6,940 matches
-
întâlni iarăși cu unul dintre aceia. Stătea pe o bancă, în dreptul afișului cu substanțiala recompensă pentru cine dă informații despre cei care au prigonit evrei. Se dădeau recompense destul cu mari. Numai după ce prigonitorii erau prinși. Acela privi o vreme, concentrat, afișul. Parcă încerca să-l memoreze. Scoase apoi din buzunarul de la piept al hainei sale roșii o vergea scurtă. Trase de ea și o întinse până o făcu cât un baston. Sau cât o antenă de radio portativ „Pionieer 3Z
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
reuși să prindă ce-și șopteau. Oftă nemulțumit. „Câte sacrificii s-au făcut pentru ei, și uite cum cresc. Pontagii, scormonitori și jemanfișiști...“ Doctorul aproape că își terminase intervenția. - O concluzie se impune, preciză Fârtat. Făcu o scurtă pauză, privind concentrat chenarul ferestrei din dreapta sa. Părea atent la balansul paingului spânzurat de firul sângeriu, acum, în înserare. - Ba chiar două sau poate mai multe pe care le veți concluziona și dumneavoastră, își reluă Fârtat șirul gândurilor. Prima, și cea mai consistentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
era Maestrul Zoghutraapahma din Catrabisha, ucenicul Marelui Yoghin din Ținutul Shzynuzy, pseudonimul tovarășului Corneliu Pișcolț, de la Agerpres, care viza toate fotografiile cu soții Ceaușescu trimise spre publicare redacțiilor. Scoase scrisoarea lui Georges K. Iachimovici. O mai parcurse încă o dată, îngândurat, concentrat, ca și cum încerca să vadă dincolo de rândurile acelea. Ridică într-un târziu din umeri. Îl trase pe șefulețul acela de mânecă. Îi arătă scrisoarea. „Crezi că poți face ceva cu ea, că tot vorbeați voi de liste? Am primit-o adineauri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
apartamentul meu, liftul merge, ce-mi mai trebuie. Trăiesc acum în viața mea. Ne mai telefonăm, cu bolile, cu viața... Am înfiat împreună și un băiat. Eram mai tineri, desigur. Cum erau și instrucțiunile de la partid p-atunci... Oficiantul studia concentrat hârtia cu anunțul. Părea că încremenise așa, aplecat pe geamul ghișeului. - Am stat și noi p’afară, tot la intendență, continuă bătrâna. Și trebuia să lăsăm un copil în țară. Ce ne-a făcut ăla... E mare acuma, pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe franzela femeii: - Intru puțin la Meli Melo, până vă rezolvați. Au băgat noutăți proaspete, după cum presimt. O zbughi printre mașinile ce începuseră să se urnească. Reuși să traversezespre prăvălioara din stația troleibuzelor ce veneau dinspre Hipodrom. O urmăreau amândoi concentrați, fascinați, ca și cum atunci îi vedeau întâiași dată fundulețul zbâțâindu-se sub fusta vișinie. - Unde te duceai? o întrebă, cu ochii încă țintuiți pe silueta fetișcanei care se pierdea pe ușa prăvăliei. Femeia încercă să zâmbească, mijindu-și ochii bulbucați. - Unde... Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
apoi o aruncă pe iarbă. Lângă roțile din spate ale cisternei. - Ce poa’ să fie? șopti Verginel. Un lichid amar îl podidi între dinți. Deschise larg gura și respiră, ca și cum s-ar fi sufocat. Aulius nu-l mai auzea. Contempla concentrat zăpăceala vidanjorului. Preda rămăsese încă în ușa primei cabine și privea prostit când furtunul, când brațul acela din iarbă, când se răsucea spre cei doi. Parcă ar fi vrut să-i întrebe ce s-a întâmplat, poate văzuseră ei, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ajut. Erasm ne-a învățat aceasta. Verginel se trase câțiva pași înapoi, ca și cum ar fi vrut să-l vadă mai bine pe insul acela. Aulius dădu și el să se ridice. Bărbosul se sprijini cu o mână de bancă, privind concentrat șoșonii de spital ai lui Chiosea. - Experimentul continuă, șopti bărbosul, ca și cum le-ar fi vorbit șoșonilor. Tu, Aulius Chiosea, vei scăpa. Joia viitoare vei fi în avionul pentru Sudica mult visată. Unde lianele atârnă cu visele în coadă. Împreună cu Iulius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
meșterească ceva la clanță. Dar nu pentru vederenia asta cu șapcă urla romancierul de parcă burta i-ar fi luat foc și-l perpeleau flăcările pustiirii. Lângă acela, femeia de nor și raze de mai adineauri, întoarsă acum cu spatele la Burtăncureanu, urmărea concentrată cum lunganul meșterea la ușă. Spatele ei, cu carnea sfâșiată, cu cheaguri negre de sânge, scorțoase, cu zdrențe de piele atârnând ca țoalele păduchioasei de cerșea la intersecție, chiar în față la „Clodie’s dandy“ (cu club de zi privat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
luat-o de la cap. Și mai tare. A venit și armata mai apoi. Au înconjurat toată pădurea, cu câini, cu mașini de-ale lor cu coviltir, cu mitraliere. Era armata de la interne, preciză bărbatul. Se răsuci spre el. Îl privi concentrată, de parcă îi studia profilul. - Trecusem într-a șaptea atunci, încercă ea să-și amintească. Da, cam prin cincizeci și opt, dacă acu’ merg pe șaizeci. O privi și el amuzat. - Cine-ar crede. Ciudat e că nu simt nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vă faceți probleme, am spus, am eu grijă de tot. Strângând, m-am uitat cu o oarecare furie la bătrân. Mă așteptam să se întoarcă spre mine și să se scuze cumva, dar el nici măcar nu se uita încoace. Urmărea concentrat un lucru pe care eu, din pricina poziției, nu-l puteam vedea. Am cules și ultima fărâmitură, zâmbind cum știam mai frumos, și m-am ridicat. Am trecut în spatele lui pentru o clipă, apoi mi-am continuat drumul. În vreme ce aruncam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ea...? - Da. Trebuie să fie o relație reciproc consimțită. X vrea. Tu vrei? M-am ridicat din fotoliu, mi-am pus ochelarii și m-am așezat pe marginea canapelei. În ochii mari și sticloși ai lui X citeam o anticipație concentrată; parcă era un câine căruia i se prezintă o bucată de carne. Sprijinită în cot, alături, Z mă privea și ea atentă. - Nu se poate, am spus încet. Nu pot să mă culc cu tine. Nu se face așa... - Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fie atente la ce fac. Nu spuse nimic, atent la manevrele celor patru războinici care începeau să umple cu nisip niște recipiente pe care le puseră pe foc, împreună cu niște pietre mari și rotunde. În vremea asta, Xudura părea mai concentrat decât oricând, înșirând trestii pe niște lungi ace de os pe care le așeza lângă el, pe butucul din mijloc unde se așezase. Când păru să fie gata, dădu jos de pe lance, unde rămăsese toată noaptea, capul lui Lucas, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
timp, nici spațiu”). De asemenea in textele citate de Mircea Eliade în Yoga nemurire și liberate se observă că brahmanii, considerând că Sinele și lumea sunt veșnice, postulează posibilitatea regăsirii lumilor pierdute și a Sinelui: „Acela al cărui spirit este concentrat, purificat, limpezit, își întoarce spiritul către cunoaștere prin amintirea reședințelor anterioare”. Buddha acorda o mare importanță memoriei, înșiși zeii pierzând condiția divină atunci când memoria se tulbură (amnesys), deoarece incapacitatea de rememorare (anamnesys) a tuturor existențelor anterioare echivalează cu ignorarea metafizică
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
durata reală a unui spectacol”: „Destinul este acea parte din timp în care istoria imprimă voința ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim în Spectacol. Eu am o întreagă teorie Spectacolului pe care îl definesc: Timpul concentrat. Într-un cuvânt, spectacolul silește Timpul să se manifeste sub forma unui destin -ca să poată fi, cum să spun?! ca să poată fi exorcizat. Există expresia asta în românește, a exorciza? -Nu cred că există , spuse Stefan . -Trebuie, atunci, s-
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
în românește, a exorciza? -Nu cred că există , spuse Stefan . -Trebuie, atunci, s-o inventăm, continuă Bibicescu cu aceeași fervoare. A exorciza Destinul, asta e funcția Spectacolului. A-l sili să se manifeste lângă tine, pe scenă într-un timp concentrat - și tu să scapi, să rămâi spectator, să ieși din Timp”. Se remarcă valoarea de simbol conferită celor două entități Timp și Destin, antagonice în durata normală, reconciliate în timpul și spațiul sacru al Spectacolului, adică al reprezentării, al recreării unei
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
Asta e ceea ce e important, nu? —Lui Theo îi place orice persoană care-i dă să mănânce. Opiniile lui nu sunt neapărat concludente. Cu toate astea, Hugo era conștient că nevastă-sa nu mai era atentă. Atenția Amandei era acum concentrată asupra unei femei cu nasul mare, îmbrăcată într-un costum strâmt, fucsia, care stătea la recepția din holul hotelului. De entuziasm, trupul i s-a rigidizat, iar Amanda s-a ridicat pe jumătate. Cu o mână își ținea șervetul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
intrare; Alice s-a gândit că acesta era simbolul antic și universal recunoscut al celor care se apucau să curețe toaletele. Până acum, fusese o după-amiază distractivă. Theo și Rosa s-au înțeles foarte bine; în felul acela solemn și concentrat în care se înțeleg copiii. Alice a observat că Theo depășise greutățile inițiale din viața părinților și devenise un copil surâzător, vesel, adorabil și bucălat. Și era minunat s-o vadă pe Rosa, care se întâlnea rareori cu alți copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fixat chiar - o, da! - în mijlocul atelierului) așezat în fața șevaletului, la doi pași de scenă. Mâna dreaptă ridică pensula, seamănă cu bagheta unui dirijor aflat la pupitru, trage câteva tușe, iată cum apare saxofonul, se construiește sub privirile atente ale artistului concentrat, ar trebui mai mult galben, totuși, atenție la contrast, nici nu avem nevoie de saxofonist, un joc de umbre este tot ceea ce ar trebui... Apariția chelnerului îl luă pe nepregătite și îl smulse din atelierul imaginar. Confirmă că mai dorea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
că o meritam, pentru că fusesem atât de tâmpită Încât să nu-mi dau seama de riscu- rile pe care le implica un asemenea joc. Puteam măcar să fi vorbit cu Teo Haiduc să vină cu mine, să mă aștepte În fața hotelului. Concentrată cum eram să privesc mereu Înapoi, nu i-am acordat nici o atenție cerșetorului care stătea pe marginea trotuarului cu privirea rătĂcită. Când am trecut de el am simțit o lovitură În spate. „Tâmpitul“, am exclamat eu În gând, crezând că
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
îndoială că o meritam, pentru că fusesem atât de tâmpită încât să nu-mi dau seama de riscurile pe care le implica un asemenea joc. Puteam măcar să fi vorbit cu Teo Haiduc să vină cu mine, să mă aștepte în fața hotelului. Concentrată cum eram să privesc mereu înapoi, nu i-am acordat nici o atenție cerșetorului care stătea pe marginea trotuarului cu privirea rătăcită. Când am trecut de el am simțit o lovitură în spate. „Tâmpitul“, am exclamat eu în gând, crezând că
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Terchea-berchea, pornind să-l citească, alunecă într-o combinație vrăjită de diftongi, vocale, accente, sunete mute ce se dovedesc, de la primele silabe, formula salvatoare ce oprește expulzarea noastră în stratosferă. Terchea-berchea rostește prima parte a formulei, cu o voce răspicată, concentrată și stăpînită: "Fac parte din cei douăzeci-treizeci de inși care conduc lumea Timizi neștiuți disperați De la posturile lor de comandă cu birourile răsturnate De pe fundul genții Diavolului printre role de scoci nori și chitanțe Ținând în echilibru fragil limba lumii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Și d-aia nu-i zdrobiseră creierii, bătîndu-l în creștet cu cupa unui excavator, așa cum ai face cu măciulia unui piron, răsărit în asfalt, din senin, și încurcînd la mers întreaga lume. Îl credeau dedicat să scrie poezii Partidului Comunist, concentrat să ritmeze "măr" cu "adevăr", "furnale" cu "cincinale" și "șperț" cu "comerț", așa cum făcea și grasul și guralivul poet al plutonierilor din țara asta. Iar alții îl credeau un sfânt. Uitase până și cum parașutista de Mariușca C. Nicolici îi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a cartierului. Tamba căruia îi mergea la inimă căldura radiatorului, stătea tolănit în fața lui și fredona melodia preferată din coadă lovea grilajul de protecție cadențat și Stani îl preveni: - Tamba încetează, îți ia foc coada! Pisoiul netulburat lovea în continuare concentrat ținea să păstreze cântecului un ritm leneș, nepăsător la avertismentele prietenului. Pe măsură ce creșteau numărul vibrațiilor gălăgia amintirilor șterse îl enerva și-l atrăgea în același timp pe motănaș. De-acum bătea din ce în ce mai puternic și mai rapid, făcând un
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
care nu poate fi stăpânită, ci pretinde necontenit expresie. A fi liric înseamnă a nu putea rămâne închis în tine însuți. Această necesitate de exteriorizare este cu atât mai intensă cu cât lirismul este mai interior, mai profund și mai concentrat. Pentru ce e liric omul în suferință și în iubire? Pentru că aceste stări, deși diferite ca natură și orientare, răsar din fondul cel mai adânc și mai intim al ființei noastre, din centrul substanțial al subiectivității, care este un fel
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
implicit o anihilare. Regretele fac pe om melancolic fără să-l paralizeze sau să-i rateze aspirațiile, deoarece în regret există o conștiință a ireparabilului numai pentru trecut, viitorul fiind oarecum deschis. Melancolia nu este o stare de o gravitate concentrată, închisă, dezvoltată pe o afecțiune organică, deoareace în ea nu există nimic din acea groaznică senzație a ireparabilului pentru tot cursul existenței, care nu lipsește în unele cazuri de tristețe adâncă. Chiar acea melancolie neagră este mai mult un caz
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]