2,276 matches
-
ordine și haos. Această "creasta" este în mod straniu descrisă matematic tocmai de secțiunea de aur, ca "ultim bastion" în fața invaziei haosului (cum foarte expresiv sugrează F. Cramer). 120 NOAPTEA A PATRA: Descrie misiunea lui Los în bătălia generalizată a contrariilor (legarea lui Urizen: limitarea Rațiunii; descătușarea Imaginației). 121 (IV, 26-30) Pămînt, Mare, Văzduh și Vîlvătaie: Este proclamarea drumului reînnoirii sufletelor pe care Tharmas o face în fața lui Los (Fiul): trecerea prin Elemente este echivalentă cu stadiile de evoluție prin cakre
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
este Învățat - nu poate ajunge la gândurile lui. Cine nu se luptă cu răul dependenței nu va ajunge la bucuria autonomiei și stăpânirii sinelui. Unii susțin că relația maestru-discipol este una accentuat erotică, cu rădăcini sexuale (vezi Freud), În care contrariile se atrag, se Înfruntă, spulberă și ard cu o intensitate enormă. Paideia are În subsidiar și tensiuni ce țin de eros. Iubirea și contrariul ei se contrabalansează Într-un vals indistinct, Înfiorător, amenințător. Nu știu cât credit putem acorda acestei ipoteze; este
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
macabru, alcovul devine casă a spaimei. Somnul e asimilat morții, inerției, opririi sterpe a vieții. Erosul e guvernat de un cer în care poeta proiectează o mitologie personală, fastuoasă și neliniștitoare, într-o lumină hiperlucidă. „Farmec dureros”. Poetica eminesciană a contrariilor (2002), la origine teză de doctorat, reprezintă însumarea unei îndelungate preocupări pentru opera lui Mihai Eminescu. Autoarea pornește de la intuiția tendinței de „restrângere” a mijloacelor expresive, în sensul esențializării și subsumării procedeelor unuia singur, supraordonat, închizând în el secretul unei
ANDONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285350_a_286679]
-
cauză. De la analize stilistice, de mare rigoare teoretică, asupra unor texte reprezentative din poezie, proză, teatru, autoarea tinde către înțelegerea operei poetice ca o unitară constelație de idei și reprezentări în continuă dispută și tensiune, urmărind cristalizarea unor paradigme ale contrariilor, care nu sunt altceva decât expresia ultimă a chipului interior al autorului. A. valorifică, în sensul continuării sau, dimpotrivă, polemic, o întreagă tradiție exegetică, dovedindu-se un critic și un interpret înzestrat. SCRIERI: Mângâios, Iași, 1996; „Farmec dureros”. Poetica eminesciană
ANDONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285350_a_286679]
-
nu sunt altceva decât expresia ultimă a chipului interior al autorului. A. valorifică, în sensul continuării sau, dimpotrivă, polemic, o întreagă tradiție exegetică, dovedindu-se un critic și un interpret înzestrat. SCRIERI: Mângâios, Iași, 1996; „Farmec dureros”. Poetica eminesciană a contrariilor, îngr. și pref. Florin Faifer, postfață Dumitru Irimia, Iași, 2002. Repere bibliografice: Nicolae Turtureanu, Poeți amânați, CRC, 1997, 3-4; Gabriela Gavril, „Tristețea aceasta trupească a mea”, „Timpul”, 1997, 4; Gellu Dorian, Irina Andone, CL, 1998, 6; Valeriu Stancu, Mistuitoarea patimă
ANDONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285350_a_286679]
-
cea repede...”, RR, 1998,4; Nicolae Panaite, Un fel de durere de secoli, CL, 1999, 1; Maftei, Personalități, VIII, 30-32; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 31-32; Sebastian Drăgulănescu, Irina Andone, poetă și eseistă, CRC, 2003, 1; Constantin Cubleșan, O poetă a contrariilor: Irina Andone, CRC, 2003, 6. S.D.
ANDONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285350_a_286679]
-
asigură interioarelor (de obicei, saloane) un aer rafinat vetust, este efebismul. Formă, dar și substanță, comportament erotic, dar și viziune, filosofie a iubirii ce exaltă corpul tânăr. O face Însă, de cele mai multe ori, cu o senzualitate „rece”. Acest corp pacificând contrarii, armonizând masculinul și femininul, este echivalentul operei de artă sublime, al frumuseții În stare pură. Un ideal de perfecțiune pe care Îl Întrupează grațioșii efebi, androgini simbolici. Ei devin În realitate, dar mai ales ca produse ale imaginarului, unele dintre
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
vedea cum toate reperele edificării unei identități numite convențional „clasică”, „tradițională”, „sănătoasă”, „normală” sunt perturbate. Ele intră, cu alte cuvinte, În criză. Dar identitatea modernă nu e de conceput decât În criză, destabilizată, fracturată, incapabilă se creeze un echilibru al contrariilor, solidarizări, răspunderi. O identitate În criză este o identitate al cărei sistem de valori se fragilizează, e alterat, bulversat, răsturnat chiar. Coeziunea și coerența reperelor care Îi dădeau individului sentimentul de unitate (cu transcendența, cu natura, cu trecutul, cu ceilalți
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Distanță, fuziune, iată dublul registru al oricărei priviri asupra sinelui. Narcis moare pentru că nu poate ajunge la el, căci identicul nu poate fi atins. Specularitatea gândirii sau dedublarea conștiinței, variație de la același la același, se străduiește cu disperare să articuleze contrariile, suscitând o alteritate fictivă.”2 Numai că, iarăși, acest nou principiu, diferența, se lasă abordat din mai multe perspective. Formularea de mai sus se revendică unei interpretări filosofice, cu o funcție clară de mediator și unificator al diferitelor metode. Așa cum
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
la cultura română, ca în Evreii în mișcarea de avangardă românească (2001), C. a considerat că are de spus un cuvânt hotărât despre acele tendințe consonante cu spiritul iudaic: avangarda cu programul ei de perpetuă înnoire, expresionismul ca reunire a contrariilor. Studiile de istorie literară interbelică permit aplicarea unei viziuni noi asupra unei materii clasificate. În etapa următoare C. aplică metodele înnoitoare atât literaturii contemporane, cât și materiei de istorie literară pe care o cercetase deja cu instrumentele consacrate de tradiție
CROHMALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
și polemică, constituie și baza exegezelor sale viitoare. Metoda arhetipală folosită revelează unitatea organică a operei în întregul ei, virtute dedusă în urma analizei a nouă „cercuri dialectice”, supraordonate de conceptul de Archaeus - „punct originar al universului” -, prin care Eminescu „împacă contrariile”, rezolvându-le sub semnul armoniei stilistice. Un alt merit al cărții stă în scoaterea poetului de sub incidența limitativă a romantismului și în sublinierea dimensiunii moderne și anticipatorii a gândirii și poeticii lui. Modelul ontologic eminescian (1992) adâncește teza arhaității, prin
CODREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286314_a_287643]
-
ce dobândesc caractere arhetipale. Capacitatea scriitorului de a inventa astfel de situații pare inepuizabilă, pornind de la cele cu trăsături de fabulă (un copil privește atent la musafirii părinților săi și descoperă ceea ce știa, că orice căsătorie e o unitate de contrarii, așa că bărbatul venit în vizită e un vulpoi însurat cu o găină, așa cum tatăl lui e un lup însurat cu o oaie; nu e nici o mirare că pe fondul unei foarte banale conversații mondene vulpoiul se repede și soarbe oul
COLIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286330_a_287659]
-
mai poate să-și păstreze maxima obiectivare impusă de estetica parnasiană. Helada „academică” și „decorativă” e înlocuită prin Helada lui Nietzsche, a elanului „cutreierând dinamic ființele” și „ridicând extatic un cer platonician”. Distanțarea însăși lasă loc apropierii, până la limita contopirii contrariilor, altfel spus, până la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teză și antiteză. Sinteza de apolinic și dionisiac, aspirația către absolut și experiența intensă, orgiacă, a trăirii, tensiunea dintre un acolo, sus și un aici, jos se vor dovedi extrem de fecunde pentru
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
factori de ordin estetic și urmăresc să afle „dominante” și permanențe, pentru a surprinde „o dinamică globală a valorilor”. Particularitățile fundamentale ale literaturii române sunt definite prin investigarea modului în care creatorii concep spațiul și timpul, sacrul, natura, alteritatea, coincidența contrariilor, voința de a trăi, capacitatea de a cunoaște, dorul, solarul și nocturnul, tragicul. La scriitori din diferite perioade sunt analizate modalitatea de construire a epicului, tipologia personajelor, raporturile dintre tradiție și inovație, tehnica artistică și cunoaștere, dintre folclor și scrisul
CIOPRAGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286265_a_287594]
-
stadiu primitiv, accentul simbolic întru esprimarea unor asemenea cuvinte are de-a eleva mai mult elementul articulat, adică mai mult elementul [ne]imitativ decât pe cel imitativ, se-nțelege de sine când o intențiune deosebită a poetului n-ar conditiționa contrariile. Așadar pe treapta aceasta accentul simbolic trebuie să se întrebuințeze cu precauțiune și moderațiune mare, pentru că greutatea pusă pe el ar eleva prea mult elementul sunetului nearticulat. De-aceea nu e rar de-a găsi la actori ordinari cumcă, necapabili
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și puțin la vorbă cere un tempo mai moderat decât Egmont cel sanguinic și fără grijă de nimica; Burleigh cel rece, care reprezintă interesele statului, cere un tempo fundamental mai încet decât Mortimer cel pasionabil și fanatizat. Antiteze mai puțin contrarii cer nuanțe mai fine. Astfel în Tasso princesa ce trăiește mai mult înăuntrul ei, suferindă, voalată de melancolie va trebuie să ia un tempo fundamental mai încet decât Leonora Sanvitale cea lumească și plină de viață. În Don Carlos, pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la altceva ca cauză sau efect și-n fine dacă stă izolat sau într-o atârnare de (reciprocitate) influință reciprocă cu altele în privirea existentei sale, a cumpăni posibilitatea existenței {EminescuOpXIV 428} {EminescuOpXIV 429} sale, realitatea sau necesitatea acesteia ori contrariile acestora, toate acestea aparțin cunoștinței raționale din noțiuni și se numesc filozofice. Dar a determina apriori o intuițiune în spațiu (figura), a împărți timpul (durata), sau a cunoaște generalul sintezei unui ș-aceluiași lucru, și prin urmare mărimea în genere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
După cum am văzut, principiul Ordinii și cel al Dezordinii nu sunt „în act” în același timp, pentru că veghea și vigoarea unuia sunt echivalente și conco mitente cu letargia și lipsa de vlagă ale celuilalt. Vorbind despre exis- tența perechilor de contrarii, „în potență” sau „în act”, Aristotel conchidea : „E peste putință ca aceste două contrarii înseși să existe în act în același timp și în același lucru. Prin urmare, e exclus ca două acte contrarii să existe simultan” (Metafizica, IX, 9
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
același timp, pentru că veghea și vigoarea unuia sunt echivalente și conco mitente cu letargia și lipsa de vlagă ale celuilalt. Vorbind despre exis- tența perechilor de contrarii, „în potență” sau „în act”, Aristotel conchidea : „E peste putință ca aceste două contrarii înseși să existe în act în același timp și în același lucru. Prin urmare, e exclus ca două acte contrarii să existe simultan” (Metafizica, IX, 9, 1051a ; cf. 82). Somnul lui Dumnezeu (sau al Sfântului Petru - o ipostază a vigilenței
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Haosului. De regulă, zeul realizează cosmogeneza printr-un complex de acțiuni sau printr-o acțiune complexă îndreptată împotriva monstrului pri- mordial. Acesta este vrăjit (legat) cu mijloace magice și ucis cu mijloace războinice. În divinitatea supremă se regăsesc topite toate contrariile (coniunctio oppositorum) : masculin și feminin, războinic și magic etc. 1. Pentru omul arhaic, o entitate unică și bisexuală este o imagine abstractă, fără corespondent în natură. Ea a fost înlocuită cu o imagine mai concretă și mai naturală : un cuplu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
p. 422) ; sau „Femeia nu înseamnă niciodată «femeie» într-un text mitic sau ritual, ci se referă la principiul cosmologic manifestat în ea. De aceea, androginia divină are o valoare teoretică, metafizică. Se exprimă prin ea - în termeni biologici - coexistența contrariilor, a principiilor cosmologice (căci astea sunt femeie și bărbat) în divinitate” (87, p. 100 ; 88, p. 421). Desigur, modelul propus (ca și cele care îi vor urma) simplifică și schematizează o complexă ecuație (cu n variabile) a narației mitice. În
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
realității pare a-l avea drept inițiator pe Platon, care, prin a sa teorie a Ideilor, a influențat mersul secolelor de filosofie care au urmat. Un sistem de gîndire în variantă asiatică nu ar putea cunoaște o asemenea scindare în contrarii, întreaga sa înțelepciune bazîndu-se pe integrarea diverselor caracteristici ale realității într-un tot unitar. În spațiul occidental însă, filosofi reprezentativi precum Descartes, Kant, Heidegger sau semioticieni precum Saussure au continuat să adîncească falia dintre două lumi, creînd concepte care, în
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
doar ca succedându-se în istorie una aparținând trecutului, iar cealaltă prezentului, ci există și o dimensiune pe orizontală a conexiunii. Rețelele specifice fiecăreia din cele două au contribuit la apariția unor relații complexe între indivizi, datorate acestei combinării a contrariilor. În fapt, în orice comunitate mică izolată există civilizație, iar în orice oraș există societate populară. Sunt greu de stabilit limitele comunității într-o înșiruire de tipuri de grupuri. Este foarte dificilă încadrarea acelor forme aflate pe graniță, nici sat
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
acelei constituții decade <și ea> înspre aceste <corelate negative>, întrucât fiecare din cele două forme corelate negative reprezintă o creștere; precum politeia înclină spre demos (democrație), iar aristocrația înclină spre oligarhie. Pe de altă parte, <o constituție se schimbă> urmând contrariile, precum aristocrația înspre demos <democrație>, (pentru că aceia, mai săraci, fiind nedreptățiți, o antrenează spre contrara ei), și precum tipurile de politeia înspre oligarhie”. Fragmentul conține două puncte de vedere asupra logicii schimbării formelor politice. a. Mai întâi se amintește cazul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Republica nu mai sunt susținute ca atare. Omul politic opune mitul țesătorului mitului omului de aur din Republica, în sensul că nu mai susține separația absolută între caracterele umane (și aceasta chiar pe criterii ereditare), ci o fuziune sistematică între contrarii, menită să limiteze efectele negative ale fiecăruia dintre ele: „Să zicem că acesta este scopul «țesăturii» realizate printr-o bună «întrețesere» de către practica politică: un «caracter» complex format din oameni curajoși si oameni chibzuiți; și aceasta se întâmplă ori de câte ori arta
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]