6,839 matches
-
să știu de pe acum în ce constau răspunsurile la întrebare. În ce mă privește, deși n-am scris romane și, foarte probabil, nici nu voi scrie, încerc să dau eu însumi un răspuns, bazat pe experiența de lectură a câtorva confesiuni datorate unor meseriași ai genului care au avut și cap teoretic: Henry James, Vladimir Nabokov, Umberto Eco, Milan Kundera sau Orhan Pamuk. Cărțile lor sunt traduse în românește și ar fi putut servi drept model de reflecție și romancierilor noștri
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
nu pot fi niciodată așezate până la capăt într-o anumită tabără. Mă interesează oamenii care sunt mai puțin vinovați decât cred. Nu pot glorifica sfințenia, așa cum nu pot înfiera diabolicul. Pentru niciuna dintre ipostaze nu sunt suficient de moral”. O confesiune, s-o recunoaștem, plină de noțiuni grandilocvente, chiar în versiunea relativistă a autorului: moralitate, vinovați, tabere, scrisul ca „radar” al adevărului ș.a.m.d. Și, într-adevăr, subiectul din Superhero ar fi avut toate atuurile să devină o poveste cât
Metaromanul unui eșec by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4710_a_6035]
-
fost mai sensibil la trivialitatea sexuală transformată într-o grandoare radicală”. Om eminamente al orșului, urând natura în aceeași măsură în care îi urăște pe clasici („I hate nature just as I hate the classics”), așa cum ne spune într-o confesiune din volumul de eseuri din 1939, The Cosmological Eye, Miller e atras, contradictoriu, de lucruri care, pe alții, îi enervează la culme. Se verifică încă o dată faptul că percepem lumea din afară potrivit afinităților ființei noastre interioare. Astfel, lui Miller
Grecia lui Henry Miller by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4991_a_6316]
-
surprinde cititorii prin eterogenitate, cuprinzând interpretări literare, analize filosofice îndelung argumentate, texte care se desfășoară pe zeci de pagini ori tablete condensate în câteva rânduri. Autoarea se arată când prin vocea specialistului care despică, precis, idei și concepte, când prin confesiuni la limita insolită dintre stilul poetic și cel diaristic. Pe scurt: totul respiră stilul puternic individualizat al Martei Petreu. Această nouă carte nu face decât să clădească, printr-un strat proaspăt, opera deja voluminoasă a autoarei clujene și este cu
Între critică, filosofie și însemnări personale by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4399_a_5724]
-
cel care explică titlul atât de neobișnuit pentru această lucrare, până la urmă, de specialitate: O zi din viața mea fără durere. În această parte finală, autoarea schimba radical registrul discursiv, devenind cu mult mai personal. Aici, eseistica se apropie de confesiune, păstrând în linii mari aerul angajat al articolelor formatoare de opinie, implicat în realitățile care ating omul de acum și de aici. Cu accente lirice, fără patetismul genului, trasat prin linii emoționale viguroare, textul face o notă vizibil discordantă cu
Între critică, filosofie și însemnări personale by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4399_a_5724]
-
precădere cei medicali, împrumutați, fără îndoială, de la expresioniștii germani. Atmosfera morbidă este refăcută doar de textul memorialistic al tatălui, Grigore Barna, pe care fiul Vili, naratorul, îl transcrie în timpul unei burse culturale în Occident. Aceasta este și povestea romanului. O confesiune de departe, cu teleportări întrun trecut ramificat, după modelul manifestului poetic. Nu lipsesc desele afilieri biografice, de la care pornesc ficțiuni plăpânde pentru a masca sinonimiile. Planuri de viață nu este un roman cu lipici. Mai întâi pentru că vocea narativă este
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
eu! Asta poate să spună Horațiu oricînd. Nu doar acum, la niște ani. „Nu trebuie să plîngi, Nikitușka!... Unde-i artă, unde-i talent, nu-i nici bătrînețe, nici singurătate, nici boală! Pînă și moartea-i ceva relativ!...” Mălăele și confesiunea „Măscăriciului” său, un spectacol la care am primit un bilet de acces în viscerele actorului, în îndoielile profunde, în frici, în zbucium, în oboseala care îl face să privească, altfel, lumea, zilele, nopțile, Luna. Din scorbura visului meu îl văd
Luna și Horațiu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4440_a_5765]
-
jurnalul și autobiografia erau, ca dimensiuni ale literaturii, domenii neexplorate, mai mult sau mai puțin disprețuite. Totul s-a schimbat în anii ’60, cu autobiografiile Simonei de Beauvoir, Sartre, Michel Leiris, Violette Leduc, Julien Green etc. Predând, începând cu 1966, Confesiunile lui Rousseau, mi-am dat seama cu stupoare că nu exista nicio carte de ansamblu despre autobiografia franceză și, încurajat de elanul libertar din 1968, am început să scriu această carte. De aici, vaste lecturi pentru a constitui „corpusul” autobiografiei
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
cu valoare aproape arhetipală. Au existat, la un moment dat, în etapa formării proprii, profesori, mentori care au influențat devenirea dumneavoastră spirituală? Scriitorii au fost cei care m-au marcat mai întâi: Rousseau, care îmi place de când i-am citit Confesiunile, la vârsta de șaptesprezece ani; am descoperit în el un prieten, dar și un exemplu stimulator de uimire în fața propriei vieți; e, apoi, Michel Leiris, pe care l-am citit în 1966 și la care am regăsit aceeași atitudine de
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
lărgi experiența proprie, ceea ce nu se poate realiza în absența unei comparații. În străfundul pactului autobiografic, există ipoteza, poate înspăimântătoare, a reciprocității. La limită, cineva care se confesează, te sfidează să-l imiți: este postura lui Rousseau din finalul preambulului Confesiunilor, când îi interzice cititorului să îl judece înainte de a-și fi dezvăluit în public confesiunea! Suspiciunea care înconjoară pactul autobiografic are, în parte, drept cauză neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală. Pact autobiografic, pact ficțional - sunt
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
autobiografic, există ipoteza, poate înspăimântătoare, a reciprocității. La limită, cineva care se confesează, te sfidează să-l imiți: este postura lui Rousseau din finalul preambulului Confesiunilor, când îi interzice cititorului să îl judece înainte de a-și fi dezvăluit în public confesiunea! Suspiciunea care înconjoară pactul autobiografic are, în parte, drept cauză neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală. Pact autobiografic, pact ficțional - sunt două tipuri distincte de asumare a discursului literar. Se poate presupune că unul e regizat
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
din biblioteca tînărului Cioran, „Ce mai fac domnișoarele Domnaru?” și Craii de sub Arini, ultimul - despre pitoreștii prieteni „ratați” din Sibiu ai filosofului disperă rii. Ele arată continuitatea perfectă dintre gîndirea „adolescentului” și cea a „bătrînului” Cioran și sunt infuzate de confesiunile lui Vartic cu privire la vizitele pe care, la începutul anilor ’90, i le făcea în mansarda pariziană din Rue de l‘Odeon. Preluînd de la Schiller distincția dintre poetul „naiv” (asimilat organic naturii primitive, spontane, iraționale) și cel „sentimental” (bolnav de luciditate
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
a lungul timpului, piedici de facturi diferite. Pe lângă sexualitatea bizară (fetișistă și proiectată asupra imaginarului infantil), la fel de puțin comodă în interbelic ca în pudibondul regim ceaușist, a contrariat indecizia formulei. Atât de apropiate au fost romanele lui Max Blecher de confesiune și de jurnal, încât chiar cei mai entuziaști și nuanțați critici au uitat, pentru o clipă, că au de a face cu literatură, preferând să le citească exclusiv în cheie autobiografică. Relevanța lor pentru o experiență personală tragică a putut
Resurecția biografiei by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4627_a_5952]
-
cheie autobiografică. Relevanța lor pentru o experiență personală tragică a putut astfel să treacă cu ușurință înaintea relevanței axiologice, de luat în calcul în istorii literare. Nu e loc de detaliat aici, însă Pompiliu Constantinescu scrie, după ce laudă aspectul de „confesiune, de sinceritate excepțională” al Întâmplărilor..., că „s-ar putea deci reconstitui și un mic roman din faptele lui”. Geo Bogza salută și el caracterul de „material pur, neaservit unei rețete”, în timp ce Mihail Sebastian exclude același roman din literatura propriu-zisă, întrucât
Resurecția biografiei by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4627_a_5952]
-
Instanbulul de odinioară, transpusa senzațional în carte scrisă de Irfan Orgă, "Portretul unei familii turcești. O poveste din Istanbulul de altădată", poate fi cumpărată din librăriile din întreaga țară, fiind disponibilă acum și în ediție electronică. Apărută în colecția „Eseuri&Confesiuni” a Editurii Polirom, Portretul unei familii turcești de Irfan Orgă, tradusă în română de Marius-Adrian Hazaparu, oferă portretul familiei autorului, nevoită să supraviețuiască ruinării în timpul Primului Război Mondial, contopita cu povestea despre viața de zi cu zi din Istanbulul de altădată. „Una
Surpriza Editura Polirom pentru o poveste dureroasă a Istanbulului de altădată () [Corola-journal/Journalistic/46460_a_47785]
-
1942, Irfan Orgă a ajuns în Marea Britanie, unde a scris această poveste fermecătoare. Iar opt ani mai tîrziu, New York Herald Tribune avea să titreze: „Una dintre cărțile memorabile ale anului!”. Ce surprize pregătește Editură Polirom În pregătire, în colecția „Eseuri&Confesiuni”: Edmund de Waal, Iepurele cu ochi de chihlimbar Niall Ferguson, Civilizația. Vestul și Restul (ediția a II-a) Alină Mungiu-Pippidi, De ce nu iau românii premiul Nobel Robert Guillain, Gheișele
Surpriza Editura Polirom pentru o poveste dureroasă a Istanbulului de altădată () [Corola-journal/Journalistic/46460_a_47785]
-
Irina Petraș Eugen Șerbănescu, După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng, Iași, Editura Polirom, 2011, 304 pag. Pe coperta a patra a ediției/variantei din 2003, se vorbește despre „confesiunea erotică necenzurată” a avocatei românce Livia Anabela Hosta, despre „aventura într-un univers feminin complex - și ingenuu, și diabolic”. Renunțând acum la multele citate cu cheie din deschidere și păstrând doar două, câte unul pentru fiecare dintre cele două romane
Despre ambivalență by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4541_a_5866]
-
întretaie, se confundă, își țin isonul. „Nu-mi place când e nechibzuită și spune lucrurilor pe nume în privința trupurilor noastre”, spune El în cartea lui Esterházy, O femeie. Discursul e ambivalent și ambigen, poate fi asumat de oricare dintre sexe. Confesiunea erotică e amânată, cu un suspans bine jucat, apoi se declanșează „O mie și una de nopți, privite pe sub fustă”. Adevărul „privirilor” e hermafrodit (grație ambigenului androgin!), când bărbat, când femeie, iar Șeherezada postmodernistă își vinde povestea scriitorului, bărbatul renunțând
Despre ambivalență by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4541_a_5866]
-
venerabilu-i soț o împărțea cu toți congenerii? Împinsă, ca aproape orice în lumea lui Caragiale, în manieră. Deși pare a fi, la început, un tabiet romantic. Ieșind spre Sărindar, detaliu nu lipsit de importanță la Caragialetată l, Pantazi face o confesiune în care băile apar, prin ochii mamei, drept ceva de ferească Sfântul! Zicându-i Zizinului, pe ungurește, Zajzon, dar într-o franțuzească foarte apropiată de zezon-ul tătânesu, Mateiu pare că dă o ultimă lovitură lumii în care călătoria cu chervanul
La băi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4549_a_5874]
-
unui creștinism cu moșteniri ezoterice, într-o dictatură ce le permite doar să îngroape cadavrele disidenților venite pe râu. Cu câțiva ani înainte de 1989, întâmplările din memoria unui debil traduc câte ceva din personalitatea și interesele lui. Nefertile la nivelul lexicului, confesiunile au un grad ridicat de poeticitate, semn că, în spatele vocii dominante, o instanță manevrează abil narațiunea. De altfel, problema este mult mai delicată. Dacă la început naratorul are multe simptome din categoria întârziatului mintal, el se dovedește în cele din
Literatura loser-ilor by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4567_a_5892]
-
mă resemnez tot mai tare cu ideea că, în final, asta e situația: nu mai există public pentru cinema în România.” În opinia Cronicarului, observațiile lui Mungiu se pot extinde de la film și în spațiul literaturii, păstrându-și perfect valabilitatea. Confesiune la final În revista ORIZONT (nr. 5) citim un foarte frumos interviu cu Irina Mavrodin datând din anul 2006 și realizat de Gilda Vâlcan (transcrierea i se datorează Ilincăi Ilian). Textul se constituie într-un emoționant In memorian, acum, la
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4576_a_5901]
-
admirabila traducătoare, eseistă și poetă. Sunt puse în lumină capitole însemnate din biografia sa: copilăria, peregrinările prin diverse orașe din țară, relația cu părinții și cu apropiații, anii de școală, starea de sănătate fragilă din anii tinereții. Reproducem aici o confesiune tulburătoare: „Pe urmă, după ce părinții mei și-au terminat studiile, mama medicina și tata franceza, au plecat la Oradea. Amândoi erau din zona Vrancei, dar nici nu le-a trecut prin cap să rămână în București; au plecat la Oradea
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4576_a_5901]
-
de-al treilea, biografic, sugerat tot de Lefter, dar lăsat cumva în suspensie în finalul cronicii din „Contrapunct” (intitulată, foarte potrivit, În Levant, citind Levantul) s-a reactivat în chip norocos de curând. Datorită autorului însuși. Este vorba despre o confesiune de câteva pagini pe care Mircea Cărtărescu a inclus-o în recentul (foarte recentul) Ochiul căprui al dragostei noastre. Confesiune care începe astfel: „Levantul exista în mintea mea cu mult înainte să-mi vină ideea să-l scriu. Într-un
Poeme vechi, nouă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4582_a_5907]
-
potrivit, În Levant, citind Levantul) s-a reactivat în chip norocos de curând. Datorită autorului însuși. Este vorba despre o confesiune de câteva pagini pe care Mircea Cărtărescu a inclus-o în recentul (foarte recentul) Ochiul căprui al dragostei noastre. Confesiune care începe astfel: „Levantul exista în mintea mea cu mult înainte să-mi vină ideea să-l scriu. Într-un anume sens, m-am născut și am crescut în această carte, care ar putea fi numită, de aceea, o carte
Poeme vechi, nouă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4582_a_5907]
-
Radu Beligan îi invită pe români la un spectacol special joi, 13 februarie, la Teatrelli, un nou spațiu de spectacole din București dedicat teatrului. Joi, 13 februarie, de la ora 20.00, Radu Beligan va face „Confesiuni despre viață și artă“. Din cei 95 de ani de viață, 75 de ani au fost în slujba teatrului. Marele actor vă invită să îl însoțiți într-o călătorie plină de poezie și de umor, prin miraculoasele culise ale unei
Radu Beligan, confesiuni despre viață. Detalii neștiute despre marele actor () [Corola-journal/Journalistic/45859_a_47184]