4,924 matches
-
Rêve”, tot o ie și tot pe fond roșu, din aceiași ani, „la Blouse roumaine” a fost expusă prima oară în galeria Maeght în 1945. La Centre Pompidou pot fi văzute fotografii care înfățișează procesul de creare al celor două capodopere. Expoziția care l-a făcut cunoscut cu adevărat pe Matisse a fost aceea colectivă (cu Vlaminck, Marquet, Derain și Van Dongen), care a provocat scandal la Salonul de Toamnă din 1905. Matisse a fost declarat cu acea ocazie liderul școlii
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4791_a_6116]
-
provocat reacții ostile, mai ales, în Franța, cum a provocat în anii 1990 o carte a istoricului german conservator Eric Nolte, susținut discret de francezul François Furet, în care se formula prima oară echivalența dintre crimele naziste și cele comuniste. Capodopera necunoscută Istoria începe în 1985, când parohul bisericii din orășelul Vic-le-Comte din provincia franceză Auvergne vrea să vândă unui anticar câteva scaune din sfântul locaș, ca să poată monta o instalație de încălzire. Anticarul îi plătește echivalentul a 500 euro de
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4681_a_6006]
-
cel care vorbește în nume propriu, fie la București, fie la Berlin, și atunci observăm că poziția morală, etica fermă sunt mereu prezente. Faimoasa epistolă din 7/20 iulie 1905, adresată din capitala Germaniei lui Alceu Urechia e, simultan, o capodoperă literară, și un veritabil tratat moral. Puse în contact, lumea Germaniei și lumea acestui domn Goe ajuns la maturitate, numit Barbu Ștefănescu-Delavrancea, oferă o hârtie de turnesol care indică distanța nu dintre mizeria noastră și civilizația lor, ci dintre domnii
Domnii noștri și domnii lor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4688_a_6013]
-
limbaj mult mai simplu, cele 15 povestiri din Dubliners, „Oameni din Dublin”, apărute în noua traducere a lui Radu Paraschivescu, au și ele în centru momentul raportării la propriul destin, ideea de bruscă autoînțelegere și iluminare a personajelor. Dubliners e capodoperă cea mai citită a lui Joyce, din cauza traductibilității, a privirii atente la amănunte, a simbolisticii clare și a înțelegerii față de oamenii obișnuiți. A avut parte și de numeroase ecranizări; între acestea, The Dead/ „Cei morți”, în regia lui John Huston
Cu Joyce, despre epifanie by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4698_a_6023]
-
dintr-o istorie literară în accepțiune modernă - care acoperă o epocă din toate punctele de vedere, prin studiile mai multor specialiș ti - nu poate lipsi cercetarea traducerilor, cu atât mai mult cu cât încă ne mai dorim să nu citim capodoperele (dacă n-o facem în original) doar în engleză.
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
un tablou al interesului substanțial pentru a nu spune considerabil pe care zona balcanico-orientală l-a suscitat. Câteva generații de regizori din care fac parte Jean Negulescu, Elia Kazan, Henri Verneuil, Michael Cacoyannis, Constantin Costa-Gavras, Dușan Makavejev au conferit prin capodoperele lor cinematografice un profil indelebil Balcaniei. Filmul a modelat nu un spațiu real, ci unul imaginar, în care vocile unor alte timpuri se fac auzite cu un timbru inconfundabil. Cinematograful nu rămâne în afara confruntărilor ideologice, a dezbaterilor politice, al utopiei
Cu Orient Expressul prin Balcania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4955_a_6280]
-
altceva în loc, alții care, dimpotrivă, susțin cursul istoriei, oricare ar fi el și oricât de contradictoriu. Pentru ei, istoria nu poate decât să aibă dreptate” (p. 74). Odată cu virajul ideologic, încercând să-și adapteze discursul, același Camil Petrescu dă o capodoperă de inadecvare. E vorba despre articolul De ce popoarele mici nu pot să aibă scriitori mari, apărut în Contemporanul, în 27 iunie 1947. De ce? Data viitoare.
Istoria ieroglifică (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4964_a_6289]
-
punând în joc o viziune ulterior apropriată și speculată în scop propagandistic, între motivația revoluționară, utopistă a regizorilor ruși și cea mercantilă, conformistă a regizorilor români. Al treilea palier vizează analiza filmului românesc urmând o selecție reprezentativă care include atât capodoperele filmografiei românești în perioada comunistă, cele câteva, cât și filme de duzină. Criticul identifică acele filme care fac acordul cu ideologia și propaganda într-un mod exemplar reunind numele cele mai importante de regizori, scenariști și operatori ai perioadei. O
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
următoare. Încă o dată, nu despre o atitudine franc negativă e vorba. Nu i s-a reproșat, explicit, nimic.) Ci despre un fel de stimă moderată. Ceea ce e, de fapt, chiar mai rău. Căci 1, 2, 3 sau... este aproape o capodoperă. Poet bun, Coșovei a fost de la început. Și a rămas așa până azi, chiar în momentele mai puțin faste. Critica, mai veche sau mai nouă, de la Nicolae Manolescu și Eugen Simion la Marius Chivu și Bogdan- Alexandru Stănescu, s-a
Pornind de la niște versuri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4983_a_6308]
-
deflagrații în lanț. Tocmai acest acompaniament pe care muzica îl face afectelor este redat cu talent de cei premiați. Premiul la secțiunea de animație a fost acordat lui Sebastian Cosor cu filmul The Scream, o animație cu totul specială după capodopera omonimă a expresionistului Edvard Munch. Regizorul a explicat că filmul său face parte dintr-un proiect provocator, și anume încercarea de a anima tablouri celebre conferindu- le în același timp și o interpretare, refăcând fictiv background-ul lor spiritual, de
„Filmul de Piatra“, ediția 3.0 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4990_a_6315]
-
lui Manet. Camille Laurence se întreabă, în Cercetare cu privire la femeile terifiante, de ce spaima cu pricina pe care ne-o provoacă merge mână în mână cu dorința și atracția sexuală iar Nathalie Kaufmann vrea să lămurească, în Aceste femei fără de care capodoperele n-ar fi existat, relația artiștilor cu modelele lor reale sau imaginare. Nu tocmai corecte politic, cele două cărți le discriminează pe femeile normale, totuși, cele mai numeroase, privilegiindu- le pe cele, mai mult sau mai puțin, fatale. Nu e
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4993_a_6318]
-
înțelege el să reformeze scrierile de călătorie prin preluarea caracteristicilor genurilor literare înalte. Tovarășul de drum al scriitorului comentează cu un zâmbet insolitul memorial cu pronunțate accente epice imaginat de acesta: Ai ocaziunea să îmbogățești literatura cu un fragment de capodoperă. Aproposito, îți propui să dai la lumină numai un simplu jurnal de călătorie sau ai de gând să alcătuiești o epopee în versuri? Notația reflexivă glumeață pune în lumină noutatea operei lui Hogaș care îmbină o specie literară modestă cu
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
Începând cu 2007, de când colecția Pléiade de la Gallimard a oferit extraordinara ediție, Les Essais, la care au lucrat peste treizeci de ani Jean Balsamo, Michel Magnien și Catherine Magnien-Simonin, am în plus și plăcerea de a mă adânci într-o capodoperă nu doar filologică, ci și estetică: albumul însoțitor al volumului îmi aduce, de fiecare dată când îl privesc, o delectare vecină cu exaltarea. În zilele când nu am un program de lectură fixat, mă îndrept aproape instinctiv spre partea din
Cărțile verii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4417_a_5742]
-
Odiseea. O fac din două motive: pentru că mă pregătesc să scriu o carte despre un personaj de bandă desenată, marinarul rătăcitor Corto Maltese, și apoi pentru că vreau să aprofundez corespondența dintre episoadele lui Ulysses, al lui Joyce, și cânturile din capodopera lui Homer. Dar o fac și din pura plăcere de a mă lăsa învăluit de misterele unui text în care cuvintele au, de la prima la ultima silabă, o încărcătură magică fără egal. Pentru a continua în aceeași notă, adică, înainte
Cărțile verii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4417_a_5742]
-
adus pe lume de vrăjitoarea nașterilor și aruncat cu trup și cu suflet, prin mijlocirea unei sămânțe efemere, în angrenajul acestei mașini odioase. Astfel, ghilotina Universului cu scheletul ei roșu rămânea înălțată.” (p. 158) Deși departe de a fi o capodoperă sau un jalon imposibil de ocolit al literaturii europene, Aurora este o carte de forță, care impresionează mai ales prin oglindirea credinței unui autor că poate revoluționa întru totul maniera de a scrie despre și de a percepe lumea din
Două traduceri by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4426_a_5751]
-
Eugen Șerbănescu Titlul piesei A doua scrisoare pierdută, act de curaj și încredere în sine al autorului, trimite direct, fără ocolișuri, la o mare operă clasică. Eugen Șerbănescu nu se arată însă defel inhibat de posteritatea glorioasă a capodoperei, ci coboară în universul ei intim, depășește orice constrângeri temporale, prelungind cu fantezie identitatea personajelor mult mai departe de fiesta-electorală din finalul apoteotic și cinic în care sunt părăsite de Caragiale. Într-o acțiune plasată între două veacuri, sfârșitul celui
A DOUA SCRISOARE PIERDUT| sau TRENUL TOGOLEZ NU OPREȘTE LA PARIS Comedie post-caragialiană în patru acte (fragmente) by Eugen Șerbănescu () [Corola-journal/Journalistic/4434_a_5759]
-
e că indiferent ce se petrece pe scenă, el tot pe Netrebko o așază în prim-plan!). Deutsche Grammophon, Classics, Decca ori Arthaus Musik sunt case de discuri care, în ultimii ani, au pus la dispoziția iubitorilor de operă veritabile capodopere: excepțional filmate, redate în sisteme audio ultra-sofisticate (de pildă, DTS HD Master sound 7.1), ele îți dau senzația nu că ești în sală, ci direct pe scenă. Astfel încât, pentru mine, „serile la operă” au devenit parte a existenței firești
O seară la operă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4599_a_5924]
-
neobservată. Ar fi fost păcat să rămână așa. Cele două reeditări nu sunt doar niște recuperări sentimentale sau de istorie literară. Acuzată, încă de la jumătatea ultimului deceniu al secolului trecut, că s-a irosit în gazetărie, că nu a dat capodoperele pe care le așteptam de la ea, că a eșuat ș.a.m.d., generația ’80 s-a văzut, în anii din urmă, contestată și estetic, atât de către reprezentanții noii generații de scriitori, cât și de unii critici, tineri și mai puțin
Diptic optzecist by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4607_a_5932]
-
doar atât: impresii. Când nu sunt simple idiosincrazii, aceste reproșuri traduc nemulțumiri personale: că optzeciștii, în loc să meargă în direcția pe care le-o indicau unii sau alții, au mers într-o altă direcție. În direcția lor. Că n-au dat capodopere, e o acuzație pe cât de tare, pe-atât de greu de acceptat. Literatura nu înseamnă numai capodopere: epoci întregi, precum Evul Mediu, au respins cultul capodoperei. Ca și postmodernitatea, de altminteri, care nu crede în existența unui Centru, a unei
Diptic optzecist by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4607_a_5932]
-
în direcția pe care le-o indicau unii sau alții, au mers într-o altă direcție. În direcția lor. Că n-au dat capodopere, e o acuzație pe cât de tare, pe-atât de greu de acceptat. Literatura nu înseamnă numai capodopere: epoci întregi, precum Evul Mediu, au respins cultul capodoperei. Ca și postmodernitatea, de altminteri, care nu crede în existența unui Centru, a unei unice instanțe de legitimare. În fața acuzațiilor de mai sus, se cade să opunem evidența. Cei șase autori
Diptic optzecist by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4607_a_5932]
-
alții, au mers într-o altă direcție. În direcția lor. Că n-au dat capodopere, e o acuzație pe cât de tare, pe-atât de greu de acceptat. Literatura nu înseamnă numai capodopere: epoci întregi, precum Evul Mediu, au respins cultul capodoperei. Ca și postmodernitatea, de altminteri, care nu crede în existența unui Centru, a unei unice instanțe de legitimare. În fața acuzațiilor de mai sus, se cade să opunem evidența. Cei șase autori ai celor două volume comentate aici sunt de mult
Diptic optzecist by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4607_a_5932]
-
valorilor și că e posibilă creația spirituală fără ghidajul unor valori inițiale. Statistic, Iliada poate fi scrisă de un calculator în urma a miliarde de încercări, dar varianta e imposibilă din lipsa unei motivații care să ghideze calculatorul spre o așa capodoperă. Iată un motiv de optimism pentru literații care se tem de moartea creației prin exces de tehnică.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4619_a_5944]
-
aici un pasaj: „Gorduz, singurul nume semnificativ din sculptura autohtonă după Brâncuși, are o operă marcată, ca și aceea a maestrului cu atelierul acum la Beaubourg, de un umor voluntar căutat prin înșurubarea subtilă, perfidă, a formelor și a sensurilor. Capodoperele sale, Himerele grăbite, Pasărea obișnuită, Conversaț ia cu iarba, sunt mici monumente de virtuozitate și de poezie, în care surâsul șăgalnic, senzualitatea și ironia mușcătoare, se îmbină în entități aparent absurde, dar care răsună de o muzică lăuntrică. La fel
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4660_a_5985]
-
să pară important, Clarissa avea o inefabilă demnitate.... da, deși lucrurile acestea îi făceau plăcere, deși simțea furnicătura și ațâțarea lor, toate aceste aparențe, aceste triumfuri aveau ceva găunos; erau în afară, tangibile, dar nu erau în inimă...” Cât despre capodopera Virginiei Woolf, Valurile, 1931, în care monologurile a șase personaje cu alcătuiri temperamentale diferite se aud în ritmul valurilor mării, ritmul apelor amniotice și al morții (căci, da, Virginia Woolf și-a pus mai târziu capăt zilelor înecându- se, umplându
Virginia Woolf în traducerea lui Petru Creția by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4554_a_5879]
-
nicio piedică, ci să îngăduie vieților noastre să se desfășoare tot mai departe, dincolo de acoperișuri și de hornuri, până la marginile ei trasate fără cusur”. Strategia ceva mai recentă a Editurii Humanitas Fiction de a republica marii autori cu serii de capodopere mi se pare o idee extrem de fertilă. Astfel poate fi urmărită fidelitatea traducătorului față de propria metodă, dar mai ales poate fi testată longevitatea unei traduceri. Faust-ul lui Nerval rămâne neegalat în franceză, maqamat-ele traduse de Rückert n-au mai fost
Virginia Woolf în traducerea lui Petru Creția by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4554_a_5879]