13,837 matches
-
de ea. Ciudat este că noaptea nu are spaime, nu se gândește la fantome, nu aude țipăt de cucuvele, nici zgomote ciudate, și din morminte nu iese nimeni să-i bată În fereastră. De fapt nu e singurul locuitor al cimitirului. La a doua alee pe dreapta, Într-un alt cavou părăsit, trăiește de patru ani o familie În care ieri, spre seară, s-a născut cel de-al doilea copil, o fetiță pe care a moșit-o lumânăreasa. Antoniu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
moșit-o lumânăreasa. Antoniu a participat fără voie la nașterea pruncului; era Într-una din scurtele lui pauze de scris și se plimba pe acolo.. Primul strigăt de viață al copilașului a fost atât de puternic, Încât toți copacii din cimitir au tresărit, frământându-și crengile. Antoniu a ajutat-o pe lumânăreasă să taie cordonul ombilical, după ce și-a spălat mâinile la o cișmea de piatră, din apropierea cavoului. Copilul a fost curățat și Învelit În mai multe bucăți de pânză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
auziseră.. ,, Într-o limbaj al minunilor pământești, s-ar traduce, LUMINĂ DE PRIETENIE, le-a spus Antoniu. Maria-Kawabata, a mai șoptit pentru sine femeia, ducând pruncul la sân. -Kawabata, vezi ce aproape sunt de tine? -Nu-mi place că locuiești În cimitir. -Oare crezi că meritam o reședință de lux, pe malul mării, Înecată În verdeață, asaltată de paparazzi, din care să aud cum se sparg valurile de țărm? -Nu e vorba despre asta, dar aș fi vrut să ai o priveliște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
discursuri, mai are mici pusee de...,,les neige d,antan,,, ceea ce pentru vagabonzii-cerșetori ai țărișoarei e cumplit: atunci, e ,,sezonul,, lor plin, atunci o Întâlnesc cel mai des pe... ,,Doamna cu coasa,,. Ora nouă dimineața. Antoniu a ieșit pe poarta cimitirului, cu o pungă de plastic În mână, În care se află cele două caiete, În fapt cartea, pe care tocmai a terminat-o. Frigul pătrunzător Îi taie respirația, dar e hotărât să-l Înfrunte cu orice preț și să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-S-o crezi dumneata, mai spune Antoniu, smulgând din mâinile readactorei caietele, și ieșind trântind ușa. Final de carte -Kawabata, nu era singura editură, sunt zeci, poate sute.... O să mai Încerc. Mai nou, locuiesc Într-o pivniță, sub cinematograful ,,Gloria,,. Din cimitir, am fost alungați eu și familia cu cei doi copii, de oameni care vin și-și plâng morții. Ne-au reclamat, că ,,pângărim,, cimitirul Ă a pângări Înseamnă a murdăriă și, au chemat polițiști ca să ne măture de-acolo. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
zeci, poate sute.... O să mai Încerc. Mai nou, locuiesc Într-o pivniță, sub cinematograful ,,Gloria,,. Din cimitir, am fost alungați eu și familia cu cei doi copii, de oameni care vin și-și plâng morții. Ne-au reclamat, că ,,pângărim,, cimitirul Ă a pângări Înseamnă a murdăriă și, au chemat polițiști ca să ne măture de-acolo. Nu mai am curajul să mă Întorc, și oricum, din cauza frigului mi se umflaseră picioarele și mă dureau Îngrozitor rinichii. Am descoperit scara care duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un apartament fără gazdă. Trebuia să fie ceva În estul orașului pentru că nu-mi permiteam să dau mai mult decât plăteam pentru camera Închiriată. În sfârșit, Anton găsi un loc Într-o clădire dezafectată, Învecinată Într-o parte cu un cimitir, iar În cealaltă, cu o piațetă modestă dar fermecătoare. — Ce-ți treb’e mai mult de-atât? se Întrebă În timp ce eu, Încă bănuitor, inspectam un geam spart, acoperit cu ziare. Într-o parte, viață, În cealaltă, moarte. Pe la Începutul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
masa de sub oglindă, lângă o coală de hârtie, erau cheile Dorei, lungi și ușor obscene. Am Împins ușa În lături, am auzit vagoanele Stadtbahn-ului uruind În Întuneric și am hotărât să cobor, ca și când m-aș fi plimbat pe poteca unui cimitir. — Noroc că nu m-am Întâlnit cu nimeni. De Îndată ce-am ieșit În stradă, mi-am dezlegat bicicleta și am pedalat... Stai. La naiba. Să fie așa, oare? Am verificat. — Dracu’ s-o ia, Anton. Cred că am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pregătit pentru ce era mai rău, și am descoperit că aveam ceva lichid pe degete, ceva care arăta mai degrabă ca apa, nu ca laptele. Mi-am dat seama cu uimire că tocmai dădusem peste gâdilisul meu. Am coborât la cimitir. Noaptea porțile sunt Închise, așa că nu puteam s-o iau spre casă printre morminte, cum făceam de obicei. Nici n-am dat bine colțul, ajuns la cărarea pietruită, care traversează maidanul până la piața unde stau, când am auzit zgomote Înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
avea dreptate: Într-o parte locuiau morții, În cealaltă, vii. Șchiopătând spre masa de scris ca să-mi torn niște șnaps În cafea, mi-a trecut prin cap că astăzi, mai mult decât oricând, mă aflam Între cele două tabere. Dinspre cimitir nu se auzea nici un sunet, ceva de așteptat, probabil, dar de data asta nu distingeam nici măcar vagabonzii care, de obicei, Își făceau veacul În preajma zidului lung de cărămidă. Nu tu zdrăngănit de oale de tinichea deasupra focurilor ilegale, nu tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
continuare sentimentul acesta de securitate. Mâzgălind un bilețel scurt pe o bucată de hârtie, i-am mulțumit pentru ospitalitate. Apoi am băgat cheia În yală și am plecat. O oră mai târziu am ieșit În lumina orbitoare la sud de cimitirul lângă care locuiesc. Sub picioarele mele, metroul zgomotos Își continuă drumul În lumea subterană, ferindu-se de lumină. Pe maidanul unde fusesem jefuit cu câteva seri În urmă, Chérie alerga În cerc, fascinată de un capriciu În care se complăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de tot, timp În care buricele degetelor mi-au devenit albe și degetele de la picioare mi s-au Încrețit ca niște stafide. În acea după-masă de sâmbătă, Între două coroane de trandafiri, am făcut demersurile necesare pentru un loc În cimitirul din spatele fostei mele locuințe, pentru Anton. Am reușit să-mi repar și Torpedo-ul. Ce bucurie pură, copilărească, să ung lanțul și să umflu roțile, să lustruiesc apărătorii și să ung ghidoanele de lemn. Mi-am aranjat chiar și șaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pentru sufletele morților - alții uită de asta invariabil, dar ea își aduce aminte plină de religiozitate, fără a trebui măcar să-și facă însemnări pe calendar. Are devoțiunea în sânge. Pare a fi, susține ea, singura care, atunci când se duce la cimitir, are „bunul simț“, „decența elementară“ să curețe bălăriile de pe mormintele răposaților noștri. E prima zi însorită de primăvară și a dat deja cu naftalină tot ce se cheamă lână, a strâns covoarele sul și le-a legat, iar apoi le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
tine te cânt! De la munte Până-n preerie Pân’ la oceanele albe de spuu-uu-uma mea! Doamne, binecuvântează A-me-ri-ca-aaaaa! Patria mea, SCUMPĂ PATRIIIEEEE! Închipuie-ți ce-a însemnat pentru mine să aflu că mai multe generații de-alde Maulsby sunt îngropate în cimitirul din Newburyport, în Massachusetts, iar în Salem sunt mai multe generații de Abboți. Țara în care mi-au murit străbunii, țara de care-s mândri pelerinii... Exact. Oho, și asta nu-i tot. Iată o fată a cărei mamă simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
tradițional lunar și este și ziua în care se organizează ceremonii în memoria celor morți. O elegie antică vorbește despre durerea unei femei care și-a pierdut soțul vița de vie era încurcată în pustiu și buruienile se înfiorau în cimitir, și acolo, singuratic, dormea soțul ei. Îi era atât de greu să suporte durerea, încât singura ei dorință era de a-l reîntâlni după moarte. De regulă, participă toți membrii familiei la curățarea și îndepărtarea buruienilor de pe morminte, ocazie folosită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
impostura ține cât contemporaneitatea „artistului” în chestie, apoi o înlătură valoarea. Jalnică diversiune. Impostura poate străbate veacurile, în vreme ce valoarea poate muri necunoscută într-un colț. Mai mult, timpul poate naște artă din nimic. În crucile colorate, împodobite cu versuri, din Cimitirul Vesel, e tot atâta artă cât în ștergarele, puse pe vremuri deasupra plitei, pe care scria cu ață: „Bărbățelului să-i faci/ sărmăluțe, cozonaci”, „Pentru tine când gătesc/ Eu să știi că te iubesc”, „Păunașul codrilor/ Numai de tine mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
lăsate de tine în ceilalți, acolo unde Dumnezeu va ști să te găsească la Judecata din urmă. Ziceri pe cruce își pune numai cel căruia îi e teamă nu doar de a muri, ci și de a nu fi existat... Cimitirul Vesel nu mi s-a părut deloc vesel; dimpotrivă, e apăsat de tristețe. Dar nu de tristețea morții, ci de tristețea kitschului. Și totuși, vin la Săpânța artiști, scriitori, critici, șefi de stat ca să se entuziasmeze intelectual în fața filosofiei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
s-a părut deloc vesel; dimpotrivă, e apăsat de tristețe. Dar nu de tristețea morții, ci de tristețea kitschului. Și totuși, vin la Săpânța artiști, scriitori, critici, șefi de stat ca să se entuziasmeze intelectual în fața filosofiei și artei populare din Cimitirul Vesel. De vreo sută și ceva de ani încoace, cam de pe când a început să bântuie moda iraționalului născător de artă, ne stăpânește obsesia că tot ce e popular, ancestral, născut din masa neinstruită, musai să aibă profunzimi în fața cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
a fost amintirea cuvintelor pe care le spunea bunica la necaz: „Mai bine m-ar fi făcut mama un mușuroi lângă gard”... Tot plimbându-mă într-o doară prin pădurea de bulumaci pictați, am dat deodată cu ochii, lângă gardul cimitirului, de o cruce simplă și neagră, de fier. Am încremenit: pentru prima dată simțeam adevărul și tăria acestui semn, frumusețea lui răscolitoare, de colțar al Universului... Intersecția axelor, spațială și temporală, țintind infinitul. Părea vie și primitoare, gata să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
fier. Am încremenit: pentru prima dată simțeam adevărul și tăria acestui semn, frumusețea lui răscolitoare, de colțar al Universului... Intersecția axelor, spațială și temporală, țintind infinitul. Părea vie și primitoare, gata să mă îngăduie în brațele ei deschise... Abia acum cimitirul de la Săpânța căpăta un rost în lumea lui Dumnezeu. Religia morțiitc "Religia mor]ii" O întrebam deunăzi pe Maia Morgenstern dacă mai are rost exhibarea violențelor și cruzimii cu latex și vopsea roșie într-un film despre Iisus, de vreme ce violențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
palme cât opt injecții cu moldamin, avea cheile de la ușă în buzunar. d’. vara e așa o căldură în Severin, o cloceală, că încerci să te ascunzi la umbră pe unde nimerești. Noi ne-am ascuns între niște tufe din cimitir, ne-am întins păturica pe-o piatră mare de tot (pe care cineva cioplise niște litere și niște numere), ne-am aranjat lucrurile prin casă și ne-am apucat să gătim într-o cutie de conserve ruginită (în care cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și dădeau cu copita în minge. Deși în sângele meu colcăiau microbi alb-roșii (bine asortați cu leucocitele și hematiile), am intrat de bună voie și nesilit de nimeni în mediul puturos de la capătul tramvaiului 41, un loc învecinat cu atâtea cimitire, năpădit de terenuri de antrenament cu iarbă și zgură, infestat cu viruși, bacili și streptococi gheboși, toți roș-albaștri. Adevărul gol-goluț e următorul: mi-am pus plonjoanele, reflexele, degajările, plasamentul, detenta, genunchii juliți și coatele vinete în slujba dușmanului. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
l-am șters cu fața de sus până jos. O fată cu năsuc cârn mă curăța pe frunte și în păr cu o batistă umedă. 4. două ecleruri cu frișcă nu se câștigă ușor. Dar după ce-ai fost în cimitir cu Cerasela și cu sora ei, după ce te-ai jucat de-a mama, tata și copilul și după ce-a trebuit să le fixezi câte-un băț între piciorușe, de milă, poți paria liniștit cu Ionuț Costov, când el zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
baza pe podea sau zăceau În stive aflate În echilibru precar sau În teancuri povîrnite, pe blatul peretelui despărțitor. Acest spațiu cald și umed În care Își găsise adăpost era un mausoleu al cărților, un muzeu al comorilor uitate, un cimitir al lucrurilor necitite și de necitit. Volume vechi, legate În piele, crăpate și roase de mucegai, se Învecinau cu cărți ieftine mai noi, ale căror pagini Îngălbenite se făcuseră maronii și se fărîmițau pe la colțuri. Erau westernuri de Zane Grey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
-o. — Nu pot s-o primesc, chibriturile au ajuns prețioase În zilele noastre, spuse agentul și aruncă peste umărul lui Rowe o privire spre dărîmăturile Casei de Economii, ale cărei seifuri erau Înșirate acum la vedere, aidoma mormintelor dintr-un cimitir roman. După aceea ochii lui urmăriră un funcționar Între două vîrste, care tocmai trecea, cu o umbrelă În mînă, prin fața ușii domnului Rennit. — Așteptați pe cineva? Îl Întrebă Rowe. — Da, un prieten care Întîrzie, răspunse stîngaci agentul. — La revedere! — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]