1,366 matches
-
fără să putem suferi, iar facultatea bucuriei este una și aceeași cu a durerii. Cine nu suferă, nici nu se bucură, după cum cine nu simte caldul nu simte nici frigul.” (M. de Unamuno) Întreaga viață sufletească a omului presupune coexistența contrariilor, care au fost plastic surprinse și de proverbe: „Nu-i rău fără bine”; „Fiecare grăunte are făină, dar și tărîțe”; „Inima cea mai iubitoare are asprimile ei”; „Cel mai bun vin are drojdia lui” etc. Coexistența contrariilor facilitează, prin faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
omului presupune coexistența contrariilor, care au fost plastic surprinse și de proverbe: „Nu-i rău fără bine”; „Fiecare grăunte are făină, dar și tărîțe”; „Inima cea mai iubitoare are asprimile ei”; „Cel mai bun vin are drojdia lui” etc. Coexistența contrariilor facilitează, prin faptul opunerii, nu numai cunoașterea, ci și Înțelegerea datoriei „binelui”: „În fiecare rău e un strop de bine; de s-ar pricepe omul să-l găsească, să tragă și folosul” (W. Shakespeare). * „CÎnd știi să vezi, să suferi
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
progresa dacă veți face, la fel ca ea, genul acesta de observații... Jupiter-Saturn Conjuncțiile dintre Jupiter și Saturn au loc o dată la douăzeci de ani. Ultima a avut loc În anul 2000, În Taur. Conjuncția Jupiter-Saturn reprezintă uniunea a două contrarii: dilatație-contracție. În tranzit armonios, această conjuncție este foarte puternică și mai ales echilibrantă: de fapt, planetele Își anulează reciproc eventualul efect negativ. Jupiter Îndulcește severitatea saturniană; Saturn Îl Împiedică pe Jupiter să exagereze sau să aleagă calea cea mai ușoară
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
Erasmus sau Thomas Morus, care sunt vestitorii toleranței. Pluralismul este anunțat odată cu înrădăcinarea protestantismului luterian sau calvinist. O societate în care credințe și opinii diferite sunt prezente simultan nu va putea supraviețui fără un minim de toleranță. La început, coexistența contrariilor era dificilă: cuius regio, eius religio. Doar prinții erau liberi, nu și supușii lor. Din 1558, Dieta de la Turda (în Transilvania, unde coabitează ungurii catolici și calviniști, saxonii -luterani, românii ortodocși) face un adevărat act de pionierat: proclamă libertatea de
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
autoreglare ale „sistemului personalității”. Fiind ipostaze egal posibile ca disponibilitate ale persoanei umane, normalitatea și anormalitatea se înscriu în ordinea ontologică a acesteia. În mod firesc, deducem de aici că „sistemul personalității” este organizat dialectic, după principiul complimentarității antinomice, al contrariilor, în asemenea măsură încât se poate vorbi despre o „balanță normal/patologic” de a cărei funcționare depinde atât starea de echilibru, respectiv sănătatea mintală, cât și starea de dezechilibru, respectiv boala psihică. Dacă nu ar exista această modalitate dialectică de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
urmează: a) normalitatea ca sănătate; b) normalitatea ca utopie; c) normalitatea ca medie; d) normalitatea ca proces. Noțiunile de normal și anormal pot fi considerate ca noțiuni opuse la fel ca binele și răul, având la bază o dialectică a contrariilor. Noțiunea de normal este însă echivocă. Ea poate fi considerată și din punct de vedere statistic, prin reprezentarea grafică a distribuției sub forma „curbei lui Gauss”. Normalitatea ideală variază în raport cu normele valorice ale modelului socio-cultural. Conceptul de normalitate, desemnând starea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dirijate de conștiința morală. Dacă Eul se află sub influența conștiinței morale, actele sale sunt conforme cu valorile și normele morale și vor avea un caracter pozitiv. Dacă Eul se află sub influența conștiinței nefericite, perverse, actele sale vor fi contrarii cu valorile și normele morale și vor avea un caracter negativ, ducând la suferințe morale. Ori de câte ori Eul pregătește sau întreprinde o acțiune, el trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte la care trebuie să facă apel pentru a răspunde: ce
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poziție de „complementaritate” și nu una de opoziție, ele situându-se de o parte și de alta a stării de echilibru sau a „normalității ideale”. De aici se poate conchide că cele două curbe A și N sunt echivalente dar contrarii ca semnificație. Ambele apar ca „situații vitale”, egal posibile de „a fi” ale personalității umane. Mai mult chiar, ele, prin situația lor în raport cu „linia de echilibru a normalității ideale”, se vor raporta permanent la aceasta, nefiind în fond, din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
problemei Dezvoltarea cunoștințelor teoretice într-un domeniu atrage după sine numeroase modalități de utilizare practică a datelor științei respective. Primite inițial cu interes și entuziasm, ulterior rezultatele practice ale cunoștințelor științifice ridică probleme noi, neprevăzute, adesea chiar stânjenitoare sau chiar contrarii intențiilor noastre. Datorită acestor aspecte legate de neprevăzutul cercetării și al cunoașterii științifice, se impune o anumită rezervă privitoare la modalitatea de utilizare a descoperirilor și cunoștințelor științifice, o anumită responsabilitate pe care orice cercetător sau specialist și-o asumă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
idea nevoiei umane fundamentale, aceea a Împlinirii afective care oferă individului sentimentul de siguranță a spațiului vital (cuplu, familie, grup social), la toate nivelele existențiale (fizic, psihic, spiritual). Jung descria psihicul ca o “...anima media natura, o ființă unificatoare a contrariilor, care nu este niciodată Întegră În individ fără raportarea față de o altă persoană”. Individul neraportat nu dispune de o totalitate, căci nu o poate atinge decât prin suflet, care nu poate exista la rândul său fără cealaltă latură a sa
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
tancul. Și În picioare. Amândoi au tăcut. Markovic studia acum navele eșuate pe plajă și pe cele care se depărtau sub ploaie. Și nenumăratele figurine minuscule care se Îndreptau spre ele, ieșind din orașul În flăcări. Foc și ploaie, tensiunea contrariilor dând vigoare naturii și curs vieții, culori calde, stinse cu forme poliedrice, oțelite, reci. Și axul Învingătorilor, nave și războinici, diferit de al Înfrânților, o chestiune de unghiuri și perspective, culmea orașului, o diagonală care ducea la femeia violată și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nu fi pictor sau poet și care se transforma În plăcerea de a mă Îndopa cu istorie; melancolia de a nu fi politician și care se transforma În plăcerea de a scrie câteva pagini libere. Cufundat În această serie a „contrariilor”, Drieu mai are Însă resurse pentru a nota și un regret, marele său regret: că nu s-a mărturisit public și nu s-a arătat așa cum e, cu toate complexele lui de inferioritate, cu mania persecuției și sentimentul vinovăției care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă instanță devenit, mai apoi, bun public. Interioritatea nu e decât forma disimulată a sinelui, a privirii care egalizează contrariile. Eul autorului asigură unitatea confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată ar fi conotația termenului de intimitate, modernitatea sa rămâne intactă cel puțin Într-unul din aspecte. El sugerează dacă nu o soluție de interpretare, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unei date, el abolește distanța dintre subiectul enunțării și subiectul enunțului, restabilind-o, totodată, prin fatalitatea repetiției: zilele, Întocmai senzațiilor, Întâmplărilor sau gândurilor, se succed, redeschizând ceea ce părea definitiv Închis. Adevărata calitate a jurnalului intim - aceea de numitor comun al contrariilor unei vieți - se relevă În spațiul dintre astfel de segmente. Unite pe dedesubt, ochiuri ale aceleiași plase, fragmentele de jurnal formează o țesătură imposibil de izolat, imposibil de redus la un singur sens. Nu e vorba, firește, de o singură
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pentru cunoașterea vârstei psihologice a limbajului la copiii cu tulburări de limbaj: s-au prezentat 10 obiecte cu proprietăți contradictorii cerându-li-se să spună adjective contrarii; completarea lacunelor dintr-un text vorbit; repetare de numere; cunoaștere a 6 materii; contrarii, fără obiecte sau imagini; denumire a 10 culori; cunoaștere a sensului verbelor (două serii a câte 6 verbe). (Alice Descoeudres) Pentru descoperirea antecedentelor tulburării, a comportamentului, a Q.I.-ului, momentul internării în casa de copii, legătura cu familia, s-au
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
concrete (perfecțiune-imperfecțiune, interioritate-exterioritate, infinitate-finitudine, unitate-diversitate, bunătate-răutate, adevăr-minciună etc.) se manifestă ca un "dat virtual" absolut la nivelul existenței lui Dumnezeu însuși? Sau, în termenii lui Hegel spus, se definește, printre altele, Dumnezeu și ca o expresie a "unității și luptei contrariilor"? Cu siguranță că da, ar trebui să răspundem, pe de o parte, urmînd logica acestei dialectici: în absența ei nimic în afara existenței unui Dumnezeu "în sine", niciodată manifest nu ar mai fi fost posibil să fie. Pe de altă parte
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
făcut pe om prin fire fără păcat, prin voință liber. Spun fără de păcat nu pentru că ar fi fost incapabil să păcătuiască [...], ci pentru că nu avea în firea sa facultatea de a păcătui... " [Damaschin, 1993:71]. O dată mai mult, paradoxul coincidenței contrariilor apare mai evident acum, cînd răul (minciuna) se ascunde în binele libertății de alegere. • Semioza mundană urmărește etapa manifestării răului la nivelul existenței căzute a omului, fiind rezultatul faptului că "toți am fost recapitulați în păcatul lui Adam și participăm
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sociologului J. A. Barnes s-ar putea înscrie ca o contribuție de referință. Dacă în exercițiile sale intelectuale omul a conceput o axiologie menită să ipostazieze cu precădere valorile afirmative, respectiv o peratologie (Liiceanu) în măsură să marcheze granița dintre contrarii, atunci se cuvine construită și o teorie a valorilor negative, în general, o psematologie (cum i-am putea spune, provenind de la grecescul psemata = minciună, unei ideale "teorii generale" a minciunii) în măsură să centreze analiza pe "valorile" actului de minți
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
A Pack of Lies. Towards a Sociology of Lying, Cambridge University Press,1994; toate trimiterile realizate pe parcursul exegezei noastre se vor raporta la această originală ediție. 3 Cine, cum, ce, cu ce scop, cui i se transmite? 4 Principiul "identității contrariilor" a fost dintotdeauna intuit de ființa umană, dobîndind o multitudine de ipostaze angajate în construcția lumii inclusiv, de la aceea a mitului cosmogonic românesc în care "Fărtatele" cooperează cu "Nefărtatele" pentru a desăvîrși construcția lumii pînă la abstracta doctrină chineză a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și al textului (care poate dezvălui tendințe independente de orientarea ideologică a autorului; cazul clasic al lui Balzac, scos în lumină de Engels). De fapt relația fundamentală politică literatură este ambiguă și chiar paradoxală. Ea constituie o adevărată coincidență de contrarii. Totul se petrece la nivelul angajamentului și al consecințelor sale. Iată cazul tipic, exemplar, al scriitorului care adoptă cu o desăvârșită bună credință o anume orientare politică. Situații frecvente, atât la dreapta, cât și la stânga. Doar că necesitățile luptei politice
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Celuilalt, idiom riguros și limpede, și tocmai prin aceasta mediu ideal de expresie a echivocului și ambivalenței. Într-o limbă necizelată, contradicția sună mai degrabă a incoerență, a confuzie mentală, a întortochiere grobiană. Într-o haină lingvistică rafinată și subtilă, contrariile se ciocnesc pur și sonor, declanșînd un întreg mecanism recuperator ce somnolează în fiecare din noi, determinîndu-ne să ne amintim că polarizarea e doar un accident de parcurs într-o lume duală, în vreme ce spiritul privește tolerant tot spectrul suprapunerilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
trei tipuri de umanitate în contextul evoluției istorice, opunând lui homo faber și lui homo sapiens conceptul homo existens, a cărui prezență se explică mai ales prin conștiința depășirii de sine prin har, ceea ce înseamnă o opoziție, o luptă a contrariilor între ideea de natură creatoare, definibilă în cazul lui homo faber sau homo sapiens, și trebuința harului în înțelesul pascalian al lucrurilor. Homo existens este, în plan ontologic, altă față a omului agonic definit de Unamuno, și el se relevă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
iar dintre acestea un punct de reper original se dovedește cel intitulat A gândi cu Eminescu. În perspectiva istoriei literare, V. este primul care evidențiază „mântuirea” ca formă supremă de afirmare a eului poetic eminescian: printr-o dramatică luptă a contrariilor, opoziția dintre „mă mântuie, părinte” și „mă-ntunec” izvorăște nu dintr-o credință dogmatică, ci din acel sentiment mioritic care la Eminescu transfigurează moartea în nuntă cosmică. V. a scris și trei „meditații dialogice”, specie mai apropiată de sfera literaturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
rang”, dând altă semnificație logică acelui trivium de la începuturile gândirii occidentale, prin sensul explicit heraclitean al gândirii existențiale, deoarece „a fi și a nu fi înseamnă și nu înseamnă același lucru, fiindcă fiecare drum are contrariul său”. Sub semnul logicii contrariilor stau și parabolele narative din Întoarcerea lui Zamolxe și „misterul creștin” În grădina Ghetsimani (ambele publicate de „Jurnalul literar” în 2000). Textele dezvăluie un spirit dominat de poezia timpului, fascinat de logica adevărului istoric și de valorile inițiatice ale începuturilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
și joc"436. Așa cum conceptul de carnaval era la Bahtin fundamentul eliberărilor de constrângeri, la fel și discursul lui Baudrillard prezintă eliberarea de principiile, fundamentele și presupozițiile dominante și constrângătoare ale modernității, care conduce la destabilizarea ierarhiilor și la amestecul contrariilor sau al genurilor. La fel cum carnavalul desemnează o sărbătoare care nu se desfășoară sub auspiciile patetismului sau ale încrâncenării, ci cu voioșie, dar o voioșie conștientă și într-o anumită măsură asumată, deoarece nu conduce la schimbarea reală a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]