2,274 matches
-
eu, ea era deja plecată. Când am ajuns eu, el era deja plecat. DEZVOLTAREA OPOZIȚIILOR CATEGORIALETC "DEZVOLTAREA OPOZI}IILOR CATEGORIALE" Sensurile categoriale se actualizează în componenta gramaticală a planului semantic al verbului, în procesul de comunicare lingvistică, concomitent și în complementaritate, prin structuri sintetice și analitice ale flectivului. Stratificarea sensurilor specifice (sau direcția de înglobare) este descrisă de organizarea flectivului; astfel, chiar dacă este un instrument de modalizare a categoriei gramaticale obiective - timpul, modul își subordonează timpul, existând și dezvoltându-se, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diateza, cu caracter prin excelență sintactic, la celelalte, nivele, sintactic-morfologice: mod-timp-aspect; persoană-număr-gen. Sensurile gramaticale categoriale se actualizează, în text, prin desfășurarea flexiunii verbale, care le generează și le exprimă, la nivel morfologic, la nivel sintactic sau în interdependență morfologie-sintaxă. Prin complementaritatea sistem lexical - sistem gramatical, unitățile lexicale primesc, în actul lingvistic concret, o componentă gramaticală în interiorul opozițiilor categoriale în care intră, în funcție de structura sintactică a textului, realitatea extralingvistică pe care categoria o interpretează sau de raportul pe care îl stabilește locutorul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nivel, al categoriilor lexico-gramaticale (părți de vorbire), prin dezvoltarea unei „polisemii” specifice, și la al doilea nivel, al opozițiiilor categoriale (morfologice sau morfo-sintactice), prin neutralizarea lor (relativă sau absolută). La primul nivel, „polisemia” lexico-gramaticală a formelor absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu) „Femeile, copiii și toți ai lor veniră Cu țipăt, să cunoască legații cum se-nșiră.” (T. Arghezi) Participiul nu manifestă opoziții categoriale verbale: timp, diateză. Caracteristici verbaletc "Caracteristici verbale" În planul semantic al participiului conținutul lexical intră în complementaritate cu sensuri gramaticale absolutizate: • de timp-aspect; este un timp perfect, de aspect perfectiv: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga) • de diateză; participiul cu originea în verbe intranzitive are sens activ: „Și să pară răsărită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferă, în funcție de tipul de flexiune din care face parte verbul, prin sufixul tematic: „De uitat, n-am uitat nimica, tată.” (I. Creangă) SINTAXA VERBULUITC "SINTAXA VERBULUI" Identitatea specifică a verbului între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
De uitat, n-am uitat nimica, tată.” (I. Creangă) SINTAXA VERBULUITC "SINTAXA VERBULUI" Identitatea specifică a verbului între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face din verb „purtătorul de viață al discursului, element
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu realitatea extralingvistică în procesul de actualizare a semanticii enunțului lingvistic, 2. sau reprezintă proiectarea enunțării (subiective) asupra enunțului (obiectiv). 1. Prima situație este reprezentată de verbele copulative, care realizează funcția de predicat - ca predicat analitic - printr-o relație de complementaritate cu un nume predicativ (substantiv, adjectiv, pronume, propoziție): „Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac.” (M. Eminescu) Dintre acestea, verbele copulative absolute (a fi, a însemna etc.) au rolul de a actualiza, prin intermediul componentei semantice de natură
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fundamental pentru orientarea actualizării semanticii enunțului), și prin componenta semantică de natură gramaticală, dezvoltată de flectiv: „Dan întoarse foile, șopti și umbra deveni om.” (M. Eminescu) În desfășurarea predicației, copulele lexico-gramaticale își actualizează propriul plan semantic, împlinit prin relația de complementaritate cu un nume (devine, pare + profesor) și împreună cu care actualizează planul semantic al termenului-subiect: Tânărul acela pare/devine profesor. Predicatul analitic se poate dezvolta ca: • predicat simplu: „Eu sunt luceafărul de sus / Iar tu să-mi fii mireasă.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și astăzi un om cinstit. • predicat multiplu; în structura lui intră două sau mai multe verbe copulative diferite: Numai cine a fost și a rămas om cinstit poate privi lumea cu ochii deschiși. Când verbul copulativ intră în raport de complementaritate cu un nume predicativ cu dezvoltare propozițională (propoziția predicativă din gramaticile curente), predicatul dezvoltă nucleul unei propoziții complexe: „Lumea-i cum este.” (M. Eminescu) subiect predicat 2. Cea de a doua situație este reprezentată de verbele semiauxiliare (de modalitate, de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltat, pronumele/adverbele relative reprezintă funcții sintactice de gradul II, construcții ale infinitivului: • complement direct interior: ce blestema • subiect interior: cine veni • complement corelativ: cu cine merge • circumstanțial: când/unde merge Infinitivul verbelor copulative intră, într-o relație sintactică de complementaritate cu un nume/pronume, în structura constituenților analitici prin care se realizează diferite funcții sintactice: • subiect: A fi om e lucru mare! • complement: Trebuie să reușești a rămâne tu însuți. • circumstanțial: Pentru a deveni om adevărat, trebuie să te smulgi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ta adâncime cu luceferi luminoși?” (M. Eminescu) • complement de agent, în baza dezvoltării sensului gramatical pasiv: A plecat imediat, fiind urmat de toți. Gerunziul verbelor copulative participă la realizarea diferitelor funcții sintactice prin constituenți analitici, în structura cărora intră în complementaritate sintactică cu un nume: „Luceferi, ce răsar / Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni / O să-mi zâmbească iar.” (M. Eminescu) Asemeni infinitivului, gerunziul rămâne în mod frecvent în afara realizării autentice a unor funcții sintactice în enunțuri în care între gerunziu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) Alexandru, plecat plin de iluzii, s-a întors nu peste multă vreme dezamăgit de toate. Participiul verbelor copulative a deveni (și al verbelor sinonime: a ieși, a ajunge) și a rămâne realizează diferite funcții sintactice, prin constituenți analitici, în complementaritate cu un nume: Ajuns doctor, nu și-a mai păstrat vechile prietenii.” șcirc. timp/cauzăț Să-l văd ajuns doctor și-apoi nu-mi fac nici o grijă. șcompl. predicativț În enunțuri situaționale, participiul pasiv asigură o relativă autonomie, prin înglobarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este reprezentată de funcția sintactică de subiect: Rămâne de văzut cine vine. Mai rămâne de venit Tudor. Este greu de stabilit ordinea/cine este primul. * Prin elipsă, supinul dezvoltă o variantă de enunțuri situaționale, a căror autonomie este asigurată de complementaritatea cu dimensiunile (temporală, spațială) situației de comunicare, prin care se împlinește și planul semantic global: De închiriat = „șAceastă casă esteț de închiriat. De revăzut = „șAceastă expresie/traducere esteț de revăzut. De neimaginat! = „șAceastă poziție/atitudine esteț de neimaginat!” RAPORTUL DINTRE
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fixează identitatea componentelor lumii - ca existențe determinante: sensul lexical este substantival sau verbal (vis/a visa; cântec/a cânta; somn/a dormi etc.), adjectival sau adverbial (vis frumos/a visa frumos; somn bun, profund/a dormi bine, profund etc.). Această complementaritate asigură claselor lexico-gramaticale (părți de vorbire) autonomie în sistemul lexical al limbii ca unități lexicale și în structura gramaticală a textului, ca termeni sintactici. Rămân în afara acestei categorii de identitate lexico-gramaticală articolul și elementele de relație. Lipsite de conținut lexical
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dară, de, deși, sau, și etc. • compuse: cum că, precum și, ca să, nu numai... ci și, ca... să etc. • locuțiuni conjuncționale: ca și cum, chiar dacă, din cauză că, pe măsură ce etc. Din punct de vedere funcțional, conjuncțiile prezintă două variante: a. coordonatoare b. subordonatoare și de complementaritate a. Conjuncțiile coordonatoare asigură și marchează dezvoltarea unor relații de coordonare (între termeni echivalenți sintactic, cu înțelesul „situați pe același plan” în interiorul sintagmei-bază și rezultat al relației sintactice): Ion și Ioana dansează la Teatrul de vară. Ioana cântă și dansează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cheamă.” (M. Eminescu) „Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul / De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?” (M.Eminescu) este omonimă cu prepoziția de: „Îngânat de glas de ape / Cânt-un corn cu-nduioșare.” (M. Eminescu) Conjuncțiile de complementaritate sunt variante de întrebuințare ale unor conjuncții de subordonare, în enunțuri în care cel de-al doilea component - purtătorul conținutului semantic-ontologic - din structura constituentului analitic prin care se realizează unele funcții sintactice (predicat, cel mai frecvent) are dezvoltare propozițională: Ideea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relație sintactică; este cazul cel mai general, caracterizând toate unitățile lexicale care au autonomie semantică și sintactică; • participă în simultaneitate cu alte unități lexicale la realizarea unei funcții sintactice; se cuprind aici verbele copulative care realizează cel mai frecvent în complementaritate cu un nume, funcția de predicat dar și alte funcții sintactice(subiect, complement etc.); • situează verbul, mai ales când funcționează ca predicat, într-o opoziție categorială de tip sintactic: negația, modalitatea, aspectul, temporalitatea. Ocupă această poziție funcțională: - adverbe de negație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Între termenii sintagmei se poate institui o relație sintactică, de dependență sau de interdependență, în amândouă planurile (Mihnea s-a apucat de învățat.) sau numai în planul expresiei (De trei zile plânge și plânge...), sau se poate desfășura numai o complementaritate semantică. Au structură de constituenți sintactici dezvoltați funcțiile sintactice realizate prin: - construcții infinitivale relative; în enunțul „Ai să te duci în fundul iadului și n-are să aibă cine te scoate...” (I. Creangă), sintagma cine te scoate este subiectul predicatului n-are să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se întâmplă în lume - complement indirect multiplu. • analitic; Funcția sintactică, cu dezvoltare infrapropozițională, se realizează prin doi termeni, din care unul este un verb copulativ, iar celălalt, un element nominal (pronominal); între cei doi termeni se instituie un raport de complementaritate semantică lexico-gramaticală. În enunțul „Fiind băiet păduri cutreieram.” (M. Eminescu), sintagma fiind băiet realizează ca atare funcția de circumstanțial temporal analitic. • complex; Este o variantă a constituentului sintactic analitic; cel de al doilea termen are un al doilea nucleu propozițional
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț precum Vecinul, Ionescu, este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu substantivul vecinul. Pauza este o caracteristică definitorie, în complementaritate cu topica, a atributului circumstanțial: Mihaela, așa bolnavă, s-a dus totuși la școală. Articolul În legătură cu funcția lui morfologică, de morfem al gradului maxim de determinare a substantivului, articolul hotărât fixează caracterul de interdependență pentru o relație verb-substantiv, marcând totodată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tipuri structurale: • simple: și, deși, că, dacă, să etc. • compuse: ca să, pentru că etc. • locuțiuni conjuncționale: cu toate că, de vreme ce, în timp ce, în caz că, dat fiind că, măcar că, de unde, pe când etc. Sub aspect funcțional, conjuncțiile se disting în două categorii principale: • coordonatoare • subordonatoare (și de complementaritate) Conjuncțiile coordonatoare realizează și exprimă relații de coordonare între componenți ai aceluiași constituent sintactic sau între constituenți sintactici (cu același grad de dezvoltare structurală sau de grade diferite). Între planul semantic-relațional al conjuncțiilor și planul semantic al relațiilor sintactice există
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai că • opozitive: ci și (+nu) • concluzive: așadar, deci, prin urmare etc. Conjuncțiile subordonatoare marchează în primul rând dezvoltarea propozițională a unei funcții sintactice. Ele realizează și exprimă cu preponderență relații de dependență, dar intervin și în dezvoltarea relației de complementaritate între verbul copulativ și numele cu dezvoltare propozițională. În legătură cu situarea planului lor semantic între abstract și concret, conjuncțiile subordonatoare marchează doar dezvoltarea propozițională a unor funcții sintactice sau și identitatea funcțională a propozițiilor dependente. Din prima categorie fac parte conjuncțiile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
judecată logică” (II, p. 7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau predicativitatea)"(ibidem), se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativă; în structura „Lumea-i... + cum este.” (M. Eminescu) există o singură idee predicativă, deci, nu doua propoziții. În sfârșit, se caracterizează totdeauna prin autonomie, în interpretarea Gramaticii Academiei, fraza, „totdeauna de sine stătătoare” (II, p. 7
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcție de tipul de cunoaștere și de diverse coordonate ale întemeierii planului semantic al unui mesaj, enunțul poate fi : • unitate sintactică fundamentală, ca expresie lingvistică a unui întreg semantic sau ca expresie a componentei lingvistice a unui întreg semantic realizat prin complementaritate cu alt sistem de semne: „ Edda mă invită să stau jos și mă așezai pe un scaun la o mare distanță de ea . ” (Blecher, p.106), • unitate minimală în dezvoltarea textului - unitate superioară, când se integrează într-o unitate transfrastică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în strânsă legătură cu modul specific în care se desfășoară actul lingvistic concret, enunțul sintactic se realizează în diferite variante, structurale și semantice, TIPURI STRUCTURALETC "TIPURI STRUCTURALE" Cele două variante de realizare și funcționare: - în interiorul sistemului de semne lingvistice, - în complementaritate cu alt sistem semiotic își au originea în variantele situației de comunicare (stilul conversației, stil narativ etc.) și se reflectă în modul de realizare concretă a celor trei atribute definitorii ale enunțului: (1) unitate semantică, (2) unitate sintactică, (3) unitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]