6,513 matches
-
avut un copil. — Bine, frate - zise Barzovie - dar dacă nu-ți place aici în stufărișul ăsta, de ce nu pleci? — Aș pleca eu - răspunse creștinul - da’ unde mai găsești atâta pește? Episodul 141 VA URMA O NOAPTE DE POMINĂ După îndestulătoarea cină, cum era și firesc, veni vremea să meargă cu toții să se culce. în cuvinte puține, dar simțite, Covaliov le sugeră că date fiind lucrarea insistentă și inclementă a țânțarilor, cât și temperatura îndeobște scăzută a nopții, el nu i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
conduse pe o scară de lemn în spirală până la catul al treilea, le arătă o ușă cam jerpelită și le întinse o ditamai cheie. Dragii mei, veți sta aici - le spuse ea. Peste o jumătate de oră puteți coborî la cină, jos, în sala mare. Și plecă. Iovănuț luă cheia, o vârî în broască, deschise ușa și intră. Un excepțional miros de femeie solidă, matură, îi izbi de cum trecură pragul. Călugării se opriră speriați și parcuseră rapid odaia cu privirile: nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Deși s-ar putea crede că vreau să fac o glumă proastă, spun totuși, cu inima grea „să ne fie de bine”. Să mai stăm puțin - propuse bătrânelul. Poate ne mai dau ceva. — Exclus - răspunse mohorât doctorul Peleto. Am văzut cina afișată la bucătărie: sos de lobodă și punct. — Ce înseamnă punct? - întrebă bătrânelul. — înseamnă - explică răbdător medicul - că poți să stai până dimineață că tot nu primești nimic, înțelegi? — înțeleg - răspunse bătrânelul. Dar dacă stăm până dimineață, prindem micul dejun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bănuiesc că nu v-a fost lesne să treceți, până s-ajungeți aici, atâtea văi, coline, munți, țări, eresuri, sisteme. Cardinale Damiani, condu pe preacucernicii noștri oaspeți la loc de verdeață, în odăile lor. Ne vom revedea mai târziu, la cină. Nu ne-ați răpit nimic din timpul nostru - spuse Metodiu ridicându-se din jilț, urmat de Iovănuț - ba aș zice că prin vorba Dumneavoastră adâncă ni l-ați îndestulat peste poate, cu atât mai mult cu cât voluptatea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
În sfîrșit făcînd planuri să meargă Împreună la circ, la Carul cu bere sau la un spectacol de balet, la matineu firește; seara e totdeauna un film la televizor pe care nu vrea să-l piardă. SÎmbăta, de obicei la cină, cînd Își sorb ceaiul, mestecînd cufundați fiecare În gîndurile lui, sandviciurile cu șuncă și cașcaval, domnul D. Își ia o ținută marțială - dacă doamna E. l-ar privi atunci mai atent și nu și-ar masa Întruna mîinile, admirîndu-și unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
iubea. Mi-am umplut timpul care-mi rămăsese cu două îndeletniciri. Una fost să retușez ursul și cealaltă - să o desenez cumsecade pe sora Augusta. Pe Gedeon l-am aranjat după cum am amintit, iar pe măicuță am desenat-o în timpul cinei, cu triunghiul colorat în loc de inimă, în alb și negru, în lipsă de altceva mai bun. Am așteptat-o pe coridor. — Am aflat că voi pleca de aici - am spus eu când i-am întins desenul. L-a mototolit o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
plecat repede mai departe. Mă rugam să nu se fi atașat de ciorile mele. Înainte de culcare, am făcut inventarul dezvoltării mele spirituale. Metalele, Newton: gravitația, sfârșitul nevertebratelor, începutul vertebratelor, Euclid: axioma a 11-a, cioara, începutul Evului Mediu, Dante: Infernul, Cina cea de Taină. În acest punct, studiile mele s-au terminat. Nu era prea mult, dar pentru o stațiune balneară era suficient. Coi continua după revoluție. I-am spus lui Adél - aș vrea să văd orașul înainte de a pleca. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
respectabilă ca a lor. Da, Iosif și Fratele, negustorul de vechituri, veneau într-adevăr la ei, oricât de mare rușine ar fi fost. Totuși ea s-a dus la înmormântarea lui, ba chiar a plâns, și tot ea a gătit cina. Nu era cușer, că la aia nu se pricepea, dar măcar și-a dat silința, săraca. Încerca deci să mă educe religios, dar am căzut la înțelegere că eu eram deja dincolo de credință și că mă interesau mai degrabă leacurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
supraestimezi capacitățile. Dar mi-ai promis că mă asculți până la capăt. — Ai dreptate. Continuă. — Am uitat de mult năzbâtia noastră, pentru că era una din multele și nici măcar cea mai reușită. Baár Andor a pictat tabloul cu multe titluri despre ultima cină a celor Doisprezece prieteni, iar noi tocmai îl sărbătoream, când a venit răspunsul. Dus-întors, poșta a întârziat ani de zile, nici nu mai știu cât au stat picioarele în depozit. Dar, mă crezi sau nu, ne-au mulțumit. Scrisoarea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
eram cel mai bogat om de prin împrejurimi. Și într-adevăr am avut un an plin. Vara m-am plimbat cu Amália, toamna cu Igor Gherasimov pe muntele Kármel. Pe Amália o înmormântasem deja, iar eu tocmai făceam cafeaua pentru cină. Cafea proastă și pâine tot proastă, de la magazin, cenușie și fărâmicioasă, ca la institut. Am uitat din nou să cumpăr zahăr, dar o iau de parcă am fi fost săraci. Engelhard mestecă în cafeaua lungă și slabă cu ochii pierduți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ea, ca osul cu măduvă la carne. Ceea ce însemna pe puțin șapte biserici. Așa se gândea ea să-și ajute familia. Avea spasme săptămânal și eu vomam săptămână de săptămână în dosul casei, ca să nu afle. Vomam totul în lac. Cina, sângele, venele, fiolele și seringile. Cred c-îl tratam ilegal, dar dacă n-aș fi acceptat, îl duceau la sanatoriu. Egon mi-a adus seringile și o instalație în care le sterilizam. Am început încet să mă pricep mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
-l deschid. Douăzeci și patru de fotografii cu totul. Și, lucru lipsit de importanță, toate despre mine. Câte una pentru fiecare oră. În ultima stau la masă. N-am chip de gânditor. Și masa nu e goală. În fața mea, o seringă în loc de cină, o cheie și luminile necesare. Așteaptă în capul scărilor. De parcă ar fi acolo de pe timpul Genezei. — Ei? mă întreabă, dar numai din privire. — Ei bine, ți-a ieșit - îi spun. Hárász îmi vinde crucea la preț de angrosist. Organizez totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
păr îmi mai puteam da seama că sunt ale ei. Deși albumul nu mă interesa, m-a făcut totuși s-o plac mai mult pe tanti Mae și să-mi pară într-un fel mai importantă. Stăteam lângă ea la cină și-i ascultam fiecare cuvânt, așa că într-o zi tata a început să mă pună să-i zic tot ce vorbea cu mine tanti Mae când eram împreună și a continuat să mă întrebe în fiecare zi după aceea. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
într-o cameră de cinșpe dolari pe zi, care era sus la etajul doi, ultimul etaj al hotelului. Nu o puteau închiria decât atunci când venea cineva bogat în oraș, ca senatorul statului sau directorul fabricii de război. După ce am terminat cina, am ieșit pe verandă. Era vreme frumoasă pentru luna martie și părea să se fi lăsat o noapte de vară. În josul văii nu se simțea vântul, dar pe dealuri îți puteai da seama când venea luna martie. Era atunci când pinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
e obosită de la fabrică și a vrut să se ducă să se culce, dar mamei îi era frică să coboare dealul noaptea numai cu mine. Tanti Mae a fost până la urmă de acord să vină, așa că am plecat cu toții după cină. Eram în aprilie, dar încă nu plouase deloc. Vânturile de martie stăruiau încă, măturând dealurile și făcând pinii să se încline. Nu era o noapte senină, din cauză că norii se plimbaseră toată ziua pe cer și se hotărâseră să rămână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dreaptă pe bancheta din spate. Străzile spălate de ploaie erau aproape pustii. Câteva umbrele înclinate în direcția ploii se grăbeau pe trotuar, corpurile proprietarilor fiind ascunse după ele. Era luni seara, iar majoritatea oamenilor erau adunați comod în fața televizorului cu cina în poală. Laura Archer locuia pe o stradă drăguță și liniștită în Putney, într-o casă de dimensiuni medii, care avea în față un petic de iarbă verde; suburbie în oraș. A intrat, dar luminile erau deja aprinse înăuntru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Vrea vreuna din voi să vină? De obicei aș prefera să îmi înghit propria vomă decât să fiu văzută în compania lui Baby. Nu am spus asta. Harriet părea dezamăgită. — Nu pot, a spus cu regret. Mă duc să iau cina cu Johnny și niște prieteni de-ai lui. — Dar tu, Sam? a întrebat Baby. Cred că sunt ocupată, am spus sigură pe mine. Mă așteptam ca Nat să vină să mă invite să bem ceva. —A, bine atunci. Ei, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cu postul Radio 4, înjurându-i pe ticăloșii care au pus de dimineață Woman’s Hour. Se întunecase. Spre seară am început să ascult Kiss FM și Walter tot nu apărea. Probabil îi ducea acasă pe soții Hammond de la vreo cină de afaceri. Eram obosită moartă și nu aveam condiția fizică să interoghez pe cineva, așa că am renunțat și m-am întors îmbufnată acasă. Mai bine mă duceam la sală; cel puțin aș fi simțit că am făcut un lucru folositor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
jenat. S-a așezat și și-a întins mâinile, descleștându-și degetele. Apoi a căscat lung, ca o pisică; puteam să îi văd cerul gurii roșu și dungat. Pielea jachetei de pe el a pârâit. Mi-a zâmbit. —Ai avut o cină pe cinste? —Mmm. Extra-picantă. —Ce-i la TV? Ne-am uitat amândoi la ecran. O voce masculină a anunțat că subiectul din seara aia urma să fie dacă vârsta la care te poți declara homosexual poate fi sub cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
straniu. Totul se întâmplase prea repede și, din cauza nopții nedormite, simțeam cum mi se întunecă în fața ochilor. În cameră era dezordine și domnea atmosfera de părăsire și de tristețe specifică plecărilor. Pe masă se aflau niște farfurii murdare, resturi de la cină și bucăți de pâine. Am rupt o bucată de pâine, dar, imediat ce-am simțit-o în gură, am înghițit-o pe nemestecate cu senzația unui gol neștiut și a unei iritante ușurințe în pomeți. Aflând pentru prima dată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
secția de poliție. Trebuia să afle de acolo detalii cu privire la dispariția puradelului din șatra de zlătari. 8 Așezat comod în fotoliul de sub umbrar, Cristian Toma fuma în tăcere. Stătea singur în întuneric, încercând să-și pună ordine în gânduri. După cina mai mult decât îmbelșugată, pe care o servise doamna Maria mai devreme, urcase în camera lui. Pop nu venise la masă, iar Cristi bănuia că era supărat pe el. Avuseseră o discuție ceva mai aprinsă în după-amiaza aceea. După ce aflase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
s-o cuprindă și acceptă bucuroasă. Mulțumesc, ești foarte amabil! În seara aceea, Pop și nevastă-sa plecaseră de acasă într-o vizită la niște prieteni de familie. Pentru că ei doi rămăseseră singuri, Toma o invitase pe Ileana să ia cina în oraș. E o invitație mai ciudată, îi spusese Cristi, când ieșiseră din casă, fiindcă nu știu unde mergem. Am să vă rog pe dumnea voastră să alegeți localul. Eu nu cunosc orașul, așa că va trebui să ne bazăm pe alegerea dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu mi-aș putea da seama, adăugase el după aceea, cel puțin nu în seara asta. Ileana îl condusese spre centrul orașului, chiar în piațeta centrală. Față în față cu primăria, într-o clădire impozantă din perioada interbelică, era restaurantul. Cina fusese plăcută, deși cu totul diferită de cea pe care ar fi servit-o coana Maria acasă. O masă mai ușoară cu mâncăruri foarte bune, dar mai ales fără pălinca lui Pop. Șeful de sală se ocupase exclusiv de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristi avea o bănuială că individul o recunoscuse pe fiica lui Pop și acesta era motivul pentru care se bucurau de acest tratament preferențial. Nici localul nu era prea plin, abia de erau ocupate patru mese în tot restaurantul. În timpul cinei discuția se învârtise mai mult în jurul Ilenei. Era profesoară la liceul din Baia de Sus și preda istoria acolo. Îi povestise cum se străduia ea să le insufle copiilor dragostea pentru locurile acelea. Vorbea cu mult suflet și se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aducă comanda. Toma își sprijinise coatele de masă, aplecându-se spre ea: Eu am propunere, spusese el. Ce-ar fi dacă nu ne-am mai "dumnevostri" atâta!? Hai să lăsăm formalismele! De acord? Ileana dăduse din cap, roșind ușor. După cină, porniseră să facă câțiva pași înainte de a merge spre casă. Se întunecase de-a binelea și răcoarea nopții de munte începea să pună stăpânire pe oraș. Se aflau pe o stradă cu trotuare largi, străjuită de stâlpi cu felinare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]