3,820 matches
-
lui cedează tot mai mult, dar câtă vreme vor avea sprijin de la centru, din partea lui Etius, noi nu o să putem înainta. Trebuie să spargem centrul, înțelegi? Arătă cu degetul spre câmpul de luptă și preciză: acolo, vezi? Unde se termină colina: se pare că vizigoții au abandonat-o, iar romanii dispuși deasupra ei și alanii de la poale și-au îndepărtat rândurile pentru a umple spațiul pe care-l ocupau ei. Acum sunt mai slabi, înțelegi? Spune-mi, atunci, tu ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcea practic imposibilă o reală eficiență a tirului. Unitatea lui Balamber avea cel puțin avantajul că lupta pe un teren plan, spre deosebire de celelalte două mingan-uri, constrânse să atace trecând peste o serie de denivelări ale terenului, acolo unde începea panta colinei pe care încă se mai ducea lupta. Balamber își controla cu greu calul înspăimântat de tot acel vălmășag, de strigăte și de mirosul de sânge ce-i venea din toate direcțiile. Săgețile alane veneau în permanență și se înfigeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiecare javelină a dușmanului atingea o țintă. Atacul acela împotriva unei combinații perfecte de arcași și infanterie în armură nu se potrivea, desigur, cu tactica obișnuită pe care o adaptau războinicii hiung-nu, însă condițiile luptei - romanii, bine instalați pe înălțimile colinei și cele două armate gotice ce încă luptau cu furie pe latura din stânga - nu le dădeau posibilitatea să-i încercuiască. întrucât înaintarea în șaua calului se dovedea aproape imposibilă, mulți războinici inimoși își abandonară animalele și, provocând pierderi în rândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
obligat să lase să cadă sabia, roșie de sânge, și să-și folosească și mâna dreaptă. Ușurat, aruncă pe jos coiful, deformat în mai multe locuri; apoi, copleșit de o insuportabilă oboseală se așeză pe iarbă, pe panta domoală a colinei. Știa că ar fi trebuit să-și regrupeze oamenii, să-și recompună unitățile, să organizeze îngrijirea răniților și să trimită o ștafetă la Magister militum pentru a-i raporta care era situația în sectorul său și pentru a-i cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Providenței divine i se îngăduise să rămână în viață, în timp ce ații căzuseră. Cum era, de pildă, Damatius, căruia o săgeată hună îi străpunsese gâtul. Sau cum era Dhuryodan, căzut doar cu puțin timp înainte, practic, sub ochii săi. Ajunsese pe colină puțin după miezul zilei, cu unitatea sa de galo-romani, și rămăsese toată după-amiaza un stâlp al apărării în acel sector de front; în ultima fază a luptei, rănit de mai multe săgeți, în loc să se retragă sub presiunea dușmanilor, se înfipsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
primul rând și, rotind prin aer o secure, se opusese hunilor ca un stăvilar în furtună, ca un turn de apărare, ce se prăbușise doar când se aruncaseră asupra lui câte patru, câte cinci, câte zece, poate. Toți cei de pe colina aceea dăduseră tot ce putuseră, cu o incredibilă abnegație. Chiar și recruții înrolați în Italia și la Narbonense, contrazicând previziunile pesimiste formulate de Etius la Arelate, se luptaseră cu mare vitejie. Acei tineri sosiseră ultimii, pentru a astupa cum puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sec, reluă: — L-am acceptat, odihnească-se-n pace, fiindcă era un băiat curajos și de cuvânt. Pe tine, în schimb, nu te-am mai văzut. Sebastianus întinse vehement brațul către câmpie - o întindere plană de pe care soarele, coborând către colinele îndepărtate, stingea orice culoare. — Dar ce vă închipuiți , că războiul s-a sfârșit? Am văzut zeci și zeci de oameni care au lăsat baltă tot și au plecat. Ei dezertează, iar tu stai aici și bei bere. Asta e onoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prestigiul familiei sale fusese refăcut, iar taurul negru pe un câmp verde, care fusese simbolul lui Uldin, avea să fie privit pretutindeni, pe viitor, cu o teamă și un respect chiar mai mari decât în trecut. într-un peisaj de coline joase, împădurite, mergeau pe vechiul drum roman, acum abandonat de zeci de ani, iar pe unele porțiuni aproape impracticabil, întrucât acolo, ca peste tot, de altfel, pe teritoriul imperial locuitorii din regiune luaseră de multă vreme obiceiul să se aprovizioneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poleită. își reumplu potirul cornos cu mied, a cărui aromă și gust de ambrozie îl făceau să retrăiască vizita la castel; doar noile obiecte stranii din fața sa îi zdruncinau convingerea că totul nu fusese decât un vis. Urcă cu greu colina înaltă ce apăra castelul de vânturile reci din nord și se lungi în iarba pârjolită, străjuită de un pâlc de mesteceni argintii ce fremătau în soare. Privi văile până în adâncuri. Pe versantul unui deal din față suia un bărbat pe lângă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock-uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o "cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din "centru" - cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii cu jambiere (...), înarmați cu alpenstock-uri (subl. autorului), strânse energic în pumni la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus." (p. 49, s. n.). Voluptățile sale sunt de ordin intelectual, fără să fie însă grave, ca în vacanță: lecturi din ziar, cataloage de cărți, un dicționar, Viețile și doctrinele filozofilor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de o stâncă uriașă care i-a blocat calea. Și-a urlat frustrarea și, cu toată puterea care-i mai rămăsese în brațe, a escaladat o crevasă îngustă. I s-a părut c-au trecut ore ca să ajungă în vârful colinei și să coboare pe partea cealaltă. Când a ajuns dincolo, acolo unde, în sfârșit, pereții canionului se retrăgeau, malul era pustiu. Jina a țipat după Zach: un sunet înfiorător în capătul canionului, o rugă pe care nimeni n-a ascultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
năucă, n-am un cuțit să te tai și să-ți fac pe veci de ducă. duminică, 16 septembrie 2012 oceane de frunze, oceane de vemuri vie îmi e pădurea încă, sub toamna asta blestemată, căprioarele încă mai fug pe coline, aramă bătură-n amurg e glasul frunzei pe cărări fără șir, izvoare răzlețite din munți cu umbre fugare de cerbi, curg prin mine. doine de dor în fluiere de soc, iarba, pământul, cerul sunt sângele meu și mi-e dor
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
printre timpuri, Ai uitat să-ți numeri anii. De la Decebal încoce, Tu ți-ai cam uitat trecutul, Decebale, Decebale, Unde ți-ai îngropat scutul? Printre marile simboluri, Ți-ai ascuns de tot misterul, Sarmisegetuza doarmne, Oglindind în ea tot cerul. Colinele cu văile întinse, Cu tinda veche din bordei, Cu ulcica de pământ, Ți le-au furat pe toate ei. Drumărind prin munții tăi, Doar în fotă și-ntr-o ie, Ți-au luat aurul și sarea, Grânele de pe câmpie. Limba
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
capul cu mine. Asociația suportă toate cheltuielile, de parcă ei ar fi rudele apropiate, nu eu... Hainele de doliu le-am Închiriat... — Îți vin bine. Poate ți se pare ciudat că-ți spun, dar negrul te prinde. O pantă abruptă traversa colina dinspre sud presărată cu case... Un șir lung de trepte din piatră... de ambele părți, bambuși pitici bătrîni... linia adînc crestată a cefei ei pe cînd cobora... — Ai Încercat să afli din ce pricină și În ce condiții s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lumea. Am privit Înapoi peste umăr și am zărit prin perdeaua neagră cu găurele un du-te vino pe stradă... plin de lume și de mașini. Am răsuflat ușurat și pentru o clipă am uitat de orașul dispărut din vîrful colinei... bineînțeles, doar pentru o fracțiune de secundă. Nu-mi dădusem seama că se lăsa Întunericul. Cerul era totuși mai luminos decît coamele clădirilor, dar șoferii aprinseseră deja luminile. Habar n-aveam Încotro zboară timpul. Apoi mi s-a părut ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pentru „egografii”. Așa se face că Mircea se retrage din următoarele povești, iar eu rămân. Altminteri, l-am purtat și îl port cu mine ca interlocutor, ca „frate” de specie. Știu că undeva, la capătul cărților, e-mailului, mobilului sau pe colina dealului ce urcă spre Grădina Botanică din Cluj-Napoca, există Mircea. Și asta îmi dă o siguranță în umanitatea simplă și creativă profesional. Jurnal cu femei afgane relatează povestea traiului meu în comun, în septembrie 2002, cu două femei ieșite abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ce se petrecea cu mine, călcam pe un sol fluid, aveam mințile rătăcite. Am ieșit afară din cabană îndată ce s-a văzut un pic de lumină. Acolo înăuntru mă simțeam într-un cavou, îngropată de vie. Am umblat aiurea pe colinele din jur, ceasuri întregi, fără nici o țintă. M-am oprit din acel marș către niciunde în clipa în care s-a deschis cerul. Deasupra creștetului meu se intersectau două curcubee. Cele mai viguros colorate din câte am văzut vreodată. Mircea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
creștetului meu se intersectau două curcubee. Cele mai viguros colorate din câte am văzut vreodată. Mircea, nu e imaginația unei minți rătăcite. Toți copiii au ieșit în curte și nu-și puteau mișca ochii de pe cer. Cum eu eram pe colină, tot ce percepeam era mirosul de sevă, de rășină și imaginea aceea de rai în care Dumnezeu mai dădea un semn altor Noe, un alt semn al alianței. Așteptam într-o liniște în care nu-mi auzeam decât ritmul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
într-o liniște în care nu-mi auzeam decât ritmul unei inimi micite de efortul din noapte. Așteptam să se deschidă cerul, chiar acolo, în crucea curcubeului. Cred că a fost momentul extatic al vieții mele. De pe pământ, din josul colinei, Monica C. îmi făcea semne, disperată că nu o aud. Am început să-i disting vocea, ca și când m-aș fi rupt de o cale spre lumea eternă: - Mihaela, Mihaela! A fugit. Vino înapoi! Satana a fugit! Monica m-a readus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
are doar un ciuf verde. Stau pe un dâmb în fața pinului și-mi beau cafeaua de la șase dimineața. Acolo îmi regăsesc, in integrum, locul pe care ni-l dă Dumnezeu ca natură. El ca natură, nouă ca natură. E o colină cu un șir lung de morminte, ascunse între ele de copăcei, de narcise, de trandafiri încă neexplodați și neîmbobociți, de pruni care se scutură în metamorfozele lor spre țuică. Acolo pot asculta cum crește iarba printre greieri și pe sub mierle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
transilvane, cele cu care încep și se termină istoriile e-mailate, nu s-au putut împlini fiindcă am devenit tot mai instituționalizați, poate chiar mai domesticiți. Undeva, derbedeii din noi încep să se odihnească în pace. Ne mai întâlnim uneori pe colina ta din Cluj să împărțim puțină frumusețe așezată la țeserea între natură și cultură, „pentru două vorbe și-o cană cu vin” (se trece la notă aproape cultă). Tu ești încă la vremea la care muți și munții din loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu mine. Era undeva la marginea orașului, la capătul unei mahalale, un loc frumos, sălbatic și neamenajat. Înotam liniștită, în costum de baie, singură în toată marea din jur. M-am pomenit strigată de ai mei. Am întors capul. Pe colinele din jur, ca în Păsările lui Hitchcock, se adunau pâlcuri, pâlcuri, bărbați localnici, ca într-o amenințare teribilă și mută. Bărbații familiei mi-au ținut cearșafurile paravan la ieșirea din mare. Am plecat așa, învăluită din creștet până în tălpi, flancată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
stau acolo. Și mai locuiesc și chiar la serviciu, ceea ce face viața aproape o calamitate prin indistincția public-privat. Cred că, în genere, m-am convins că nu aș putea trăi în Manhattan. Când m-am întors în Bloomington am zâmbit colinelor pașnice, pline de case mici, precum și vastei păduri pline de departamente. Subiectiv ce a contat au fost poveștile cu Liviu și starea de bine liniștit pe care o am lângă el. La Guggenheim am descoperit împreună un regal de Matisse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
toți trecuți sub tăcere, vorbeau în șoaptă, erau solidari generației lor, uitate în praful vremii. Își aminteau de oamenii de altădată, de fetele de atunci pe care le-au curtat sau nu, plecate mai toate în pacea cimitirelor. Zâmbeau, spre colinele vremii lor, spre o depărtare căreia nu-i găseau întoarcere, de aceea poate, amintirile li se păreau neprețuit de dulci, revigorate sau numai înșelate, ce le alimentau existența. Mă ridic o clipă. Fără să vreau, văd pe geam, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]