56,307 matches
-
caimacamul. îl săgetase și pe el durerea, încât scăpase câteva lacrimi. M-am întors și m-am repezit direct în baie să-l ușurez. Scrâșnea din dinți. "Sfigmosul! Mi-ai înnebunit sfigmosul!" Pulsul, într-adevăr, mi-o luase razna. Din clipă în clipă așteptam să leșin. Mi-era ciudă că pierdeam trenul. Mi-era ciudă că mă întorsesem din drum. Una din cele mai profunde superstiții ale mele este să nu mă întorc din cale. Mi-e frică să nu pățesc
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
săgetase și pe el durerea, încât scăpase câteva lacrimi. M-am întors și m-am repezit direct în baie să-l ușurez. Scrâșnea din dinți. "Sfigmosul! Mi-ai înnebunit sfigmosul!" Pulsul, într-adevăr, mi-o luase razna. Din clipă în clipă așteptam să leșin. Mi-era ciudă că pierdeam trenul. Mi-era ciudă că mă întorsesem din drum. Una din cele mai profunde superstiții ale mele este să nu mă întorc din cale. Mi-e frică să nu pățesc ceva rău
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
-o. M-am concentrat și te-am întrebat în gând: "Douășopt, treizeci sau treijdoi?" La treijdoi ai tresărit și m-am prins. - Am tresărit de durere, i-am răspuns scrâșnit. - Ce te doare? Sufletul? Ca pe Hamlet? A fost lovitura clipei. De unde Hamlet pe buzele unei pistruiate cu fișele de la "Adesgo". - Adică ca pe cine? - Ca pe Hamlet. Ce, n-ai auzit de el? Mi se părea stupid să-i spun că nu auzisem. Totuși i-am răspuns, amuzat de cacofonie
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
pe genunchii mei. - Așa , cred eu. Te-ai speriat. De ce-ai rămas în picioare? - Te-am lăsat să dormi. - Ești fraier. Mie-mi plăcea. Nu-mi plac astfel de discuții. în miez de noapte mi se păruse, pentru o clipă, că puteam să mă joc cu ea. Acum, când veneau zorii, reveneam în mine. Nu mai îmi păsa de joaca ei. - Știi, i-am spus, am făcut odată o chestie de-asta în tren. Și nu mi-a plăcut. "Minți
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
greșeală (deh, provincial neîndemânatec!), am vărsat o guriță din foarte gradatul său coniac pe biroul lui și lichidul a ars pur și simplu lemnul închipuind o aură misterioasă, ca a lui Dumnezeu. Și poate că Dumnezeu chiar era atent, în clipa aceea, la cele trei asemănări ale sale care încercau și ele să creeze prin puterea cuvântului. Ceea ce pare că vrea să demonstreze sfârșitul secolului 20 este tocmai faptul că lumea a fost creată prin puterea cuvântului și este bine să
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
dracu'!", drept pentru care mi-a replicat cu o parafrază la o spusă a lui Einstein: "Eu nu mă mai gândesc la viitor, pentru că oricum vine prea repede." Deși am mai avut multe de pătimit de la viață, după aceea, din clipa întâlnirii cu Norman Manea am devenit (și sânt și până în ziua de astăzi) bucureștean. În puțina lume în care trăiesc, am acasa mea, tihna și camera de lucru în care stau față în față două altare, cel la care mă
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
fericit, adică vede în sine însuși scriitorul recunoscut de publicul său? Sau mai există și altă fericire? Din punctul meu de vedere, vârsta ideală pentru a fi fericit începe în secunda în care te-ai născut și se termină în clipa în care mori. Poate că în cazul personalităților tenace, a doua diaspora, dislocarea în spațiu (chiar și în timp!), care pe alții i-ar distruge, este creatoare și dacă ar fi rămas în crisalida lor, ar fi ieșit în lume
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
era întîi stratul negru care intră peste tot și nu s-ar schimba la față în ruptul capului. Am trecut repede peste un fel de gri care-mi scăpa printre degete. Am dat apoi peste fluviul de deasupra, în fiecare clipă altfel de lung, altfel de lat. Și ultimul etaj - o fructieră imensă plină cu becuri. Atunci, demult, cînd au fost aprinse, filamentele au început să crească la fel ca firele de iarbă și au spart cojile de sticlă și nu
Mireasa cu șosete roșii (fragment) by A () [Corola-journal/Imaginative/12856_a_14181]
-
incomplete inutile weekend-ul e timpul dezgolit care își tot amână plecarea o pauză forțată care mă adâncește în mine precum un puț uscat săpat pe fundul unei fântâni secate în acest weekend cu ușile închise mă rătăcesc pentru o clipă de așteptarea animalică și privirea ta bună din fotografia când în spatele aparatului nu știam tristețe mă taie în două nici nu mai știu dacă eu sunt aici sau dincolo... odată ce un om a murit ar trebui să ia cu el
Poezie by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/12905_a_14230]
-
timp, de la acest cuvînt inventat, alcătuit din vocale curate ce-mi fulgera înțelegerea ca-n paradis, în fața căruia tremurasem de emoția începutului a ceva tainic, dumnezeiesc, profund fericit că-i pot sufla viață-n față, că-l pot, pentru o clipă, pipăi-n forma lui necunoscută, de la acest cuvînt, ca-n vis, începea poezia. * Numai că nu era de ajuns doar cuvîntul! Trebuia să mai fiu și eu! Și poate că, de fapt, conștiința, extrem de rar izbită-n priceperea mea, că
O rugă sfîșietoare a cuvintelor către Cuvînt! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12976_a_14301]
-
Emil Brumaru Stimate domnule Lucian Raicu, Cartea lui Sorin Titel, Clipa cea repede, o citesc, ca să zic așa, pe clipe. Azi o pagină, două, mîine treizeci, pauză, peste cîteva zile iar niște pagini etc... Aș vrea să nu se mai termine. Are ceva de basm, de poveste spusă la gura sobei
Fiecare clipă e grea, coaptă, mustoasă, esențială by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12926_a_14251]
-
Emil Brumaru Stimate domnule Lucian Raicu, Cartea lui Sorin Titel, Clipa cea repede, o citesc, ca să zic așa, pe clipe. Azi o pagină, două, mîine treizeci, pauză, peste cîteva zile iar niște pagini etc... Aș vrea să nu se mai termine. Are ceva de basm, de poveste spusă la gura sobei, iarna, cînd în casă-i cald și bine și-
Fiecare clipă e grea, coaptă, mustoasă, esențială by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12926_a_14251]
-
perennis cu "experiențialismul " celui mai luxuriant individualism. De aici pasiunea mea bizară pentru simbol, metafizica tradiționalistă, ocultism și etnografie " și, dacă nu concomitent, alternativ, pasiunea mea nu mai puțin semnificativă pentru toate trăirile mele, pentru tot ce se leagă de clipă, de experiență, de dramă fulgurantă. De asemenea interesul niciodată stins față de Gide și Kierkegaard. Curiozitatea bolnăvicioasă pentru viețile altora, cățiva eroi ai spiritului sau mari farseuri: D "Annunzio, Papini etc. " (septembrie 1942). Căteva luni mai tărziu, continuă foarte explicit: "Eu
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
păcatelor lor, alcătuiesc astăzi fenomenul românesc " (7 iunie 1943). Și așa a fost! Tot ceea ce s-a întămăplat după 23 august 1944 nu i-a mai stărnit nici o mirare: "Radio Moscova anunță astă-seară demisia lui Rădescu. Este ceea ce prevăzusem din clipa cănd nefericitul general îndrăznise să declare război "celor fără neam și fără Dumnezeu ", Ana Pauker și V. Luca. M-a minunat că poate fi atăt de naiv. |n șase luni de armistițiu s-au lichidat primele două etape. Prima a
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
de casă, uneori la limita desperării, pentru ca scriitorul, jurnalistul de succes și diplomatul Eliade să se transforme în "marele Mircea Eliade " din anii "70- "80. Rolul Portugaliei în această fantastică alchimie se desenează acum cu toată claritatea. Așa cum, abia în clipa morții, existența unui om capătă desen final și se transformă în destin, modificănd retrospectiv toate datele ei de pănă atunci, tot astfel și destinul lui Mircea Eliade capătă abia acum, la publicarea Jurnalului portughez, o nouă coerență. (prima parte a
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
eclipsei fernando a dispărut somnambulul a strîns toate pisicile din rodos pe terasa castelului și-au sîsîit împreună cele zece minute cît a lipsit soarele fernando a apărut a doua zi lîngă ruinele farului părăsit fernando mi-e frică de clipa în care unul din noi va opri cerneala pe marginea prăpastiei va fi o clipă fără-nsemnătate ca un chibrit ars pereții odăilor vor țipa cu var în gît echinoxul va hurducăi cărările ce duc spre casă eu însumi voi
O călătorie cu Fernando Pessoa by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/13059_a_14384]
-
au sîsîit împreună cele zece minute cît a lipsit soarele fernando a apărut a doua zi lîngă ruinele farului părăsit fernando mi-e frică de clipa în care unul din noi va opri cerneala pe marginea prăpastiei va fi o clipă fără-nsemnătate ca un chibrit ars pereții odăilor vor țipa cu var în gît echinoxul va hurducăi cărările ce duc spre casă eu însumi voi rîde mărunt ca fotografia sfîșiată de-un psihopat somnambulul născut din oboseala noastră va rămîne
O călătorie cu Fernando Pessoa by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/13059_a_14384]
-
Emil Brumaru Stimate domnule Lucian Raicu, Iată-mă ajuns, tîrîș-grăbiș, mai cu haz, mai cu necaz, la a cincizecea scrisoare către dumneavoastră, (seria numerotată!), moment de bilanț, clipă de dovleac cîntărit gospodărește-n palme, secundă cu iz de mărar și-amintire. Totodată, dacă ținem seama că mai trebuie 950 de scrisori ca să-mi răsfăț cumsecade sufletul, bine-ar fi să privesc înainte, nu înapoi și să-i dau
Dea domnul să mă țină trupul și creionul pînă la scrisoarea o mie by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13109_a_14434]
-
Din sens contrar venea autobuzul Fălticeni-Probota. Era pe la cinci. Mergeam trist, sfîșiat de lumină. Mi-am ridicat capul și am zărit-o pe Celesta Tenzi la geamul autobuzului, privind în gol, disperat, cu fața literalmente desfigurată de singurătate. Pentru o clipă m-a zărit și ea și, brusc, gura, ochii, obrazul s-au deschis într-un surîs nesfîrșit de cald, de bucuros. Cred că nu v-am spus pînă acum (sau poate că da?): Dinescu, la ultima mea venire-n București
Am ridicat mîna a recunoaștere, a recunoștință. Asta a fost totul. by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13022_a_14347]
-
crăpătura ochilor lui verzi mai cruzi ca verdele crud al cînepii cînepa - pîrga puterilor cuvintelor sale în tinerețe III cine mai cheamă astăzi oare cuvîntul la el se auzi gîndind deodată cu voce tot mai puternică și crezu pentru o clipă că sîngele verde crud de odinioară al copilăriei va fi fuiorul în care va lega pentru totdeauna lîngă el poema între timp însă fără s-o fi simțit în preajmă ea îi lipise cu apă verde pleoapele ele acum aurii
Poezie by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/13085_a_14410]
-
mai viu, mai acut-dureros parcă, primejdiile. Și-mi pare, uneori, cînd mă trezesc brusc, treaz fiind, la o viață în care lumina, numai lumina acestor zile de toamnă are cu adevărat importanță, îmi pare, zic, atît de rău de lepădarea clipei celei repezi pentru niște lucruri ce n-au nici în clin, nici în mînecă, nici în buzunar nimic dulce... Mi-am luat însă speranța drept deviză, am brodat-o-n fir subțire de aura pe haina mea din piele de
Aș întinde o mînă și-aș mîngîia un copac mai apropiat by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13159_a_14484]
-
o grădină liniștită, un șezlong și-o lumină căzută, pe paginile întoarse încet, printre frunzele atinse deja de toamnă. Și-o ceașcă mare de cafea aburind în iarbă, și-un tren trecînd, la care să privesc pierdut femeile de-o clipă de la geamuri, și-un aer limpede, rece, străpuns subțire de mirosul fructelor putrede de pe jos, și-un motan venind agale spre piciorul meu ca să-mi adore, cu spinarea pufoasă, manșeta pantalonului. pe scoarța plină de furnici, aș întinde-o pe
Aș întinde o mînă și-aș mîngîia un copac mai apropiat by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13159_a_14484]
-
s-au stabilit, cu averi naționalizate, condamnări etc.). Copii, nume și prenume, ocupație, apart. politică. Locurile de muncă pentru fiecare. Ce se poate spune după lectura acestui fabulos document și după trecerea, pentru unii (tineri neavizați sau adulți amnezici), a clipei de stupoare? Izbitoare e, mai întîi, voința “organelor” de a ști totul despre tine și, dacă se poate, chiar ceva în plus. Ca laitmotive ale setei de exhaustiv apar sintagmele “la fel” și “toate datele”, repetate obsedant de cîte 3-4
Cine era? by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13010_a_14335]
-
ecoul discursurilor lui Ceaușescu și al aplauzelor aferente, adunarea emana aerul proaspăt și naiv al unei democrații aurorale, care încerca să meargă copăcel ținîndu-se de prichiciul humuit al vetrei. Dar nu duhul lui Creangă îi prezida lucrările, ci, din prima clipă, duhul lui Caragiale. Atît de vizibil și atît de autoritar încît devenise o regulă a jocului, pe care nu ți se permitea s-o încalci. “- Domnilor - a exclamat într-o zi un vorbitor -, să rămînem în Caragiale și să nu
Cine era? by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13010_a_14335]
-
descoperirii întâilor fiori ai dragostei, când ființa invadată de voluptate rămâne cumva fără apărare, amețită, învăluită în extazul dăruirii devastatoare: „Aș vrea să mă doară, să nu pot țipa./ Iubirea cu mersul de fulger/ Aș vrea să mă muște cînd clipa o vrea/ O gură ca fructul de sânger// Să cadă jăratec pe locul cel supt/ Să sfârâie carnea dorită/ și sufletul palid în casa-i de melc/ Să-și ducă povara strivită.// La ușa iubirii eu n-am așezat/ Un
Maria Banuș by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/12956_a_14281]