560,054 matches
-
pură iluzie să-ți imaginezi că dacă renunți la zerouri ai scăpat și de istoria nefastă care a condus la apariția lor. Iar pentru propovăduitorii ideii e crasă ticăloșie: deși s-au specializat în roluri care-i arată mai proști decât sunt (vezi cazul unui domn de la Banca Națională, împins să ne zâmbească la televizor ori de câte ori se profilează o catastrofă), ei știu foarte bine cum stau lucrurile. Iar lucrurile stau foarte prost: parcă dacă dolarul va costa patru lei, și nu
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
în timp ce salariile se fac tot mai pipernicite. Dacă sunt cu adevărat bărbați, dl Isărescu și compania de sunete ar trebui să treacă direct la euro. La ce bun s-o mai lungim cu o monedă națională ce n-are circulație decât la alimentara și la bufetul de la colț? încercați să cumpărați o mașină ori un apartament și propuneți-i vânzătorului plata în lei. Veți fi privit fie ca un escroc, fie ca un picat din lună. Frunzăriți publicațiile sau rubricile ziarelor
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
muzeu. Sunt sigur că aceleași personaje văd în inevitabila renunțare la moneda autohtonă încă un complot al iudeo-masoneriei, încă o încercare de a distruge delicata ființă națională. Să fim serioși! Cu ce va fi fost francul francez mai puțin prestigios decât leul? Și iată, de câteva luni el a rămas doar în colecțiile numismaților ori în manualele de istoria finanțelor. O fi fost leul mai eficient decât marca? Or, moneda în care, cel puțin în vestul României, se negociau tot felul
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
națională. Să fim serioși! Cu ce va fi fost francul francez mai puțin prestigios decât leul? Și iată, de câteva luni el a rămas doar în colecțiile numismaților ori în manualele de istoria finanțelor. O fi fost leul mai eficient decât marca? Or, moneda în care, cel puțin în vestul României, se negociau tot felul de activități drage românului, de la partidele de sex la șpaga dată la primărie, de la coruperea judecătorilor și-a polițailor la împrumuturile cu dobândă, de la plata vizelor
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
constați că după o lună de muncă încasezi două sute de euro. Și asta în timp ce ungurul, cehul sau polonezul proveniți din același lagăr comunist saltă binișor spre mia de "parai". (Cu nemții, francezii ori luxemburghezii n-are rost să ne comparăm, decât dacă suntem perverși.) Să vedeți atunci frustrare pe român! Cum prețurile sunt, grosso modo, cele din Occident, el ar realiza, în fine, dimensiunea grozăviei în care a trăit de atâția ani. Pentru prima oară ar înțelege c-a fost ținut
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
altă direcție. Sau te pomenești că domnii Priboi (un ziar scrie despre acesta că "până și foștii lui colegi de serviciu îl detestă ca pe un gunoi, gratulându-l cu duiosul apelativ Porcule!") și Silinescu, consilieri ai primului ministru, știu altceva decât noi? Cât se poate de firesc, într-o țară în care, aflăm din raportul "Armaghedon 7", un fost colonel de securitate din cadrul serviciului de dezinformare, Mihai Stan, a devenit director general al "Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România". Cum
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
energiilor puternice, curate și autentice de care dispune acest popor" (UFD, "Apel către români", 2000); "sărăcit, mințit, batjocorit și sfidat de o liotă de pseudopoliticieni cu aere de primadonă, acest popor..." (Adevărul economic, 380, 1999); "actuala coaliție nu a reușit decît să batjocorească sistematic această țară și acest popor" (Adevărul economic, 417, 2000)"; "este nevoie ca opoziția să convingă acest popor amărît de necesitatea alternativei" (România liberă = RL 1270, 1994, 1). Clișeele politice sînt reluate parodic ("greu încercatul popor român" - cotidianul
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
cu crăițe, petunii și regina nopții. Deși, evident, abia sădite, florile erau smulse sistematic și îndesate în pungi de plastic. Un bătrân care făcea parte din grupul lor rămăsese la margine, nepăsător. Motiv de optimism: făcea parte din altă categorie decât hrăpărețele. Respecta munca altuia, nu fura, nu strica. "Hai și tălică, nea Gheorghe, și ia niște flori să le duci babii să le pună în grădină!" Fără ezitare, moșul le-a retezat-o scurt: "Nu iau! Eu nu sufăr florile
Actualitatea by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/15329_a_16654]
-
de la București.... V-am văzut, mereu, parcă, la Tîrgul de Carte de la București. Chiar ați fost la fiecare ediție? Urmăriți atent ce apare - în plan literar - în România? La Tîrgul de Carte de la București n-am fost, dragă Cristina Poenaru, decît de două ori, o dată în 1997, cînd m-am aflat în România pentru două luni de lucru la Biblioteca Academiei (pentru a citi periodice interbelice), și apoi anul trecut, cînd am ținut cursuri la Universitatea din Cluj, în lunile aprilie
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
timp, îmi spunea fie să completez o fișă, pentru titlul solicitat, fie că el nu există (sau există, necatalogat, în depozit). Dacă vrei să vezi ce a apărut pe un anumit subiect în ultimii 12 ani, nu vei putea obține decît o informație foarte incompletă. Am ajuns la concluzia că a găsi o carte recent apărută în România ține de noroc: de o loterie invizibilă. Sau, fără îndoială, de vechea metodă a relațiilor personale, a prieteniilor - care-mi amintește de felul
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
cunoscut și el închisoarea, Comarnescu a fost multă vreme marginalizat. Nicu Steinhardt a fost închis și s-a convertit la creștinism, a devenit apoi monah la mănăstirea Rohia. Sebastian a murit în mai 1945, într-un accident mai mult suspect decît absurd, tocmai cînd era pe punctul să plece în Franța ca atașat cultural. Dacă ar fi apucat să plece, s-ar mai fi întors el în țară, spre a fi implicat în procesul Pătrășcanu? Sau ar fi rămas în Franța
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
care apare Mihail Sebastian: "Mihail Sebastian, neschimbat, într-un costum gri. M-am repezit la el și l-am îmbrățișat: "Mihai, auzisem că ai murit". Eram foarte emoționat. El, rezervat, zîmbea: Se credea că murisem pentru că eram mai mult mort decît viu!" Eram fericit că-i puteam explica atitudinea mea din ultimii ani. Nu știu ce-i spuneam, cînd el m-a întrerupt: "Și cu Nina e același lucru", mi-a spus. "S-a crezut și despre ea că a murit, dar e
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
a nota că această întîlnire care n-a avut loc ar putea fi subiectul unei intersante piese de teatru... Cît despre "generația de aur", ea nu poate fi urmată - dacă a fost într-adevăr de aur (ceea ce rămîne de demonstrat) - decît de o generație de argint, în cel mai fericit caz: să sperăm că aceasta va fi scutită de traumatisme. De argint sau nu, intelectuali români de azi iau ca model generația 1927. E adevărat? Pentru că e generația care, prin cîțiva
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
să-nvăț), un infinit scurt (a muri) și un adverb de timp (vreodată). Nici o figură de stil, nici o imagine, nici o eufonie. O asemenea textură verbală poate fi numită - fără riscul de a greși prea mult - ca aparținând mai degrabă prozei decât poeziei. Chiar dacă ținem cont de faptul că, încă din titlu, suntem avertizați - în paranteză - că este vorba de un "metru antic", fapt care trebuie să ne atragă atenția că lirismul Antichității nu excela în figuri de stil, precum modalitățile lirice
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
personală, inefabilul poetic este, dimpotrivă, dovada excelentă a unei înzestrări speciale a limbii: aceea de a cristaliza într-o expresie originală a unei realități interioare ei; o realitate creată ad-hoc, realitate care nu poate fi exprimată în nici un alt mod decât acela în care a cristalizat verbal. Așadar, inefabilul misticilor constă în imposibilitatea de a elabora un limbaj pe măsura realității psihice trăite; în timp ce inefabilul poetic rezidă în capacitatea creatoare a eului liric de a oferi, prin limbaj, o "realitate" imposibil
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
inefabilul misticilor constă în imposibilitatea de a elabora un limbaj pe măsura realității psihice trăite; în timp ce inefabilul poetic rezidă în capacitatea creatoare a eului liric de a oferi, prin limbaj, o "realitate" imposibil de a fi exprimată prin alte cuvinte decât cele utilizate de autor. În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i textură. În momentul în care criticul sau cititorul încearcă să "traducă" cuvintele Nu credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
puse în valoare alte fațete, sau valențe, ale cuvântului (ale oricărui cuvânt), cum ar fi imaginea sau sunetul. Versul citat este atât de prozaic, atât de despuiat de orice figuralitate, încât pare a ține mai degrabă de un expozeu teoretic, decât de un discurs liric: el nu este nici un vers-imagine, nici un vers-melodie, ci doar un vers-idee. Dacă n-ar fi scandarea (la care ne obligă indicația din paranteză "în metru antic"), am putea să citim propoziția " Nu credeam să-nvăț a
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
care în felul acesta smulge cuvintele din solul lor conceptual-filosofic, pentru a le planta într-un teren extrem de fertil liric, acela al subiectivității superlative. Un atare caracter "filosofic" ar fi recomandat acest vers mai curând pentru a încheia o poezie, decât pentru a o deschide: este un vers prim cu caracter de vers ultim. Acest fapt trebuie pus pe seama originalității poetului nostru. Poate că analiza numeroaselor ciorne, schițe, variante - puse în valoare de ediția Perpessicius - ar contribui la explicitarea lui: geneza
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
individuală a persoanei și a personalității, este departe de a fi baza identificării iubirii și morții.) Dacă citim până la capăt poezia, vom vedea că ceea ce, în primul vers, se arată a fi o "ucenicie a morții", adică iubirea, nu este decât o ucenicie a suferinței erotice; ceea ce - conform finalului - indică o falsă moarte: moartea adevărată, moartea invocată și dorită, este tocmai ceea ce poetul vrea să atingă prin "nepăsare". Ea, această moarte, constă în altceva: în absența suferinței, în eliberarea de ea
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
vedea că ceea ce poetul lasă să se înțeleagă ca o "ucenicie a morții", este în realitate suma insuportabilă a chinurilor destinate celor ce se iubesc, și că adevărata moarte nu este iubirea; adevărata moarte, cea definitivă, nu se poate obține decât după ce nepăsarea va face din eul liric ceea ce acesta era înainte de iubire: Vino iar în sân, nepăsare tristă!/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/ Mie redă-mă! După opinia mea, ambiguitatea acestui vers provine și din faptul că este utilizat
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
aici înseamnă "cândva", vrea să sublinieze că incredibila "aventură" a iubirii, comparabilă cu o "ucenicie a morții", fixează ascea clipă - greu de imaginat - în care un eu personal, individual, se poate simți ales pentru o experiență care nu poate fi decât un dar - poate otrăvit - al zeilor. Acest vreodată indică momentul - incredibil - în care poetul se simte răpit, ca de o grație sau de un blestem divin de forța voluptuos-dureroasă a Erosului. În al doilea rând, acest adverb de timp subliniază
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
apoi, pe șosea, fasciculul brusc de lumină care îl proiectează alb ca un negativ pe fundalul negru al nopții... Moment plin de triumf, de o deșartă descătușare sau eliberare din țarcul indemontabil al fatalității, deoarece și descătușarea aceasta nu vine decât ca o nouă verigă a lanțului cauzal ce-l duce spre deznodământ. Cristmas este un arhanghel negru. Clipa când îl izbește pe pastor cu mânerul pistolului în mâna încătușată de cealaltă... când ridică pistolul și o rază a crepusculului de
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
pe pastor cu mânerul pistolului în mâna încătușată de cealaltă... când ridică pistolul și o rază a crepusculului de aramă se răsfrânge în fierul armei și în cătușe, ca un paloș de foc... Un Crist negru, păgân, instinctual, blasfemator, invers decât Cristul albilor, numai iubire de aproapele. Un Crist sălbatic ce săvârșește răul cu voluptate... cu ceva inexprimabil, ținând de indiferența zeilor. Și moartea este un triumf. Însă unul, tot negru, și care desfide morala creștină. Un triumf ilogic, pentru că totul
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
pe copii să-ți răspundă în felul acesta. Revelația a avut-o atunci cînd, la un Crăciun, prietenii l-au rugat să joce rolul Moșului. Constată cu uimire că, după șapte ani în care fusese profesor, nu știe să pună decît întrebările banale pe care mai toți adulții le pun copiilor; răspunsul unei fetițe la o astfel de întrebare - Stau în Balta Albă lîngă lift - pur și simplu îl năucește și așa îi apare ideea experimentului. învață să născocească întrebări simple
"Unii vorbesc normal, iar alții vorbesc în ghilimele" by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15341_a_16666]
-
sociabilitate" (R. Chartier) care diferă cu totul de actul recitativ din societățile de lectură, saloane sau amfiteatre conform obiceiurilor din Germania de la 1800. Noua ascultare se produce individual și asocial prin intermediul căștilor audio și al difuzoarelor și nu reprezintă altceva decât clasicul consum de muzică devenit fond sonor pentru locuitorii metropolelor. Nu se mai înființează grupuri sociale în sensul așteptărilor pe care le aveau Herder și romanticii în ceea ce privește prezentarea orală a creației poetice. Alături de acest mod de abordare își găsesc aprecierea
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]