2,692 matches
-
fără prea multe cosmetizări. După ce am luat interviurile victimelor, m-am străduit să le iubesc pe fiecare în parte. Cuvintele acestea, spuse așa de ușor, pot să sune melodramatic, însă acesta este adevărul. Am asimilat poveștile oamenilor și le-am contopit cu sângele și carnea trupului meu. M-am străduit din răsputeri să mă pun în locul lor, să privesc din perspectiva lor și să simt ce era în sufletul lor. De aceea, nici unul dintre cei intervievați nu m-a considerat „plictisitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Tânărul principe își conduse războinicii într-un viguros contraatac, însă Balamber, văzând cât erau de epuizați oamenii săi și caii lor, nu-l urmă și își purtă ceea ce mai rămăsese din unitatea sa dincolo de bariera carelor, unde oamenii lui se contopiră imediat cu masa fugarilor. Intrând în tabăra imensă, își făcu cu greu loc prin tumultul mulțimii formate din mii de războinici ce ajunseseră deja acolo, venind din diferite puncte ale câmpului de luptă. Ostrogoții țineau privirea plecată, ca niște câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
căutându-i oarecum timorată privirea. Îi șopti cu vocea puțin auzită. „Promiți, vei avea grijă de mine și nu mă vei părăsi curând...??” Drept răspuns Tony Pavone Îi cuprinse grumazul și, În semiîntunericul ce-i favoriza complice, buzele lor se contopiră Într’o coliziune fără sfârșit. Merseră un timp În tăcere, apoi fata Îl chestionă cu o oarecare sfială În glas. „O iubești...!?” Tony Pavone zâmbi forțat, evident stingherit. „Acestu-i miraculos cuvânt niciodată nu-i am dat importanța cuvenită, mai precis
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
om, victimă inocentă a hazardului și mai mult a-l norocului care, Îl abandonase În favoarea aprigului destin...! Atena țipă sfâșietor. „Pentru câțiva dollary să comiți o asemenea crimă...?? Nu, nu se poate...!!” - mai avu putere să strige apoi căzu leșinată, contopindu-se cu Tony Pavone În ultima lor supremă Îmbrățișare...!! În depărtare sirena salvării solicita drum liber, Însă, infermierii se grăbeau doar, pentru a rosti profesional, cuvântul - mort...!! EPILOG Numai ideologia comunistă a reușit să producă criminali de mare calibru precum
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
închis ochii. Mâna lui Zach i-a ajuns pe abdomen, pe linia sensibilă dintre coaste și sân. Jina cânta, fără să deschidă gura, nu un cântec, ci o notă monotonă, ca susurul râului, ca și cum toate notele arpegiului s-ar fi contopit într-una singură. Zach a venit deasupra ei și i-a imobilizat șoldurile cu mâinile. Ea s-a lipit cu spatele de roca netedă, care era erodată încet de apa mineralizată. Asta o să le zicem, a spus el sărutând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cuvintelor încrucișat în pielea șarpelui ce-ți sâsâia amorul iar nu-ți vei aminti atunci de mine nici de furtunile deșertice care m-au traversat și e normal să fie așa sculpturi în suflet dincolo de asfintit lumină-n poala cerului contopiți într-un tot sub poarta sărutului poticniți în calcarele infinitului trăgând după noi tăcerile căutăm masa aducerilor-aminte joc... mă arde gelozia așteptărilor la fiecare bătaie de puls. am obosit să joc “nu te supăra frate”. zaruri aruncate la noroc, pioni
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
EL și trebuie să recunosc că a dat dovadă de curaj, chiar dacă acest curaj era o chestiune de viată sau de moarte... Își ațintise privirile asupra mea. Linia obrazului ei se asemuia cu nisipul ud al mării, blîndețea și duritatea contopite Într-un singur chip... Stătea cu spatele la perdeaua lămîiatică ce pălea Încet-Încet. Culoarea pielii se asemuia cu cea a unei piese de mobilă nelăcuită, maturitatea și prospețimea se dizolvau, dulce, una În cealaltă. Se lăsase seara și pistruii nu i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
privirea lui. Reușea să anticipeze toate mișcările adversarilor, le ghicea intențiile. Trecutul și viitorul dispărură; la fel și gândurile. El însuși se simți anulat de o misterioasă ființă primordială care părea că vrea să-l tragă în jos, ca să se contopească cu el și cu quazii care se apropiau, vrând să-l ucidă, să-i înfigă capul într-un par și să-l ducă în triumf - cea mai mare rușine. Aveau să celebreze trufia prostească a unui tribun roman care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că lama pumnalului pătrundea în propriul său trup. Durerea victimei sacrificate era durerea lui, iar carnea sfâșiată era tot a lui, era partea sa cea mai profundă. Continuă să lovească, strigând și plângând, victimă și ucigaș totodată, om și taur contopiți în desfășurarea ritualului. În cele din urmă, se prăbușiră amândoi. Taurul zăcea în propriul sânge. Antonius nu mai simțea nimic. Fu ridicat și condus în mijlocul încăperii, apoi fu pus în lanțuri și dus în camera subterană. Acolo fu lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
va pleca curând în Europa, Germania, unde frecventează mediile de avangardă, găsește artiști interesați în direcția pe care el pornise și dorește să editeze o revistă, Fluxus, în încercarea de “a reflecta starea de flux în care toate artele se contopesc, păstrânduși în același timp funcția și mediul lor“. Contacteză numeroși artiști - Wolf Vostell, Nam June Paik și Ben Paterson la Köln, Emmet Wiliams la Darmstadt, Josef Beuys la Düsseldorf, Robert Filliou la Paris, Ben la Nisa - iar în septembrie 1962
Mişcarea dada şi influenţa asupra artei contemporane. Conceptul de urât la dadaişti. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Oana-Maria Nicuţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_944]
-
comprimările extrem de rapide, care se succed în lichid, duc la apariția unor mari tensiuni in anumite zone, care fac să se „rupă" moleculele de lichid. Astfel, iau naștere bulele care conțin vaporii și gazele dizolvate în lichid. Bulele mici se contopesc în bule mai mari, care încep să vibreze și apoi se sparg, dând naștere unor presiuni locale foarte mari, care se manifestă sub formă de șocuri hidraulice în volume toarte mici. Deteriorarea paletelor turbinelor și a elicelor vapoarelor se explică
ACUSTICÃ MUZICALÃ. In: Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
dansul pur și frumos al vieții. Acesta era o armonie a infinitezimalului, în care energia și materia se mișcau asemeni fluidelor. Forțele energetice se uneau grațios ca să creeze în punctul lor de intersecție o zvâcnire ce devenea materie. Zvâcnirile se contopeau în pulsații mai intense sau, altminteri, se prăbușeau din nou în materia pură, după regulile unui ritm foarte formalizat, un ritm spiralat. Atunci când se contopeau, dansau Dansul Putinței. Atunci când se prăbușeau înapoi în primordial, dansau Dansul Neputinței. Din această descoperire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
grațios ca să creeze în punctul lor de intersecție o zvâcnire ce devenea materie. Zvâcnirile se contopeau în pulsații mai intense sau, altminteri, se prăbușeau din nou în materia pură, după regulile unui ritm foarte formalizat, un ritm spiralat. Atunci când se contopeau, dansau Dansul Putinței. Atunci când se prăbușeau înapoi în primordial, dansau Dansul Neputinței. Din această descoperire a apărut religia Unității Spirale. Dacă totul era energie, totul era la fel. O ființă gânditoare și o masă erau doar aspecte ale aceleiași forțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
au lucrat la aplicațiile Teoriei, era Dansul Spiralei. Era un exercițiu fizic bazat pe ritmuri primare, iar scopul său era să permită fiecărei ființe vii, umile și imperfecte, să aspire la acea perfecțiune fundamentală. Intrați în Dans și vă veți contopi cu Unul, cel care vă înconjoară din toate părțile. Virgil Jones se ridică în picioare. își scoase jacheta lui veche și închisă la culoare. Și pantalonii lui vechi și închiși la culoare. Și vesta lui veche și închisă la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pic. Virgil Jones știa unde se aflau. Era locul cel mai apropiat de cel de unde puteau scăpa și, totodată, cea mai periculoasă din Dimensiunile Interioare. Se aflau chiar la marginea conștiinței lui Vultur-în-Zbor, aproape de punctul în care simțurile lui se contopeau cu vidul. Acesta era pământul desțelenit, materia primă a minții sale. Dacă-l modelau cum trebuie, i-ar putea duce oriunde și-ar dori să meargă. Dacă nu reușeau să-l stăpânească, ar putea rătăci în derivă pe ițele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lumi paralele în credința populară: lumea viilor și cea a morților. Cultul morților este poate unul dintre cele mai pregnante în tradiția noastră spirituală: momentul morții se sărbătorește cu aproape la fel de mult fast ca și Nașterea sau Botezul. Unde se contopesc Credința și Superstiția? Poate atunci când vine vorba de cultivarea unei cazuistici de ordin divin pentru toate întâmplările din viața noastră. Bucuriile sunt fie mila fie răsplata cerească, în timp ce necazurile sunt fie pedepse fie încercări la care ne supune Divinitatea. Orice
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
totuși, nu e întâmplător. Înfrățit mă simțeam cu lumea acelei grădini, cu buruienile, cu aerul, cu pala luminii, cu aburul pământului, cu roua, cu tot ce se afla în deschiderea privirii mele. Simțeam cum sevele Lumii cu sevele mele se contopeau, revărsându-se într-o matcă uriașă, cosmică, în care însuși Pământul era un bob de rouă, rostogolindu-se pe cine știe ce șuvoi revărsat, ducându-se în neștire. Mă simțeam atunci contopit, parcă mistuit în bătăile unei inimi enorme, ale unui puls
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o grămadă de buruieni jilave, sticla de votcă și beam, aproape mistic, ca într-un ritual cosmic și primordial, primele înghițituri. Nu aveam senzația că-mi fac rău. Dimpotrivă, arsura lichidului, răspândindu-se în trup, îmi întărea senzația că mă contopesc cu ceva misterios, necuprins și îngăduitor, și profund iertător față de slăbiciunile mele omenești. Mă inundau blândele taine ale nimicniciilor de tot felul și le primeam ca și cum ierburile, grădina, bulgării de pământ, vițele viei, pruncimea toată de gâze și viermi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pomenit față În față cu privirea Întunecată a lui Julián Carax. Dumnezeu să mă ierte, Însă În clipa aceea am simțit că revin la viață și-am mulțumit cerului că mi-l Înapoia pe Julián În locul lui Miquel. Ne-am contopit Într-o Îmbrățișare ce nu se mai sfîrșea, Însă cînd i-am căutat buzele, Julián s-a retras și a coborît privirea. Am Închis ușa și, luîndu-l de mînă, l-am condus pînă În dormitor. Ne-am Întins În pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
amorfă. Iar dacă vreunul mai căpos se va apuca să-i dea foc, masterandul Își va freca mâinile de bucurie și va scoate arzând În vâlvătăi un ultim strigăt de triumf. În sfârșit, materia lui cenușie, prin intermediul focului, se va contopi cu adevărul ultim aflat În eter... „Atunci”, zise profesorul, ridicându-se de pe scăunelul lui, „eu zic să-l lăsăm În pace. Oliver știe și singur ce are de făcut...” Pe moment, masterandul se arăta a fi satisfăcut de tactica adoptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Satana?” Bătrânul Îl privi șiret, Încercând să-l bage pe Bikinski În Încurcătură. Pictorul era Însă pregătit să răspundă la orice Întrebare. „Exact”, spuse acesta, „lepădându-se mereu de sine, masterandul Oliver a ajuns să treacă dincolo de propriul său eu, contopindu-se cu alte euri, În scopul cunoașterii depline a adevărului suprem... Lărgirea cunoașterii are loc printr-o metamorfoză repetată. Prin trecerea eului din regnul animal În regnul vegetal. Și apoi mai jos sau, poate, mai sus, din regnul vegetal În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adevăr, care-l Împingea mereu Înainte pe calea ce duce spre lumină, până când cădea frânt de oboseală pe pat și adormea. Fiecare urlet expulzat Îl elibera de teama ce sălășluia În pieptul său. Atrase de luna plină, urletele sale se contopeau cu cele ale lui Spinoza, se acopereau de broboane de sudoare și dispăreau În hău. Privindu-le cum se Învârt ca niște mingi de foc În lumina rece a lunii, Oliver simțea cum, În locul spaimei, În sufletul său pătrunde liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Învinsă, nu mai existau nici piedici, nici probleme. Atunci toate chipurile se strângeau ca foalele unei armonici Într-unul singur. Și Napoleon, și Edison, și Euclid, și Pitagora, și Einstein (câteodată apăreau și Kant și Hegel, Însoțiți de Marx) Își contopeau trăsăturile Într-una singură, dând naștere unui chip strălucitor... Sfârșitul era Întotdeauna un imn apoteotic. După numeroase plecări și Întoarceri, iată că stomatologul ajungea viu și nevătămat (oare totuși cum de nu l-a călcat niciodată un autovehicul, cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]