4,120 matches
-
(n. 28 august 1896, Sândominic, comitatul Ciuc - d. 29 septembrie 1980, Alba Iulia) a fost episcop romano-catolic al Diecezei de Alba Iulia între anii 1938-1980. Între iunie 1949-1955 a fost arestat de autoritățile comuniste. În iulie 1949 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop „ad-personam” de către
Áron Márton () [Corola-website/Science/301028_a_302357]
-
activitatea sa pentru salvarea de la exterminare a unor evrei transilvăneni a fost declarat de Israel „Drept între popoare” în anul 1999. s-a născut la data de 28 august 1896 în localitatea Sândominic, la 29 km nord de orașul Miercurea Ciuc, comitatul Ciuc (astăzi în jud. Harghita). A învățat la școala primară din satul natal (1903-1906), apoi la gimnaziile catolice din Șumuleu (1907-1911), Miercurea Ciuc (1911-1914) și Alba Iulia (1914-1915). La 15 iunie 1915 a fost încorporat în armata austro-ungară. Márton a luptat
Áron Márton () [Corola-website/Science/301028_a_302357]
-
a familiei sale. Foarte probabil a fost unul dintre cei șapte membri ai plutonului de execuție. S-a întors în 1921 în Ungaria, locuind la Kaposvár. A devenit membru al Partidul Social Democrat Maghiar, apoi prim secretar de partid în Comitatul Somogy. A fost exclus din partid în 1925, ca urmare a unui conflict din aprilie 1924 cu Károly Peyer și cu Ferenc Szeder. În 1925 a devenit membru al Partidului Socialist Muncitoresc Maghiar (PSMM), de orientare comunistă, în cadrul căruia s-
Imre Nagy () [Corola-website/Science/301060_a_302389]
-
format din 250 monede romane din secolul al VI-lea d.Hr. Din locuri neprecizate provin mai multe monede de la Constantin cel Mare și o monedă de bronz de la Constantin I. Satul Bănia a aparținut începând cu anul 1876 de Comitatul Caraș-Severin din Regatul Ungariei, apartenență ce se încheie în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi. În perioada interbelică localitatea va face parte din zona administrativ-teritorială ajudețului Caraș. Evoluția paleogeografică (în
Bănia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301069_a_302398]
-
scrisoare a Banului de Severin, Frank Thalotzi, care datează din 16 februarie 1437 adresată regelui prin care îl informează că la Ciclova sunt mine în exploatare încă de la începutul secolului al XV-lea. Locuitorii Banatului Timișorii și în special ai Comitatului Krasso (Caraș) precum și al întregii regiuni montane au fost în timpul regelui Ludovic I valachi (români). Apropiindu-se pericolul turcesc, regele Ludovic cel Mare al Ungariei a împuternicit nobilimea română sa conduca aceste teritorii din Banat conform legilor românești (jus valachicum
Ciclova Montană, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301075_a_302404]
-
ladislau cel Tânăr cnezatul Măru, (Almalfa) de pe malul râului Bistra, unde Bogdan va fi cnez, urmând tatălui său, Ștefan. La 1463, Ștefan V, Mihai III și Gheorghe I de Mâtnic sunt dăruiți de către Matei Corvin cu moșia Beregsăul Mare din comitatul Timiș. Alți descendenți, Mihai II de Mâtnic, strănepotul lui Bogdan I și fiul lui Blasiu, alături de Ștefan V de Mâtnic, fiul lui Dionisie, fratele lui Blasiu, ajung bani de Severin, una dintre funcțiile cele mai importante ale vremii. În anul
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
55 de case din 81, întrucât doar atâtea familii au optat pentru stabilirea în colonie. În 1906 au venit coloniștii maghiari. Ei proveneau în mare parte din Ungaria de Nord și din Sudul Slovaciei de azi, dar și câțiva din comitatele Ungariei de Mijloc și de Sud. Contrar principiilor discriminatorii ale politicii de maghiarizare, românii și maghiari din Babșa au conviețuit în bune relații. Colonia a decăzut cu timpul și este azi pe cale de dispariție. Majoritatea caselor au fost abandonate sau
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
Bogda ( ) este o comună în județul Timiș, Banat, România, formată din satele Altringen, Bogda (reședința), Buzad, Charlottenburg, Comeat și Sintar. Repere istorice: Bogda este așezată în nord - estul Banatului la sud - vest de orașul Lipova. În 1436 localitatea aparține comitatului Arad sub numele de Bagd pe harta lui Mercy. Tot de atunci sunt menționate documentar Bogda de Sus și Bogda de Jos (Felse Baagd și Also Baagd); În 1476 cele două așezări s-au unit sub denumirea de Bogdan. In
Comuna Bogda, Timiș () [Corola-website/Science/301343_a_302672]
-
locuit dintotdeauna de români. Nu se cunoaște cu exactitate perioada în care a fost întemeiat, însă este atestat documentar pentru prima dată în 1514, în timpul răscoalei lui Gheorghe Doja. În 1776 Pădurani avea 29 case. În 1890 făcea parte din Comitatul Caraș-Severin, districtul Birchiș și avea 397 locuitori. O dată cu reorganizările administrativ-teritoriale, a trecut mai întâi în județul Caraș-Severin, plasa Birchiș, apoi în 1956 în Regiunea Timișoara, raionul Făget, comuna Remetea-Luncă, pentru ca în 1966 să treacă în componența comunei Mănăștiur, din care
Pădurani, Timiș () [Corola-website/Science/301386_a_302715]
-
ridicată mai devreme dovadă fiind matricolele de consemnare a botezurilor, cununiilor, si înmormântărilor care încep cu anul 1779.În 1851 Fenyes spune că în Melinádas locuiau români, sârbi, si maghiari și era proprietatea familiei Tormasy. În 1890 făcea parte din comitatul Timiș, Districtul Recaș și era centru de comună. În 1921 Nadășul a făcut parte din Județul Timiș-Torontal, Plasa Recaș și aparținea de comună Herneacova. În anul 1956 face parte din regiunea Timișoara, Raionul Timișoara și aparținea de comună Recaș. În
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
Ofsenița, Șocă, Partoș, Tolvădia, Topolea. În anul 1838, Karatsonyi Lazăr este proprietar. În anul 1865, când se convoacă Adunarea Națională la Pesta, ca deputat al Ciacovei a fost ales contele Karatsonyi Guido, noul proprietar. La recensământul din 1870, Ofsenița aparținea comitatului Torontal, districtul Zichifalva și avea 302 case cu 1406 locuitori. În această perioadă, Ofsenița era considerată comună mare, având administrație proprie. În anul 1882 se zidește biserică romano-catolică, clădirea actuala, în centrul comunei, primind ajutor și din partea contelui Karatsonyi. În conformitate cu
Ofsenița, Timiș () [Corola-website/Science/301382_a_302711]
-
amintite colecțiile de arme și picturi, miniaturile de o rară valoare. În anul 1910, poștă, telegraful și stația de cale ferată erau la Banloc. În acest an s-a schimbat numele satului din Offszenitza în Karatsonyifalva, după numele proprietarului (Monografia Comitatului Torontal, Barawszky Samu) În anul 1911 există în comuna reuniune de cântări, reuniune de citire și asociație de pășunat. Primul război mondial a cerut 29 de victime și din rândul locuitorilor din Ofsenița. În amintirea celor căzuți în război s-
Ofsenița, Timiș () [Corola-website/Science/301382_a_302711]
-
rămas, ceilalți fiind nevoiți să se mute în alte părți, deoarece administrația imperială făcea presiuni pentru catolicizarea satului. Bulgarii au luat calea centrelor bulgărești mai puternice (Dudeștii Vechi și Vinga), în timp ce românii s-au răspândit în satele românești din fostul comitat Torontal. Vizejdia a devenit un sat aproape în întregime șvăbesc. Majoritatea germanilor erau veniți din Renania. Ungruii din Vizejdia au sosit în marea lor parte la începutul secolului XIX. După Unirea Banatului cu România, satul a primit numele de "Vizeșdia
Vizejdia, Timiș () [Corola-website/Science/301409_a_302738]
-
Tradiția acvilei ca simbol al Transilvaniei a fost mai veche, armorialele germane din secolele al XV-lea - al XVI-lea indicând un scut despicat, argint și albastru, și o acvilă suprapusă cu o cromatică inversă. De asemenea, Universitatea regnicolarilor din comitatele Transilvaniei, condusă de către voievod, deținea un steag propriu numit acvilă. În 1596 Levinius Hulsius publică lucrarea sa „Cronologia”, în care desemnează ca stemă a Transilvaniei un scut tăiat ce cuprinde în partea superioară o acvilă ieșindă, iar în cea inferioară
Stema Transilvaniei () [Corola-website/Science/301413_a_302742]
-
Bistrița-Năsăud. Județul se învecina la sud cu județul Mureș și cu o mică porțiune din județul Cluj, la vest cu județul Someș, la nord cu județul Maramureș, iar la est cu județele Câmpulung și Neamț. Județul Năsăud a fost succesorul comitatului Bistrița-Năsăud care a funcționat în perioada 1876-1920. Județul era împărțit în inițial în patru plăși: Ulterior numărul plășilor județului a devenit șase, prin înființarea a două plăși noi: Conform datelor recensământului din 1930 populația județului Năsăud era de 144.131
Județul Năsăud (interbelic) () [Corola-website/Science/301432_a_302761]
-
a fi mai apoi defrișată iar în locul ei, administrația austro-ungară să înființeze o colonie cu etnici maghiari, viitoarea Moșnița Nouă. În timp, noua colonie a depășit prin populație și prin importanță, mai vechiul așezământ moșnițean. În 1890 făcea parte din Comitatul Timiș, districtul Timișoara, era reședință de comună cu o populație totală de 2.208 locuitori. Istoria Bisericii Ortodoxe se confundă cu însăși istoria satului, născut cu doar câteva case în jurul bisericuței de lemn. Biserica a fost refăcută în 1812 și
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
instituții structural și funcțional compatibile cu cele similare în Europa Occidentală. În 1778 Principia Banat (care pe vremea aceea cuprindea și o parte din Serbia și Ungaria de astăzi) din ordinul Împărătesei Maria Tereza a fost împărtită în mai multe comitate și încorporate Ungariei. În anul 1880, prin Documentul rămas in istorie sub numele de "Urbarium Banaticum", se reglementau, pentru prima dată, raporturile dintre feudali (o mare parte dintre ei Coloniști împroprietăriți de Împeriu) și iobagi. În acest registru de etnogeneză
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
pădure, 198 - pământ neproductiv, 603 - pomi fructiferi și un lot de animale format din: 449 - vite cornute, 117 - cai, 350 - porci, 489 - oi, precum și 1780 - păsări și 36 de stupi. 1890 - Moșnița Veche era reședința de comună, făcea parte din Comitatul Timiș, districtul Timișoara și avea 1175 de locuitori 1900 - Documentele de arhivă certifică existența a 1180 de locuitori. 1904 - Până la această dată, satul era înconjurat de pădure. Începând cu 1903 s-a îănceput tăierea pădurii. Pe locul defrișat au fost
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
1776 e Moschnitza. În dicționarul lui Korabinszky: Moșnița la ½ milă de la Timișoara, o pădure, având locuitori valahi, care se oupă cu negoțul de lemne. Comuna a fost cumpărată de Kyryak cu 70.000 florini, în anul 1781. Tályi: Moșnița,în comitatul Timiș. Fényes Elek: Moșnița, comună valahă cu 36 catolici, 1148 gr.neuniți, care 336/8 sesiuni iobagiale. În hotarul comunei se cultivă tutun. s-a mutat în locul de azi. La o depărtare de 1 km de Satul Bătrân, unde întâlnește
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
azi o parte a comunei Băcăni. În hărțile militare găsim numirea Baseng. Moșnița a fost, până mai deceniile trecute,încojurată de păduri.Prin anul 1903 s-a început tăierea acestora și crearea unui sat nou,din coloniști unguri aduși din comitatul Békés și din orașul Senteș.În acel an s-au zidit 30 case pentru acești coloniști.Fiecare primește câte 24 jugh. cu prețul total pentru 70 case de 7940 coroane.Așa se întemeiază comuna de coloniști maghiari reformați:Moșnița Noua
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
(n. 14 mai 1727 - d. 2 august 1788) a fost unul dintre cei mai faimoși pictori portretiști și peisagiști britanici ai secolului al XVIII-lea. S-a născut în luna mai 1727 la Sudbury, o mică localitate în comitatul Suffolk, la nord-est de Londra. John Gainsborough, tatăl lui, era manufacturier și negustor de țesături. Thomas a venit pe lume într-o casă veche și foarte mare care adăpostea, pe lângă cei nouă copii ai familiei Gainsborough, și războaiele de țesut
Thomas Gainsborough () [Corola-website/Science/301425_a_302754]
-
(n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun - d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) a fost un poet romantic maghiar, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. S-a născut într-o familie modestă; tatăl său, Stevan Petrović (n. 15 august 1791
Sándor Petőfi () [Corola-website/Science/300033_a_301362]
-
(n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun - d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) a fost un poet romantic maghiar, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. S-a născut într-o familie modestă; tatăl său, Stevan Petrović (n. 15 august 1791 - d. 21 martie 1849), era un meșter măcelar
Sándor Petőfi () [Corola-website/Science/300033_a_301362]
-
Tatăl său, Aron Iosif sau, Aron József (grafiat uneori Aron Iosip) (1871-1937) era un muncitor de origine română din satul Firiteaz din zona Aradului, iar mama sa, Borbála Pőcze (1875-1919), a fost fiica unor țărani maghiari din localitatea Szabadszállás din comitatul Kiskun (Cumania Mică), care lucra la Budapesta ca spălătoreasă. Attila a avut două surori: Etta sau Ethel și Jolán. Tatăl a părăsit familia când băiatul avea trei ani. După unele zvonuri emigrase în America, dar în cele din urmă s-
Attila József () [Corola-website/Science/300029_a_301358]
-
Grigore Pîntea, zis (n. 25 februarie 1670, Măgoaja, Comitatul Solnoc-Dăbâca — d. 14 august 1703), a fost un vestit haiduc originar din Măgoaja, Țara Lăpușului. <poem> "„De-un viteaz așa fălos," "Și la inimă milos," "De-un viteaz așa de mare," "La sărmani da ajutoare”" </poem> Născut în 1670 că
Pintea Viteazul () [Corola-website/Science/300052_a_301381]