5,219 matches
-
atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii 17 manageriale, economice, tehnice și sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor previzionate. Deci, funcția de organizare răspunde la întrebările: cine și cum contribuie la realizarea obiectivelor organizației? Răspunsul îl constituie combinarea nemijlocită a resurselor umane și, în mod indirect, materiale, informaționale și financiare, la nivelul locurilor de muncă, compartimentelor și organizației în ansamblul său. De reliefat deci, la fel ca la previziune, existența dublului caracter al organizării: funcție a managementului și
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
soluțiilor optime prin luarea în considerare a tuturor intercondiționărilor; − respectarea strictă a principiilor generale de conducere și organizare c. Coordonarea Funcția de coordonare constă în „ansamblul acțiunilor prin care un manager sincronizează acțiunile individuale și colective din cadrul organizației și asigură combinarea optimă a acestora, astfel încât desfășurarea lor să se facă în condiții de eficiență maximă, într-un mediu ce se află într-o continuă schimbare.”5 Pentru asigurarea unei coordonări eficace este esențială existența unei comunicări adecvate la toate nivelurile managementului
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
sunt selectate și folosite posibilitățile expresive ale limbii în comunicarea cotidiană sau în cea artistică; opțiunile stilistice ale emițătorului se manifestă concomitent pe cele două axe ale limbii, prin posibilitatea selectării anumitor termeni din serii sinonimice multiple și prin posibilitatea combinării cuvintelor în sintagme, enunțuri, structuri textuale personalizate. Stilul individual al fiecărui scriitor se definește prin mărci ale identității auctoriale (socioculturale, estetice, spirituale etc.), dar, în același timp, este modelat de funcția poetică a limbajului și de finalitatea creativității estetice. 3
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
organizare spațială, de obicei, sincronică (structură paradigmatică semnalată prin indici spațiali multipli). Frecvent, ia forma unui discurs enumerativ și figurativ. Organizarea tematică este evidențiată prin câmpuri semantice în care predomină substantivele și adjectivele. Ca secvență textuală, descrierea artistică recurge la combinarea imprevizibilă a strategiilor și tehnicilor descriptive: strategia relaționării prin analogie/prin contrast, stra tegia focalizării multiple etc.; tehnica acumulării prin juxtapunere - „efectul de listă“ -, a reluării „în cercuri concentrice“ sau „în oglindă“, tehnici cinematografice etc. Formele principale în care se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
personajului). - Se combină, în formule diverse, perspective convergente/complemen tare/di vergente, rezultanta fiind o perspectivă difuză care relativizează eroii și lumea lor „de hârtie“. 3.2.4. Perspective temporale. Ordine narativă Particularitățile compoziției fiecărui text narativ sunt generate de combinarea factorilor esențiali ai „situației narative“: persoana narativă, perspectiva din care narează și perspectiva temporală, ordinea narativă și modalitățile narative (apud G. Genette). Perspectivele temporale care structurează textul narativ sunt determinate de relația instituită între timpul narat (durata ficțională a evenimentelor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Genette). Perspectivele temporale care structurează textul narativ sunt determinate de relația instituită între timpul narat (durata ficțională a evenimentelor care alcătuiesc trama) și timpul narării, al istorisirii. Ca element constitutiv specific discursului epic, temporalitatea generează trei modele narative principale, din combinarea cărora rezultă mai multe formule narative (narațiunea în ramă, povestirea în povestire, jurnalul comentat etc.): Narațiunea ulterioară, în care evenimentele sunt relatate din perspectiva faptelor petrecute deja, orientează axa temporală spre trecut (momentul narării este situat după timpul istorisit). Sunt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
riguroase, el fiind doar aproximat prin diferențieri specifice în cadrul „arhigenului“ care este literatura și prin opoziție cu celelalte genuri/limbaje literare, fără ca aceste determinări săi dezvăluie substanța inefabilă. „Poezia - afirma Paul Valéry în Dialoguri - este o artă a Limbajului; anumite combinări de cuvinte pot produce o emoție pe care altele nu o produc și pe care noi o numim poetică [...] Universul poetic astfel definit prezintă mari analogii cu ceea ce putem presupune despre universul visului.“ Universul poetic imaginează o lume lăuntrică fără
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Aparținând celei dea doua etape a creației barbiene (etapa baladicorientală), balada surprinde un ritual de inițiere prin Logos și prin Eros. Tema iubirii imposibile se asociază cu tema cunoașterii și cu cea a creației. Discursul poetic își evidențiază modernitatea prin combinarea lirismului obiectiv (lirică a rolurilor în prima secvență) cu cel narativ. Astfel, primele patru catrene închipuie un dialog între poetul menestrel și lectorul avizat, numit nuntaș fruntaș. Această „ramă“ textuală este urmată de balada propriuzisă, care vizează arhetipalul, prin „istorisirea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
la clasicism, operele lor nu poartă exclusiv această amprentă, după cum este și firesc, în măsura în care nici unul din curentele artistice existente vreodată nu a reușit o coagulare perfect omogenă în substanța literară propriu-zisă. Aceasta deoarece tărâmul creațiilor este unul al interferențelor, al combinărilor și al modificării principiilor, un spațiu al jocurilor de lumini și umbre, care se sustrage unei concretizări solide și pure a unei ideologii. Prin urmare, pasul dinspre teorie înspre creație nu se realizează întotdeauna într-o proporție echilibrată de unu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
relația dintre termenii critic și creator. În acest sens, se sugerează că un scriitor bun este cel care posedă un spirit critic mai acut manifestat printr-o serie de activități care fac parte din procesul creativ și care implică selecție, combinare, construire, eliminare, corectare, verificare. Acest punct de vedere ce vizează creația drept rezultatul unui proces îndelungat, complex, implicând șlefuiri succesive, corecții critice etc. este, desigur, unul clasic, respingându-se net maniera romantică de a gândi nașterea unei opere fără eforturi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o lovește n-ar fi unul. Deci una fiind creațiunea și una ordinea ei, Unu trebuie cugetat că este și Împăratul și Domnul creator al ei. De aceea și Creatorul a făcut întreaga lume ca una, ca nu cumva prin combinarea mai multora să fie socotiți mulți și creatorii, ci una fiind opera, să se creadă că Unu este și Făcătorul. Dar din faptul că Unu este Creatorul, nu urmează că una trebuie să fie și lumea. Căci Dumnezeu ar fi
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
fi urmărită pe baza unor date suficient de precise pentru a contura concluzii de sinteză. O evidență foarte bună a bolnavilor internați, precum și calitatea diagnozelor asigură caracterul veridic al acestor concluzii. Repetatele studii privind evoluția morbidității psihiatrice între 1910-1970 ușurează combinarea unor realități. Dintre aceste studii, ne vom referi la cel mai reprezentativ, elaborat de P. Brânzei 150. Faptul amintit mai sus, anume caracterul de etalon științific al Spitalului Socola, constituie pentru P. Brânzei premisa de la care pornește studiul: Această analiză
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
că dacă ar fi fost conștient de acest lucru, nu ar fi scris niciodată Tractatus-ul.“40 Pare totuși cu totul neplauzibil ca autorul Tractatus-ului să se fi înșelat în acest fel. Se pune, totodată, întrebarea cum este posibil ca prin combinarea unor obiecte, care nu au proprietăți empirice, nu pot fi cunoscute prin intuiție, să ia naștere faptele lumii, care au asemenea proprietăți. Datorăm onestității intelectuale inflexibile a lui Malcolm recunoașterea faptului că acea interpretare realistă a ontologiei Tractatus ului pe
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
drept „simplificatoare“. Tractatus-ul s-a sprijinit pe supoziția că limbajul este construit după o schemă simplă și unitară. Și anume că el este alcătuit din cuvinte, care desemnează obiecte și însușiri, și din propoziții ce descriu stări de lucruri, prin combinarea acestor cuvinte. Este acea imagine pe care ne-o transmite și modul cum descrie Sf. Augustin învățarea limbajului de către copil, redat prin citatul din primul paragraf al Cercetărilor. Ceea ce poate fi înfățișat în acest fel, crede acum Wittgenstein, nu este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
constituie întotdeauna o propoziție cu sens. O expresie ca „Soba simte dureri.“ (vezi Cercetări, § 350 și 351) are drept componente numai expresii familiare, pe care noi le înțelegem. Cu toate acestea, nu putem conferi un sens propoziției ce rezultă din combinarea lor. Știm că expresia „a simți dureri“ este strâns legată de activități cum ar fi mângâierea, alinarea, încurajarea, tratamentul medical și altele, care nu pot fi aplicate unei sobe sau unei pietre. Când spunem că propoziția „Soba simte dureri.“ nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de elemente (precum fonemele sau morfemele) între care se pot stabili anumite relații determinate, prin excluderea altora, care nu sînt valide. Aceste elemente se pot combina, potrivit regulilor care le domină, pentru a compune semne. Numărul elementelor și posibilitățile de combinare ale fiecărui element sînt fixate simultan pentru toate de structura limbii, însă uzul limbii decide care dintre aceste posibilități sînt actualizate și care rămîn în stadiul de virtualitate. Totuși, numai structura limbii condiționează identita-tea și constanța ei, astfel încît, atîta
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
finalizarea și concretizarea ei89. Ca orice entitate lingvistică, discursul are o latură formală, reprezentată de înlănțuirea elementelor de vocabular alcătuitoare, și o latură de conținut, care nu rezultă întotdeauna din însumarea conținuturilor acestor elemente, ci este rezultanta specifică tipului de combinare a lor. Mobilul realizării discursului constă în necesitatea comunicării și este plasat deci în afara limbii, dar concretizarea lui antrenează mijloacele și tehnica limbii. De aceea, elementele limbii cu care se realizează discursul sînt selecta-te din perspectiva interlocutorului și din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
deci nu combină elementele respective oricum, încît și structurarea de ansamblu a întregului discurs, și organizarea diferitelor secțiuni ale lui urmează anumite reguli, care țin de norma limbii, însă această normă oferă destulă libertate în alegerea materialului lingvistic și în combinarea unităților. De aceea, aceste unități pot fi comutate unele cu altele în contexte, fără ca prin aceasta să se afecteze prescripția normei. Se poate spune, de exemplu, am așezat scaunul la fereastră, iar, apoi, comutînd pe scaun cu fotoliu, am așezat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Problema limbii universale presupunea, așadar, pe de o parte, să se găsească conceptele primitive, să se clasifice și să se numeroteze, și, pe de altă parte, să se inventeze caractere (= semne) pentru a le exprima și pentru a le reda combinările și relațiile dintre ele. Din concepția lui Leibniz și a altor gînditori din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea rezultă, înainte de orice, ideea unei relații indisolubile dintre limbă și gîndire, încît funcționarea gîndirii este de neconceput fără participarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să corespundă necesităților de cunoaștere și de comunicare, iar acestea nu rămîn la același nivel, ci devin tot mai complexe. Concepția lui Coșeriu decurge, desigur, din lipsa unei departajări între problematica limbii populare și cea a limbii literare și din combinarea modului de a privi schimbarea la nivelul de manifestare naturală a limbii cu viziunea asupra aspectelor dominate de voința novatoare. Potrivit lui Coșeriu, "privite dintr-o perspectivă corectă, limbile nu se află într-o continuă schimbare, ci într-o continuă facere
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dacă fiecare limbă se prezintă ca universală, actualizarea ei nu se caracterizează prin aceeași universalitate, deoarece se realizează ca vorbire, ca folosire individualizată, încît de fiecare dată se prezintă altfel, atît prin elementele antrenate, cît și prin modul lor de combinare. De aceea, cînd se traduce, nu se traduce o limbă 322, ci un text cu folosirea individuală a limbii, iar această folosire nu preia în totalitate trăsăturile specifice ale limbii. Pot apărea, prin urmare, numai o parte, de obicei redusă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Între numele substantive și numele abstracte s-ar putea situa numele imaginare, a căror referință (entitate denumită) este un produs al fanteziei, deci nu o construcție logică, ci o construcție în care elemente ale realității sensibile se află într-o combinare neobișnuită, ireală. În cazul numelor abstracte, caracteristice limbajului filozofiei, indicarea ostensivă a realității semnificate (a referentului) este exclusă și, de aceea, există posibilitatea interpretării diferite a semnificației, situație ce rezultă dintr-o mobilitate intensivă (a intensiunii) a noțiunii ce stă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ar părea că, în asemenea condiții, el încearcă mai degrabă să reconstituie unitatea armonică a limbii, opunîn-du-se unei distanțări prea mari între stilurile funcționale. În multe situații, Mihai Eminescu uzează chiar, în textele filozofice, de valorile metaforice ce reies din combinări-le de cuvinte și tot el surprinde aspecte ce s-ar putea constitui în trăsături specifice ale limbii sau în indicii asupra modului de a gîndi și asupra spiritualității conservate în limbă și relevate prin limbă. Ca atare, marele poet
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a impus atenției multora dintre învățații români, întrucît reprezenta, pe de o parte, mijlocul de expresie al unei mari culturi (în care prevala o latură filozofică de o excepțională valoare) și, pe de altă parte, putea realiza inovații lexicale prin combinarea elementelor proprii, încît să poată reda conținuturi de gîndire noi. Acest ultim aspect a făcut din germană un model de limbă ce se bazează pe resursele proprii, care a stimulat pe unii dintre învățații din secolul al XIX-lea, între
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care reprezintă totalitatea unei înlănțuiri lingvistice supuse unei astfel de analize. Într-o analiză a textului, arată Hjelmslev, se au în vedere două tipuri de relații: 1) relațiile de presupoziție sau de condiționare și 2) relațiile fără presupoziție sau de combinare. În urma unei cercetări extinse, Rodica N a g y (Sintaxa limbii române. Unități, raporturi și funcții, Institutul European, Iași, 2005, p. 81-96) a ajuns la concluzia că textul este "o unitate sintactică, semantică și pragmatică superioară frazei" (p. 96) și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]