1,949 matches
-
admite, după opinia lui H. Plett, că, din punct de vedere semiotic, textul este un supra-semn (macro-semn la E. Coșeriu) lingvistic, bazat pe convenție socială și pe arbitrarietate manifestată prin semnificanți, semnificații și referenți diferiți, o unitate funcțională de tip comunicativ. În viziune poststucturalistă, problematica definirii textului se extinde prin antrenarea unor parametri suplimentari în descrierea funcționării și producerii lui, în sensul că interesează mai ales relațiile acestuia cu cadrele sale - societate, istorie, instituții, putere etc. - și cu efectele pe care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lui în procesul mai larg al comunicării, în care sînt antrenate situația, contextul, participanții, adică factorii care stau la baza generării unui sens dinamic, viu, în acțiune; în acest sens, se apreciază că textul este un enunț în interiorul unui context comunicativ, realizat ca formă orală sau scrisă, constituit dintr-un cuvînt sau dintr-o secvență mai amplă de unități. Factorii care asigură textualizarea din perspectivă semantico-pragmatică ar trebui admiși ca fiind intenționalitatea - atitudinea celui care produce textul, situaționalitatea - relevanța unui text
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de producere și de structurare a textului conduce la generalizări menite să ofere reperele "bunei formări" a unei unități lingvistice dotate cu un sens global purtător al intenției locutorului, să traseze condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o secvență comunicativă cu o destinație precisă, mai ales cea care particularizează discursul instituționalizat (textele non-ficționale, utilitare, precum cererea, scrisoarea oficială etc.), cu alte cuvinte, să faciliteze accesul la funcțiile cu care textul este învestit de autor. Definirea textului ar trebui să țină
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
orice text literar construind o lume, a cărei logică internă trebuie să se supună unui traseu al intrigii. În alți termeni, discursul/textul narativ este produsul unei construcții textuale (după canonul structural) și al unei orientări pragmatice (în canonul interacțiunii comunicative), articulate de cele trei tipuri de mimesis, după P. Ricoeur (în 1983), și anume, 1) planul prefigurării, al cunoașterii comune de care dispune autorul și naratorul, 2) planul succesiunii și al configurării și 3) planul reconfigurării (la polul receptării) la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, clasificarea discursurilor care se produc într-o societate este una dintre sarcinile cele mai importante. Fiind o componentă a competenței lor comunicative, locutorii dispun de o tipologie, deprinsă intuitiv sau prin învățare explicită, necesară înțelegerii și producerii de texte, care poate fi comună sau specializată. Clasificarea discursurilor se poate realiza însă pe baza unor criterii diferite și, de aceea, există mai multe
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cognitive, tipurile fundamentale: descriptiv, narativ, argumentativ etc.), 2) tipologii intermediare care recurg la criterii eterogene, dar organizate pornind de la anumite dominante (modul enunțiativ, intențiile de comunicare, condițiile de producere), 3) tipologii eterogene, asociate criteriilor relevante ale focarelor clasificatorii distincte (intonație comunicativă, tematică, mediu, mod enunțiativ etc.). Acesta este, prin urmare, cadrul de analiză al genurilor de discurs, adică al modurilor de a vorbi instituite social și istoric. Tipologiile enunțiative se fondează pe relația dintre enunț și situația de enunțare cu trei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și atitudinilor personale. Dezvoltarea teoriei actelor de vorbire a avut și ea un reflex în această tipologie, cînd intenția funcțională a locutorului a fost privită ca forță ilocuționară a enunțului. Această orientare a condus însă la anumite dificultăți, deoarece funcțiile comunicative nu corespund în mod necesar cu intențiile comunicative ale locutorilor. Pe de altă parte, clasificarea aceasta se raportează deseori greșit la complexitatea enunțurilor efective, atunci cînd același enunț asociază mai multe funcții a căror punere în relație este dificilă. În
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a avut și ea un reflex în această tipologie, cînd intenția funcțională a locutorului a fost privită ca forță ilocuționară a enunțului. Această orientare a condus însă la anumite dificultăți, deoarece funcțiile comunicative nu corespund în mod necesar cu intențiile comunicative ale locutorilor. Pe de altă parte, clasificarea aceasta se raportează deseori greșit la complexitatea enunțurilor efective, atunci cînd același enunț asociază mai multe funcții a căror punere în relație este dificilă. În orice caz, aceste tipologii se sprijină pe principii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Turn-taking? în Turner, J. H. (ed.), Handbook of Sociological Theory, Kluwer Academic-Plenum Publishers, New York, 2001, pp. 287-321. Deborah SCHIFFRIN, profesoară de lingvistică la Universitatea Georgetown; se remarcă prin cercetările asupra teoretizării relațiilor dintre limbaj și identitate, dintre gramatică și interacțiunea comunicativă, precum și asupra raportului dintre narațiune și discurs. Cele mai importante studii vizează fundamentele analizei discursului ca perspectivă novatoare de abordare a fenomenelor comunicative. Lucrări de referință: Discourse Markers, Cambridge University Press, Cambridge, 1987; Approaches to Discourse, Basil Blackwell, Oxford, 1994
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Universitatea Georgetown; se remarcă prin cercetările asupra teoretizării relațiilor dintre limbaj și identitate, dintre gramatică și interacțiunea comunicativă, precum și asupra raportului dintre narațiune și discurs. Cele mai importante studii vizează fundamentele analizei discursului ca perspectivă novatoare de abordare a fenomenelor comunicative. Lucrări de referință: Discourse Markers, Cambridge University Press, Cambridge, 1987; Approaches to Discourse, Basil Blackwell, Oxford, 1994; (în colab. cu Hamilton, Heidi, Tannen, Deborah) Handbook of discourse analysis, Basil Blackwell, Oxford, 2001; In other words: Variation in reference and narrative
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
persoana întîi, cu timpurile convertite în prezentul gîndirii/vorbirii], observă personajul, pentru sine și pentru cei din jur. Primul eșantion pune rostirea în poziția de act de comunicare naratorcătre-cititor, sau Narațiune Pură; al doilea o pune în poziția de act comunicativ personaj-către-sine-sau-către-alt- personaj. Orice propoziție sau parte de propoziție poate fi supusă acestor teste de încadrare pentru a le clarifica statutul de DIL sau de NP. Reflectați asupra acestor extrase dintr-un moment de început al ultimei reverii a lui Gabriel
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
bine, și tu? În acest punct, ar trebui menționată teoria provocatoare și generalizantă a lui Banfield privind narația și discursul (Banfield, 1982). Teoria propozițiilor de nerostit susține că nu numai construcțiile DIL, ci toate construcțiile narative sînt delimitate de discursul comunicativ obișnuit prin aceea că nu pot fi rostite. Nararația nu poate fi verbalizată deoarece, spre deosebire de discurs (care este atît comunicativ cît și expresiv), este un text care nu are nici un destinatar autentic (și nici urme textuale ale
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Teoria propozițiilor de nerostit susține că nu numai construcțiile DIL, ci toate construcțiile narative sînt delimitate de discursul comunicativ obișnuit prin aceea că nu pot fi rostite. Nararația nu poate fi verbalizată deoarece, spre deosebire de discurs (care este atît comunicativ cît și expresiv), este un text care nu are nici un destinatar autentic (și nici urme textuale ale vreunuia) și nici un vorbitor expresiv autentic. DIL, prin contrast parțial, poartă o expresivitate abundentă (aceea a personajului), dar fără o comunicativitate eu
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
semantic, deoarece sinonimia sau echivalența semantică este, în bună măsură, un fenomen subiectiv. În (148), termenii juxtapuși pedepsirea politicianului corupt și excluderea sa din partid ar putea fi considerați echivalenți semantic, având același referent, denumit de două ori, potrivit intențiilor comunicative ale locutorului, sau neechivalenți, denumind doi referenți (mai precis, două evenimente). De asemenea, trebuie făcută distincția între relația de coordonare și relația apozitivă dintre nominalele juxtapuse. Diferența se face pe criterii semantice, în funcție de numărul referenților implicați de structura juxtapusă: elementele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
adesea folosit pentru a exprima o acțiune obișnuită, conativă sau incompletă, diferită de acțiunea unică, actuală, terminată. În privința caracteristicilor semantice ale argumentului, Polinskaja și Nedjalkov (1987: 247) formulează observația că marcarea absolutivă a unui NP echivalează cu individualizarea maximă. Diferența comunicativă, opțională, dintre o construcție antipasivă și una ergativă poate fi atribuită factorului individualizare − referentul este numit explicit și neambiguu −, iar antipasivul poate micșora nivelul de individualizare. Numele încorporat și, în special, obiectul încorporat sunt nemarcate în privința individualizării; numele încorporat oferă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
două noțiuni care nu se suprapun; subiectul este un topic gramaticalizat în procesul de integrare în construcția verbală. Tipologia sincronică este rezultatul unui ciclu diacronic în care diferite limbi au urmat diferite strategii; tipologia reprezintă descrierea strategiilor pentru atingerea scopurilor comunicative (Li și Thompson 1976: 483−485). Și alți autori fac observații despre corelațiile dintre subiect și alte concepte. Creissels (1995: 230) susține că există o relație între subiectul (sintactic) și tema (discursivă). Baker (1997: 76) arată că există un consens
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
standard, semi-industriale, "cărți Poilâne", după frumosul cuvînt al lui Marc Guillaume; în sfera religioasă, care nu este cruțată și vrea de acum înainte să ne dezvăluie un Dumnezeu amabil și prezentabil; în psihoterapiile individuale și de grup, care se vor "comunicative"; în știința organizațiilor și a deciziei; în înseși științele exacte, fizice și biologice contaminate de termenul "comunicare"; fără a vorbi, bineînțeles, de inteligența artificială, de informatică sau de științele cognitive. Curioasă și puternică convergență a acestor domenii diferite. Consens transnațional
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
transnațional și, după cum se poate crede, o nouă ideologie, ba chiar o nouă religie mondială în devenire. Ceea ce contează este că va trebui să ne găsim structurile comune, ceea ce leagă în mod real atitudini atît de diferite sub aceeași flamură comunicativă. Toate aceste domenii care se prezintă a fi "comunicative" relevă în mod real comunicarea? Toate comunicările relevă aceeași definiție și sînt identice? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să pornim de la observațiile de mai sus. Nu se vorbește niciodată
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
ba chiar o nouă religie mondială în devenire. Ceea ce contează este că va trebui să ne găsim structurile comune, ceea ce leagă în mod real atitudini atît de diferite sub aceeași flamură comunicativă. Toate aceste domenii care se prezintă a fi "comunicative" relevă în mod real comunicarea? Toate comunicările relevă aceeași definiție și sînt identice? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să pornim de la observațiile de mai sus. Nu se vorbește niciodată cu atît patos despre comunicare decît într-o societate
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Pierderea sentimentului realității și pierderea sensului. Cum s-a ajuns aici? Să chemăm în ajutor teoriile explicative. II. Teoriile explicative Putem evidenția trei teorii principale: • teoria lui Jürgen Habermas; • teoria lui Jacques Ellul; • teoria lui Pierre Legendre. 1. Teoria acțiunii comunicative a lui Jürgen Habermas A) Tezele lui Habermas Putem presupune că societatea "ține" de acte de comunicare care leagă elementele civile între ele. Aceste acte sînt îndreptate către o înțelegere sau către un succes. Dacă cele din urmă actele vizînd
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
sale filozofice, realmente critice. Dar, dacă așa cum afirmă Habermas comunicarea este în inima legăturii sociale (ca și falsa comunicare care legitimează dominația), este curios să nu găsești nici o referință la ceea ce eu numesc "tehnologiile spiritului", care sînt în miezul practicilor comunicative de astăzi. Nimic despre inteligența artificială, nimic despre știința cognitivă, nimic despre progresele biologiei, nimic despre psihoterapiile individuale sau de masă; nimic despre schimbările de paradigmă în științe, indisociabile de teoriile comunicării, nimic sau doar generalități despre lingvistică. A trata
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
obiectivă de reprezentat și lumea efectiv reprezentată, legate printr-un mediator. În ambele cazuri, puteri considerabile sînt acordate verigii intermediare, mediatorului, reprezentant legal, mediatic. După cum s-a văzut, comunicarea reprezentativă are ca metaforă mașina. O imagine forte a acestei mașini comunicative se numește "bila de biliard" (I). Dar nu sîntem noi, oamenii, decît o bilă de biliard într-un circuit? Faimoasa dezbatere Descartes-La Mettrie ilustrează această ilustrație (II). Iată ce ne va introduce în marile discuții teoretice despre inteligența artificială, mod
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
formează nucleul a ceea ce numim acum publicitate. Și dezvoltarea sa din secolul al XIX-lea pînă în zilele noastre este marcată prin etape sau configurații care au avantajul de a oferi clar, aducîndu-le în fața ochilor noștri, caracteristicile celor trei metafore comunicative: mașină, organism, Frankenstein 128. Eu le voi descrie în felul următor: 1. Reclama sau comunicarea-reprezentare (mașina). 2. Sistemul de publicități sau expresia publicitară (organismul). 3.Medierea generalizată a publicității sau publicitatea tautistică (Frankenstein). 1. Reclama sau obiectul reprezentat. Obiectul, de
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
pe care ea însăși l-a constituit, deoarece este vorba de a se lăuda și a vinde un conținut gol de orice obiect care este imaginea unui proces: cel prin care societatea se constituie și în care consistă prin legătura comunicativă. Or, această legătură nu o asigură nici un mijloc mai mult decît publicitatea. Căci publicitatea face viu și prezent ceea ce este comun tuturor. Ea țese rețele de sensibilitate, de gust, de gîndire: o identitate. Se poate vedea cum, pe nesimțite, schema
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
fondase cu timpul vechiul nostru sistem republican, occidental; la fel, comunicarea expresivă o ajutase în această sarcină. Dar a sosit tautismul. A) Comunicarea reprezentativă: religie republicană și laică. Mașinile politice ale acestei religii republicane prezintă exact aceleași caracteristici ca mașinile comunicative. Ele sînt mașinile tehnicii sociale. În timp ce mașinile tehnice sînt cazuri particulare ale religiei laice, mașiniste a Republicii. Ele au în comun un concept fondator: principiul însuși al separării laice, al cărui instrument este reprezentarea. Reprezentarea presupune o separație între reprezentant
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]