1,508 matches
-
CU O VIAȚĂ PERSONALĂ PROFUND IMORALĂ, ÎNLOCUIAU PRACTICILE OBIȘNUITE PRIN SUPERSTIȚII LIPSITE DE SENS. PURTAU MAI BUCUROȘI MEDALII PROTECTOARE SAU AMULETE ALE SFÂNTULUI ROCH, DECÂT SĂ SE DUCĂ LA LITURGHIE. Putem da aici ca exemplu lipsa de moderație cu care concetățenii noștri făceau uz de profeții. În primăvară, într-adevăr, așteptaseră de la un moment la altul sfârșitul molimei și nimeni nu se gândise să ceară altuia precizări asupra duratei epidemiei, dat fiind că toată lumea era convinsa că n-o să dureze. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
liberă orice interpretare. Nostradamus și Sfînta Odile au fost astfel consultați zilnic cât mai fructuos. Ceea ce, de altfel, rămânea comun tuturor profețiilor, era faptul că în cele din urmă erau liniștitoare. Numai ciuma nu era. Aceste superstiții le țineau deci concetățenilor noștri loc de religie și iată de ce predica lui Paneloux avuse loc într-o biserică plină numai pe trei sferturi. În seara predicii, când a sosit Rieux, vântul care se strecura în fuioare de aer prin ușile cu resort de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
negru, la prețuri fabuloase. Familiile sărace se aflau așadar într-o situație foarte grea, în timp ce familiile bogate nu duceau lipsă de aproape nimic. Deși ciuma, prin imparțialitatea eficace cu care funcționa, ar fi trebuit să întărească ideea de egalitate între concetățenii noștri, dimpotrivă, prin jocul normal al egoismului, ea ascuțea și mai mult în inima oamenilor sentimentul nedreptății. Rămânea, bineînțeles, egalitatea ireproșabilă a morții, dar pe asta nimeni n-o dorea. Săracii care sufereau de foame se gândeau cu și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu poate spune mai mult. Dar ceea ce poate să spună este că existența acestor tabere, mirosul de oameni care venea de acolo, vocile puternice ale difuzoarelor în amurg, misterul zidurilor și teama de aceste locuri condamnate, apăsau greu asupra moralului concetățenilor noștri și se adăugau la zăpăceala și suferința tuturor. Incidentele și conflictele cu administrația s-au înmulțit. ÎNTRE TIMP, PE LA SFÂRȘITUL LUI NOIEMBRIE, DIMINEȚILE AU DEVENIT FOARTE RECI. PLOI TORENȚIALE SPĂLASERĂ ASFALTUL CU REVĂRSĂRI DE APE, CURĂȚASERĂ CERUL ȘI ÎL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
uitase un moment, că asta era bine și că acum trebuia s-o ia de la cap. Da, trebuia s-o ia de la cap și ciuma nu uita pe nimeni prea multă vreme. În luna decembrie, ea a ars în piepturile concetățenilor noștri, a iluminat cuptorul, a populat taberele de umbre care nu făceau nimic, nu a încetat, în sfârșit, să înainteze cu mersul ei răbdător și sacadat. Autoritățile contaseră pe zilele friguroase pentru a opri această înaintare și totuși ciuma trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Prin unele poduri se auzea din nou zdrăngăneala lor, uitată de luni întregi. Rieux aștepta publicarea statisticilor generale care avea loc la începutul fiecărei săptămâni. Ele relevau un recul al molimei. V Cu toate că această bruscă repliere a bolii era nesperată, concetățenii noștri nu s-au grăbit să se bucure. Lunile care abia trecuseră, deși sporiseră dorința lor de eliberare, îi învățaseră să fie prudenți și îi obișnuiseră să conteze din ce în ce mai puțin pe un sfârșit apropiat al epidemiei. Totuși, acest fapt nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
al doilea. Noile victime ale ciumei cântăreau foarte puțin pe lângă acest fapt exorbitant: statisticile scăzuseră. Unul din semnele că epoca sănătății, fără a fi sperată în mod deschis, era totuși așteptată în secret, era faptul că, începând din acest moment, concetățenii noștri vorbeau bucuroși, deși cu un aer de indiferență, despre modul în care se va organiza viața după ciumă. Toată lumea era de acord în a gândi că părțile plăcute ale vieții dinainte nu vor fi regăsite dintr-o dată și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
că aprovizionarea însăși putea să fie puțin ameliorată și că în felul acesta ar scăpa de grija cea mai presantă. Dar, de fapt, sub aceste remarci neînsemnate o speranță nesăbuită se dezlănțuia în același timp și cu atâta forță, încât concetățenii noștri își dădeau uneori seama de ea și se grăbeau atunci să afirme că, oricum, izbăvirea nu era hotărâtă pentru a doua zi. Și, într-adevăr, ciuma nu se opri a doua zi, dar, în aparență, ea își pierdea puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un vapor, sau că va fi din nou autorizată circulația automobilelor, anunțul acestor evenimente la mijlocul lui ianuarie n-ar fi provocat, dimpotrivă, nici o surpriză. Era puțin lucru, fără îndoială. Dar această ușoară nuanță exprima de fapt uriașele progrese făcute de concetățenii noștri pe calea speranței, se poate spune, de altfel, că, începând din momentul în care cea mai infimă speranță a devenit posibilă pentru populație, se sfârșise cu domnia efectivă a ciumei. Nu este mai puțin adevărat că în tot cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
calea speranței, se poate spune, de altfel, că, începând din momentul în care cea mai infimă speranță a devenit posibilă pentru populație, se sfârșise cu domnia efectivă a ciumei. Nu este mai puțin adevărat că în tot cursul lunii ianuarie, concetățenii noștri au reacționat într-un fel contradictoriu. Și anume, ei au trecut, rând pe rând, de la excitare la depresiune. Astfel, au fost înregistrate noi tentative de evadare, chiar în momentul în care statisticile erau cele mai favorabile. Lucrul a surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
STIL ȘI, ÎN SEARA DE 25 IANUARIE, UN NEASTÂMPĂR DE VESELIE COPLEȘISE ORAȘUL. PENTRU A SE ALĂTURA BUCURIEI GENERALE, PREFECTUL DĂDUSE ORDIN SĂ SE REVINĂ LA ILUMINAȚIA PE CARE O AVUSESE ORAȘUL ÎNAINTE DE CIUMĂ. SUB UN CER RECE ȘI PUR, CONCETĂȚENII NOȘTRI S-AU REVĂRSAT ATUNCI ÎN GRUPURI ZGOMOTOASE ȘI VESELE PE STRĂZILE PLINE DE LUMINĂ. Desigur, în multe case obloanele rămăseseră trase și unele familii și-au petrecut în tăcere această seară pe care alții o încărcau de strigăte. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nimic în oraș, adică dacă totul o să înceapă, ca înainte, de la capăt, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Tarrou credea că ciuma o să schimbe și în același timp n-o să schimbe orașul, că, bineînțeles, cea mai puternică dorință a concetățenilor noștri era și va fi să se poarte ca și când nimic nu s-ar fi schimbat și că, prin urmare, nimic, într-un sens, nu se va schimba, dar că, în alt sens, nu se poate uita totul, chiar dacă ar voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nostru, arătând în felul lor că această zi era, pentru toți cei care gemeau că sunt despărțiți, ziua marii revederi. E lesne de închipuit aici ce a putut să devină sentimentul despărțirii care fusese trăit de atât de mulți dintre concetățenii noștri. Trenurile, care în timpul zilei au intrat în orașul nostru nu erau mai puțin încărcate decât acelea care au ieșit. Fiecare își reținuse un loc pentru ziua aceea în cursul celor două săptămâni de răgaz, tremurând ca nu cumva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
puțin să-și justifice intervenția și să facă să se înțeleagă de ce a ținut el să adopte tonul naratorului obiectiv. În tot timpul cât a durat ciuma, meseria i-a permis să-i vadă pe cea mai mare parte dintre concetățenii săi și să înregistreze ceea ce simțeau aceștia. El era deci bine plasat pentru a reda ceea ce văzuse și auzise. Dar a vrut să facă acest lucru cu reținerea necesară, în general, el s-a străduit să nu redea mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
el a păstrat o anume rezervă, așa cum se cuvine din partea unui martor de bună-credință. Dar, în același timp, urmând legea care guvernează o inimă cinstită, el a luat în mod deliberat partea victimei și a vrut să fie împreună cu oamenii, concetățenii lui, alături de singurele certitudini pe care le posedă ei în comun, și care sunt iubirea, suferința și exilul. Și astfel nici una dintre neliniștele concetățenilor lui nu a rămas neîmpărtășită de el, nici o situație care să nu fi fost a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cinstită, el a luat în mod deliberat partea victimei și a vrut să fie împreună cu oamenii, concetățenii lui, alături de singurele certitudini pe care le posedă ei în comun, și care sunt iubirea, suferința și exilul. Și astfel nici una dintre neliniștele concetățenilor lui nu a rămas neîmpărtășită de el, nici o situație care să nu fi fost a lui. Pentru a fi un martor obiectiv, el trebuia să se refere mai ales la acte, la documente și la ceea ce se spunea. Dar ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
avea el de exprimat în mod personal, așteptarea sa, încercările la care a fost supus, despre ele nu trebuia să vorbească. Dacă s-a folosit totuși de ele, a fost numai ca să-i înțeleagă sau să facă să fie înțeleși concetățenii săi și ca să dea o formă cât mai precisă posibil acelor lucruri pe care, în cea mai mare parte a timpului, el le simțea în mod confuz. La drept vorbind, acest efort de rațiune nu l-a costat nimic. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lui nu exista nici una care să nu fie și a celorlalți și că, într-o lume în care durerea este atât de adesea singuratică, acesta este un avantaj. Hotărât, el trebuia să vorbească în numele tuturor. Dar există cel puțin un concetățean de-al nostru în numele căruia doctorul Rieux nu poate vorbi. E vorba într-adevăr de cel despre care Tarrou ii spusese într-o zi lui Rieux: "Singura lui crimă adevărată este aceea de a fi aprobat în inima lui ceea ce îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
e tot un roman autobiografic, împânzit efectiv de trimiteri la experiențele, trăirile și susținerile sale de spaniol total, dar de foarte multe ori atipic din punctul de vedere al unui spaniolism de ghid turistic (a disprețuit bunăoară patima tauromahică a concetățenilor săi, calificând-o drept stupidă, ceea ce e prin definiție un grav capăt de lezmajestate; a tăgăduit, cum am mai arătat, vocația umoristică a spaniolilor, a deplâns, ca pe un blestem, înclinația lor spre invidie și ură); drumul literar și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mi credei, aceea de a se crede etern. Și așa se explică și împrejurarea că trei dintre autorii cei mai îndrăgiți de don Miguel sunt Senancour, Quental și Leopardi. Dar acest umorism confuzionist, rigid și aspru nu doar rănește suspiciozitatea concetățenilor noștri, care, de îndată ce li se adresează cineva, vor să știe la ce să se aștepte, ci pe nu puțini îi și șochează. Vor să râdă, dar ca să-și amelioreze digestia și să-și uite de necazuri, nu ca să dea afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
disidenți care îngăimau la Sarmizegetusa: barză, varză, brazdă, viezure, mânz în timp ce comandantul legiunii ținea discursuri despre Pax romana, scriere latină, terme, viaducte. Ne aflăm în situația stranie că trăim în două lumi (fără straturile arheologice la care săpăm acum). Pentru concetățenii noștri ne dați în workshopuri suntem prea departe în viitor. Pentru colegii noștri occidentali suntem prea departe în trecut. Cred că, spre deosebire de categoria celor ca noi, despre care tu îmi scriai că nici să facă dragoste ca lumea nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vrut de fapt să scriu despre un singur lucru: despre ce s-a întâmplat luni. Pe de o parte, am citit comentariile la ultimul barometru de opinie de la noi, din luna octombrie (încă nu am putut accesa barometrul). 86% dintre concetățenii mioritici așteaptă ca statul să creeze locuri de muncă. Alții așteaptă alte paternalisme... nu continuu comentariile până nu văd obiectul. Ei, pe fondul acestei impresii, m-am dus la conferința lui Jeff Wasserstom: Buying Books and Changing China. Ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
40 de ani. I se întâmplase deja de câteva ori, i se întâmplase să-l revadă, tot mai des, în preajmă. Cum se îndreaptă ei spre moarte, cum mă îndrept, împreună cu ei, spre moarte, asta-i premisa. Cum ne interceptează concetățenii, cum ne prezentăm în clipa supremei îmbrățișări. Într-o dimineață însorită, când nu mai speri nimic și redescoperi, brusc, natura, inepuizabila ei indiferență. Într-o dimineață însorită, într-o primăvară strălucitoare, când uităm o clipă mutrele păzitorilor și murdăria străzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Toma sau ălălaltul, necredinciosul... Nu-i glumă, doctore. Toma, surdomutul exemplar! Care vede și aude și află totul, dar nu spune decât cui și când trebuie. Un referent, un informator cu experiență și simț practic. Nu dă doi bani pe concetățenii noștri, nu-i consideră primejdioși pe înlocuitori. Dar e atent la cel care sau la cel care sau la cel care... Lasă aiurelile, domnule. Hai să intrăm la concert! — Toma n-are încredere în semenii noștri, dar nu consideră improvizațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dominic Vancea Voinov amestecă zarurile, trișează. O imperceptibilă dereglare și, iată, în loc de joi, apare vineri. Joi rebotezat vineri. Azi e vineri și mâine tot așa, vineri, dublând asul, dublând ghinionul, dublând incertitudinea. Îl apucase naiba, așteptând autobuzul. Așteptând, cercetând încălțările concetățenilor. Ridicase privirea: Gostat. Gospodăria de stat. Zarzavaturi, găini, ouă, astea ar trebui să fie în hala Gostat, nu sunt decât borcane de murături. Mai trecuse un timp, mai trecuseră gânduri prin scăfârlia spectatorului, mai studiase niște perechi de pantofi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]