2,120 matches
-
acum îmi răsună strident în urechi cuvintele lui când se întoarce de la târg: ”Ghițăluș al tatiii! Hai acasă, că ți-a adus tata halviță !”... Frații mei iar erau pe jos chircindu-se în hohote doar spre a-mi face în ciudă. După ani și ani, mă aflam în sala de repartiție a învățătorilor pe posturi. Eram eu, dar și fata lui, fetița bondoacă, pe care în momentul în care am zărit-o, din senin m-au luat durerile de spate.Aveam
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
împrejurări nefericite... Castelul meu are temelia de nisip, îl simt cum se prelinge pe lângă mine... Deci acesta e visul... Aceștia mi-s colegii... Întind hârtia și spun: -Sunt noua învățătoare... vorbele îmi ies gâjâit și îmi vine să plâng de ciudă... o ciudă pe mine... pe viață, pentru că m-a târât la capătul lumii. Strig Timpului, să îl grăbesc, să scap, să plec: -Toarce, Timpule!... Toarce! Bătrânul titan ia fusul și-mi sfârâie imagini și oameni pe care uneori i-am
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Castelul meu are temelia de nisip, îl simt cum se prelinge pe lângă mine... Deci acesta e visul... Aceștia mi-s colegii... Întind hârtia și spun: -Sunt noua învățătoare... vorbele îmi ies gâjâit și îmi vine să plâng de ciudă... o ciudă pe mine... pe viață, pentru că m-a târât la capătul lumii. Strig Timpului, să îl grăbesc, să scap, să plec: -Toarce, Timpule!... Toarce! Bătrânul titan ia fusul și-mi sfârâie imagini și oameni pe care uneori i-am îndrăgit, alteori
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
-l aducă, dar îmi spun că nu merg fără mine. Prietena mea aproape leșină, strigă să nu plec. Dacă plec nu mai vorbește niciodată cu mine.Am o promisiune de îndeplinit... Mama întristată se uită la ea cu o anume ciudă...Mă arunc înaintea celor doi și înaintăm în șir.Am ajuns. Le-am zis să-l prindă de păr, iar eu o să-l împing de picioare. Timpul parcă a încetat să curgă și noi înaintăm alene, într-un cortegiu mortuar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
am rupt-o la fugă. Am ajuns la toaletă înaintea ei și i-am trântit ușa în nas. Dispari de-aici, am zbierat din spatele ușii încuiate. Altfel să știi că trag ceva pe nas numai ca să-ți fac ție în ciudă! în timp ce avionul decola de pe JFK, m-am instalat confortabil în scaun și am fost surprinsă să-mi dau seama că mă simțeam teribil de ușurată. Aveam sentimentul straniu că decolam către o zonă de siguranță. Dintr-odată, îmi părea tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Femeilor, dar era greu de socotit că i-ar fi plasat pe soții Pringsheim foarte sus pe scara de valori a inspectorului Flint. — Ai niște prieteni tare simpatici, Wilt, zise el. — Nu-mi sunt nici un fel de prieteni, răspunse cu ciudă Wilt. Idioții nici măcar nu știu să scrie! Urcară apoi la etaj și cercetară dormitorul mare. Patul era nefăcut, hainele - în mare parte lenjerie intimă - erau împrăștiate pe covor sau atârnau din sertare, iar o cutie deschisă de Joy zăcea culcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de I-ul Evei. Nu poți pune două la fel, sări Eva. Deja ai folosit o dată „dildo”. — Ăsta de-aici e diferit, se apără Gaskell. Ăsta are favoriți. — Și care-i diferența? — întreab-o pe Sally. Ea e cea care are ciudă pe penis. — Căcăciosule! zise Sally și puse P... O... P... O... N... A... pe R-ul de la IUBIRE. Adică tu, preciză ea. — Exact ce ziceam, replică Gaskell. Scrabble de-a adevărul. Mă-ntreb de ce nu facem atunci o ședință terapeutică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
orașului. Mai era, desigur, și marea, inexplicabila, revoltătoarea simpatie de care se bucurau ofițerii armatei ruse și generalul Kutuzov în rândurile populației. Dar cel mai mult și mai mult îl exasperau nesuferitele bacșișuri - consulul reușea să pronunțe bacsisi strivind cu ciudă cuvântul între dinți - pe care era silit, da, silit să le împartă în dreapta și în stânga ori de câte ori ieșea de la Curtea domnească. O curte, de altfel, doar cu numele, căci, de mai mulți ani, acolo domneau doar generalii ruși. Boierii continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe frunte? Grăbește-te, dragul meu! Nu vreau în ruptul capului să întârziem la spectacol. Sau ai uitat? Ledoulx aruncă o privire în oglindă și descoperi consternat că nu era deloc „aureolat de sănătate”, ci de-a dreptul caraghios. Și ciuda de a fi fost indus în eroare de propriul lui valet dădu un brânci în plus furiei, care se revărsă printr-o gesticulație mai amplă. ― Naiba să-l ia de spectacol! Nu vreau s-aud de nici un spectacol! Eu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cam așa, fără nimic pă ea, pă nicăieri. Iar junele o apucase tare... tare... așa, tot către ea... tot în... Cum să vă spui?... Hai, lasă-mă, că am treburi! Rămas singur, Kutuzov își înfundă bărbia în gulerul mantalei. Cuvântul ciudă i se părea prea șters. Pierduse bătălia. În seara aceea mersese la sigur, convins fiind că lucrurile vor evolua în sensul dorit de el. Cum ar fi putut o actriță oarecare să refuze un general, pe însuși Marele Komandir al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
regreta că nu ajunsese ceva mai devreme. Dar cine și-ar fi putut imagina că Marele Komandir va afla despre sosirea lui și va încheia pacea într-o grabă bezmetică doar ca să-i facă lui, amiralului Ciciagov, și împăratului în ciudă? Kutuzov îl întâmpinase cu zâmbetul victoriei pe buze. Mare brânză! Se fudulea că avea acum petit fossé, șănțulețul. Dar ce avantaje dobândea Rusia din bucățica aceea de Dunăre și dintr-o fărâmă de țară ruinată, prost administrată și cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că îmi plac la nebunie limbile noi. Julien se prefăcea că îi aranjează hainele mai bine. Eu te învăț pe franțuzește... iar tu mi-o arăți pe românește... Dar uite, uite că plecai cu pantalonii în vine!... Hermelinul roși de ciudă, dar și de plăcere. Putea să jure că își legase bine nădragii. Cum de alunecaseră totuși? Valetul avea mâini de vrăjitor. Nu le simțea, în schimb, resimțea din plin efectul. ― Ce faci? Nu mai pleci? ― Ba da! Acum... Vă mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o uliță săsească, pictorul îl zări pe Manuc intrând într-una din acele case cu perdelele prinse în fundițe roz la ferestre, semn că, dincolo de ele, se petreceau lucruri... ceva mai delicate... Și nu era chiar prima oară. Ah, nu!... Ciudă, furie, o spontană poftă de distrugere. Dante Negro își înfipse pintenii în burta calului cu atâta violență, încât acesta se cabră, necheză, apoi țâșni într-un iureș de neoprit. Doar după ce intră în pădure se mai potoli. Pictorul alunecă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
urmă, mă bate pisti călcâie! Asta mi-i Crucea, domțători’! Da lasă, las’... Vine el, treieratu’: mașâna face taman ca la Scriptură: Alege-se-va grâul de ne-ghinăăăăă..., cântă Ion, cântă și râde, la umbră, pe prispă..., zice tata, cu ciudă și râzând și el. Nu știu cine-i acel Ion, dar știu că putea fi oricine - În afară de Moș Iacob (care nu lucra deloc, el fiind premarele satului) și de Severin - „venetic”, adică venit În Mana dintr-un sat răzășesc de pe Răut, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ziua a șaptea, când ai făcut dansul... Mama a dansat, a dansat, până când boala a țintuit-o la pat. Mai târziu, când a aflat numele bolii (scleroză În plăci), chiar după ce a Înțeles că așa ceva nu are vindecare, spunea, cu ciudă: - Dacă tot trebuie să-mi prindă ceva, să-mi fi prins mâinile, să-mi lase picioarele, ca să pot, și eu... - aici se oprea, căta În jur, ridica din umeri, adăugând, repede-repede, ca să se știe că ea glumește: Ca să pot merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
deasupra; ori mama, presimțind ce avea să vină, auzind șuierătura, mă silise să mă culc, apoi se culcase și ea peste mine - știu doar că mă doare rău nasul, strivit de dușumea; și mai știu că plâng amarnic, plâng de ciudă: de ce m-a acoperit mama cu ea, ca pe un copil? Când mă ridic, Încă miorlăind, trebuie să ocolesc cioburile unei vaze de sticlă, spartă. Prin ușa salonului, deschisă, văd - văd că nu văd; de-atâta praf pe lume. - Trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Strașnic de bine-i când porumbul e prășit de curând, iar tu desculț: dacă ți-i fierbințeală la cap - de la soare, de la război, de la femeie - la picioare ți-i răcoare; și uite-așa merge viața. Da, dar mie mi-e ciudă: sunt Încă mititel, nu pot vedea pe deasupra lanului. Mama vede, mama se strigă, peste, cu femeile. Îi cer să mă ia În brațe, să văd dacă le-am ghicit pe strigătoare - adică pe Duda: să văd eu dacă ea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-și rupă oasele. După aceea desprind cămeșele, le taie, le Împart... - Dar cu parașutiștii ce fac?, Îl Întreb pe Moș Iacob, cel carele pe toate le știe el. Bătrânul Își scoate pălăria, se preface că o trântește de pământ de ciudă - o pune la loc, pe cap: - Măi! Ș’ dacă nu le-am spus de-o mie de ori: Aduceți-i, oamini buni, aicea, -n sat, la premarele comunii, că el s-ocupă... Aduceți-i la mine, dacă vi-i greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
șaptea oară când stăpânul Îl amenință cu plecarea; a doua zi, de obicei mai resemnat, Își reia cercetările, timpul care trece Îl va consola. În acea seară, odată intrat În odaia lui, Omar transcrie În carte un catren plin de ciudă care se Încheie astfel: Schimbă-ți turbanul pe vin Și, fără regret, pune-ți o tichie de lână! Apoi strecoară manuscrisul În ascunzișul său obișnuit, Între pat și perete. Când se trezește, vrea să-și recitească rubaiul, un cuvânt i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atât de riguroasă, de o frumusețe atât de atemporală, Încât uitam că fuseseră rostite, pentru prima oară, cu opt veacuri mai Înainte, În cine știe ce grădină din Nishapur, din Isfahan sau din Samarkand. Păsările rănite se-ascund ca să moară. Cuvinte de ciudă, de consolare, monolog sfâșietor al unui poet Înfrânt și grandios. Pace omului În Întunecata tăcere de dincolo. Dar și cuvinte de bucurie, de sublimă nepăsare: Vin! Să fie la fel de trandafiriu ca obrajii tăi, Iar regretele mele, la fel de blânde ca buclele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să se telefoneze la asociația tâmplarilor ca să Întrebe cum stăteau ei cu sicriele și coșciugele, Trebuie să știm pe ce putem conta de mâine Încolo, conchise el. Cum era de așteptat, propunerea a fost călduros aplaudată, dar președintele, disimulând prost ciuda că ideea nu fusese a lui, remarcă, Mai mult ca sigur nu e nimeni la tâmplării la ora asta, Îmi permit să am Îndoieli, domnule președinte, aceleași cauze care ne-au adunat pe noi aici, trebuie să-i fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
meu pentru lume s-a risipit dintr-odată, în brațele lui puteam visa la alte iubiri, dar în clipa în care m-am trezit fără el, nu voiam decât să îl aduc înapoi și, de parcă mi-ar fi făcut în ciudă, el începuse să mă evite, să se îndepărteze, în pauze îl vedeam învârtindu-se pe lângă altele, vedeam mândria strălucind pe chipurile lor, sfidarea de pe chipul său, eram ca o mamă al cărei copil alege o altă mamă. Cu un nod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Am tricotat puloverul împreună cu Reiko, pentru că dacă l-aș fi făcut singură, ar fi fost gata de Ziua Îndrăgostiților. Partea tricotată frumos este a lui Reiko, cea urâtă este a mea. Reiko se pricepe la orice și uneori mi-e ciudă pe mine când mă uit la ea. Te rog să mă crezi că nu este nici măcar un singur lucru pe lumea aceasta pe care să-l fac foarte bine. La revedere. Sănătate. Am găsit și un bilețel de la Reiko. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai putea ajuta cu nimic, ba chiar putea periclita succesul urmăririi, la fel cum se Întîmplase cu Kibo, atunci cînd fusese nevoit să se apropie de elefant, În noaptea aia - și acum știa că le venea probabil să moară de ciudă că nu-l trimiseseră Înapoi cînd Încă se mai putea. Fiecare colț al elefantului cîntărea nouăzeci de kilograme. Din clipa În care colții Ăia depășiseră mărimea normală, elefantul fusese hăituit pentru ei, iar acum cei trei o să-l ucidă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
șterg și mă îmbrac în pijama, când se aude din nou soneria. Mă furișez la fereastră și privesc afară. Apartamentul meu e la etajul unu și, zărind creștetul lui Davey în dreptul ușii, mă trag repede înapoi. La naiba! Mi-e ciudă pe mine însămi că nu m-am stăpânit astăzi. Și lumina e aprinsă. Știe că sunt acasă. Mă va desființa mâine la serviciu dacă nu-i deschid. Dar nu pot. N-am mai primit pe nimeni de când cu despărțirea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]