KorAP: Find »[drukola/base=ceață & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...385 >

9,618 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

o rugăciune mică, așa ca și el. Și deodată, se aprinse, chiar deasupra lui, o stea doar se știe că stelele cerului sunt rugăciunile îngerilor. Și mai spuse o rugăciune , apoi încă una... Așa. Acum era mai lumină. Parcă nici ceața tristeții nu mai era așa de rece și grea. Și, cum privea spre stelele care se aprindeau una câte una, inima i se umplu de bucurie. Știa ce avea de făcut. Se răsuci iute în jurul razei de lună și intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Reușise să le spună că fiecare-și făurește lumea cu gândul și inima sa de aceea se spune că, până când nu vom fi asemenea copiilor, nu vom păși în Împărăția cerurilor. Cele șapte lumânări Se făcuse seară. Era frig și ceața luneca în vălătuci până în pragul casei. Așteptase toată ziua. Cât puteai cuprinde cu ochii, ceața și marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi înghețați, cenușii și sărați aproape că le simțeai gustul. Vuietul mării părea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
aceea se spune că, până când nu vom fi asemenea copiilor, nu vom păși în Împărăția cerurilor. Cele șapte lumânări Se făcuse seară. Era frig și ceața luneca în vălătuci până în pragul casei. Așteptase toată ziua. Cât puteai cuprinde cu ochii, ceața și marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi înghețați, cenușii și sărați aproape că le simțeai gustul. Vuietul mării părea și el vătuit în fuioarele lungi de ceață. Abia dacă se auzea, când și când, sirena

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
nu vom păși în Împărăția cerurilor. Cele șapte lumânări Se făcuse seară. Era frig și ceața luneca în vălătuci până în pragul casei. Așteptase toată ziua. Cât puteai cuprinde cu ochii, ceața și marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi înghețați, cenușii și sărați aproape că le simțeai gustul. Vuietul mării părea și el vătuit în fuioarele lungi de ceață. Abia dacă se auzea, când și când, sirena de ceață de la intrarea în port. În rest, liniște. Casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Așteptase toată ziua. Cât puteai cuprinde cu ochii, ceața și marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi înghețați, cenușii și sărați aproape că le simțeai gustul. Vuietul mării părea și el vătuit în fuioarele lungi de ceață. Abia dacă se auzea, când și când, sirena de ceață de la intrarea în port. În rest, liniște. Casa era departe de port. Poate de asta întârzia. Promisese că vine de Crăciun. Nu împodobise bradul era bradul pe care-l sădiseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi înghețați, cenușii și sărați aproape că le simțeai gustul. Vuietul mării părea și el vătuit în fuioarele lungi de ceață. Abia dacă se auzea, când și când, sirena de ceață de la intrarea în port. În rest, liniște. Casa era departe de port. Poate de asta întârzia. Promisese că vine de Crăciun. Nu împodobise bradul era bradul pe care-l sădiseră împreună, când se născuse copilul. Și în fiecare an îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
vine de Crăciun. Nu împodobise bradul era bradul pe care-l sădiseră împreună, când se născuse copilul. Și în fiecare an îl împodobeau împreună, de Crăciun. Acum erau amândoi plecați. Dimineața se uitase la brad. Crescuse înalt, frumos și drept. Ceața care se răsucea în jurul lui părea că-i taie ori o creangă, ori tulpina de la jumătate, o dată sau de două ori părea că i-a luat vârful. Își făcea singură curaj : e ceața, doar ceața... Apoi îngrijise animalele, calul necheză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
la brad. Crescuse înalt, frumos și drept. Ceața care se răsucea în jurul lui părea că-i taie ori o creangă, ori tulpina de la jumătate, o dată sau de două ori părea că i-a luat vârful. Își făcea singură curaj : e ceața, doar ceața... Apoi îngrijise animalele, calul necheză ușurel când îl țesălă și întorcea capul spre ușa grajdului... Așteaptă și el pe stăpân își zise. Câinele rămăsese toată ziua la marginea stâncilor, acolo unde începea poteca spre mare... sau unde se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Crescuse înalt, frumos și drept. Ceața care se răsucea în jurul lui părea că-i taie ori o creangă, ori tulpina de la jumătate, o dată sau de două ori părea că i-a luat vârful. Își făcea singură curaj : e ceața, doar ceața... Apoi îngrijise animalele, calul necheză ușurel când îl țesălă și întorcea capul spre ușa grajdului... Așteaptă și el pe stăpân își zise. Câinele rămăsese toată ziua la marginea stâncilor, acolo unde începea poteca spre mare... sau unde se sfârșea, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
sau unde se sfârșea, pentru cei care urcau de pe mal... Urlase lung și sfâșietor de vreo două ori... Acum intrase în casă și se cuibărise lângă foc, scuturându-se din când în când, cu blana udă, mirosind a frig și ceață și alge ca orice câine care-și făcea veacul mai mult prin fiord decât pe lângă casă. Ea se așezase la fereastră, cu lumina stinsă, încercând să zărească ceva în noapte. Își strânse mai bine șalul în jurul umerilor. Întunericul era de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
dintre sălcii Părea un loc uitat. Oamenii nu vorbeau niciodată de el ca și cum nici n-ar fi existat. Se zărea când treceai podul peste râu un pâlc de sălcii crescut pe malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam mai des pe pod, pâlcul de sălcii și ceața aceea păreau mai aproape, tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam mai des pe pod, pâlcul de sălcii și ceața aceea păreau mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai des, în mijlocul zilei, indiferent ce făceam sau unde eram, să ne răsară-n minte deodată pâlcul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai des, în mijlocul zilei, indiferent ce făceam sau unde eram, să ne răsară-n minte deodată pâlcul de sălcii cu ceața lui și ni se făcea, așa, dor, deodată, de ceva... De ce anume, nici noi nu știam... Dar locul acela și asta v-o spun sigur ne chema. Cum stăteam noi pe pod și ne uitam așa, în apa limpede a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
demult. A trecut o zi, apoi două, o săptămână, apoi săptămâni de-a rândul. Păruse o binecuvântare la început. Dar acum ploua, ploua mereu. Și ploile nu se mai opreau. Uneori apa nu atingea pământul, ca și cum ar fi sorbit-o ceața cenușie, alteori intra în pământ, dar pământul părea tot însetat, ca și cum ploaia ar fi urcat înapoi, în nourii care coborau mereu mai aproape și intrau în arbori, în case, în oameni. Prin vălătucii cenușii, oamenii se încovoiau pe zi ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
părea tot însetat, ca și cum ploaia ar fi urcat înapoi, în nourii care coborau mereu mai aproape și intrau în arbori, în case, în oameni. Prin vălătucii cenușii, oamenii se încovoiau pe zi ce trecea, ca și cum erau ei înșiși făcuți din ceața cenușie. Timpul curgea odată cu norii, cu ceața, cu ploaia care nu era ploaie. Oamenii îmbătrâneau și dispăreau în ceață, alții apăreau, așa, deodată, din ceață, tot încovoiați, fără să se privească, fără să se mai cunoască, fără să-și vorbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
urcat înapoi, în nourii care coborau mereu mai aproape și intrau în arbori, în case, în oameni. Prin vălătucii cenușii, oamenii se încovoiau pe zi ce trecea, ca și cum erau ei înșiși făcuți din ceața cenușie. Timpul curgea odată cu norii, cu ceața, cu ploaia care nu era ploaie. Oamenii îmbătrâneau și dispăreau în ceață, alții apăreau, așa, deodată, din ceață, tot încovoiați, fără să se privească, fără să se mai cunoască, fără să-și vorbească. Nu aveau nimic să-și spună. Știau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
arbori, în case, în oameni. Prin vălătucii cenușii, oamenii se încovoiau pe zi ce trecea, ca și cum erau ei înșiși făcuți din ceața cenușie. Timpul curgea odată cu norii, cu ceața, cu ploaia care nu era ploaie. Oamenii îmbătrâneau și dispăreau în ceață, alții apăreau, așa, deodată, din ceață, tot încovoiați, fără să se privească, fără să se mai cunoască, fără să-și vorbească. Nu aveau nimic să-și spună. Știau ce aveau de făcut. Când nu mai puteau face lucrul pentru care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
vălătucii cenușii, oamenii se încovoiau pe zi ce trecea, ca și cum erau ei înșiși făcuți din ceața cenușie. Timpul curgea odată cu norii, cu ceața, cu ploaia care nu era ploaie. Oamenii îmbătrâneau și dispăreau în ceață, alții apăreau, așa, deodată, din ceață, tot încovoiați, fără să se privească, fără să se mai cunoască, fără să-și vorbească. Nu aveau nimic să-și spună. Știau ce aveau de făcut. Când nu mai puteau face lucrul pentru care fuseseră trimiși, intrau înapoi în ceață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ceață, tot încovoiați, fără să se privească, fără să se mai cunoască, fără să-și vorbească. Nu aveau nimic să-și spună. Știau ce aveau de făcut. Când nu mai puteau face lucrul pentru care fuseseră trimiși, intrau înapoi în ceață și alții le luau locul. La ce le-ar fi folosit să-și vorbească?! Din când în când, o poveste veche răsărea ici și colo în mintea cuiva, dar era prea greu să și-o mai amintească în întregime cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
le luau locul. La ce le-ar fi folosit să-și vorbească?! Din când în când, o poveste veche răsărea ici și colo în mintea cuiva, dar era prea greu să și-o mai amintească în întregime cineva. Ieșeau din ceață cu amintirea tot mai ștearsă a ceva care se numea Soare, a ceva care se numea cer senin și bucurie, și prietenie, și iubire dar toate astea fuseseră demult. Era bine să fie uitate și uitate să rămână, ca să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
numea Soare, a ceva care se numea cer senin și bucurie, și prietenie, și iubire dar toate astea fuseseră demult. Era bine să fie uitate și uitate să rămână, ca să nu-i împiedice la lucru. Trebuiau să adune fâșiile de ceață, fâșii lungi, verzi-cenușii, care, strânse în mormane, erau duse la adăpostul zidurilor, ele însele cenușii. Nu știau la ce folosesc. Datoria lor era doar să lucreze. Și nu trebuiau să se gândească. Doar se știe: cine gândește, cine simte, cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
folosesc. Datoria lor era doar să lucreze. Și nu trebuiau să se gândească. Doar se știe: cine gândește, cine simte, cine iubește, nu poate fi condus, ci se conduce el însuși după Legea Binelui, a Bucuriei, a Iubirii. Oamenii de ceață nu aveau gânduri, nu aveau bucurii, nu aveau iubire. Ceața le devenise hrană și aer, și haine, casă și mormânt. Erau goi pe dinăuntru și ușor de condus. Ce-i drept, mulți au fost la început cei care au încercat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
să se gândească. Doar se știe: cine gândește, cine simte, cine iubește, nu poate fi condus, ci se conduce el însuși după Legea Binelui, a Bucuriei, a Iubirii. Oamenii de ceață nu aveau gânduri, nu aveau bucurii, nu aveau iubire. Ceața le devenise hrană și aer, și haine, casă și mormânt. Erau goi pe dinăuntru și ușor de condus. Ce-i drept, mulți au fost la început cei care au încercat să elibereze Soarele. Acum se stinsese chiar și amintirea lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
casă și mormânt. Erau goi pe dinăuntru și ușor de condus. Ce-i drept, mulți au fost la început cei care au încercat să elibereze Soarele. Acum se stinsese chiar și amintirea lor. Doar uneori, înainte de a se întoarce în ceață, unii mai șopteau că există Soarele și că fusese închis împreună cu îngerii lui într-un ochi de gheață, undeva, în adâncul pădurii. Uneori, se puteau vedea râuri lungi de ceață plutind spre adâncul pădurii. Și, dacă priveai atent, puteai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
și amintirea lor. Doar uneori, înainte de a se întoarce în ceață, unii mai șopteau că există Soarele și că fusese închis împreună cu îngerii lui într-un ochi de gheață, undeva, în adâncul pădurii. Uneori, se puteau vedea râuri lungi de ceață plutind spre adâncul pădurii. Și, dacă priveai atent, puteai să vezi oameni și animale și păsări în ceața care se destrăma. Se spunea că sunt cei care au fost blestemați să caute Soarele pentru ei și pentru ceilalți. Nu ajungeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]