1,815 matches
-
pleașcă, de a mânca la micul dejun mai mult decât poate să o facă un bou, de a-și umple ca mârlanul straița calicului cu felii de pâine și cu merinde șutită până la neobrăzarea de a pleca cu prosopul, cu cearșaful, cu umerașul, cu peria de pantofi sau cu cheile de la camere... Vladimir se acuza în sinea lui că și el își făcuse adesea lustrul pantofilor cu pătura din hotelurile socialiste și, ascultând-o pe Melanie, aproape că-i veni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mutat de-acolo-șa, făceam cereri - nu mi le trimitea, asta. Și am făcut rost de acetonă, că acolo are fabrică de încălțăminte, și mi-am dat foc. Apoi, m-am tăiat. M-am urcat sus pe pușcărie, am scris pe un cearșaf „Jos minciuna!“. M-am urcat din curtea de plimbare. Tocmai încercase să construiască din nou pușcăria. Și era schele. M-am urcat pe schele. Eram în refuz de hrană și am cerut la medic să mi se dea tentură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de hrană și am cerut la medic să mi se dea tentură de iod. Aia-i bună pentru orice, pentru un coș, pentru orice. Și la refuz de hrană îmi dă voie să am pix, creion. Și am scris pe cearșaf, frumos, cu litere, și pe urmă am dat tentură de iod. Aia este maro și, când se usucă, rămâne maro pe cearșaf. Cu aia am scris. Pe urmă, a venit comandantul, a venit din Direcție, mi-a dat trei luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pentru orice. Și la refuz de hrană îmi dă voie să am pix, creion. Și am scris pe cearșaf, frumos, cu litere, și pe urmă am dat tentură de iod. Aia este maro și, când se usucă, rămâne maro pe cearșaf. Cu aia am scris. Pe urmă, a venit comandantul, a venit din Direcție, mi-a dat trei luni de restrictivă. De ce? Când am fost pe restrictivă, mi-a dat zece zile de izolare. Eram în cameră cu un coleg, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
stau să caut. Îmi lua mult timp. Dac-am văzut că nu vrea, am tras-o pe un hol d-ăla mai mic, acolo, și-am început să-i caut eu. Am găsit banii - 950 de mii - în dulap, între cearșafuri. Am luat banii, am mai luat niște acarete de pe-acolo; ce și-a mai luat ăla nu mai țin minte. Și-am plecat. Iar femeia a murit la zece zile, în spital. Sincer, de asta-mi pare rău! Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
jos cu dalta, cu tot cu spoturile ei, cadou de la socru-meu, inginer umblat acu’ o sută de ani prin Hamburg, „așa pentru atmosferă, mă înțelegeți...”, și-a rânjit larg, arătându-și strungăreața. De câte ori erau aprinse și împrăștiau o lumină vișinie pe cearșafuri, îmi venea să scot portofelul înainte de-a mă strecura între ele. M-au legănat câteodată reverii cu multe cadâne făcându-mi vânt cu evantaiuri multicolore, parcă din pene de struț și cozi de pasărea-paradisului, jucând cu tipsii pe creștete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a cerut despăgubiri... O să se facă și-un film documentar cu el, cum a descoperit canalele din Centru și vrea să facă acolo un centru de artă actuală... Are și-un alt proiect, mult mai vast, să scrie poezii pe cearșafuri și pe fețe de mese, poate chiar pe cămăși și chiloți, să le-atârne pe frânghii și pe acoperișul câtorva blocuri, să aducă dup-aia locatarii, să citească fiecare operele din uscătoarele lor. Or s-alerge înfășurați în cerșafuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
oră... mă lămurește o vecină. O bătea bărbată-său... Are doi copii... O bătea și băiatu’ mai mare. Și cred c-o bătea și frate-său, care n-a ieșit de mult de la pârnaie. Vreți să vedeți? I-acolo, sub cearșaf. Eu am acoperit-o... Am auzit o bufnitură, am crezut mai întâi că-i o mașină care-a intrat în stâlp, ca săptămâna trecută. Atunci era unul dintre studenții de la medicină de la D-uri. Azi noapte, zice Aniculăesei, eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a făcut! Copiii îs în Centrală, le-a dat ceva să mănânce doamna Augustina, a fost asistentă... N-aveai ce să mai salvezi, i s-au scurs creierii în canal, i-am aprins o lumânare și-am aruncat pe ea cearșaful, trec ăia mici la școală, să nu vadă... A mai încercat o dată, am înțeles, dar a rămas pe sârmele de rufe și-a tras-o unul dintre copii... Trebuie s-apară de-acum și Poliția, da’ încet se mai mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Fundație. În rest, spleen, să-ți tragi realitatea pe ochi, până la sprâcene. Siempre fidelis, Leonardo.” Am umplut costumul de când a fost naș, are niște pete de ceară lângă buzunarul de la piept, de la lumânare. Întâi pantalonii, în care-am băgat un cearșaf făcut sul și câteva prosoape murdare. I-am strâns cu un cordon de la capot, în loc de curea. În haină am îndesat flanele de-ale mele, le-am luat din cufărul din camera mare, le-am scuturat de pulberea albă. Am băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În momentul În care ajungi exact În starea de care te-ai temut. Atunci nu-ți mai pasă dacă ești viu sau mort. Dacă poți să-ți Întinzi oasele istovite, nu mai contează că te Întinzi Într-un pat cu cearșafuri din mătase sau că o faci pe asfalt. Dacă-ți pierzi mințile, nu mai poți să faci diferența Între tine și ceilalți. Se simțea la cei ce-și făceau veacul În această zonă o anumită renunțare la sine, care, paradoxal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
că mi-a spus cu zâmbetul pe buze? „Eu sunt obișnuită să fiu obosită, și fizic, și psihic!“ Fata asta e mai puternică decât mine, m-am gândit atunci. Când m-am Întors spre pat, am văzut un scorpion sub cearșafuri. Yazaki mai priză o linie. Respira neregulat. În timp ce zdrobeam scorpionul sub talpa pantofului, m-am gândit că Într-o zi voi sfârși și eu la fel. Scorpionul zdrobit părea o minusculă jucărie stricată. Reiko era mai puternică decât mine, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
La aceste vorbe i-am privit fața plină de pete galbene. Tenul Maestrului Își schimbase textura, dar eram hotărâtă să-l iubesc chiar dacă pielea de pe trup i-ar fi fost acoperită cu pete galbene. Însă pe orice suprafață albă, pe cearșafuri, pe tavan, se vedeau aceleași pete galbene. Aaa, nu! Nu Maestrul avea pete, ci vederea mea Îmi juca feste! M-a cuprins un sentiment ciudat pe care nu-l puteam defini ca fericire sau tristețe. De fapt, ori de câte ori era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
într-un exercițiu. Asediat, Lazaretul și-a deschis porțile; Romancierul a nimerit direct în mâinile mulțimii: a fost spânzurat primul. Efectul eliberării neașteptate. L-au urmat, în ștreang, Doctorul și Magistratul, refugiat într-unul din pavilioanele stabilimentului. Din pături și cearșafuri, a fost încropită momâia Castelanului, ridicată și ea de grumaz, alături de cei trei. Primarul nu a fost găsit nicăieri; se pare că fusese avertizat. Oamenii Magistratului nu au pățit nimic; se arătaseră de partea Comitetului Cetățenesc încă de la începutul evenimentelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
niște schițe găsite în atelierul lui Dumnezeu: toamna cimitir în oglindă; iarna zugrăveală cu argint fierbinte; primăvara simfonia râului în frunza de salcie; vara puful păpădiilor, aureole pentru îngeri cuminți. Petru încă mai visa o noapte cu stele imprimate peste cearșafuri, cu soare blond despletit în felia de pâine, cu lună plină, atât de plină încât cerul să nu o încapă. Pijamaua copilăriei avea imprimată o jumătate de portocală în dreptul inimii. (A)casă este locul în care îți imaginezi că cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Doamne, decât să lași pe cineva să-ți roadă sufletul, să-l molfăie și să-l scuipe prin closetele publice, la masa bogaților sau în obrazul sfinților? Ce-i mai trist decât să îngădui viermelui să te lepede părticele printre cearșafuri, prin săli de așteptare, în gări din care doar se pleacă, în pântecele șotronului, în uterul locomotivelor, în sângele șinelor de cale ferată? Ce-i mai dezgustător decât să ascunzi în buzunarul de la piept un fir de vis cât grăuntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mama cine știe ce muieri rupte-n cur îmi vor fi nurori!" Neliniște, ispitire, nesomn. Visele încuiate se deosebeau între ele prin ordinea evadărilor: vise roșcate, vise blonde, vise brunete... Se trezea de câteva ori pe noapte: transpirat, epuizat, dezamăgit. Semne printre cearșafuri. Vise colorate, vise lucioase, vise slobode, vise netede, vise umede, vise inerte, vise dumnezeiești... "Anatema de o mie de ori vă zic vouă" strigătul lui Moise în pustie. Patima avea gust, avea miros, patima avea cântec și descântec, formă, culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în icoană, portretul Fiului iubit. Mici reliefări tovarăși: popii vor purta sutană cu epoleți, steaua roșie deasupra bisericii, arhanghelul Mihail, în mâna dreaptă, cu un ciocan de lăcătuș, Gabriel, la cingătoare, în loc de cruce, o seceră. (Statuia libertății, învelită într-un cearșaf, ascundea orice obsesie dacă îngerii nu aveau sex, nici sâni nu trebuia să aibă.) Precum floarea castanilor, ciuma bolșevică s-a scuturat peste creștet. Plumbul mausoleului s-a topit și s-a împrăștiat ca o pecingine de nerostire. Frica purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ci trecere. Seva lui Dumnezeu nu usucă buzele, pentru că iubire se cheamă. Bine la stă oamenilor singuri care au câte ceva de împărțit între ei. Durerea nu se divide niciodată în porții egale: amanții iau cât să le fie bine între cearșafuri, frații se leapădă după modelul biblic, soții se vând în certificate, părinții se exfoliază din fotografii și uită să mai vină înapoi. Dincolo de glasul pământului, o solidaritate a sângelui. Durerea creează senzația de cerc, cercul, dacă se închide în jurul "lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sta comod acolo în copac câteva ore, fetele se schimbau în pijamale, se pieptănau, se maimuțăreau în oglindă, iar după stingere, două scoteau de sub pernă câte o cărticică din care citeau la lumina nopții. Câteva raze de lună coborau peste cearșafuri. Rugăciunea se întâmpla în șoaptă, pereții aveau ochi și urechi. Auzi, dragă, notezi tot și când vă întoarceți vreau informațiile: cine spune bancuri, cine face yoga, cine merge la biserică, cine citește cărți popești, cine instigă la neascultare, cine fumează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un fir de izvor izgonit în rădăcini, ca un șarpe, aluneca sub temelia casei. Pe cel mic nu l-a dorit: Doamne, nu o să am cu ce hrăni trei guri, mâine-poimâine rămân văduvă, cine o să mă ajute? Înfășurat într-un cearșaf plin de sânge, pruncul nu scotea un sunet, de parcă voia să convingă că va fi cuminte, că va trăi numai cu aer și că își va purta singur de grijă în lume. Cristian implora viață. Când a găsit-o bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În cuib își făcuse sălaș nimicul și nimicul nu voia să iasă afară, și nimicul stătea comod în cuib, deasupra, și Petru trebuia să zidească mai sus. Petru nu voia să doarmă; morții se înveleau cu cer; Genia, sub un cearșaf înstelat, își depăna visul; Petru a despicat cuibul și nimicul, ca un ghem fără capete, i s-a rostogolit în suflet. Noapte. Cazarmă. Dormitor. 24 de somnuri aliniate simetric, 24 de vise identice (pe loc repaus), 24 de morți suprapuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
amânată. Trupul, ca o stâncă legată de piciorul muntelui, aproape că se prăbușește în neant; viața încă mai numără sângele leneș al somnului. (Se tace.) În zori, liniștea trece prin sticlă, prin cărămidă, liniștea desface tavanul și se împrăștie printre cearșafuri. Pacea de peste noapte este pacea zorilor și nu a înserărilor; înserările dor mai rău decât durerile facerii; înserările desfac, diminețile adună, limpezesc. Diminețile sunt ca apele din fântâni neumblate, nebântuite nici măcar de lună. Când ploua toată noaptea, apa fântânii era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deschidă o ușă. Transparența rupea zăvoarele. La 4 dimineața, luna ploua lumină pe frunzele teiului, milioane de licurici împodobeau clorofila, apoi, prin fereastră, ca o proiecție generoasă a cerului pe obrajii lui Petru, pistrui de lumină. Pulbere de lună printre cearșafuri. Bunico, este adevărat că nu toate stelele tulbură apa fântânilor? Adevărat, puiul bunicii, sunt stele ce umplu izvoarele de lumină. Șterge-ți ochii de licurici, nu plânge! Nefericirea se descompune printre boscheți îndulcită cu iluzii la litru, înveșmântată în piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochii deschiși, ți-ai modelat visele precum Noe și-a cioplit arca. Dumnezeu nu putea gândi potopul pe cât de bine meștereai tu iluziile. Amintește-ți, stăteai tolănit în pat cu ochii întredeschiși, luna intra printre șipcile gardului, pe sub ușă, între cearșafuri, luna era cel mai bun sfetnic. Până la miezul nopții, deasupra casei, se ridicau 9 turnuri, poarta era păzită de străjeri în armuri, o caleașcă de aur aștepta sub fereastră. În fiecare noapte o luai de la capăt. Visai, copile, te visai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]