă-nspumate Și fulgeră-n cadență... O, dulce voluptate A nopții-adînci... Acuma văd luntrea de departe Cum cu-al ei plisc în brazde pe unde le împarte. Călugăru-i... În manta-i înfășurat visază, Al valurilor sgomot țâșnind îl salutează Și lebede-argintoase pe planul mări-l trag
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adînc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri cadența cântărilor sună. Subțirile neguri păreau pânzărie De brum-argintoasă, lucind viorie; Și florile toate sub ea-ncremenite Respiră bogate miroase-adormite. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese; Și apele mișcă în păture plane - 140În funduri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
care-ar fi fost Viața ta o împle. Căci un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dă orizon nemărginit Singurătății mării. Și ochiul tău întunecat Atunci îl împle plânsul, Iar ale vieții valuri bat Călătorind spre dânsul. {EminescuOpIV 443} Și dau cadențe de nespus Durerii tale lunge, Pe când luceafărul e sus Ca să nu-l poți ajunge. Zâmbește trist cu raze reci Speranțelor deșarte: În veci iubi-o-vei, în veci Va rămânea departe. Ș-a tale zile-or fi cum sunt Pustii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Poe, Brummell și d’Aurevilly, a potrivit În parte scriitorul nostru aerul, ținuta sau stilul personajelor Pașadia și Pantazi din Craii de Curtea-Veche” (Pagini de critică literară). Dacă nu s-ar fi lăsat ademenit de capcane stilistice, dacă, sugestionat de cadențele mateine, Vladimir Streinu nu și-ar fi urmărit cu prea multă Încântare frazarea critică, exegeza sa, nu lipsită de observații pătrunzătoare, dar nu Îndeajuns exploatate, ar fi Îndreptat luminile ei clarificatoare către zonele lăsate În umbră de critica românească. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a edificării unei omeniri lipsite de griji și de conflicte perturbatoare, a unei omeniri care, după milenii de căutări, descoperise, În fine, formula imbatabilă de stăpânire a Pământului, de acum nemairămânându-i altceva de făcut decât să mărșăluiască În triumfală cadență unică spre prosperitate și fericire. Ura!... Trebuie să spun că, de la bun Început, mie teza lui Fukuyama Îmi sunase fals, neconvingător și tendențios. Finalitatea ei nu ținea nici de istorie, nici de speculația Înalt-filozofică, ci de o nițeluș sofisticată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dar omul se arăta neclintit În nebunia lui, așa că l-a lăsat În plata Domnului. A mai trecut o lună de sfidare a rațiunii, pierderile bizarului bogătaș urcau vertiginos spre un milion, Însă ritualul cotidian al provocării nu-și schimba cadența. Până Într-o noapte când s-a Întâmplat ceva care survine rareori În existența unui cazinou: un jucător a spart banca. Aproape șaizeci de milioane de franci se adunaseră, În murmurul de stupefacție al asistenței, dinaintea lui Nicolae Corbu, obligându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de nostalgie: probabil că În curând aveau să se despartă. Adio, nemișcatule! Atunci s-a produs miracolul: dintr-odată, secundarul a tresărit ca trezit brusc din somn, a tremurat o clipă indecis și apoi a Început să se deplaseze În cadența impecabilă de totdeauna. Înviase. Dar adevăratul șoc a venit abia după aceasta. Toshiro Fujimori și-a așezat geamantanul pe peron și s-a mai uitat o dată la orologiul gării, ca să poată potrivi orarul și minutarul ceasului său, amândouă oprite aleatoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dimineață ca aceasta, aș putea să-mi descriu aproape patruzeci de ani din viață. De la primul film văzut la cinema „Victoria“, Ocolul Pământului în 80 de zile, cu berea băută la „Gambrinus“ - aveam 15 ani - și cu multe multe alte cadențe de pași, de zile, de risipiri. Nu sunt pregătit pentru așa ceva. Mi-i teamă parcă să intru în mine, să mă apropii de mine. Încă nu sunt pregătit pentru amintiri. Răscolesc doar cuvintele, cu acea nepăsare a unui meșter olar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vreun birou, la slujbă. Zâmbesc: „Uite-așa trece viața“. Metaforele se trăiesc pe sine. N-au nevoie de vorbe. Ele inventează vorbele. Ele rodesc împreunări de cuvinte. Sintaxe. Destine. Metaforele se petrec doar din ritmul zilelor, din pași duși, din cadențe mistuite, din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Olimpiu. Peste drum de Pătrunjelu’. Tochitura aia, mai ții minte? Și șlibovița cu pere? Și alea de le ziceam... Le ziceam, așa, de caraghioslâc, de se-amuza tovii.“ Ascult și nu ascult astfel de discuții. Sunt mai mult atent la cadența gândului meu. Încet-încet am alunecat și eu între ei. Devine sufletul meu, ca o mâzgă de lavă, unul de fost. Aștept la fel ca ei, lunar, reînnoirea rețetei, tresar și în mine vechi orgolii din amintire, „am venit aici acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un rost pe lume, că vii dintr-un necuprins și te pierzi în altul... Sunt mulți, mulți pași în calea spre a fi pe deplin acceptat în Bibliotecă. Un ritual inițiatic, cu ceremonii de așteptări, cu praguri impuse, cu o cadență de neclintit, nemiloasă. O singură dată dacă greșești pe această cale, ești eliminat fără milă. Chiar zilele trecute, Ț.Ț. - îl cunoșteam de ani de zile, un fel de traducător, boem, halucinant, pătimaș, mi-a dat cândva să-i citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Așa cum, în această dimineață de zi ultimă de an, coborând pe acest Bulevard pustiu, încerc a învia, dintre murdării și scârne, un timp clocotitor, populat cu siluetele unor prezențe atât de pierdute în mine. Merg contemplând nimicul, furat doar de cadența textului care se naște. Este viața mea și, cu fiecare cuvânt, știu aceasta, este altceva decât viața mea. Este textul care de-acum mă scrie, mă limpezește, mă ordonează, face coerentă Moartea spre care zoresc. Abia intrând în Moarte, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte spre El. Țăranii îi țineau isonul bătrânului, cântând atât de sfântul și tainicul „Hristos a înviat“. Cred că niciodată nu am trăit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]