KorAP: Find »[drukola/base=complement & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...168 >

4,181 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

ia drept complement intern o propoziție redusă. Avram (2003: 199) observă că toate verbele considerate ca fiind copulative în gramaticile tradiționale (become 'a deveni', remain 'a rămâne', turn 'a se întoarce' etc.) sunt lipsite de argument intern și au drept complement o propoziție redusă. 2.2. Date din limbi ergative: concordanțe Feuillet (2006: 119) arată că, în legătură cu verbul corespunzător sensului 'a fi', există mai multe situații în diverse limbi: ● limba nu are nimic care să semene unei copule; pentru gramatica generativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a fost remarcat și în studii românești de tip istoric - Graur (1960) - și de tip sintactic - Pană Dindelegan (2003: 106; și 2008a [2005a]: 345), care îl așază pe a avea pe prima treaptă de tranzitivitate slabă, pentru că acceptă testul dublării complementului direct (O am pe bunica la mine), dar nu și testul pasivizării (*Bunica este avută la mine). Niculescu (2008: 234) arată că verbul a avea < lat. habeo, -ere provine dintr-o rădăcină indo-europeană *ghabh 'a lua' (apud Creissels 199614), iar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
avea și a fi nu este întâmplătoare, cele două verbe având trăsături semantice și sintactice comune. 3.1. Din istoria interpretării verbului a avea Afirmația lui Benveniste că a avea este un pseudotranzitiv este interpretată de Bertolussi (1998: 81) astfel: complementul în acuzativ nu primește rol tematic de la verbul a avea, prin urmare a avea este un verb inacuzativ, iar subiectul său nu primește rolul Agent. Cotte (1998) este de acord în privința faptului că 'a avea' este un pseudotranzitiv, pentru că nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este un verb de acțiune, în niciuna dintre ipostazele în care apare; a avea nu e polisemantic, ci sensul său e stratificat (Cotte 1998). Cotte (1998: 417) arată, folosind argumentul pasivizării accidentale, că a avea nu este tranzitiv, ci atributiv, complementul direct în acuzativ apărând numai în limbile care au flexiune cazuală. Dacă presupunerea lui Benveniste (avoir este un être à inversat) este adevărată, atunci a avea este o entitate complexă, derivată sintactic. O explicație frecventă pentru natura complexă a lui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un determinant, prin urmare o structură posesivă conținându-l pe a avea ar proveni dintr-o structură posesivă nominală; această analiză ar funcționa și pentru ipostaza de auxiliar a lui a avea: dacă a avea ca verb plin selectează un complement nominal, a avea auxiliar selectează un complement participial (ipostaza de verb modal este asemănătoare cu cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea a unei propoziții reduse este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
conținându-l pe a avea ar proveni dintr-o structură posesivă nominală; această analiză ar funcționa și pentru ipostaza de auxiliar a lui a avea: dacă a avea ca verb plin selectează un complement nominal, a avea auxiliar selectează un complement participial (ipostaza de verb modal este asemănătoare cu cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea a unei propoziții reduse este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17: a avea (ca verb plin și ca

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și pentru ipostaza de auxiliar a lui a avea: dacă a avea ca verb plin selectează un complement nominal, a avea auxiliar selectează un complement participial (ipostaza de verb modal este asemănătoare cu cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea a unei propoziții reduse este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17: a avea (ca verb plin și ca auxiliar) este un verb inacuzativ care selectează o propoziție redusă conținând un NP, în cazul utilizării

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de la datele teoretice prezentate până acum și analizând toate tipurile de contexte înregistrate în DA voi analiza problema încadrării verbului a avea în clasa ergativelor/inacuzativelor, deși, aparent, nu este un reprezentant tipic al acestei clase, principala problemă fiind prezența complementului direct în anumite contexte. 3.4.1. Valorile verbului a avea din limba română În DA, tomul I, partea I (A-B), s.v. avea, sunt înregistrate două ipostaze principale (reflectând concepția sintactică a autorilor dicționarului): cea de verb pregnant, pe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
infinitivale), în care funcționează ca verb modal. Nu se poate totuși trece cu vederea că, în unele studii, sunt interpretate unitar toate ipostazele lui a avea (pentru cea de verb modal și de auxiliar se susține că numai tipul de complement - verbal vs nominal - este diferit). a. A avea exprimă raportul cuiva sau a ceva cu ce e al său - "a poseda, a stăpâni": (1) Am auzit că ai o furcă de aur, care toarce singură (Creangă); (2) Cine are [posedă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Eminescu); (5) Aveți [se află, există] pe acolo astfel de...?; (6) Îmbracă-te iute în pielea cea de urs pe care o ai [ai moștenit-o] de la tată-tău (Creangă); (7) De unde să aibi [să găsești] apă vie? (Varlaam). b. Complementul este o parte integrantă a subiectului - "a fi înzestrat cu ceva": (8) O, ce frumoși ochi ai! (Eminescu); (9) Masa are patru picioare. c. Complementul se află ca o parte integrantă a subiectului - "a purta, a ține": (10) Acel unul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-o] de la tată-tău (Creangă); (7) De unde să aibi [să găsești] apă vie? (Varlaam). b. Complementul este o parte integrantă a subiectului - "a fi înzestrat cu ceva": (8) O, ce frumoși ochi ai! (Eminescu); (9) Masa are patru picioare. c. Complementul se află ca o parte integrantă a subiectului - "a purta, a ține": (10) Acel unul are atunci în mână și pânea, și cuțitul (Creangă); (11) Adă-mi aice hărțile cele mici, ce le ai la tine (Drăghici); (12) N-avea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de aproape "a avea multă simpatie sau dragoste pentru cineva"; (22) El o avea dragă ca ochii din cap (Sbiera) − a avea pe cineva drag "a-l iubi"; (23) Cu care se avea ca niște frați (Ispirescu). d. Al doilea complement se poate indica și prin prepoziția de: (24) Acela va avea fata de nevastă (Reteganul); (25) Își alese... un ogar să-l aibă de tovarăș (Ispirescu); (26) S-o aibi de zestre când te-oi mărita (Sbiera); (27) Eu nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de: (24) Acela va avea fata de nevastă (Reteganul); (25) Își alese... un ogar să-l aibă de tovarăș (Ispirescu); (26) S-o aibi de zestre când te-oi mărita (Sbiera); (27) Eu nu am [bani] nici de cheltuială (Drăghici) − complementul în acuzativ poate fi omis, ca de la sine înțeles. e. Aproape învechit - "a considera, a socoti, a ține (pe cineva drept ceva)": (28) Popoarele-l aveau ca pe cel mai liberal dintre potențați (Ghica). Prin extindere, complementul e o noțiune

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de cheltuială (Drăghici) − complementul în acuzativ poate fi omis, ca de la sine înțeles. e. Aproape învechit - "a considera, a socoti, a ține (pe cineva drept ceva)": (28) Popoarele-l aveau ca pe cel mai liberal dintre potențați (Ghica). Prin extindere, complementul e o noțiune de timp sau de spațiu: (29) Am uitat ce dată avem azi; (30) Mai avem un kilometru până ajungem; (31) Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze (Ispirescu) - a avea vreme/timp "a afla timp pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
timp "a afla timp pentru a face ceva"; (32) Moare, că n-are zile (Mândrescu) − a avea zile "a trăi"; (33) În acele vremi a avut loc întâmplarea (Reteganul) - a avea loc "a se întâmpla, a se petrece". a. (Figurat) Complementul e un abstract (a avea gând să, a avea grijă, a (nu) avea greșeală, a (nu) avea habar): (34) Voiu lăsa fericirea aceluia ce o are (Alexandrescu). b. A avea împreună cu complementul său abstract corespunde unui verb - a avea asemănare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a se întâmpla, a se petrece". a. (Figurat) Complementul e un abstract (a avea gând să, a avea grijă, a (nu) avea greșeală, a (nu) avea habar): (34) Voiu lăsa fericirea aceluia ce o are (Alexandrescu). b. A avea împreună cu complementul său abstract corespunde unui verb - a avea asemănare/deosebire "a se asemăna/a se deosebi"; a avea ființă "a fi, a exista": (35) Atunci lumea cea gândită pentru noi nu avea ființă (Eminescu). c. De multe ori, a avea împreună cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
său abstract corespunde unui verb - a avea asemănare/deosebire "a se asemăna/a se deosebi"; a avea ființă "a fi, a exista": (35) Atunci lumea cea gândită pentru noi nu avea ființă (Eminescu). c. De multe ori, a avea împreună cu complementul său abstract corespunde unui sens pasiv: (36) Ptolemeu are mare laudă [este lăudat] (Biblia 1688); (37) Să avem iertare [să fim iertați], stăpâne! (Creangă); (38) Nu mai ai scăpare [nu mai poți fi scăpat] din mâna mea! (Ispirescu); (39) Boala

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este lăudat] (Biblia 1688); (37) Să avem iertare [să fim iertați], stăpâne! (Creangă); (38) Nu mai ai scăpare [nu mai poți fi scăpat] din mâna mea! (Ispirescu); (39) Boala asta n-are leac [pentru ea nu se găsește leac]. d. Complementul e o trăsătură caracteristică sau o însușire inerentă a vieții sufletești sau trupești a omului (sau a unei ființe); de cele mai multe ori se redă prin "a fi înzestrat cu..." - a avea bunătate "a fi bun"; a avea curaj/îndrăzneală "a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
bunătate "a fi bun"; a avea curaj/îndrăzneală "a fi curajos/îndrăzneț"; a avea putere "a fi puternic"; a avea dar/talent "a fi talentat", a avea haz, a avea noroc: (40) Prâslea întrebă ce putere are zmeul (Ispirescu). e. Complementul este o stare sufletească sau o stare organică; exprimă același lucru ca verbul corespunzător - am bucurie "mă bucur", am dor de casă "mi-e dor de casă"; se redă de cele mai multe ori ca "a simți": (41) Avut-am odată... dor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
e dor de casă"; se redă de cele mai multe ori ca "a simți": (41) Avut-am odată... dor de fală (Alecsandri); (42) N-avea poftă de mâncare (Drăghici); (43) Am dureri de cap. f. De cele mai multe ori, starea sufletească indicată prin complementul abstract e un sentiment față de altcineva: (44) Toți aveau milă de ea (Ispirescu); (45) Are ciudă pe alta; - de aici, sensul "a fi sau a sta cu cineva într-un anume raport": (46) Se vede că a avut vreo ceartă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de aici, sensul "a fi sau a sta cu cineva într-un anume raport": (46) Se vede că a avut vreo ceartă cu soră-sa (Ispirescu). g. Uneori, mai ales la scriitorii mai vechi și în graiul poporului găsim drept complement o construcție prepozițională: (47) Părinții fetii... au de bucurie că le-a picat un om așa de bun (Creangă); (48) Ai de gând [ai intenția] să mergi mai târziu la bal? (Alecsandri); (49) Nu știu, dacă ai la știință ori

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dintre ipostazele verbului a fi nu este strictă. În cazul verbului a fi, încadrarea în clasa inacuzativelor/ergativelor este mai ușor de acceptat și destul de frecventă în studii lingvistice recente. Analiza preferată este cea conform căreia a fi selectează drept complement o propoziție redusă (definită de Stowell (1983)22 ca fiind o propoziție incompletă; este o structură care conține un subiect și un predicat, dar căreia îi lipsește flexiunea; altfel spus − ca în Avram (1999) − le lipsește proiecția Timp). În privința verbului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un predicat, dar căreia îi lipsește flexiunea; altfel spus − ca în Avram (1999) − le lipsește proiecția Timp). În privința verbului a avea, soluția este mai puțin tranșantă. Argumentele în favoarea încadrării verbului românesc a avea în clasa ergativelor lasă nerezolvată problema apariției complementului direct în structurile posesive (apropiate fie de valoarea de existență, fie de cea de configurație spațială) și în structurile de tipul (51−53) din lista de exemple cu a avea. Explicațiile privind prezența complementului direct identificate până acum sunt: (a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
clasa ergativelor lasă nerezolvată problema apariției complementului direct în structurile posesive (apropiate fie de valoarea de existență, fie de cea de configurație spațială) și în structurile de tipul (51−53) din lista de exemple cu a avea. Explicațiile privind prezența complementului direct identificate până acum sunt: (a) a avea selectează, ca și a fi, o propoziție redusă: această soluție de analiză este acceptabilă pentru unele structuri în care a avea funcționează similar cu a fi (El o avea dragă, Are oi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
avea este un verb inacuzativ cu două argumente interne: conform acestei soluții (inspirate pornind de la statutul acestui verb în limbile ergative), a avea nu dispune de Caz structural pentru obiectul direct pentru că nu are subiect extern - atât subiectul, cât și complementul sunt generate în interiorul VP; (c) a avea este un verb ergativ simplu, conform definiției structurale a inacuzativității, formulate de Bennis (2004) − vezi Capitolul 3, 4.1.2. − inacuzativitate înseamnă absența proiecției v, nu și a argumentului extern; dovada faptului că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]