5,781 matches
-
duceau cum puteau, deși, odată cu vremurile în schimbare, nici între ei nu mai era ce fusese. Parcă trecuseră niște zeci de ani, nu doar patru-cinci; atât de demult lăsaseră în urmă timpurile alea când el o aștepta cu mașina la cantină. Acum, abia dacă mai găsea, cine știe când, două ceasuri libere ca să fugă cu sufletul la gură la Mirela. Totuși, chiar și-ntro fugă și-o alergătură, ea tot ar mai fi însemnat ceva pentru el. Mirela n-apucase s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
patru-cinci zile, văzându-și tot mai limpede soarta, cum își irosea viața stând la mâna cui n-ar fi trebuit... Oricum, se strâmtase și se subțiase și se rărise, Mirelo, nu mai era ce fusese pe vremea când lucra la cantină și avea banul ei și nu depindea de nimeni. Păi, Velicu, deh, ce să-i faci dacă s-a obișnuit cu ea și ține la ea ca și la o nevastă? Păi, dacă aia de-acasă nu e în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Foamea și osteneala și somnul o încolțeau din toate părțile. Ai fi zis c-a tras la jug, Mirelo, păi, copilul ăsta din ea o făcea să se simtă ca după o zi de roboteală de douășpe ore prin halele cantinei, cotropind-o de o epuizare euforică, de gânduri, și lunecând parcă într-un vis cu damfuri grele de ciorbe și tocănuri. Se smulse cu greu de pe scaun, iar după ce ieși din cofetărie, începu să grăbească tot mai mult pasul, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
interes și care n-ar mai avea mult până să-i dea fiu-său cu bolovanul în cap ca să scoată bani de la ea, și c-o știe ea pe Roșioara ce-i poate pielea încă de pe vremea când lucra la cantină și-i ținea copiii pe mâncare, și drept răsplată, s-a apucat să umple cartierul cu minciunile și mizeriile alea. El o întrebă care mizerii și ea dădu din mână, adică nu vrea să-și facă sânge rău amintindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu Mugurel, ce vremuri, ce mai vremuri... De bine, de rău, acuma avea un pat, avea pe ce să pună capul, dar n-ar fi avut cum să uite că tot în vremurile alea cumpărase patul ăsta, din salariul de la cantina concentraților. Astea fuseseră vremurile, și bune și rele deopotrivă. Norocul ei că apucase să-și cumpere pat, mobilă, frigider și televizorul ăla alb-negru, că de-acum n-ar mai fi avut cu ce. Avea acum unde să doarmă, dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de două săptămâni a pus pe liber televizorul și se trezește la lumina lumânării ca să-l îmbrace pe Mugurel să-l trimită la școală... Ba nu te gândi, Mirelo, că-i mai greu decât în vremurile alea când munceai la cantină. Te dai de ceasul morții să faci rost de bani ca să plătești curentul, păi, tot de la nășica, pe când s-o întoarce Roberto, dacă nu i s-o face și ăluia de ducă, la fel ca lui Ticuță ori Velicu, fir-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
El mai bine și decât tine și decât oricine ce trebuie și ce nu trebuie. Retrăia parcă seara aia când se încurcase cu Velicu, tot în bucătăria asta și tot cu carne prăjită-n tigaie. Pulpa aia de porc din cantina concentraților, Mirelo, parc-a trecut o sută de ani de atunci. Nu umblai cu Moș Ajunul pe la prietene ca să-ți dea să mănânci, ba tocmai că tu le dădeai lor... Aburul și mirosul prăjelii tremurau în pâlpâiala lumânării pe pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
parcă ai fi izbutit să-i fii pe plac și d-aia îl trăgea ața aici. De fiecare dată când îl aștepta și el nu mai apărea câte o săptămână întreagă, își amintea de seara aia când se întorsese de la cantină și-l găsise la ușă: era lumină încă, vară, în august, și ea, înfierbântată cum era atunci, mereu în priză, mereu în mișcare, la cantină și pe drum, și acasă, și pe urmă cu cocoșelul ei împielițat cu mașina la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai apărea câte o săptămână întreagă, își amintea de seara aia când se întorsese de la cantină și-l găsise la ușă: era lumină încă, vară, în august, și ea, înfierbântată cum era atunci, mereu în priză, mereu în mișcare, la cantină și pe drum, și acasă, și pe urmă cu cocoșelul ei împielițat cu mașina la plimbare și doar că ațipea câteva ceasuri pe noapte și iar o lua de la capăt, temându-se că, dacă ar zăbovi prea mult într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
am auzit pe polițistul-secretar mâzgălind. Celălalt se uita fix la mine. Arăta exact așa cum te-ai aștepta să arate cineva din branșa asta: solid și fără ceva remarcabil În Înfățișare, având tenul cenușiu din cauza valorii nutriționale sărace a meniului de la cantina secției, a țigărilor fumate fără măsură și a expunerii limitate la lumina soarelui. Cravata și costumul pe care le purta se conformau fără tragere de inimă standardelor, iar cămașa avea o nuanță infectă de bej. Mă studia așa cum Îmi Închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
a ascultat cu luare aminte, m-a întrebat: «Consătene, ai mâncat pe ziua de azi?» « Am mâncat numai pâine, de două zile.» «Numai pâine, de două zile. De necrezut.» S-a uitat la fostul meu coleg. «Atunci, du băiatul la cantină, ai grijă să primească mâncare cât îi trebuie și pe urmă să se prezinte la mine.» Apoi s-a întors și m-a privit. «Ești norocos. Am un post pentru tine.»” Tata avea ochii umezi și un tremur în glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
întuneric apăsător. Prin ferestrele deschise se auzeau radiourile, iar perdelele erau de culoare bej ca s\ nu poat\ fi decolorate de soare. Cărarea pavată ducea până în fața clădirii centrale a căminului, o clădire cu un etaj. Parterul era ocupat de cantină și de o baie mare, comună, cu toate facilitățile necesare, iar la etaj se aflau săli de cursuri, o sală de ședințe și chiar o încăpere pentru oaspeți a cărei utilitate nu am înțeles-o niciodată. În apropierea clădirii centrale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îndeplinea rolul de ajutor de stegar. Nici despre acest student nu se știa mai nimic. Avea o tunsoare rotundă și purta întotdeauna uniformă. Nu știam nici cum îl cheamă, nici în ce cameră locuiește. Nu l-am întâlnit niciodată la cantină sau la baie și nici măcar nu sunt sigur că era student... dar probabil că era din moment ce purta uniformă [i „Uniform\” i-a devenit în curând [i porecla. Spre deosebire de domnul care absolvise școala din Nakano, acesta era scund, rotofei, palid la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
c\ st\tea neputincios pe marginea patului și a încercat să mă consoleze: — Hai, Watanabe! Ce-ar fi să te scoli și tu devreme și să faci gimnastică cu mine? Nu a mai așteptat răspunsul meu și a plecat la cantină. * Naoko s-a prăpădit de râs când a auzit că am făcut gimnastică, dimineața, împreună cu Cavaleristul. Nu încercasem s\ o amuz, dar până la urmă am râs și eu. Chiar nu mai râsesem de mult cu atâta poftă. Am coborât din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
chema Nagasawa și era student la Facultatea de Drept din cadrul prestigioasei T½dai.1 Era cu doi ani mai mare decât mine și locuia în același cămin, așa că ne știam doar din vedere. Într-o zi stăteam pe un scaun de la cantină, la soare, și citeam. Cel care se așezase lângă mine m-a întrebat ce citesc. — Marele Gatsby, am răspuns eu. — Îți place? m-a întrebat el. — Este a treia oară când îl citesc din scoarță-n scoarță. Cu cât îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
trebuit să lucrez la magazin până în ultima zi a anului, așa că am rămas și eu la Tokyo. Nu aveam nimic interesant de făcut în Kobe și nici nu exista vreo persoană anume pe care să doresc să o întâlnesc. Deoarece cantina de la cămin era închisă de Anul Nou, m-am dus la Naoko. Am prăjit amândoi mochi 1 și am preparat z½ni2. În lunile ianuarie și februarie 1969 s-au petrecut o sumedenie de lucruri. La sfârșitul lunii ianuarie, Cavaleristul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
râs când îl vedea îmbrăcat astfel. El nu înțelegea de ce râde lumea de el. — Wa-wat-watanabe, de ce râd toți de mine? Am ceva ciudat? Am vreun semn pe frunte? mă întrebă el, când s-a nimerit să stea lângă mine la cantină. — Nu, nu ai nimic, i-am răspuns, făcând eforturi să nu izbucnesc în râs. Ce pulover frumos ți-ai luat! — Mulțumesc, spuse el, cu un zâmbet satisfăcut pe chip. Lui Naoko i-a plăcut povestea. — Trebuie să-l cunosc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
se terminase practica și pleca acasă, la Yamanashi. — Ai putea să-i dai licuriciul prietenei tale. Sunt convins că o să se bucure, a spus el. — Mulțumesc, i-am răspuns. Era o tăcere mormântală în cămin. Steagul fusese coborât și în cantină se vedea lumină. Deoarece nu prea era nimeni prin cămin, mai funcționau doar becurile de pe partea stângă, dar mirosul de mâncare ajungea până la mine. De data aceasta mirosea a tocană. Am luat borcanul și m-am dus pe acoperiș. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
până la un restaurant din apropierea facultății (am făcut cam zece minute) ca să mănânc omletă și salată. Restaurantul se afla pe o străduță dosnică (deci era foarte liniștit) și se făcea omletă bună acolo, cu toate că prețurile erau puțin mai piperate decât la cantina studențească. Patronul și soția lui erau tăcuți și mai aveau doar o singură angajată. Mâncam liniștit și priveam pe fereastră, când a intrat un grup de patru persoane, două fete și doi băieți, îngrijit îmbrăcați. S-au așezat la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să tot presupui câte ceva, așa că am renunțat. M-am dus la cămin, m-am întins în pat și am terminat de citit Lord Jim de Conrad, după care am trecut pe la Nagasawa să-i înapoiez cartea. Nagasawa tocmai pleca la cantină, așa că m-am dus și eu cu el să mâncăm de cină. L-am întrebat cum a fost examenul pentru Ministerul de Externe, deoarece știam că în luna august a avut loc a doua serie de examene cu grad mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de așteptat un telefon... atâta vreme cât prânzul e inclus. — Grozav! O să pun la cale și un incendiu, pentru desert. * Midori nu și-a făcut apariția la cursul de Istoria teatrului - II de a doua zi. După curs, m-am dus la cantina studențească și am luat prânzul de unul singur. Nu mi-a plăcut deloc. Apoi m-am așezat la soare și am privit la ce se întâmpla în jurul meu. Chiar lângă mine, două studente stăteau de vorbă, în picioare. Una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Am fost de acord să-l însoțesc. Toată săptămâna mă simțisem foarte straniu și eram dispus să mă culc cu orice fată. Spre seară am făcut un duș, m-am bărbierit și m-am îmbrăcat frumos. Am luat cina la cantină cu Nagasawa și apoi am mers cu autobuzul spre Shinjuku. Ne-am învârtit puțin prin cartierul animat și apoi am intrat într-unul din barurile noastre, deciși să așteptăm o pereche de fete. De obicei, perechile curgeau gârlă, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
foame. Da, aveți dreptate. Mi-e foarte foame. Hai să stăm de vorbă în timp ce mâncăm. Programul s-a terminat, dar ne dau ei ceva dacă îi rugăm. A luat-o înainte pe coridor, cu pași repezi și a coborât la cantina de la parter. Era o încăpere mare ce ar fi putut cuprinde două sute de locuri, dar numai jumătate din ea era folosită, cealaltă parte fiind izolată prin paravane, ca la hotelurile din stațiuni în extrasezon. Am mâncat tocană de cartofi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai vorbesc despre el. Reiko a întrebat cine era Cavaleristul. I-am povestit și ei câte ceva și am făcut-o să râdă cu poftă. Poveștile despre Cavalerist smulgeau întotdeauna zâmbete și înveseleau lumea. La ora șase ne-am dus la cantina din clădirea principală ca să cinăm. Eu și Naoko am mâncat pește prăjit cu salată de crudități, legume fierte, orez și supă. Reiko s-a mulțumit cu o salată din paste și crudități și o ceașcă de cafea, însoțită de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pește prăjit cu salată de crudități, legume fierte, orez și supă. Reiko s-a mulțumit cu o salată din paste și crudități și o ceașcă de cafea, însoțită de o țigară. — Pe măsură ce îmbătrânești, mănânci tot mai puțin, explică ea. În cantină mai erau vreo douăzeci de persoane. În timp ce mâncam, au mai sosit unii, dar între timp au plecat alții. Cu excepția diferențelor de vârstă, atmosfera era asemănătoare cu cea de la cantina căminului, cu o singură precizare importantă: toată lumea vorbea pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]